24 august, 2008

Umbilicus Mundi


(fragment din piesa de teatru jucată în Biserica Azil din Sibiu, în anno domini 2003)

Cele 7 ordine iniţiatice au fost alungate de mult din cetate. Oamenii au considerat că pot trăi fără ele, fără iubire, fără idealuri, fără Dumnezeu. De atunci mulţime de năpaste s-au abătut asupra oamenilor ce i-au alungat pe înţelepţi, iar nepriceperea şi ura s-a întins peste 7 generaţii de la cei ce au nesocotit Lumina.
Azi, cetatea se află într-un moment de cumpănă. Viitorul ei depinde de intervenţia iniţiaţilor. Din acest motiv au hotărât pregătirea unui conciliu în care să decidă dacă se vor alătura sau nu oamenilor. Marele Conciliu va fi prezidat de Marele Maestru, Principele Dais, mentorul celor 7 ordine iniţiatice, despre care legenda spune că este nemuritor.
Fiecare ordin îşi va prezenta misiunea şi filosofia, iar în cele din urmă Principele Dais, va hotărî, făcând apel şi la Oamenii din Cetate, care Ordin va revigora spiritual lumea îndepărtată de la adevărata ei esenţă.

Act I


(...)
Scena 4

Ania (mare prior): Serinissimi martori, distinşi locuitori ai cetaţii lui Hermann, să se facă linişte să auzim cine a bine răspuns invitaţiei nostre. Voi striga fiecare ordin în parte. În momentul în care Priorul va auzi numele ordinului din care aparţine, va răspunde cu numele său! Nimeni nu va fi strigat de două ori! Ordinul Păsării Phoenix!
Rossal: Ordinul Păsării Phoenix este aici! Reprezentat de mine, Rossal, alături de fraţii mei, călugări.
Ania: Ordinul Teutonic de Levant!
Neith: Ordinul Teutonic de Levant este aici! Reprezentat de mine, Neith, alături de trei fraţi călugări, ce au binevoit a mă însoţi. Salutul nostru se îndreaptă către toţi.
Ania: Ordinul Cavalerilor Cathari!
Haron: Din Nippur, Ordinul Cavalerilor Cathari este reprezentat de mine, Haron, şi de fraţii mei călugări şi spătari.
Ania: Cel de-al patrulea ordin, al Păstăii de Grozamă!
Gondolphiny: Din Parma însorită a venit Ordinul Păstăii de Grozamă, reprezentat de mine, Prior Gondolphiny, alături de ajutorul meu, Puckis.
Ania: Ordinul Cavalerului cu Trandafir!
Mistral: Ordinul Cavalerului cu Trandafir este aici! Sunt Priorul Mistral, alături de cavalerii mei, veniţi tocmai din Delphi, inima Greciei.
Ania: Ordinul Cruciaţilor!
Aretia: Ordinul Cruciaţilor este aici, reprezentat de mine, Prior Aretia, alături de fraţii de credinţă. Locul din care am venit este minunatul Toledo.
Ania: Ultimul Ordin, al Inorogului de Aur!
Inanna: Din Ţinutul Alb, Ordinul Inorogului de Aur, reprezentat de mine, Prior Inanna şi de sora mea Sânziana.




Ania: Toţi aţi răspuns chemării noastre.
Dais: Este un semn bun faptul că la o singură masă stăm aşezaţi cu pace şi credinţă în suflet. Asta însemnă că nu există o religie mai înaltă decât adevărul. Aparent, sunteţi diferiţi: purtaţi haine diferite, steaguri ce se deosebesc unele de altele, dar căutarea vă adună pe toţi laolaltă, într-un bulgăre de lumină.
Ania: Principe, acest bulgăr, singur, l-ai clădit. Ce-am fi fost noi toţi, dacă, peste voinţa noastră, nu ne-ai fi smuls din tâmpla lumii?!
Dais: Căutarea ce ţinteşte spre un lucru deja găsit e legată de Dumnezeu. El e Căutătorul şi Stăpânitorul.
(...)




Scena 5
Ania: Destinul fiecărui ordin în parte este prestabilit, dar sunt momente cum este şi cel de faţă în care împreună trebuie să luăm o decizie care poate influenţa ritmul şi rostul de zi cu zi al nostru. Ne aducem cu durere aminte ziua în care toţi înţelepţii au fost alungaţi din cetate. Oamenii au considerat atunci că pot trăi fără ei, fără iubire, fără idealuri, fără Dumnezeu. De atunci mulţime de năpaste s-au abătut asupra celor ce i-au alungat pe fraţii noştri, iar nepriceperea şi ura s-a întins peste 7 generaţii de la cei ce au nesocotit Lumina. Azi, cetatea se află într-un moment de cumpănă. Viitorul ei depinde şi de intervenţia iniţiaţilor. Din acest motiv am hotărât pregătirea acestui conciliu care să decidă dacă ne vor alătura sau nu oamenilor. Avem onoarea ca Marele Conciliu să fie prezidat de Principele Dais, Marele Maestru, protectorul celor 7 ordine iniţiatice, care a hotărât ca de faţă să fie primiţi şi Oamenii din Cetate.
Mistral: Cine sunt ei?
Ania: Ce-i ce ne-au chemat, ce-i ce văd dincolo de formă şi înţeleg dincolo de cuvânt, ce-i ce poartă în suflet cu mare sfinţenie o taină, o anume iniţiere. Fără sufletele lor, tainice sipete de înţelepciune şi frăţietate, cetatea ar fi definit cucerită de haos-ul formelor fără fond.
Tradiţia cere ca fiecare ordin să-şi prezinte, pentru început misiunea şi filosofia. Vor urma dezbaterile, iar în cele din urmă Principele Dais, va hotărî, dacă ordinele vor proteja şi revigora spiritual lumea îndepărtată de la adevărata ei esenţă, ceea ce va însemna pentru fiecare obligaţie sacră de a-i înţelege şi de a-i iubi pe cei ce nu se înţeleg şi nu mai iubesc nimic.
Să începem, are cuvântul Rossal din Ordinul Păsării Phoenix!
Rossal: Principe, Serinisime şi serinisimi, Ordinul Păsării Phoenix, poartă cu el simbolul ocultist al păsării care renaşte din propria cenuşă, asemănător cu inscripţia I.N.R.I. Prima tălmăcire a acestor iniţiale o ştiu toţi cei ce trec pragul unei biserici creştine: Jesus Nazarenus Rex Judeorum
Ania: Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor
Rossal: Dar, după părerea noastră, mai există şi o altă tălmăcire a acestor iniţiale: Ignis Naturam Renovat Integram!
Ania
: Focul reînnoieşte întreaga natură!
Rossal: Întocmai, iar în acest sens Phoenixul personifică una dintre legile procesului alchimic, cea a arderii integrale, adică a trecerii obligatorii a metalului printr-un foc purificator. Pasărea mistuie şi apoi reapare din flăcări mai tânără şi mai strălucitoare, participând aşadar la miracolul morţii şi al reînvierii. Şi pentru că nimic nu este întâmplător, Phoenix simbolizează însuşi destinul Ordinului cavaleresc şi al Marelui lor Maestru, ars pe rug pe Insula Iudeilor din faţa Luvrului anno domini 1314, din porunca regelui Filip cel Frumos.
De atunci şi până acum sunt purtătorul devizei Perit ut vivat, a pierit spre a trăi. Iar acest adevăr nu este apărat de mine sau de fraţii mei de credinţă, ci de însăşi aripile victorioase ale miraculoasei Păsări Phoenix.
[Ania: Ordinul Teutonic de Levant]
Neith: În vremurile acestea sumbre, unde tronurile şi altarele au fost pângărite de fluxul materialismului ateu, Ordinul Teutonic de Levant veghează asupra civilizaţiei creştine, şi asupra păstrării tradiţiei cavalereşti. Marea Cruce a Ordinului Sfântului Ioan de Ierusalim este păstrată cu sfinţenie de Maestrul nostru, şi noi trăim cu amprenta ei în suflet, iar a noastră raţiune ne ghidează trupul după prea-sfintele ei principii.
Postel: Am fost chemaţi aici pentru a ne întâlni cu oamenii din cetate, de aceea credem de cuviinţă a citi o solie. Mărite Principe, Mare Prior şi Fraţi Priori, Oameni ai acestei Cetăţi, vă cer permisiunea de a vă face cunocut gândul nostru bun. În umbra acestor cuvinte sunt rugăciunile a 999 de călugări ce au ales o viaţă diferită de ceea ce, în mod obişnuit oamenii, numesc viaţă. Nu este nici încercare, nici luptă, ci alegerea noastră de a veghea lumea prin puterea cuvântului sfânt:
“Fraţi ai cetăţii, alăturaţi-vă nouă! Incredinţaţi al vostru suflu întru preamărirea Împăratului Luminii, şi strivirea celui cu chip hidos, prin iubire şi credinţa în puterea Binelui! Legiunile negre mărşăluiesc de mult timp prin agora voastră, adunând minţile şi viaţa din trupurile celor slabi, ce-n gura lor macină rând pe rând, toate cele Zece Porunci! Ipocriţii blamează un Dumnezeu în care spun că nici nu cred. Să ne lăsăm trupul de lut cu toţii, sa fie modelat de mâna divină, spre a percepe Sacrul şi a-l aduce în profan, prin al nostru suflet şlefuit după chipul şi asemănarea Sfintei Treimi, care prin fructul oprit a fost limitat de carcasa de carne al unuia căzut: Lucifer!
Scopul nostru al tuturor este fericirea. Ea este fructul ce are ca mamă iubirea până la sacrificiu, şi ca tată credinţa într-o Entitate Sublimă capabilă să vindece toate rănile din crâncena luptă cu ispitele demonice. Cu toţii ştim cât de greu ne este să îndepărtăm ispitele, de aceea, de cele mai multe ori cădem pradă lor. Dar adu-ţi aminte umil locuitor al cetăţii, cum plăcerea ispitei care te-a făcut să încalci porunca lui Dumnezeu, şi-a pierdut gustul şi forma în faţa ochilor tăi, şi dintr-o dată, ultima zvâcnire a fărâmei de divin din tine, ţi-a dezvăluit cu sila adevărata faţă a plăcerii, stoarsă din încălcarea uneia dintre cele Zece Porunci!
Înalta recomandare ce o facem este să nu vă sfiiţi să îmbrăcaţi armura pe care aţi primit-o la naştere, prin spălarea Păcatului strămoşesc, şi nu ocoliţi sfatul Îngerului care vă iubeşte necondiţionat din sfera lui mistică. Întindeţi mâna spre cer şi rugaţi-vă pentru spada numită Cuvânt şi platoşa Credinţă, şi ca un tată care-şi trimite fiul în luptă, Sfântul duh vă va înarma.



Haron: Ordinul Cathari, prin însuşi numele său tinde la eliberarea de pasiunile mistuitoare, sublimându-le prin asceză. Considerăm lumea materială, şi mai ales corpul omenesc, drept lucrări ale Diavolului. De când ne ştim am dat de furcă prelaţilor bisericeşti. Tot catharismul a fost şi cauza iniţială a înfiinţării Inchiziţiei în 1198 de către Papa Inocenţiu al III-lea, îngrijorat de ascensiunea puterii noastre asupra omului simplu.
Mistral: Frate Haron, pentru a ajuta spiritul, trebuie să întreţii ceea ce-l susţine, adică ceea ce urăşti tu mai mult. Trebuia să fi fost şchiop sau orb şi atunci apreciai altfel trupul cu toate cele ale lui. Dumnezeu ne-a creat cu tot ceea ce avem nevoie să descoperim Marea Operă. Mi-e teamă că atitudinea ta se îndreaptă nu numai împotriva lumii, sau cine ştie…?!
Haron: Mistral, sufletul tău de poet nu vede nici de-ai purta zece ochi pe frunte că bărbaţii, femeile, copiii, avuţiile şi orice alte bunuri care aduc la început bucuria, înmulţesc la sfârşit durerea.
Mistral: Eu nu mă ascund de durere, este semnul că exist.
Haron: Dar locul unde tu exişti nu înseamnă lumea la care eu mă refer. Nu ştiu ce se vede din Turnul tău de fildeş, dar ceea ce văd eu în fiecare zi, pe caldarâmul cetăţii, nu-mi place. Şi ceea ce este mai trist e că de atâtea sute de ani nu s-a schimbat nimic în afara décorului tehnic şi felul de a se împopoţonat al femeilor. Ah, şi mai nou, şi al bărbaţilor!
Mistral: Să nu uităm că nici unul dintre noi nu a fost aici să le arate ce e bine şi ce e rău! Discernamântul omului este ciudat precum omul însuşi. Îl poţi acuza pentru că s-a pierdut, tocmai tu, păstor între păstori?
Dais: Haron, Mistral, în disputa voastră deturnaţi discuţiile în zona interzisă, cea a oamenilor şi a vieţii lor de zi cu zi! Fiecare vorbeşte aici şi acum despre sine şi nimic altceva.
Haron: Mistral: Iertare, Principe.
Ania: Haron, dacă mai ai ceva de spus privind ordinul pe care îl conduci, te rog să o faci. Dacă nu, să dăm cuvântul Ordinului Păstăii de Grozamă.
Gondolphiny: Mărite Principe, Mare Prior, Fraţi Priori şi Fraţi călugări, originea Ordinului Păstăii de Grozamă o găsim, dacă avem curiozitatea să o căutăm, în două surse, anume: la curtea regelui Franţei Ludovic cel Sfânt, răposat dacă bine-mi aduc aminte, prin anno domini 1270, precum şi în rădăcina uneia din cele mai umile plante, a dobriţei sau a grozamei cum e mai cunoscută, din familia vegetală Genista sagitalis. Deviza Ordinului este Exaltat humiles, ceea ce în traducere liberă, dar foarte liberă, ar da Glorie umilinţei.
Dar cum datorită specificului, ordinul ducea lipsă de adepţi, atunci Marele Maestru a schimbat foaia şi pentru a nu mă concedia din Confrerie a hotărât ca misiunea ordinului să se focalizeze spre cei săraci şi trişti. Mie, Prior Gondolphiny şi ajutorului meu Puckys, ne revine frumoasa şi dificila sarcină să dăruim din sacul cu daruri al Marelui Faur un licăr de bucurie celor ce au în rugăciunile lor această opţiune.
Ania: Dificil, într-adevăr. Am crede, după câte ne spui, că sacul cu daruri al Marelui Faur să fi secat…
Gondolphiny: Nicidecum! Şi asta pentru că oamenii nu prea cer să fie fericiţi. Priorităţile lor s-au schimbat de-a lungul timpului. Ei vor să fie sătui, să aibă burţile pline, să fie frumoşi şi să fie bogaţi în bani!
Haron: Bufonii!
Gondolphiny: Aceşti bufoni pe mine mă fac să plâng. Ei tot timpul vor Nimic. Iar cel mai fericit dintre ei se consideră cel ce stăpâneşte acest Nimic. Misiunea devine imposibilă, dacă mă exprim în termenii la modă. Gândul nu le stă nici o secundă într-un loc pentru a le sădi un vis frumos sau o adiere de mântuire.
Haron: Eu le-aş spune “Bogaţilor, de ce vă ridicaţi case înalte, trainice şi mari? De şase coţi este nevoie, ce-i peste este doar bătaie de cap!” Doamne, dă-mi pâinea mea uscată, nu mă lăsa să poftesc la bucate alese. Nu lăsa ca din lăcomie să-mi pierd şi puţinul care-l am şi să plâng!
Gondolphiny: Frate Haron nu vreau să cădem în extreme şi nici în dispută. Poate postul prea aspru şi îndelungat ţi-a alungat voioşia de pe chip, dar crede-mă, puţină ciorbiţă nu strică nimănui, nici măcar sufletului. Nu fac reclamă lăcomiei, ci bucuriei de a vedea lumea în întreg spectrul cromatic, nu în alb şi negru.
Ania: Are cuvântul Ordinul Cavalerului cu Trandafir!


Mistral: Prieteni iniţiaţi, Trandafirul nostru şi-a lăsat de mult petalele printre oameni… Le-am transmis puteri de semizei prin mituri, calea spre mântuire prin profeţii… şi chiar dacă le-am călăuzit drumul de departe, sâmburele de adevăr nu a rodit. E locul şi timpul ca oamenii să înveţe a nu renega puterea ce zace în ei!
Diana din Efes: Dar pentru aceasta, locul nostru trebuie să fie între ei.
Aion: De când oamenii ne-au părăsit, chiar dacă le-am presărat calea cu trandafiri, pe drumul izbutirii Operei, Marii Opere, au căzut în păcatul celor lumeşti.
Anaitis: De vă-ndoiţi de izbândă, stă mărturie ceea ce e scris.
Seraphis: „Cel ce în lunga lupta-n van/ Va căuta doar diamant şi doar safir,/ La locul, timpul, voia Celui Sfânt,/ Va fi învins de-un trandafir!”
Ania: Să ascultăm acum şi Ordinul Cruciaţilor!
Aretia: Suntem ordinul Purtătorilor Crucii, pe care harul lui Dumnezeu i-a luminat întru înfăptuirea dreptăţii Sale. Marele nostru îndrumător, Ştefan I, al cărui nume îl amintim cu mândrie, a fost întemeietorul acestui ordin, şi al regalitaţii maghiare. Ştefan I, cel binecuvântat de către capul Bisericii cu titlul de Suveran Apostolic, e cel care ne-a stat în frunte, purtându-ne pe căile luminate. Şi ca arme-simbol, a avut deasupra capului: Crucea şi Coroana. Lumina pe care acest om ne-a dăruit-o prin ideologia pe care a condus-o şi pe care noi o urmăm, e cea care a dus la canonizarea sa, în anul 1083.
Ania: Construieşte din cuvinte o imagine, pentru ca cei ce nu v-au văzut şi ascultat până acum să vă înţeleagă mai bine.
Richet: Trupurile noastre sunt cărămizi ale turnului mândru şi mort, Babilonul mânjit de sânge creşte din noi, umbra lui otrăvitoare ne usucă viaţa, ne înghite copiii. Limbi de întuneric ne cos în deziluzii; caută sufletele noastre în deşert - intră în cele mai de jos ale pământului, se dau sabiei. Iată moartea, iată îmbrăţişarea!
Aretia: Lumină din lumină, cade peste noi şi ne îmbracă pieile goale. Deschideţi braţele să creşteţi crucea din voi, din lemnul trupurilor voastre, dechideţi braţele să strângeţi la piept coroana izvorului viu. Am venit întru Domnul, am venit întru Cel uitat, am venit pentru că noi nu vă putem uita. Pocalele voastre adună suferinţa, şi acum sunt toate pline. Am venit să le vărsăm în focuri, vrem să le înghiţim întru uitare, vrem să vă atingem şi să vă tămăduim. Priviţi-ne, priviţi-vă. Priviţi-L, primiţi-L!

Inanna: Ordinul Inorogul de Aur în care Dumnezeu a hotărât să slujim s-a zămislit în anul 990, în Provincia Brabant a Belgiei Flamande, când o seamă de tineri seniori au pornit în pelerinaj către Sfântul Mormânt, cerându-ne protecţie pentru sufletele lor. Ordinul Cavaleresc a purtat de atunci pe blazonul său semnul inorogului.
Sânziana: Reprezentăm ca simbol puritatea activă, întreprinzătoare. Cei iniţiaţi în ordinul nostru au harul, asemeni inorogului să simtă cel mai mărunt stigmat, cea mai infimă pată ce întinează strălucirea unui diamant. Nici un muritor de rând nu ne poate atinge, aşa cum inorogul nu poate fi vânat de om. Din neamul omenesc doar fecioarele cu totul neprihănite pot domestici inorogul, şi tot ele duc în lume strălucirea diamantului.
Ania: Şi care a fost calea prin care sufletul vostru a dobândit lumina?
Inanna: Inima nu e altceva decât Marea de lumină, locul viziunii lui Dumnezeu, dimensiunea reală a inimii, dimensiunea deplină.
Sânziana: Suntem Poarta cetăţii Cunoaşterii fiindcă suntem razele Soarelui milostivirii.
Fii deschisă, o! Poartă pentru cel ce caută poarta...
Fii deschisă până în veşnicie, Poartă a milei...
Inima mea este locul viziunii lui Dumnezeu; dar atâta vreme cât nu e deschisă, cine poate spune:”Iată acolo o Poartă”?
Dacă Veghetorul nu deschide poarta El însuşi, gândul porţii nu prinde viaţă în căutător.
Inanna: Care este calea mea? Privesc spre ceea ce este adevărat, mă întorc de la ce este fals. Îmi îndrept faţa către lumea vie, calc în picioare cinstirile, izgonesc din gând orice ambiţie de slavă şi de recunoaştere/reputaţie, îmi plec spinarea în slujirea Lui, îmi curăţ sufletul de rele şi îl întăresc prin judecată, călătoresc de la lucrările lui Dumenzeu spre atributele Sale, şi de la atributele sale la cunoaşterea Lui.
Sânziana: : Astfel, păşim în lumea misterelor pentru a atinge pragul Sărăciei, iar când ajungem prietenii Sărăciei, sufletele noastre întunecate devin inimi pline de căinţă. Apoi, când Dumnezeu îndepărtează din inimi chiar şi sărăcia, iar când Sărăcia nu se va mai afla în ele, atunci Dumnezeu este acolo. Dumnezeu este aici! (arată spre inima sa)
(...)



n n n

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu