24 octombrie, 2008

ArcaNA

(schiţă într-un act)
(fragmente din jocul prezentat în cadrul Festivalului de Artă Neconvenţionala „La Strada" şi în Festivalul de Artă medievala „Cetăţi transilvane" - Sibiu, 2006, de către membrii grupului Metamorphosis)




7 Personaje
Cronicarul Carol
(porneşte ca un personaj sfrijit, complexat, fricos, plin de vise neîmplinite şi prejudecăţi; scrie cronica cetăţii, fără noimă, subiectiv, după ureche... ; în urma poveştii trăite se metamorfozează într-un cronicar lucid, contemporan, ancorat în realitate, acceptând totodată alteritatea şi relativitatea timpului)
Maya (personaj atemporal, un copil cosmic, iluzia, care invită la joc caractere cu mentalitate retrogradă, oferind acestora şansa iniţierii şi trecerii lor într-un level superior Marelui Drum, inspirând sacrificiul, dragostea şi renunţarea la sine)
Haronia (soţia cronicarului, frumoasă, vrăjitoarea sfârşitului de sec. XVIII.. ; răutăciosă, bârfitoare, duplicitară, dar care, prin cunoaştere, reuşeşte să renunţe la atributele negative)
Măcelarul (bădăran, violent, îndrăgostit de Haronia...)
Zeon şi cei doi discipoli ai săi : (sunt reprezentanţii unui ordin călugăresc, de tipic medieval; pe cât de... conservatori, pe atât de... inventivi când este vorba de interes financiar)
Toate cele 7 personaje vor traversa timpul, prin puterea cuvântului, reconsiderându-şi, personal, înţelegerea cuvântului „minune". Fiecare în parte, reprezintă o minune, dar în cele din urmă toţi conştientizează nu unicitatea, cât unitatea minunii ca fenomen.

Scena 1
(Interior de casă sec. XVIII. La masă, cronicarul este preocupat de munca lui, iar soţia sa, de asemenea, cu o îndeletnicire casnică)
Cronicarul (scrie şi citeşte cu voce tare. Din când în când se opreşte şi se gândeşte, în încercarea să-şi amintească evenimentele ce le va consemna...):


Anno domini 1751: „În Oraşul de Sus se află 461 de case de locuit, dintre care 61 sunt case de lemn. La începutul lunii ianuarie Dieta deliberează. # 6 iulie: o acuzată de pruncucidere este decapitată în Piaţa Mare # 13 august: Târgul de vite este mutat în faţa Porţii Ocnei. # În aceeaşi săptămână un bucătar acuzat de sodomie este decapitat. # 15 octombrie: se face inspecţia fortificaţiilor. În zidul centurii mai există 39 de turnuri # 19 octombrie : Mecanismul cu clopoţei din turnul bisericii parohiale este mărit".... (ca pentru el) Da’, dacă stau bine să mă gândesc anu’ trecut nu s-a petrecut mai nimic în cetate... (oftează şi continuă să scrie mai departe)

Haronia (pusă pe harţă): Dar cine te crezi tu, bărbate, să spui şi să scrii, că ce a fost şi cum a fost?! Cui ajută?
Cronicarul (iritat): Măi, femeie, ia vezi-ţi tu de tischlaiferul ăla, şi lasă-mă pe mine în ale mele. Le scriu pentru mine, să nu le uit, aşa! Că la ce bun să ştiu scrie, dacă n-aş scrie şi la bun ai şti tu coase, dacă n-ai coase? Mai departe: „anno domini 1752: prima trupă de teatru dă spectacole într-o clădire din lemn din Piaţa Mare"....
Haronia: Ai de grijă, numa’, să nu-ţi scrie altul vreo sentinţă, că mai an au terminat închisoarea de pe strada Turnului. Frumuseţe de clădire, însă are un cusur, la aşa de multe camere, n-au făcut decât câteva ferestre... Să nu te invite pe-acolo, în vizită! (râde rătăcios) Grijă numa’, cuvântul scris rămâne, şi tare de mi-e mie teamă, la câte s-au întâmplat în ultima vreme, la câte semne s-au arătat! Ştii şi tu, şi cometa de acum 2 ani, să nu mai punem la socoteală zvonurile care bântuie cetatea... Cică tot umblă peste tot, dar n-o pot prinde!
Cronicarul: Cine umblă, măi?
Haronia (îngrozită): O femeie. Cine a văzut-o, zice că-i frumoasă, prea frumoasă să fie adevărată... Un strigoi! Când apare, apare şi ceaţa, când se iveşte, bate şi vântul, zguduie pământul!
Cronicarul (înfricoşat sare de pe scaun, închinându-se): Bagă de seamă ce vorbeşti. Nu mai pleca tu urechea la vorbele vrăjitoarelor, că te-or trece şi pe tine prin apă şi foc, şi atunci să te văd! N-ai fi prima şi (doar pentru el) nici ultima.
Haronia Ehe, nu mi-e mie teamă, ţie să-ţi fie, că eşti prostănac de când te ştiu!... Toma necredinciosul, crezi că numa’ ce vezi cu ochiul există?
Cronicarul Da, asta e credinţa mea!
Haronia Chiorule, câte duhuri nu s-or plimba, chiar acum, uite aşa, pe aici pe lângă noi, şi noi credem că suntem singuri în casă! Cetatea asta e bântuită, ascultă ce-ţi spun eu, bân-tu-i-tă!
Cronicarul Nu mă mai chinui cu poveştile şi nălucirile tale. Ce este, este, iar ce nu este, nu este! (încântat) Trebuie să notez asta... (scrie în catastif)




(.........)


Haronia (se ridică brusc şi se pregăteşte să iasă în oraş): Vezi, asta îţi spuneam, dar pe lângă că eşti prost, mai eşti şi fricos. Unde te-oi fi găsit?! Decât să scrii baliverne, mai bine ai repara fereastra asta, că bate vântul de te duce... Până vin, să fie gata!
Cronicarul Dar încotro te-ndeamnă necuratul să mergi acum, la ora asta?!
Haronia (ironică) Dacă-mi dai voie, mă duc să mă închin la biserică, apoi trec pe la măcelar să iau o bucată de carne, că friptură vrei la cină!... (iese furioasă) Eu trebuie să mă ocup de toate, de casă, de masă, de fereastră...
Cronicarul (rămas singur, strigă în urma ei): Nu mai mănânc nimic, de azi ţin post! Aşa să şti, post negru, numai să taci, să nu te mai aud! Mai bine mă călugăream, alt om eram. Eram Om! Eram sub papucul stareţului, nu al nevestei, eram om, poate chiar cronicar, cronicarul Dietei... Om! Am ajuns să stau cu o vrăjitoare şi să pândesc întâmplări măreţe, la care eu sunt doar un simplu spectator...
(resemnat se întoarce la masa de scris)


Scena 2
(Lumina se estompează. Maya intră în scenă. Se apropie de Cronicar care scrie netulburat)
Cronicarul (simte o prezenţă) „Poştalionul circulă o dată pe lună între Viena şi Hermannstadt dus-întors. În urma unui ordin al Curţii Imperiale călăul arde în Piaţa mare publicaţii îndreptate împotriva iezuiţilor... (Este răvăşit de frică, O vede pe Maya ale cărei gesturi produc sunete înfricoşătoare. Este inofensivă şi distrată de reacţia exagerată a cronicarului)
Maya Nu-ţi fie frică! Te-am speriat?
Cronicarul Cine eşti?
Maya Oamenii îmi spun în multe feluri. Tu spune-mi Maya. Am auzit că scrii, iar prin puterea cuvintelor tale, oamenii şi faptele lor devin nemuritoare. Admir ceea ce faci!
Cronicarul Deh, nu e chiar aşa. Uite, (aruncă hârtiile pe jos) nu au nici o valoare! Eu şi soţia mea nu avem urmaşi, şi aşa ne mai omorâm timpul, să nu ne pierdem minţile... Eu scriu, ea coase, (important) eu scriu!

Maya Vreau să scrii şi despre mine, te rog, măcar două vorbe, să se ştie că am trecut şi pe aici, şi poate, peste ani, oamenii mă vor asculta şi înţelege. Uite, îţi dau bani, 10 guldeni... (îi pune un pumn de monede pe masă)
Cronicarul Nu vreau nimic, pleacă!
Maya Scrie despre visul meu. Eu cred în puterea cuvântului.
Cronicarul În incantaţii... Pleacă, vrăjitoareo!
Maya (râde): Tu eşti vrăjitor, nu eu, tu fixezi în timp timpul! De câteva zile te urmăresc şi nu ştiam cum să intru în vorbă cu tine...
Cronicarul Chem servitorii să te arunce în stradă!
Maya N-ai servitori, iar soaţa ta, Haronia e plecată... Altfel, n-aş fi îndrăznit...
Cronicarul (bocind): Haronia, de ce ai plecat, cui m-ai lăsat?! Că numai eu ştiu ce mult te iubesc şi te preţuiesc...



Maya (imperativ): Scrie, descrie lumii visul meu!
Cronicarul Scriu, scriu...
(Cronicarul începe să scrie, după dictare, îngânând „academic", plin de teamă şi neîncredere în ceea ce scrie, plângându-şi de milă, nemulţumit vizibil de întâmplare)
Maya Scrie aşa, că am pornit în lume ca un negustor de ferestre. Am sărit în gol din lume în lume, din timp în timp, din anotimp în anotimp. (......)

Am mers mult şi am întrebat, şi am căutat fără încetare două Ferestre anume, o Fereastră prin care să văd limpede răsăritul unei dimineţi de vară, plină de rouă şi ceaţă răcoritoare, şi o altă Fereastră prin care să priveasc mereu liniştea şi frumuseţea unui apus de toamnă aurie, prin care să simt adierea vântului copt, ca poamele pământului. Am căutat şi am găsit, le-am luat, apoi le-am aşezat pe peretele dinspre miazănoapte, să fiu mereu aproape şi de răsăritul văratic şi de apusul tomnatic.
Cronicarul (indignat) Nu pot scrie minciuni, eu sunt un cronicar serios, respectat, nu mă cobor să scriu baliverne, snoave fără noimă!
Maya: Este adevărat, hai cu mine, să privim împreună ferestrele din povestea mea!
Cronicarul Dar, de când e lumea, soarele răsare la Răsărit şi apune la asfinţit. Ceea ce spui e vrăjitorie!
Maya Ceea ce spun este adevărat! Dacă în cuvânt este posibil, atunci în fapt, de ce ar fi imposibil? Şi, dealtfel, dacă nu crezi şi vrei să te convingi cu ochii tăi, du-te în camera de oaspeţi. Am îndrăznit să pun acolo ferestrele, una lângă alta. Eu nu am o casă anume, aşa că îţi dăruiesc această minune, dacă te învoieşti să scri că am trecut şi eu prin cetatea ta, în annno domini 1752...
(Cronicarul aleargă in afara scenei, în camera de oaspeţi. Linişte, iar dintr-o dată, un strigăt de groază. Intră în scenă, dându-şi palme...)
Cronicarul (către public) Aşa e! Pe peretele dinspre miazănoapte au apărut două ferestre mari, frumoase. Am doi sori, unul răsare, altul apune, în stânga e primăvară, în dreapta, toamnă! Am scos mâna pe geam, să nu fie nălucire, şi e întocmai cu a grăit făptura asta. Ajutor, e aici! Simt cum mă arde tot corpul! Săriţi, oameni buni!

(.....)

cena 3
(În scenă întră Haronia, măcelarul şi cei trei călugări. Maya se ghemuieşte şi se ascunde sub masă, de unde priveşte întâmplările, asemeni unui spectacol. Aplaudă, din când în când....)
Haronia Omule, linişteşte-te! Ce s-a întâmplat, cine e aici, cine te arde?
Cronicarul: Îmi arde mintea şi ochii, trupul cu sufletul. Mă omoară!
(Preotul începe să se roage, măcelarul să caute etc., mare agitaţie)
Haronia Doamne, Dumnezeule, dar ce s-a putut întâmpla? Nici n-am mai apucat să trec pe la măcelărie, am ieşit de la biserică şi am auzit strigătele...
Cronicarul (numai pentru Haronia, îi şopteşte la ureche) E aici!
Haronia Cine?
Cronicarul Femeia!
Haronia Strigoiul?
Cronicarul Maya, aşa îşi zice.
Haronia Ce nume e ăsta? Cum adică "aici"?! Aici, aici?
Cronicarul Chiar aici, în odaie cu noi.
Haronia (aleargă în bucătărie şi vine cu un polonic) Unde?


(........)



Maya (intră din nou în joc): Nu vă fie frică, am venit cu gânduri bune! De fapt, am venit să vă las un dar, ca amintire, cu speranţa că ceea ce trăim să devină o poveste, o frumoasă poveste...
Măcelarul Am cuţitul la mine, aşa că, ai grijă, de aici nu mai scapi! Lasă-te prinsă, să scăpăm lumea de tine!
Maya Sunt deja prinsă în lume, în lumea asta. Am sărit în gol din lume în lume, din timp în timp, din anotimp în anotimp....
Haronia Ce vrei să ne faci?
Maya Nimic, vreau să vă dau o informaţie utilă, adică, aşa cum îi spuneţi voi, o veste bună, să aveţi timp de pregătiri...
Călugăru Zeon Să plece necuratul! (îngrijorat, către Maya) sau să ne pregătim să murim cu toţii?!



(.......)

Maya (încearcă să-i trezească pe oamenii cetăţii) Peste câteva ore astrale în portul acestei cetăţi va acosta salvatoarea Arcă Na. Să ne pregătim cum se cuvine, să avem ştiinţa, puterea pentru a coborî de pe puntea strălucitoare, miraculoasele-i daruri!
(oamenii râd, exaltaţi, conştienţi că pericolul nu există şi chiar sunt în stare să preia controlul asupra situaţiei)
Haronia Taci, nebuno, pleacă de-aici, că-ţi rup oasele! Tu nu vezi că noi suntem oameni serioşi cu credinţă în Dumnezeu? În veci, pururi, cetatea asta, ţara asta n-a avut port, poate doar în timpul lui Noe... (râde batjocoritor)
Maya Haronia, tu mă faci nebună, tu care nu vezi decât în flacăra luminii reci?! Stingeţi toate luminile voastre şi aprindeţi Focul viu! Veţi vedea atunci şi portul cetăţii lui Hermann, şi intrarea la docuri a măreţei Arca Na!
(către public) Treziţi-vă, oameni buni, aprinde-ţi focurile şi dansaţi, îmbătaţi-vă sufletele cu bucurie şi speranţă şi rostiţi de 24 de ori revenirea la rădăcini: re-ligio
Cronicarul, soţia cronicarului, măcelarul, călugării (fiecare în altă tonalitate) : re-ligio....
Maya Nu e bine aşa, rostiţi pur şi simplu: "re-ligio", în felul în care să înţelegeţi că rădăcinile tuturor lucrurilor vizibile se găsesc în invizibil...

(.......)

Haronia Hai, gata cu bâlciul, v-aţi pierdut toţi minţile, nu alta! (strigă) Linişte!!! (către public) Nu o luaţi în seamă, vedeţi-vă de drum... Ştiu eu cine e ea, e Maya, pagata! Picioarele-i umblă prin cer, iar capul i se mulţumeşte să contemple fenomenele mereu schimbătoare, pieritoare ale lumii. (către grup) Iar, voi, liniştiţi-vă, să vedem cum facem să scăpăm de necazul ăsta... Ce bine era pînă să vină Nebuna să ne cheme să vedem cai verzi pe pereţi, (ironic) pe pereţii cetăţii lui Hermann...
Călugărul 1: Oricum, mai degrabă văd cai decât corăbii aducătoare de comori...
Călugăru Zeon (viclean): Ar fi bine, totuşi, să o întrebăm mai multe, să o tragem de limbă. Poate se întâmplă şi la noi o minune... Nu mi-ar strica afacerii, adică parohiei, un val de turişti pe care, vorba aia, îi mâncă-n fund cucernicia... Parcă-i şi văd, cu o mînă se închină, iar cu alta îmi dă taxa. Să vină să se închine minunii şi mie să-mi dea gologanii.
Restul grupului (contrariaţi): Nouă să ne dea gologanii...
Călugăru Zeon: Nouă să... îmi dea gologanii!
Grupul: Aşa da!
Călugărul 1 şi 2 (închinându-se şi cântând în cor): Că dacă e dar, dar să fie pentru toţi... Amin!
Maya (se ridică pe un piedestal): Minune, peste câteva ore astrale în portul acestei cetăţi va acosta salvatoarea Arcă Na. Să ne pregătim cum se cuvine sufletele, pentru darurile ce le vom coborî de pe puntea strălucitoare a arcei salvatoare...
Cronicarul Şi Arca asta de care spui, vine de departe?
Maya (cu ochii în permanenţă către cer) Arca Na este aproape....
Haronia N-ai cu cine să vorbeşti, prostănacule, lasă-mă pe mine! Ascultă Maya, Arca trebuie să fie condusă de un cârmaci, cine e la timona corabiei de care spui?
Maya (ca trezită din vis) Arca Na este condusă de însuşi Enoh, care după Adam este al şaptelea înţelept al pămîntului. Lângă umărul său drept stă însuşi Hermes Trismegistos. Îi şi văd figura de trei ori gigantică. Iată-l, stă de vorbă cu cineva, îl cunosc, îl recunosc e însuşi Cadmos al Greciei, întemeietorul Oraşului Sfânt...
(Cronicarul, soţia cronicarului, măcelarul, călugării râd pe înfundate)
Haronia Bine, bine, dar cineva pe care să-l cunoaştem şi noi...
Maya În afară de cei trei nu mai văd pe nimeni!
Haronia Şi cât mai trebuie să aşteptam?
Maya Nu ştiu, totul depinde de noi, de cât de liniştite ne sunt sufletele, şi cât sunt de deschise Luminii. Arca Na se luptă cu furtunile gândurilor noastre, cu neputinţele şi blestemele care le ridicăm către cer, către Oceanul salvator
(.....)

(coregrafie. Navras, Juno Reactor)
Datorită faptului că nu obţin informaţiile dorite de ei, ci informaţii cărora încă nu le cunosc sensul, cele 6 personaje se dezlănţuie cu furie asupra Mayei. Spre marea lor uimire, nu o pot atinge. Forţa cu care se îndreaptă spre ea se întoarce împotriva lor, asemeni unui bumerang. În încercarea repetată de a o lovi, ei însuşi, sunt cei ce sunt trântiţi la pământ. Gesturile sunt haotice. Întregul grup, aritmic. Această tentativă eşuată îi înfurie şi mai mult, şi asemeni unui prădător ce a scăpat prada, grupul se focalizează pe cel mai slab dintre ei, pe cel diferit, pe cel „altfel", mai în cazul nostru, pe Cronicar. Acesta este răpus şi ucis sub privirele îngrozite ale Mayei. Trupul cronicarului este depus în faţa, la picioarele ei, căreia toţi, acum, îi cer ajutorul, conştientizând atât crima cât şi propriul sacrificiu, pedeapsa ce trebuie să o suporte şi o cer. Maya îl trezeşte la viaţă pe Cronicar, după care îl trânteşte la pământ, acesta rămânând în postura unui fetus. Acelaşi gest îl repeta pentru toţi. Oamenii cetăţii se reconstruiesc, renasc, mişcarile sunt grele, încetinite. In momentul re-naşterii, fiecare strigă putrernic, apoi, individual îşi recunosc corporalitate şi în cele din urmă, faţa. Mişcarile se precipită, grupul devine dinamic, organizat, In cele din urmă din trupurile lor se creează Arca Na, în care trupul Mayei, pe un plan superior simbolizează catargul, axis mundi, puntea dintre două lumi, dintre vizibil şi invizibil. Re-ligio. Traversează timpul)

Maya (coboară între oamenii cetăţii):
Am ieşit din Casa-trup să ajung în cetate, Iar din Cetate, în Arcă.
Trupul nu mi-l mai simt, nu mă mai doare nimic,
Doar că, de câteva zile, simt pe umeri povara zidurilor, port armura teritorială a acestui oraş. Dintr-o dată, crusta corpului meu a fost înlocuită cu esenţe minerale, alambicate de beton armat, asfalt, cărămizi, stucaturi roase şi cioburi din ferestrele, mai mereu, închise.
E mult mai greu acum!
Aşa, e mult mai greu...
Nu asta-i libertatea promisă,
În cetate mântuirea este încă trucată!
Cronicarul Cum le mai este, azi, oamenilor?!
Maya Cum ştii, cum spun cu toţii „bine"!
Haronia Ce mai fac ei?!
Maya Cum ştii, cum spun toată ziua „nimic"!
Cronicarul: Au rămas cu toţi acasă, în cazematele-trup blidate împotriva iubirii ca împotriva atacurilor armate – amândouă, tragedii aducătoare de totale distrugeri şi nevindecate arsuri.
Haronia Ne-au lăsat singuri să aşteptăm arca. Râd de noi, ca de nebuni, orbii, cică oraşul ăsta nu e port, de parcă nu se vede cu ochiul liber albastrul de jur, împrejur... Ce vor mai mult de-atât?! Nu le place nici seninul, nici furtuna, nici lumina... Hai, Arcă, hai, fă-le dor de noi!

(....)

Haronia Dar ce facem noi aici? Ce gazdă sunt eu, să intrăm în casă?!...
Cronicarul Veniţi cu mine în camera de oaspeţi să vedeţi nepreţuitul dar primit, doi sori, două ferestre,una....
(Maya rămâne singură în scenă)
Maya Unde este cronicarul?
Cronicarul (alergând către ea): Chiar aici, slujind poveştile, minunile şi adevărul!
Maya: Atunci scrie, descrie lumii visul meu!
Scrie aşa, că vreau să mă dau mare cu cât de mică sunt.
Vreau ca oamenii să mă recunoască, nu după cum arăt, ci după cum dansez cu Principiile.
Să mă ţină minte după cum întindeam hora mare a ielelor, în care poceam pociţii şi îndreptam îndreptăţiţii. Nu îmi este greu pentru că am verbul mişcării în sânge, în genă şi geană.
Ce spui?! Cum ar fi fost să am verbul iubirii în sânge?
Nu ştiu, încă nu ştiu, dar, întreabă-L pe singurul care până acum a purtat iubirea absolută. Îţi va răspunde, pentru că te iubeşte.
Eu duc mişcarea, mişcându-mă, mişcându-vă.
Fiecare are numai ce poate duce.
De câteva secunde astrale Soarele meu a intrat în Casa Magului,
abia ce m-am pornit la drum, de-abia ce m-am pus în mişcare pe Roată
aşteaptă-mă, aşteaptă
să vezi,
să ştii,
să taci...
Cronicarul (către public. Maya stă în spatele lui, asemeni unei umbre):
Am ieşit din Casa-trup să ajung în cetate, Iar din Cetate să mă îmbarc în Arcă. În Arca Na.
Pentru asta am ajuns aici, să plec din mine, să plec din voi şi din toate Registrele de Stare Civilă.
Aşa mă veţi vedea, când nu mai sunt! Plecat, o să-mi duceţi dorul! Toţi îmi veţi împleti şosete şi-mi veţi ţine în ramă de argint fotografia...
Natura umană este inconfundabilă şi mult mai stabilă decît o reclamă psiho-filozofii contemporani.
Hai, Arcă, scoate-mă din zidurilor acestui oraş, în care s-au infiltrat gunoiul indiferenţei şi putoarea bâlciului.
Degeaba aruncăm peste toate găleţi cu lavabila autoadorării exaltate,
Spoiala cade!
Hai, Arcă, vino şi smulge-mă din piatra Registrelor de Stare civilă şi din circuitele tuturor bazelor de date, virusate şi piratate cronici moderne...
Încetarea fricii este începutul vieţii!
(Maya îi acoperă ochii cu palmele)


„Sfârşit"
(există?)
.

.
.

foto by Armand Niculescu www.photo.media-division.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu