SOARELE
În urmã cu 10.000 de ani, istoria abundã de scrieri şi desene, reflectând respectul oamenilor şi adoraţia pentru acest obiect. E simplu de înţeles de ce în fiecare dimineaţã rãsare Soarele, aduce lumina, cãldura şi siguranţã, salvând omenirea de frig, orbire, de predatorii nopţilor întunecate. Fãrã el, a înţeles omenirea, cã recoltele n-ar fi crescut, viaţa pe planetã n-ar fi existat.
Aceste realitãţi au fãcut Soarele cel mai adorat obiect al tuturor timpurilor. De asemenea, erau foarte atenţi la stele. Urmãrirea planetelor le-a permis sã recunoascã şi sã anticipeze evenimentele care apãreau de-a lungul timpului, ca eclipsele şi luna plinã. Au început sã le catalogheze pe grupuri, în ceea ce ştim azi cã sunt constelaţiile.
Crucea zodiacului este cel mai vechi concept imaginat în istoria umanitãţii. Reflectã tranziţia Soarelui prin cele 12 constelaţii, în decursul unui an. Reflectã de asemenea cele 12 luni ale anului, cele 4 anotimpuri, solstiţiile şi echinoxiile. Termenul de zodiac e legat de faptul cã aceste constelaţii erau antromorfizate sau personificate de imagini de animale.
Cu alte cuvinte, civilizaţiile timpurii, n-au urmãrit doar Soarele şi stelele, le-au personificat cu mituri elaborate, implicând mişcãrile lor şi relaţiile dintre ele. Soarele, dãtãtor de viaţã şi cu atâtea calitãţi, a fost personificat ca şicreator sau ca Dumnezeu. Dumnezeu e Soarele. Lumina Lumii. Salvatorul rasei umane. Cele 12 constelaţii reprezintã locul în care cãlãtoreşte Dumnezeul Soare. Şi ele au fost identificate cu nume reprezentând elemente naturale întâmplate în acea perioadã. De exemplu, Vãrsãtorul - purtãtorul apei, care aduce ploile de primãvarã.
Horus e Dumnezeul Soare al Egiptului în jurul anului 3.000 î.Ch. E Soarele antropomorfizat într-o serie de mituri alegorice implicând mişcarea Soarelui pe cer. Din hierogrifele Egiptului antic ştim multe despre acest mântuitor solar. De exemplu, Horus înseamnã Soare sau luminã şi avea un duşman cunoscut sub numele Set.
Şi Set era personificarea întunericului sau a nopţii. Metaforic vorbind, în fiecare dimineaţã Horus învingea în lupta cu Set în timp ce seara Set îl învingea pe Horus şi îl trimitea în lumea subteranã. E important de ştiut cã întunericul împotriva luminii, sau binele împotriva rãului, e cea mai omniprezentã dualitate mitologicã cunoscutã vreodatã şi încã poate fi prezentatã în multe moduri şi azi. Pe scurt, povestea lui Horus e urmãtoarea: Horus a fost nãscut pe 25 decembrie de virgina Isis Mary. Naşterea lui a fost acompaniatã de cãtre o stea din Est, care a fost urmatã de trei regi, pentru a-l localiza pe salvatorul nou nãscut. La vârsta de 12 ani era un copil învãţãtor. La 30 de ani a fost botezat de cãtre Anap şi tot atunci şi-a început preoţia. Horus a avut 12 discipoli cu care cãlãtorea, fãcând miracole, ca însãnãtoşirea bolnavilor şi mersul pe apã. Horus era cunoscut sub multe nume, cum ar fi : Adevãrul, Lumina, Fiul Ales al Domnului, Pãstorul cel Bun, Mielul lui Dumnezeu...
Dupã ce a fost trãdat de Typhon, Horus a fost crucificat, îngropat şi dupã 3 zile a reînviat. Aceste atribute ale lui Horus, originale sau nu, se pare cã au permis multor culturi din lume, sã-şi creeze dumnezei dupã aceeaşi structurã mitologicã!
Attis din Phrygia, nãscut de virgina Nana pe 25 decembrie. Crucificat, îngropat şi reînviat dupã 3 zile.
Krishna din India, nãscut de virgina Devaki cu o stea venind din Est, prevestindu-i venirea. A fãcut miracole cu discipolii sãi şi dupã moartea sa a reînviat.
Dionysos din Grecia, nãscut de o virginã pe 25 decembrie, era un învãþãtor misionar care fãcea miracole, ca transformarea apei în vin. I se spunea Regele Regilor, Singurul fiu al lui D-zeu, Alfa şi Omega şi multe altele. Dupã moarte a reînviat.
Mithra din Persia, nãscut de o virginã pe 25 decembrie. A avut 12 discipoli şi a fãcut minuni şi dupã moarte a fost îngropat şi reînviat dupã 3 zile. I se mai spunea şi Adevãrul, Luminã şi în multe alte feluri. Interesant. Ziua sacrã de venerare a lui Mithra era duminicã.
Problema e cã sînt mulţi mântuitori, din multe perioade de timp, oriunde în lume care se încadreazã în aceste caracteristici. Întrebarea rãmâne: de ce aceste atribute ? De ce nãscuţi de o virginã pe 25 decembrie ?
De ce reînviaţi la trei zile dupã moarte? De ce 12 discipoli sau ucenici ?
Ca sã aflãm, sã-i examinãm pe cei mai noi mântuitorii solari. Iisus Cristos a fost nãscut de virgina Maria pe 25 decembrie, în Bethlehem. Naşterea sa a fost prevestită de o stea venind de la rãsãrit. Şi trei regi au urmat-o, pentru a-l localiza pe noul salvator. Era învãţãtor la 12 ani şi la 30 a fost botezat de cãtre Ioan Botezãtorul. Şi atunci şi-a început preoţia. El a avut 12 discipoli cu care cãlãtorea, fãcând miracole, insănătoşind bolnavii, mergea pe apã şi învia morţii. Era cunoscut ca Regele Regilor, Fiul lui D-zeu, Lumina Lumii, Alfa şi Omega, Mielul lui Dumnezeuzeu, etc. Dupã ce a fost trãdat de discipolul sãu, Iuda şi vândut pentru 30 de arginţi, a fost crucificat, îngropat şi dupã de zile a reînviat, ridicându-se la cer.
Mai întâi de toate, secvenţa naşterii e complet astrologicã. Steaua de la Rãsãrit e Sirius, cea mai luminoasã stea pe cerul nopţii, care pe 24 decembrie s-a aliniat cu cele mai luminoase trei stele din centura lui Orion. Cele trei stele din centura lui Orion se numesc azi cum se numeau şi în antichitate: Cei Trei Regi. Şi cei Trei Regi şi cea mai luminoasã stea, Sirius toate indicau locul rãsãritului pe 25 decembrie. De aceea cei Trei Regi urmau steaua de la rãsãrit, pentru a putea localiza rãsãritul, naşterea Soarelui. Constelaţia Fecioarei Maria e Fecioara, cunoscutã ca şi Fecioara Virginã. Virgo în latinã înseamnã virginã. Semnul antic pentru
Fecioarã e un M modificat. De aceea Maria şi celelalte mame virgine, precum mama lui Adonis, Myrra sau mama lui Budha, Maya, încep cu M. Fecioara se referã totodatã şi la Casa Pâinii. Şi reprezentarea ei este o
fecioarã cu un snop de grâu.
Casa Pâinii şi simbolu sãu reprezintã lunile august şi septembrie, adicã vremea recoltei. Bethlehem se traduce literal, Casa Pâinii. Bethlehem este deci o referire la constelaţia Fecioarei, un loc în cer, nu pe Pãmânt.
Mai sunt şi alte fenomene importante care apar pe 25 decembrie, sau de solstiţiul de iarnã. De la solstiţiul de varã la cel de iarnã, zilele se scurteazã şi se rãcesc şi din perspectiva emisferei nordice, Soarele pare cã merge spre Sud şi cã devine mai mic şi mai şters. Scurtarea zilelor şi terminarea strângerii recoltei la apropierea solstiţiului de iarnã, simbolizeazã procesul morţii la antici. Moartea Soarelui.
Pe 22 decembrie, moartea Soarelui era pe deplin realizată. Mişcarea sa spre Sud în urmãtoarele 6 luni, îl duce spre cel mai jos punct de pe cer. Aici intervine un lucru ciudat: Soarele îşi opreşte mişcarea spre Sud vizibil, trei zile. Şi în aceste trei zile de pauzã el stã în vecinãtatea Crucii Sudului sau Crucea Constelaţiilor. Dupã acest timp, pe 25 decembrie, Soarele se mişcã 1 grad, dar acum spre Nord, prelungind zilele, încãlzind şi aducând primãvara. Şi s-a spus aşa : “Soarele a murit pe cruce şi dupã trei zile a reînviat şi s-a nãscut din nou”. De aceea Iisus şi alţi dumnezei Soare, împart conceptul de cruce, trei zile de moarte şi reînviere.
Este perioada de tranziţie a Soarelui şi schimbarea direcţiei sale înapoi, în emisfera nordicã, începutul
primãverii şi a salvãrii. Oricum, ei nu sãrbãtoreau învierea Soarelui pânã la echinoxul de primãvarã sau Paştele. Asta pentru cã la echinoxul de primãvarã, Soarele oficial învingea forţele Rãului, ziua devenind mai lungã decât noaptea şi apãreau semnele primãverii.
Cel mai evident simbol astrologic legat de Iisus se referã la cei 12 discipoli. Existã 12 constelaţii în zodiac, iar Iisus, ca şi Soarele, cãlãtoreşte cu ele. De fapt, numărul 12 se repetã în Biblie. Acest text are legãturã cu astrologia, mai mult decât orice altceva.
Întorcându-ne la Crucea Zodiacului, viaţa figuratã a Soarelui, aceasta nu e doar o expresie artisticã, sau o unealtã de a urmãri mişcãrile Soarelui. Era de asemenea un simbol spiritual pãgân. Acesta nu e un simbol creştin. E o adaptare paginã a Crucii Zodiacului. De aceea în culturile timpurii, Iisus e arãtat cu capul pe cruce. Pentru cã Iisus e Soarele. E fiul Domnului, lumina lumii, rãsãritul salvator, care va veni iar, cum face în fiecare dimineaţã, cu gloria lui Dumnezeu, care apãra împotriva lucrãrii Rãului, care renaşte în fiecare dimineaţã şi poate fi vãzut apãrând dintre nori sus în cer, cu coroana lui de raze.
Dintre multele metafore astrologice şi astronomice din Biblie, cea mai importantã are legãturã cu perioadele de timp. În scripturi sînt multe referiri la perioadele de timp. Pentru a înţelege asta, trebuie sã ne familiarizãm cu fenomenele cunoscute ca procesiunea echinotiilor. Egiptenii antici şi culturile dinaintea lor, au vãzut cã la aproximativ 2150 de ani, rãsãritul dimineþii echinoxului de primãvarã, apare în zodii diferite. Aceasta are legãturã cu mişcare unghiularã a Pãmântului, pe care şi-o menţine în mişcarea de rotaţie. Se numeşte "procesiune" deoarece, constelaţiile merg înapoi, mai degrabã de a-şi urma ciclul anual.
Perioada de timp de a trece prin cele 12 semne dureazã 25.765 de ani. Acesta se mai numeşte şi Marele An şi societãţile antice erau foarte atente la asta, iar perioada de 2150 de ani se numea era. Între anii 4300 î.Ch. şi 2150 î.Ch. a fost era Taurului. Între anii 2150 î.Ch. şi 1 a fost era Berbecului. Între anii 1şi 2150 a fost era Peştilor, în care ne aflãm şi astãzi.
În jurul anilor 2150 vom intra într-o nouã eră, a Vãrsãtorului. Biblia reflectã în linii mari mişcarea simbolicã prin trei ere în drum spre a patra.
În Vechiul Testament, când Moise coboarã de pe Muntele Sinai cu cele 10 porunci, e foarte supãrat cã poporul sãu venera un viţel aurit. El a spart tãbliţele ţi şi-a instruit oamenii sã se omoare între ei, ca sã se purifice. Majoritatea cercetãtorilor Bibliei pun asta pe seama faptului cã israeliţii se închinau la falşi idoli. Realitatea e cã viţelul aurit era Taurul. Moise reprezenta noua erã a Berbecului. Aşa se face cã evreii şi astãzi încã mai suflã în corn de berbec. Moise reprezintã noua erã a Berbecului şi la venirea noii ere, toţi trebuie sã renunţe la vechea era. Şi alte zeitãþi au marcat de asemenea aceastã tranziþie, ca Mithra, Dumnezeul pre-creştin care a ucis taurul în acelaşi simbolism.
Iisus e personajul care urmeazã dupã Berbec, aducând Era Peştilor sau a celor doi peşti. Simbolul Peştilor abundã în Noul Testament. Iisus a hrãnit 5000 de oameni cu pâine şi cu doi peşti. Când şi-a început preoţia în Galileea, s-a împrietenit cu doi pescari, care l-au urmat.
Şi cred cã am vãzut cu toţii "Peştele lui Iisus" pe spatele maşinilor oamenilor. Puţini ştiu ce înseamnã. E un simbol pãgân pentru regatul Soarelui în Era Peştilor. De asemenea, ziua de naştere asumatã de Iisus, e esenţialã pentru aceastã perioadã. Când Iisus e întrebat de discipolii sãi când va fi urmãtorul Paşte, dupã ce el nu va mai fi, Iisus le spune: Scriptura e de departe cea mai relevantã în materie de referinţe astrologice. Omul care carã ulciorul
cu apã e Vãrsãtorul, mereu reprezentat de un om care picurã apã din ulcior. El reprezintã era de dupã Peşti. Şi când Soarele - Fiul Domnului va pãrãsi era Peştilor – Iisus va intra în casa Vãrsãtorului, aşa cum Vãrsãtorul urmeazã dupã Peşti în procesiunea echinocţiilor. Ceea ce spune Iisus, e cã dupã era Peştilor va urma era Vãrsãtorului.
Cu toţii am auzit de sfârşitul timpurilor şi de sfârşitul lumii. Pe de o parte, desenele din Apocalipsã şi sursa principalã a acestei idei vine din Matei 28:20 când Iisus spune : "Voi fi cu voi pânã la sfârºitul lumii." În versiunea Regelui James, "lume" e o traducere greşitã, ca multe altele. De fapt, cuvântul folosit este "aeon" ceea ce înseamnã TIMP: "Voi fi cu voi pânã la sfârşitul Timpului."
Ceea ce e adevãrat, Iisus fiind personificarea Peştilor pânã când soarele va intra în Vãrsãtor. Întregul concept de "sfârşitul timpului"şi "sfârşitul lumii", e o intrepretare greşitã a unei alegorii astrologice. Sã spunem asta celor 100 de milioane de americani, care cred cã se apropie sfârşitul lumii. Mai mult, personajul Iisus fiind literal şi astrologic un hibrid, e un plagiat explicit al Dumnezeului Soare egiptean, Horus. De exemplu, acum 3500 de ani în urmã, s-a inscripţionat pe zidurile Templului Luxor din Egipt imaginile Bunei Vestiri, naşterea şi adorarea lui Horus. Imaginea începe cu anunţarea cã fecioara Isis îl va concepe pe Horus, apoi Neith, Duhul Sfânt, a fecundat fecioara apoi ea a nãscut şi slãvirea. Este exact poveste miraculoasã a conceperii lui Iisus. Asemãnãrile literare dintre religia egipteanã şi cea creştinã, sînt uimitoare.
Şi plagiatul continuã. Povestea lui Noe şi a Arcei sale, e luatã direct din tradiţie. Conceptul Potopului era arhicunoscut în lumea anticã cu peste 200 de pãrţi atribuindu-şi-l în diverse perioade de timp.
Nu trebuie sã cãutãm mai departe de sursã pre-creştină, cã Povestea lui Gilgamesh, scrisã în 2600 î.Ch.. Povestea vorbeşte de un mare potop ordonat de Dumnezeu şi arcã, cu animalele salvate în ea şi chiar eliberarea şi întoarcerea pescãruşului, toate au în comun multe asemãnãri cu scrierile biblice.
Apoi este plagiata povestea lui Moise. Se spune cã dupã naştere, Moise a fost pus într-un coşuleţ şi i s-a dat drumul pe râu, pentru a nu fi omorât. Apoi a fost salvat de cãtre o prinţesă şi crescut ca un prinţ. Povestea cu copilul şi cu coşuleţul a fost luatã direct din mitul lui Sargon din Akka din jurul anului 2250 î.Ch.. Dupã naştere, Sargon a fost pus în coşuleţ pentru a se evita uciderea lui. Şi trimis pe râu. El a fost salvat şi crescut de cãtre Akki, o soţie a regelui. Mai mult, Moise, era supranumit şi Dãtãtorul de Legi, Dãtãtorul celor 10 porunci.
Ideea cã Dumnezeu înmâneazã legile unui profet pe munte, este de asemenea o temã veche. Moise un alt dãtãtor de legi, dintr-un lung şir de-a lungul istoriei mitologice. În India, Manou era un mare dãtãtor de legi. În Creta, Minos s-a urcat pe muntele Dikta unde Zeus i-a dat legile sacre. În timp ce în Egipt existã Mises care cãra tãbliţele de piatrã pe care Dumnezeu îşi scria legile.
Cât despre Cele 10 Porunci, ele sînt luate din Vraja 125 din Cartea Egipteanã a Morţilor. Ceea ce în Cartea Morţilor era "N-am sã fur", devine "Sã nu furi", "N-am sã ucid" devine "Sã nu ucizi", "N-am sã mint" devine "Sã nu minţi" şi aşa mai departe. De fapt, religia egipteanã e fundaţia primarã pentru teologia Iudeo-Creştinã.
Botezul, viaţa dupã moarte, judecata finalã, naşterea din fecioarã, învierea, crucificarea şi foarte multe sunt atributele ideilor egiptene. Precedând cu mult creştinismul şi iudaismul. Justin Martirul, unul dintre primii istorici creştini şi apãrãtor scrie: “Când spunem cã Iisus a fost creat fãrã uniune sexualã, a fost crucificat şi a murit, ridicându-se la cer, nu propunem nimic diferit de ceea ce credeţi privitor la Fiii lui Jupiter." Cu alte cuvinte, Justin Martyr a zis : A fost nãscut din fecioarã, acceptaţi că asta are în comun cu ceea ce credeţi despre Perseu.”
E evident cã Justin, ca şi alţi pre-creştini ştiau cât de asemãnãtor era creştinismul cu religiile pãgâne. Totuşi, Justin a gãsit o soluţie. Din punctul lui de vedere, diavolul fãcuse asta. Diavolul a avut prevederea de a apãrea înaintea lui Christos şi sã-şi creeze caracteristicile în lumea pãgânã. Creştinismul fundamentalist. Fascinant !
Biblia nu e altceva decât un hibrid literar astro-teologic ca restul miturilor religioase dinaintea lor. Aspectul transferãrii calitãţilor unui personaj, asupra altuia nou, poate fi gãsit chiar în interiorul cãrþii. În Vechiul testament e povestea lui Joseph. Joseph a fost un prototip pentru Iisus. Joseph a apãrut printr-o naştere miraculoasã, Iisus de asemenea. Joseph a avut 12 fraţi, Iisus a avut 12 discipoli. Joseph a fost vândut pentru 20 de arginþi, Iisus pentru 30. Fratele Iuda sugereazã drumul lui Joseph, discipolul Iuda sugereazã drumul lui Jesus. Joseph îşi începe activitatea la 30 de ani, Iisus de asemenea. Şi paralela poate continua.
Există vreo dovadã istoricã. despre vreo persoanã numit Iisus, fiul Mariei, care umbla cu 12 ucenici şi vindecã oameni? Existã numeroşi istorici care au trãit în jurul Mediteranei, ori în timpul sãu imediat dupã viaţa lui Iisus. Câţi dintre ei documenteazã acest personaj? Nici unul. Ca sã fim drepţi, asta nu înseamnã cã apãrãtorii lui Iisus n-au pretins contrariul. Patru istorici s-au referit la asta încercând sã justifice existenţa lui Iisus: Pliniu cel Tânãr, Suetonius şi Tacitus sînt primii trei. Fiecare a scris doar câteva cuvinte cel mult, referindu-se la Cristos sau Crist, care de fapt nu e un nume, ci un titlu. Înseamnã Alesul. A patra sursã e Josephus şi s-a dovedit a fi un fals de sute de ani. Din pãcate, încã este indicat cã adevãrat. Credeţi cã un tip înviat din morţi, care s-a ridicat la cer în vãzul tuturor şi a fãcut minunile pretinse, ar fi rãmas în consemnãrile istorice. N-a fãcut-o pentru cã odatã dovezile au fost demontate sunt mari şanse ca cineva numit Iisus sã nici nu fi existat. Nu vrem sã fim rãi, dar vrem sã ne ţinem de fapte. Nu vrem sã provocãm resentimente, ci sã fim corecţi academic, cu ceea ce înţelegem şi cu ceea ce e adevărat. Creştinismul nu se bazeazã pe adevãr. Am aflat cã Creştinismul n-a fost nimic mai mult decât o poveste romană, dezvoltatã politic.
Realitatea e cã Iisus era zeitatea solarã a sectelor creştine gnostice. Şi ca alţi zei pãgâni, avea o figurã miticã. S-a stabilit politic decuparea istoricã a figurii lui Iisus pentru controlul social. În anul 325 în Roma, împãratul Constantin a convocat Conciliul din Niceea. La aceastã întâlnire s-a stabilit doctrina creştinã. Şi de atunci a început o lungã perioadã creştinã de vãrsare de sânge şi de fraude spirituale. În urmãtorii 1600 de ani, Vaticanul a menţinut controlul asupra întregii Europe. Conducând la “vesela” perioadã cunoscutã ca Evul Întunecat, pe lângã evenimentele luminoase, ca Cruciadele şi Inchiziţia.
Creştinismul, împreunã cu alte sisteme teologice sînt cele mai mari escrocherii ale timpului. A servit pentru separarea speciilor de lumea naturalã şi între ele, a ajutat la supunerea oarbã în faţa autorităţii, a redus responsabilitatea umanã la faptul cã "Dumnezeu" controleazã totul şi a justificat crime îngrozitoare prin voinţa divinã.
Şi cel mai important, i-a pus la putere pe cei ce ştiau adevãrul, dar a folosit miturile pentru a manipula şi a controla societatea. Mitul religios e cea mai puternicã unealtã creatã şi serveşte ca sol psihologic pe care alte mituri pot înflori. Mitul e o idee care crezutã pe scarã largã, e falsã. Într-un sens profund, în sensul religios, un mit serveşte, orienteazã şi mobilizeazã poveştile pentru popor.
Concentrarea nu e pe relaţia poveştii cu realitatea, ci pe funcţionarea ei. O poveste nu poate funcţiona, dacã nu e crezutã ca adevãrata într-o comunitate sau naţiune. Nu e o problemã de dezbatere dacã unii au prostul obicei de a pune întrebãri despre adevãrul poveştii sacre. Pãstrãtorii adevãrului nu intrã în dezbatere cu ei. Îi ignorã sau îi denunţã ca blasfemiatori.
E greşit, e o blasfemie şi un pãcat sã sugeraţi, sã indicaţi sau sã ajutaţi alţi oameni?!
