26 noiembrie, 2008

Confrerii musulmane





Pentru profani, descendenţi ai diferitelor culturi occidentale, adeseori gesturile, opţiunile, atitudinile politice ale unor comunităţi musulmane au fost şi rămân greu de înţeles. Mulţi însă nu ştiu că viaţa de zi cu zi, exoterică, a credincioşilor este influenţată de existenţa unor Confrerii extrem de puternice care acţionează din umbră şi constituie un adevărat stat în stat. Pentru ele, Coranul este important nu numai în plan mistic, ci dictează un întreg comportament şi reprezintă, în acelaşi timp, un cod juridico-administrativ. Islamul - “supunere poruncilor lui Dumnezeu”- nu face nici o diferenţă între religios, social şi politic. Însă pentru îndeplinirea regulilor sale imperative există două căi. Una dintre ele o reprezintă Legea oficială sau şari'ah-ul deschisă înţelegerii populare, ce este predicată în diferite moschei sunite şi şiite, putând fi cunoscută de toţi pioşii, dar şi de necredincioşi.


Există însă şi un al doilea drum, “misterios”, în sensul etimologiei acestui cuvânt de origine greacă (mustes şi musterion: “iniţiaţi” şi “iniţiere”). Rezervat unui număr restrâns de predestinaţi, reprezintă partea ezoterică a religiei fiind supus unor criterii de selecţie riguroase şi, evident, închis maselor.


Transmiterea ocultă a căilor necesare pentru a putea atinge Fericirea Supremă – uniunea întru Allah – se află în stăpânirea diferitelor Frăţii, foarte diferite adesea în interpretarea versetelor coranice, dar înrudite plin idealul mistic comun. Confreriile manipulează din umbră şi contribuie la deciziile, uneori superinzătoare, ale regilor miliardari şi ale potenţilor instalaţi la cârma ţărilor islamice.


Şi totuşi, uneori, învăţămintele propovăduite de astfel de cercuri iniţiatice par să se îndepărteze simţitor de interpretările coranice curente, fiind adesea considerate erezii. Este cazul Alauiţilor, cunoscuţi şi sub numele de Nosairi sau Ansarieh. Iniţial locuitori ai acestei regiuni muntoase din Siria, alauiţii practică în secret un soi de împărtăşanie cu vin, numită de ei “slujbaş al Luminii”. Frăţia crede în transmigraţia sufletelor omeneşti şi în şapte încarnări divine. Textele sacre sunt păzite cu sfinţenie, dar... au devenit cunoscute după o catastrofă aeriană. Se pare că singurul creştin introdus în acest rit secret a fost un mulatru, Pascal Beverley Randolph, iniţiatorul unuia dintre Ordinele moderne ale Rozei-Cruce.


Tot în Siria, şi tot într-o regiune muntoasă – Djebel, dar şi în Irak, Liban şi Israel, trăieşte comunitatea druzilor, descrisă prima dată în anul 1851 de către Gérard de Nerval. Nu toţi sunt iniţiaţi în Kitabel-HikmetCartea Înţelepciunii, motiv pentru care au semne şi formule proprii de recunoaştere. Întemeietorul doctrinei a fost califul al-Haşim, al şaselea “fatimid”, adică descendent din Mahomed pe linia fiicei sale Fatima. Între urmaşii acesteia şi ai soţului ei Ali, şi cei ai celei de-a treia soţii a Profetului, Aişa (ramurile şiite şi sunite), lupte au fost de la bun început necruţătoare. Refugiaţi în Djebel după asasinarea lui al-Haşim, cei doi sfetnici ai săi, Hamza şi Daraziz, ismaeliţi din secta Aşaşinilor, i-au convertit pe locuitori.


Chiar şi astăzi, pentru a face parte din comunitatea ascetico-militară, druzii practică trei grade preliminare de primire a unui muta-darasin, adică a unui discipol. Dacă a reuşit să treacă încercările acestei etape, neofitul poate ajunge refikadept, daymaestru sau chiar akkad mare maestru sau patriarh. Dintre aceştia din urmă sunt recrutaţi cei din cercul restrâns al Iniţiaţilor Superiori. Conform doctrinei lor, fiecare ciclu al istoriei are parte de incarnarea “Luminii divine”. Adepţii acestei învăţături sunt mileranişti, considerând că odată pe mileniu are loc o bătălie între “fiii Luminii” şi cei ai “Întunericului”. Atunci apare un mântuitor, un “trimis al lui Dumnezeu”.


La rândul lor, kurzii risipiţi astăzi între nordul Irakului, Armenia şi Turcia îi numără printre ei pe yezidiţi, musulmani în apararenţă, dar adepţi secreţi ai “îngerului-păun” Lucifer, care este privit nu sub aspectul său malefic, ci, dimpotrivă, este socotit o forţă superioară benefică, devenită materială din compasiune pentru muritori. După yezidiţi, la sfârşitul prezentului ciclu terestru Lucifer va deveni Mesia, Judecătorul Omenirii.

25 noiembrie, 2008

Tarotul, Pionerii, Romania!

De două săptămâni poporul român se pregăteşte pentru intrarea, supravieţuirea şi ieşirea din Marea Criză economică. Toate canalele mass media invită exaltat la moderaţie şi la achiziţia de produse made in romania. Doar atât şi trece?!

Vrând-nevrând (anulând, desigur, contuziile subliminale), tipul acesta de mesaj activează pionierul din mine (pionierul este copilul-patriot de odinioară, care purta o crăvăţică roşie prinsă cu un inel din plastic transparent, o băscuţă cu o insignă în frunte, o curea bej cu cataramă şmecheră ce ţinea bine pe corpul pirpiriu o fustă bluemarin plisată – sau după caz o pereche de pantalonaşi de aceeaşi culoare pentru pionierii băieţi. Ei se salutau teoretic cu voiosul “tot înainte”, dar doar la şedinţele de detaşament, ridicând mânuţa dreaptă în sus, pentru că în civilie îşi adresau servusztok sau ciao...).

Aşadar, copilul patriot din mine, cel care s-a încăpăţânat să nu mă lase să mă desprind de ţara-mamă, ancorându-mă într-o realitate absurdă şi duşmănoasă, a trecut ieri din nou, la atac: fă ceva pentru ţara ta, pentru poporul care se perpeleşte la focul mic al marii crize.
Am construit rapid un desfăşurător al posibilelor activităţi pioniereşti:
- muncă voluntară, dar asta fac de când mă ştiu: bifat
- adunat castane şi ghindă, dar deja suntem în extra.sezon: nebifat sau pas
- colectat borcane, sticle şi maculatură, activitate care o desfăşor constant din principii eco: bifat
- ajutat bătrânii la traversarea străzii: hei, aici lucrurile se complică, pentru că sunt foarte mulţi bătrâni. Populaţia ţării a îmbătrânit, pentru că tinerii care nu au avut şansa să poarte cu pasiune şi convingere crăvăţica roşie cu tricolor au roit-o de mult de pe platforma carpato-danubiano-pontică şi se reproduc în coloniile de pe alte meleaguri. Logic, eu trebuie să preiau parte din sarcinile lor civice, revenindu-mi un număr exagerat de bătrâni pe care trebuie să îi trec strada... Analizând la rece, apreciez că acest gen de activitate poate fi omologată ca meserie de sine stătătoare, traverseur de bătrâni, respectiv de criză şi retrospectiv de bătrâni în criză: cruce

Chestiunea în sine este mult mai dilematică decât credeam. Sunt în criză de idei şi soluţii, deci criza mi-a contaminat sectorul privat al deciziilor: alarmă!

Nu spun că este bine, dar nici nu trebuie exagerat. Aştept, însă, într-o postură infantilă mesaje ce oferă soluţii pentru intrarea+ieşirea din criză, făcându-se apel la fair-play, la frăţietate, sprijin reciproc, compasiune şi credinţă, pentru că unul fără altul (indiferent de numărul de indivizi ai comunităţilor vizate) este foarte greu, cu sau fără componentele crizei economice. Însă strategii lumii întârzie să facă apel la omenesc, firesc şi lumină. O fi şi asta o strategie!

Toată şarada stă sub semnul Arcanei Mici : Cinci de discuri, a cărei semnificaţie se reduce la faptul că este mai bine să nu faci nimic decât să depui multe eforturi şi, până la urmă, tot să nu obţii nimic.
Aşa că, în ciuda tuturor ostilităţilor, îmi păstrez calmul şi rămân într-o uşoară relaxare de toamnă-iarnă, consumând din imunitatea împotriva îndoctrinării dobândită de pe vremea când eram pionier.

PS din strategia naţională: viitorul nu ajunge prea repede la noi, pentru că am măiestrit arta de a ne pune singuri beţe-n Roată.

24 noiembrie, 2008

Mag Hawkins


Societatea contemporană are nevoie de vizionari ai mijloacelor, nu de visători ai finalităţilor, pentru că odată cunoscute mijloacele, finalităţile se vor revela de la sine.
Sondajele de opinie realizate în toate punctele cardinale ale lumii indică un nivel ridicat al nefericirii pretutindeni pe glob, chiar şi în ţările cele mai avansate [Bunăstarea niciodată nu a fost şi nu va fi congruentă cu fericirea...]

În vreme ce majoritatea oamenilor se abandonează unei viziuni pesimiste şi se roagă pentru o viaţă mai bună “dincolo”, puţinii vizionari care anticipează un viitor utopic sunt incapabili să descrie mijloacele necesare pentru realizarea acestuia.
Dificultatea identificării mijlocelor eficiente, blochează “jocul” pe incapacitatea oamenilor de a deosebi esenţialul de neesenţial.

Cel mai adesea, alegerile societăţii sunt rezultatul pripelii, erorilor statistice, sentimentelor, presiunilor politice sau ale mass-media, rezultatul prejudecăţilor personale şi nu în ultimul rând ale interesului material.
Deciziile cruciale ce afectează vieţile tuturor oamenilor de pe planetă sunt luate în condiţii care garantează un singur lucru: eşecul! Iar povestea merge mai departe, şi pentru că societăţile sunt lipsite de fundamentele reale necesare formulării unor soluţii eficiente ale problemelor, ele revin mereu şi mereu la recursul la forţă, în variatele sale expresii ca legea, impozitele, războiul, reguli şi regulamente... [Precum în cer, aşa şi pe pământ]

Cele două facultăţi operaţionale ale omului, raţiunea şi sentimentele, sunt amândouă nesigure prin natura lor, aşa cum o atestă istoria precară a supravieţuirii individuale şi colective. Deşi noi atribuim acţiunile noastre raţiunii, de fapt, operăm în primul rând prin recunoaşterea modelelor; aranjarea logică a datelor serveşte mai mult la dezvoltarea unui sistem de recunoaştere a modelelor care devine apoi “adevărul”... [Ce glumă, nu-i aşa?!]