05 martie, 2009

Biserica Azil sau Nodul Universal

Mulţumesc cu iubire, Haron, suflet-pereche al meu în toate luminile, întotdeauna!

(fragment dintr-un joc medieval al Breslei Magilor la Sibiu/Cibinium - Anno Domini 2003)

În glas de rugăciune, prin jocul nostru sfânt
Vom recompune-o lume ce-a fost, aici, demult...
Purtând aceleaşi vise şi-aceleaşi vechi dureri
Şi întrebări şi-acuze
Spre tot şi nicăieri

Tot oameni, poate aceeaşi, în gest de plecăciune
În lupta întru spirit pentru lumină-lume
E o poveste simplă ce poartă adevăr
E sufletul ce cântă şi cere să se-ntâmple Minune pe pământ!

Au fost demult, odată, vechi cavaleri-călugări
Şi-o sfântă manăstire, Biserica Azil
Ce oferea nu numai slavă şi-n suflet mântuire,
Ci vindeca şi rana pe trupul prea umil...

Călugări fraţi şi priori purtaţi în lumea toată
Pe magice cărări din neumblat Ţinut
Au reuşit să afle şi au rostit la lume
Că fiecare poartă în suflet Cerul sfânt!


Că parte e din îngeri şi parte e din Domnul şi frate mic se face Maestrului Hristos
Nu suntem singuri, dar mai ales nu ne aflăm aici fără folos.

Ce-i cerul fără stele, ce-i lumea fără oameni
Ce-i Luna fără Soare
Şi noi fără iubire?
Nimic, totu-i făcut anume
Iar tu contezi cât mine, iar eu contez cât el...


A lor înţelepciune în astă seara, toată, va fi aici rostită
Iar, de înalţii oaspeţi, cu minte ascultată!
Să împărţim povestea şi toată bucuria ce va ieşi din suflet, purtată de cuvânt,
Şi, poate, cine stie,
Vom recompune lumea
Ce-a fost odată Lume,
Iar azi, numai pământ.





Haron Catharul:

N-ar trebui să-mi amintesc nimic, însă port sub ochii mei TOTUL, ca şi cum nu eu aş fi trăit minunea, ci mi-ar fi fost povestită de către altcineva... Nu ştiu dacă tot ceea ce-mi amintesc, confuz, s-a întâmplat sau aş fi vrut eu să se fi întâmplat!
Caut un spirit, un spirit pe care îl cunosc, cu care am avut legături atât de intense, încât într-o noapte lanţul karmic care ne lega mi-a smuls gândurile şi mintea toată, iar picioarele-mi au început să umble de parcă nu erau ale trupului meu. Şi am bătut drumul din nisip, din piatră ascuţită, din gheaţă muşcătoare de carne. Zile şi nopţi, ani... Cine mai ştie?! Doar mintea mi-a rămas în Prezent.

Nu-mi era frig, nu-mi era sete, dar îmi era un dor nebun de Ea! Ochii nu făceau altceva decât să-i recompună chipul... Ştiu bine cine este, dar nu reuşesc să-i vizualizez chipul, cum este.

Într-un final am adormit epuizat de groaza că nu am s-o revăd niciodată. M-am trezit în miez de noapte, spălat de valurile mării şi-n clipa aceea am văzut Scara, spre firul de lumină caldă, aurie, din care Ea prindea din nou contur în toată splendoarea, purtând în pântece Speranţa!

S-a apropiat de mine, mi-a şters lacrimile de pe obrajii brăzdaţi de temeri şi mi-a şoptit: Nu Există Nimic Despre Care Tu Să Nu Ştii. Nimic! Şi mi-a întins manuscrisul, iar lacrimile-I de sânge se rostogoleau pe cărările pământului şi intrau în oameni, în sufletele şi în visele lor, metamorfozându-le frica în speranţă.

Manunscrisul încă îl port la mine, Taina cere să fie împărtăşită şi v-a ales pe voi!

Pământul e un corp magnetic, de fapt e un mare magnet unic şi întreg, iar forţa şi direcţia curenţilor săi sunt determinate şi de influenţa sferelor cereşti, de ciclul anotimpurilor, de procesiunea echinocţiilor, de ciclurile cosmice.

De aceea sistemul curenţilor e schimbător şi trebuie să se mişte ca firele de păr care, pe măsură ce cresc pe calota craniană, par că sunt generate în spirală dintr-un punct aflat în creştet, acolo unde ele ascultă mai puţin de pieptene.
Identificând acel punct, şi punând în acel punct staţia cea mai puternică, vor fi dominate, dirijate, comandate toate fluxurile telurice ale planetei. Superiorii Necunoscuţi au înţeles că secretul nu constă numai în a avea harta globală, ci în a cunoaşte punctul critic, Omphalosul, UMBILICUS TELLURIS, CENTRUL LUMII...

Aşadar, trebuie să găsesc harta îngropată în acest lăcaş, în locul de veci al ultimului Gardian Sacru.
Vă voi spune ceea ce nu am spus niciodată, nimănui. Sunt obosit şi nu reuşesc să mă împac cu gândul că nu ştiu ce anume am pierdut din ce anume ştiu în acest labirint al umbrelor, Lumea!



În şiruri nesfârşite
Omul a tot rânduit la ce-a ajuns atinge,
Restul a ars sau a pustiit...


Dar în jurul Lumii fără contur,
De jur împrejur e o Grădină,
Sălbatică, fantastică Grădină,
Din care Izvorăsc Fluvii de Lumină.

2 comentarii:

Anonim spunea...

MAGULE, langa tine nu imi mai este frica, dar sa nu ma lasi sa ratacesc.
iti "multumesc cu iubire" ca ai forta sa ma scoti din starea de rau neomnesc si sa ma aduci in starea atat de fireasca, dar tot mai rara, de om.
cu respect, Marius Simion - tg. mures

Mag Dalen spunea...

Marius, renunţă la ideile preconcepute şi la mirajul scopului în sine.
În fiecare, în parte, există un izvorul al graţiei şi unul al dizgraţiei; noi alegem cu ce ne stingem setea...

Trimiteți un comentariu