09 aprilie, 2009

ESCape

Va fi odată, ca niciodată, o femeie tânără şi frumoasă, şi pe cât de frumoasă, pe atât de deşteaptă, care într-o seară de primăvară va descoperi cu stupoare că biroul elegant şi confortabil în care se afla poartă în el atmosfera unei redute. Va distinge, cu uimire, cum nori de praf şi fum o ascund de restul lumii, care nu dispare, ci se preface într-un nesfârşit pluton de execuţie. Aude, clar, zăngănitul armelor de foc şi şuieratul praştiilor tâmpe.
Nu ştie dacă a mai trăit secvenţa asta, sau a visat-o, nu ştie nici dacă ceea ce distinge este real sau închipuire. Singura certitudine este faptul că spaima şi singurătatea nu i-au fost niciodată străine.
Inima îi va bate mai repede, va închide ochii, încercând să scape de nălucire și se va ascunde unde nu trebuie, închizându-se inconştient chiar în cutia Pandorei, în propria minte. Va uita, încă odată, că această slujitoare, simplă şi impertinentă, atât aşteaptă, un semnal infim, pentru a prelua comanda: "Gândeşte, gândeşte şi iar gândeşte, şi vei găsi soluţii!” Oare?

 

Femeia frumoasă, şi pe cât de frumoasă, pe atât de deşteaptă, va fi din nou ispitită de minte, care îi va umple fruntea de mecanisme, gura de vorbe goale şi laude deşarte.
Când toate acestea se vor întâmpla, nimeni nu-i va fi în preajmă. Institutul va fi gol. Un portar plictisit, va face singura animaţie, dar pe el nu-l va putea chema. Nici măcar nu-i cunoaşte numele. În încercarea de a împinge imaginea dezolantă şi ameninţătoare a frontului invizibil, mâinile se lovesc de tastura computerului, “singurul coleg inteligent”, cum îl alintă...
Cu el, prin el dezertează: ESCape şi dintr-o dată deţine controlul asupra norilor şi timpului. Scrie automat. Degetele dansează un step nebun, iar din coregrafia lor furibundă ţâşnesc cuvintele ce compun demisia din prezent. O femeie frumoasă, şi pe cât de frumoasă, pe atât de deşteaptă, va scrie: 

“O prăjitură de ciocolată şi o bezea. Ce alegi? Dar dintre trecut şi viitor? Pentru mine este o singură opţiune: întotdeauna pariez pe viitor, pe roz şi dulce. Dacă nu aş fi atât de condiţionată de legile acestui univers, în acest moment aş fi o femeie de 75 de ani. Asta mi-aş dori astăzi, da, să mă trezesc fără zor dimineaţa şi fără desfăşurătorul obligatoriu al urmatoarelor ore! Mi-aş dezmorţi sufletul, încet, apoi casa, tiptil, cu arome puternice de cafea, vanilie şi pâine proaspătă. Mi-aş saluta telepatic nepoţii şi strănepoţii, apoi copii, care sunt departe, în trecutul meu. Ar fi încă tineri, de fapt copii...

De ce atât de departe de “acum”?! Simplu, pentru că atunci când vrei să pleci cu adevărat, îţi alegi o destinaţie îndepărtată, din care să-ţi fie imposibilă întoarcerea în rutina locativă, pentru te şi miri ce motive, care de obicei nu sunt reale şi nici ale tale. Când eşti foarte departe, nimeni nu te cheamă, iar dacă o face, nu te va acuza pentru întârziere. Aşa şi cu timpul, este bine să te alungi, strategic, cât mai departe de “azi”, astfel încât orice impuls al prezentului către tine să-şi piardă din intensitate şi importanţă.



Cum poţi pleca în viitor?! Simplu, îţi doreşti! Este destul de greu la început, dar apoi, aceste escapade te acaparează mult mai puternic ca posesivul domn Trecut, din simplul motiv că variantele viitorului sunt infinite. Personal, atunci când mă întorc în “filmul ce a fost”, mă plictisesc îngrozitor.

Oricât de interesantă ar fi o peliculă, după 10 vizionări, gata, e consumată! Pot interveni cu altă gamă de sentimente, interpretări şi, mai ales, justificări, dar invariabil pentru mereu aceeaşi fază, pentru mereu acelaşi gest, pentru mereu aceleaşi cuvinte, pentru mereu acelaşi nod relaţional, pentru mereu acelaşi rahat, în care nu mai pot schimba nimic!
Şi, vreau, nu vreau, mă încarc cu frustrări sau odioase complexe de vinovăţie, ori mă fixez perplex în faţa unui tablou care mă hipnotizează şi mă scoate definitiv din mine, trăind repetent în “transa” şi neşansa trecutului. În viitor, lucrurile stau altfel, poţi întinde coarda, te poţi juca, iar consecinţele nu sunt grave, ca acum, în prezent, când mizând greşit vrei imediat altceva, dar nu se mai poate.

Această graţiere din cuşca opţiunilor potrivite este accesată cu parola “nu-există-târziu”, pentru că în viitor nu există “prea târziu”, aşa cum nu există ceasuri în mişcare, din straniu - la început - motiv, că nu există timp.
Timpul nu m-a ajuns, încă, să facă ravagii, să-mi întindă corpul fizic în limitele formale care-mi sunt alocate ca muritoare. Cum spuneam, dacă nu aş fi atât de condiţionată de legile acestui univers, în acest moment aş alege sa fiu o femeie de 75 de ani, care numai dacă vrea cu adevărat traieşte un an într-un an, care numai daca vrea cu adevărat s-ar trezi, s-ar ridica din pat, şi-ar dezmorţi sufletul, încet, apoi casa, tiptil, cu arome puternice de cafea, vanilie şi pâine prospătă.”

Dansul va încremeni...
Mintea se va aşeaza cu-minte la locul ei. Afară, seara de primavară va desena pe cer cu culori aprilice. E pace?

foto : Andrei Nacu
http://www.fotodigital.ro/detaliuuser.php?inc=0&cat=&user=451&subcat=&serie=#fotografii

Un comentariu:

Raluca H spunea...

Ce frumoas...Imi era dor de tine...de mine....FRUMOS si ma si regasesc pe undeva ...
Cu drag

Trimiteți un comentariu