29 decembrie, 2009

Punctul Nopţii

Urca din oraşul vechi spre piaţa mare având în mersul ei ceva din greutatea soarelui care şi el se ridica bosumflat spre zenit. Era îmbrăcată în negru, ca toţi ceilalţi trecători dealtfel, ca şi mine de fel, doar că negrul ei era ostentativ. Doliul greu transforma corpul rotund al femeii întro vamă dintre lumi şi dacă aş fi atins-o, aş fi tulburat somnul de dimineaţă al întregului roi de suflete jelite.
Mergea senin şi fără grabă pentru că acolo unde şi-ar fi dorit să fie nu se ajunge pe jos, şi nici din străzile lăturalnice ale oraşului. Un fir de ruj desena discret conturul buzelor pe faţa ca de hârtie. Linia roşie era singurul reper dintre pălăria cu boruri mici si gulerul înalt. O onnagata, am şoptit, o onnagata a cărei mască nu a fost pictată pe de-a-ntregul şi care în absenţa ochilor migdalaţi nu-şi poate găsi locul pe scenă.
Trăsăturile i-au fost şterse de contrastul dureros dintre dimineaţă şi noapte, dintre viaţă şi moarte, dintre plural şi singular. O doamnă albă trecea în negru, ca un punct mobil al nopţii care nu-şi mai găseşte sfârşitul.

http://iardacil.deviantart.com/gallery/

2 comentarii:

GRIGORE ROTARU spunea...

< ca un punct mobil al noptii care nu-si mai gaseste sfarsitul > ... dincolo de oricare dintre geometrii, in inima Poeziei.
Fie ca Noul An sa va ofere carare neingradita - pe masura talentului dumneavoastra !

Mag Dalen spunea...

mulţumesc cu gând bun gândului bun

Trimiteți un comentariu