23 decembrie, 2009

unDA verde de Crăciun

(fragment din spectacol)

Povestitorul:
Într-o zi, în mijlocul iernii, Regina piticilor adună întregul ei popor.

Regina:
Dragi pitici, voi, cu puterile şi ştiinţa voastră aţi adus toată puterea de viaţă care curge din rădăcini. Regatul nostru, al gnomilor are datoria sacră să o păstreze aici pentru noua Primăvară. Curând va fi mijlocul iernii şi se apropie momentul ca această nepreţioasă comoară, puterea vieţii, să lumineze în pământ. Aşadar, vă rog să întâmpinăm cum se cuvine acest eveniment şi să aduceţi din sipetele voastre cristale şi pietre preţioase de toate culorile. Dacă lumina castelului nostru subpământean şi puterea de viaţă luminează una într-alta veţi vedea cu toţii o minune. Uitaţi, afară, în lume zilele sunt scurte, iar nopţile lungi. Soarele aproape că nu mai poate străluci. Aşadar, cu speranţă şi voioşie, să pregătim cum se cuvine sărbătoarea luminii pământului!

Povestitorul:Atunci, la sfatul Reginei lor, piticii s-au pus harnic la treabă. În zilele ce au urmat, adânc în pământ, era pregătită sala de cristal. Însăşi regina arăta unde trebuie să fie aşezate pietrele fermecate albastre, roşii şi galbene aşa încât împreună să formeze un arc de curcubeu.

Regina:Pe pământ a venit odată, din cer, un Copil al Soarelui. Când acesta a crescut a devenit, cu adevărat, regele Soarelui. Acest fapt s-a petrecut, sus, pe Pământ. Dacă lumina de cristale şi puterea vieţii luminează una în cealalată, şi dacă suflete noastre sunt curate şi pline de pace, îl putem şi noi vedea chiar acum. Oamenii, acolo sus pe pământ numesc acest moment Crăciun. Îl sărbătoresc cu lumânări, colinde şi daruri.


Povestitorul:
Piticii au devenit tăcuţi. Lumina începu să crească. Tot murmurul lor a încetat. Nici unul nu se mai lovea de celălalt. În Noaptea Sfântă când coborî marea Linişte, la miezul nopţii, castelul piticilor din inima pământului începu să strălucească miraculos. În mijloc se putea desluşi un norişor auriu. Da, era un căpşor, braţe care se întindeau şi parcă, după unii din pitici, îi salutau. Din lumina albastră se întreţesea o Mamă. Toţi spiriduşii pământului se uitau cu ochii mari la minunea de lumină. Deodată, ca dintr-un izvoraş, s-au revărsat valuri de lumină în pământul întunecat. Deasupra, copilul strălucea precum Soarele. Piticii au făcut un pas înapoi şi s-au închinat minunii.
Rădăcinel, profesorul pit-piticilor, gnomilor şi tuturor spiritelor elementale ale Pământului stătea mai retras pentru că marea taină nu-i era străină...


Rădăcinel:
Acum, pot să privesc în cer!


Povestitorul:
Treptat-treptat, lumina pălea. A rămas în urma ei doar un arc de lumină blândă în şapte culori.
Rădăcinel:
Acum copilul merge deasupra întregului pământ...
Povestitorul:Deodată răsună vocea reginei...


Regina:Luaţi lumina din cristale şi purtaţi-o prin adâncuri. Să dăruim Pământului putere pentru noua primăvară. Pământul se bucură de lumină, de unDA verde de Crăciun!

2 comentarii:

GRIGORE ROTARU spunea...

... iar unDA luminii ce vine de prtutindeni isi are izvorul in aura Lui; cred ca sub asa putere apar imagini ale cuvantului.
Fie-va calea neangradita si in lumina deplina!

Mag Dalen spunea...

gândul bun al unui Paznic cu har al semnelor magice bucură pe oricine, oriunde, oricând. mulţumesc

Trimiteți un comentariu