PORTAL

Pisici albe, pisici negre ca pământul, cu picioare de păianjen, aleargă agil spre clopotniţă, pe coloanele catedralei. Cele din înalt, deja ajunse, aruncă funii din fir de Ariadnă împletite în câte 6...

Pentru a mia oară,
clopotul în mişcare.

Cupola se umple de dansul acestor făpturi. Scripeţi albi, scripeţi negri ca pământul compun ritmul, întinzând până la limită funiile corzii de care e prins inelul clopotului.

aerul nepăsător
mă pune în mişcare.

Clopotul nu e oţel, ci os. În formă de lalea stau prinse coastele mele. Pendulul nu e nici rece, nici greu, ci fierbinte şi viu.

inima clopoteşte

şi striveşte pentru o secundă liniştea.

Pisici albe, pisici negre, cu picioare de păianjen, păzesc poarta ce duce, departe, pînă la sufletul meu. Mereu atente otrăvesc, devorează bufonii, injectând venin în ochii aducători de blasfemie, ce asced spre colonadele interioare ale catedralei fără să tânguie, închipuit în clopotul lor, dragoste...

vibraţia predestinată sparge în cioburi
ferestra de linişte,
Cerul.

semn all

Absorbe cuminte frumuseţea Naturii şi descântă cu Dragoste ceea ce vezi!

Dansul sacru al dervişilor

Cel ce s-a curăţat prin iubire e pur,

cel ce a fost absorbit în Cel preaiubit şi a renunţat la restul

este un sufit...

Pornind cu aceste cuvinte, aduc în scena atenţiei pe practicanţii disciplinei contemplative, al căror nume vine de la veştmântul de lână suf, adoptat în chip de smerenie.
Dhu'l-Nun Egipteanul, unul din marii lor maeştri îşi descria discipolii “...sufit este cel al cărui limbaj reflectă realitatea stării sale spirituale. El nu spune nimic altceva decât este; când rămâne tăcut, comportamentul său îi arată starea, iar starea lui proclamă faptul că a zdrobit legăturile lumii acesteia.”

Sufismul, în sine, reprezintă latura iniţiatică, ocultă din islamism, iar purtătorii lui sunt misticii şi înţelepţii arabi care cunosc suma aspectelor iniţiatice tainice, neaccesibile tuturor practicanţilor religiei islamice. Aceste învăţături sacre se transmit clasic, de la maestru la discipol prin iniţieri. Dintre aceste forme de practică, fac parte repetarea neîncetata a formulelor sacre, a numelui lui Dumnezeu, muzica sacră, dansul iniţiatic sau rugăciunea. Din această categorie de mistici fac parte şi dervişii. Aceştia folosesc dansul iniţiatic şi muzica pentru a-i ajuta sa fie la unison cu Dumnezeu, lăsându-se astfel cuprinşi de extazul divin.

În limba sufi-lor sama' este urechea inimii care prin ascultarea ariilor armonioase elevează sufletul făcându-l să intre în extaz şi să se dizolve cu absolutul. Pentru sufi, sama' este chemarea lui Dumnezeu. Astfel misticul întoarce spatele lumii contopindu-se cu divinitatea.
Pentru cei ignoranţi poemele poeţilor sufiţi Omar Kayam, Hafiz sau Rumi pot părea profanări ale religiei şi conduitei umane, însă pentru cei înţelepţi beţia despre care vorbesc este extazul divin, iar vinul roşu este plăcerea care se naşte în suflet când practicantul reuşeşte să atingă extazul.

Pentru un spirit crescut într-un spaţiu creştin, codul sama' poate părea dificil. Din acest motiv am ales un text a lui Divane Mehmed Celebi, care explică în Tratatul despre reuniunea spirituală mawlawită, alcătuit în versuri, simbolismul pe care îl comportă sama':

«Iată un rege a întrebat un derviş: “Ce este veşmântul acesta, ce este acoperământul capului tău?”
Dervişul a răspuns: “O, rege de nobilă spiţă! Veşmântul mi-e mormânt, acoperământul capului, piatră funerară.

Regele a spus: “Cum se face că un mort poate vorbi, părinte? Nimeni nu a auzit în acestă lume morţii vorbind.”
Celălalt a zis: “Nu ai auzit, o, rege, că în mormânt e o judecată unde eşti silit să răspunzi?”

Primul a întrebat: “Moartea dansează oare în această lume? Cine îi pregăteşte locul dănţuirii?”
Celălalt a zis: “În clipa când sunetul trâmbiţei va izbucni, morţii se vor ridica pentru a dănţui.”

Primul a spus: “Care e, o, prietene, taina dansului rotitor al dervişilor Mawlawiya?”
Celălalt a spus: “Cât ptiveşte tainele sale, atât ţi-ar fi de ajuns: trebuie să porneşti spre locul de unde ai venit.”

A mai spus: “Este taina originii şi a întoarcerii: a o rosti şi expune este privilegiul Maestrului nostru.”

Primul a spus: “Răspunde-mi dar, care e taina Maestrului vostru, strălucitor precum soarele în semnul lui zodiacal?”
Celălalt a spus: “Ascultă, o, rege, al lumii! Îţi voi spune şi îţi voi desfăşura în cuvânt taina sa.
Înainte ca lumea să fie creată, pe când nici o creatură şi nici un om nu erau,
Acest Dumnezeu era o comoară ascunsă, nimic altceva decât El nu era, o, rege!
Nu erau împreună cu El decât numele şi atributele Sale. Ceea ce e altceva decât El era, prin esenţă, neant"...

A dorit să fie cunoscut cu atributele Sale, a dat o poruncă şi a creat cu un kaf (poruncă divină, "fiat"-tul creator din Coran) şi un nun.

Şi-a făurit, o, rege, o oglindă în care Dumnezeu S-a văzut pe Sine cu atributele Sale.

Omul este această oglindă a lui Dumnezeu, priveşte-l şi înţelege; Cel văzut e Dumnezeu, numele şi atributele Lui.

S-ar spune că această esenţă pură e un punct; din iuţimea evoluţiei lui se nasc toate posibilele.

În interiorul acestui cerc imaginar, fiinţele evoluează: oamenii ca şi djinii şi toate posibilele.

dar cercul, să ştii, are două feţe deosebite; pune-o pe una la dreapta, pe cealaltă la stânga.

Faţa de dreapta e lumea exterioară, faţa de stânga e lumea interioară.

Dar faţă în faţă cu El: acesta e locul omului.

Omul e oglinda Celui Preamilostiv.

Punctul se mişcă pe cercul imaginar, se roteşte întorcându-se la sine însuşi.

Când punctul a revenit în locul de pornire, toare ramurile dispar de la sine.

Tot ceea ce e altceva (decât Dumnezeu), toate fiinţele posibile sunt, s-ar zice, un punct.

Ele evoluează de-a lungul cercului imaginar precum ştiinţa evolează spre cunoaştere.

Atunci când posibilele reajung la originea lor, ceea ce e altceva (decât Dumnezeu) dispare; rămâne doar Esenţa sa pură.

În acel moment Dumnezeu se dezvăluie slujitorilor Săi prin numele Păcii.

Pacea fie cu voi, o, slujitori! Sunteţi acum eliberaţi de îndoială şi şovăieli. Aţi cunoscut, cu o ştiinţă certă, unitatea Mea. Pace asupra voastră, o, credincioşi!"...

foto din:

http://www.somuncubaba.net/images/server/SK1KZWSEzel-Bir-Dervis01.jpg
http://akacesk.deviantart.com/gallery/
http://arkin-line.deviantart.com/art/DERVIS-37463734
http://islamicconsciousness.deviantart.com/art/islamicconsciousness-165-105965116

retzeta impotriva singuratatii din tine

Ştiu cât de greu ţi-a fost în ultimul timp,
de mine nu ai unde să ascunzi realitatea din tine.
Am auzit când ai bătut, dar nu ţi-am deschis,
am văzut şi ce ai cerut, dar nu ţi-am dat,
Am adulmecat întrebarea ce îţi chinuia mintea,
dar am tăcut, la timp.

Această atitudine îmi este dictată de educaţia primită,
pe cât de simplă, pe atât de sofisticată
ce mă obligă să te iubesc ca pe mine însămi,
aşa că, nu mă acuza că sunt mereu alături de tine,
că trăiesc cu tine şi că te iubesc!

M-au dresat aproximativ bine. Teoretic, ştiu ce am de făcut
şi aplic formula clasică
a toleranţei şi iubirii aproapelui:
mă înduioşează retardaţii şi bătrânii,
adun gunoaiele altora de pe stradă
şi lustruiesc zilnic oglinda bunei-cuviinţe,
scuipând pe ea.

Singura slăbiciune ce mi-o asum este că de la o vreme
au început să mă înfricoşeze copiii şi timpul.
Dar, ce pretenţii poţi avea de la o persoană cu o educaţie altoită,
un copil-pionier al patriei
în care dascălii sădeau dimineaţa răsadul dragostei pentru un mândru conducător,
iar seara, bunica mă ducea să mă închin în versul vecerniei, lui Dumnezeu – şi El, nevăzut!

Două zeci de ani am primit cuminte împărtăşanie dublă,
din ambrozia infinită a puterii divine
şi din mlaştina abisală a puterii politice.
Din prima împărtăşanie port întrebarea
de ce Dumnezeu are sângele acru?,
iar din a doua,
de ce un om puternic are nevoie de mine?

Copilării, am spune acum, plictisiţi de retorică şi spoturi publicitare,
asaltaţi voios de copii ce spun lucruri trăznite!...
dar, aceste întrebări m-au catapultat definitv din zona puterii şi a şansei.

Ştiu atât de bine să stau în genunchi
şi atât de uşor să mă lepăd de mine, încât -
şi spun asta fără să mă laud -,
pot mânca în genunchi,
pot dormi în genunchi,
pot gândi, fără a simţi durerea şi inutilitatea gândurilor;
pot chiar să mă apăr stând în genunchi...
Câte care nu s-au răsturnat!

Îţi dai seama că în aceste condiţii îmi este imposibil să mă iubesc,
pentru că pur şi simplu nu mă înţeleg.
Port pe cerul gurii gustul amar al sângelui lui Dumnezeu,
iar pe ochi un vâl pâclos de mireasă a minciunii.
În mine există, în proporţii egale,
complexul lui Cain şi vocaţia lui Abel.

Nu-ţi fie frică să vorbeşti cu mine, nu mă ocoli!
Observ că avem cel puţin o pasiune comună – lectura,
dependenţa de cuvinte legate între ele,
şir de poveste,
stoluri de minciuni.

Dă bine să discuţi pe marginea unei cărţi cu fundul
pe o buturugă. nu-i aşa?
O astfel de discuţie ne poate lega, cel puţin preţ de câteva cuvinte.

Port această credinţă, pentru că-mi este imposibil
să nu observ setea ta de cunoaştere:
devorezi tomuri întregi ca un malaxor stricat,
răsfoieşti cu lăcomie nedisimulată sute, mii de pagini, tipărite sau virtuale,
în speranţa descoperirii formulei abracadabrice.

În general, creezi bună dispoziţie prin înţelepciunea
cu care spargi perseverent coduri la seifuri goale.

În urmă cu ceva timp, ai fi jurat că suntem identici.
Făceam la fel, până când paşii şi viaţa m-au dus într-o grădină
ce părea a nimănui,
dar în care am avut şansa să privesc copacii de aproape,
atât de aproape, încât am reuşit să eliberez din scoarţă-n scoarţa lor,
povestea mea.

Aşa am aflat că zborul nu înseamnă să te înalţi,
cât să te opreşti la timp din prăvălire.

M-am oprit şi am scris anume pentru tine,
deoarece am pretenţii de la un om care caută esenţa.
Nu-ţi fie frică, sunt lângă tine, aşa cum ţi-am promis,
chiar dacă asta înseamnă că eşti singur...

Doar aşa, ferit de împărtăşanii false, descoperi zborul,
planând asupra tuturor
şi
deasupra normelor lor neomeneşti.

Eşti liber!