detalii de costum

Hainele cu care mă îmbrac dimineaţa sunt de multe ori altele de cele “selectate” de cu seară, din dulap, când percep lumea într-un anume fel, într-o anume cromatică, ce-mi determină şi stabilirea unui anume “costum” social.

Dimineaţa, însă, după o călătorie mai mult sau mai puţin obositoare, în lumea viselor, starea mea de spirit este alta. Aiurea! Panică, nu am timp suficient! Mă enervez destul de mult, nepermis, dar asta e! Hainele alese, pregătite “pisicologic” pentru ieşirea în lume, aşezate cu preţiozitate şi admiraţie pe umeraş nu mai corespund. Le-am aclimatizat degeaba. Le-am scot inutil din liniştea parfumată a dulapului pentru că nu ele vor fi vedetele de pe covorul de asfalt cu franjuri de beton. Nu ele, dar care?

Începe o tornadă în şifonier. Fuste, bluze, rochii, sandale, pantaloni zboară în jurul meu, ca într-un carusel. Nu le aleg pe cele care seamănă cel mai mult cu interiorul meu, pentru că, tocmai ele, nu sunt călcate. Atunci, altele... şi din nou maşina cu haine zburătoare se pune în funcţiune. Aleg, resemnată două piese: un tricou şi o pereche de pantaloni. Tricoul este roz, cu decolteu pătrat, iar pantalonii sunt într-un fel foarte greu de descris. Ei pot fi numiţi pantaloni negri, dar pot fi numiţi, foarte bine, şi pantaloni cu picăţele, pentru că au buline mici, albe, dar pot fi numiţi şi pantaloni înfloraţi, pentru că au motive vegetale, respectiv crenguţe de trandafiri sălbatici, roşii şi roz: înfloriţi, îmbobociţi - toate etapele aferente.

Sunt trei sferturi, adică nici prea lungi, dar nici prea scurţi, iar marca lor de prestigiu este dată de curea, care nu este o centură, ci o panglică neagră, care legată în partea stângă, în formă de fundiţă, le dă un aspect foarte şic. Aleg balerinii roz, la care observ că la dreptul am pierdut trandafiraşul, adică un décor făcut din panglică fină de mătase, pus chiar pe mijlocul lor.

Uff! Aplic singura soluţie, adică dezlipesc, cu regrete supradimensionate, trandafiraşul de pe balerinul stâng. Am lacrimi în ochi, mi s-au “ofilit” trandafirii, exact motivul central care m-a determinat să dau pe ei o grămadă de “petale” albastre din portmoneu.

Dar, viaţa merge înainte. Îmi pun pe umăr geanta neagră, cea pătrată. Mă uit în oglindă, în ultima revizie estetică. Da, nu-i rău! Îmi prind, totuşi, părul şi-mi aplic cu mişcari sigure, îndelung exersate, un strat invizibil de fard diafan. Am întârziat, dar arăt bine!

Breasla Magilor la Sibiu

În zilele de Sâmbătă şi Duminică, 29 şi 30 ale lunii lui August in anno domini 2009, în Piaţa Mare a Sibiului, magii Tarotikonului îşi pun la dispoziţia serinissimilor trecători ştiinţa şi instrumentele magice. Urmează-ţi destinul şi aşează-te la masa cu Oglinda Magică.
Avem cu noi daruri şi poveşti, dar mai seamă răspunsurile aşteptate la întrebările mari şi tainice. Lasă-te purtat de Breasla Magilor într-o călătorie iniţiatică spre tine însuţi.
Alege drumul cetăţii, coboară din cotidian cu inima deschisă către Mag Dalen şi discipolii săi!

Pălăria magului

"...Istoria "bonetei de măgar" este una dintre revelaţiile interesante asupra Atlantidei. Simbolul se mai păstrează astăzi sub forma conului de hârtie, care se punea - pe vremea bunicilor noştri - la şcoală, pe capul elevilor care se dovedeau ignoranţi. Totuşi, semnificaţia veche a acestui gest s-a pierdut. "Boneta de măgar" are formă conică, iar conul este o mare sursă de energie. În Atlantida, un obiect asemănător se aşeza pe capul celor care suferiseră accidental leziuni cerebrale, dar şi pe capul celor care prezentau instincte criminale. Acest obiect era, de fapt, un dispozitiv tehnic - la suprafaţă din aramă - cu conexiuni complicate. Iată cum practica aceasta a ajuns până la noi şi a dăinuit în obiceiul acoperirii cu o bonetă conică a capetelor celor care nu sunt suficient de "inteligenţi". Pe de altă parte, toată lumea cunoaşte pălăria conică purtată de magician, indiferent dacă el face magie neagră sau magie albă. Şi pălăria conică, ascuţită, a vrăjitoarelor, cunoscută tuturor copiilor.

Regina vrăjitoarelor mexicane, Tlazolteotl, purta o pălărie conică aidoma celor purtate de vrăjitoarele Europei. În Spania, pe contrafortul stâncos al unei coline, aproape de satul Cogul, poate fi observată o remarcabilă pictură. A fost executată în epoca Cro-Magnon şi reprezintă un grup de femei purtând pe cap pălării ascuţite. Artistul care a executat-o, în regiunea Biscaia, a fost desigur influenţat de colonii veniţi din Atlantida, acum 25.000 de ani!
Vrăjitoria, al cărei simbol este pălăria conică, a fost puternică în epoca Cro-Magnon printre indigenii din Insulele Félicité, din Canare, şi printre toate populaţiile vechi ale continentului american. E limpede că această formă de vrăjitorie nu a ajuns în America prin intermediul Asiei ci că ea exista, din timpurile cele mai îndepărtate, în Europa şi în America, în timpul "ultimelor ore" ale Atlantidei. Folosirea "dispozitivului" conic a fost denaturată. Boneta ascuţită a servit ca instrument de exaltare şi amuzament: benefică la origine ea a devenit, cu timpul, prin utilizare greşită, un adevărat mijloc de "intoxicare" spirituală.

Zeul egiptean Osiris purta coroana albă a Sudului, de formă conică; pentru indienii Chippewa din America de Nord corturile, tot de formă conică, îşi păstrează şi azi marea lor putere şi magie spirituală. Deşi erau solid ancorate în sol, există martori care le-au văzut agitate de zguduiri violente. Sunt urmele cunoştinţelor ştiinţifice secrete ale Atlantidei, din epoca în care folosirea conurilor de forţă era o practică în vindecarea deficienţelor mintale..."

[extras din Lăcaşurile secrete ale Leului, A. G. Williamson]