11 martie, 2010

ArcaNa


Ne-am trezit dintr-un somn greu în care niciunul dintre noi nu a visat. Am trăit, încercând să intrăm în rândul lumii, dar locul nostru nu era în “acea” lume, aşa că am rătăcit şi am plâns, asemeni norilor.

Am trăit însinguraţi dezamăgirea, apoi am dansat cu iluzia lăsând timpul să treacă Dincolo de noi. Dar, atunci când porţi cu tine principiul metamorphozei, neliniştea se ridică precum roua...

Confreria Arcanei se adună din nou laolaltă pentru a purta din lumea ei ce are mai de preţ: poezia şi jocul “de-a viaţa”.


Dais Este un semn bun faptul că la o singură masă stăm aşezaţi cu pace şi credinţă în suflet. Asta însemnă că nu există o religie mai înaltă decât Adevărul. Aparent, suntem diferiţi: purtăm haine diferite, steaguri/semne ce se deosebesc unele de altele, dar căutarea ne adună pe toţi laolaltă, într-un bulgăr de lumină.

Ania Principe, acest bulgăr, singur l-ai clădit. Ce-am fi fost dacă, uneori peste voinţa noastră, nu ne-ai fi smuls din tâmpla lumii?

Dais Căutarea ce ţinteşte spre un lucru deja găsit e legată de Dumnezeu. El e Căutătorul şi Stăpânitorul...

Încep repetiţiile, apoi spectacolele şi turneele în care ne vom aduce aminte că “dă mici” suntem geniali...

Fiecare în parte a călătorit fără noimă, dar acum ne întoarcem. Ne întoarcem acasă cu sufletele arse, înapoi în Arca Na, pentru a ne fi bine, adică pentru a fi din nou împreună.

Maya Am ieşit din Casa-trup să ajung în cetate, Iar din Cetate, în Arcă.
Trupul nu mi-l mai simt, nu mă mai doare nimic,
Doar că, de câteva zile, simt pe umeri povara armurii terestre a acestui oraş.

Dintr-o dată, crusta corpului meu a fost înlocuită cu esenţe minerale, alambicate, de beton armat, asfalt, cărămizi, stucaturi roase şi cioburi din ferestrele, mai mereu, închise.
E mult mai greu acum!

Cronicarul Cum le mai este, azi, oamenilor?!

Maya Cum ştii, cum spun cu toţii: „bine"!

Haronia Ce mai fac ei?!

Maya Cum ştii, cum spun toată ziua: „nimic"!

Cronicarul Au rămas acasă, în cazematele-trup blidate împotriva iubirii ca împotriva atacurilor armate – amândouă, aducătoare de totale distrugeri şi nevindecate arsuri.

Haronia Uite, ne-au lăsat singuri, să aşteptăm arca şi râd de noi, ca de nebuni... Orbii, cică oraşul ăsta nu e port, de parcă nu se vede cu ochiul liber albastrul cerului de jur-împrejur... Ce vor mai mult de-atât?!

Cronicarul Ce semne, ce minuni?

Maya Hai, Arcă, hai, fă-le dor de noi!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu