Dacă da, hai să ne ținem de mână, să ne privim în ochi fără să clipim și să ne declarăm reciproc și cu sinceritate, odată pentru totdeauna: Te păcălesc!
E 1 aprilie și un val de energie aparte, aproape vizibil (dacă stai cu ochii mijiți) trezește la viață poporul, înghiontindu-i bioritmul: și meta și fizic.
Legenda spune că pe aici, niciodată n-au fost vameși la hotarul dintre Realitate și Ficțiune, fapt pentru care comunicarea este reprezentată de o coadă de pește.
Desigur, nu am transformat minciuna în adevăr, pentru că anumite lucruri sunt condiționate divin, dar am reușit să transformăm (auto)păcăleala în mod de-a fi, ceea ce presupune ceva: consecvență, imaginație, frică, naivitate...
Îl auzeam pe Liiceanu, prețios cum îl știu, cum că, pentru brand-ul de țară, ar fi bun Cărtărescu, adică un om care, așa cum reiese din con_textele editate, visează urât, mai tot timpul.
Dar, dacă e pe alese, cred că cel mai aproape de esență, este și rămâne Păcală, motiv pentru care ziua națională ar putea fi (co)mutată pe 1 aprilie, într-un cadru glorios și primăvăratec, însoțită de serbări asezonate: Politicianul Anului, Contractul anului, Minciuna nu are vârstă, Olimpiada Declarațiilor de dragoste, Foc de artificii imaginare, etc.
Dar, dacă e pe alese, cred că cel mai aproape de esență, este și rămâne Păcală, motiv pentru care ziua națională ar putea fi (co)mutată pe 1 aprilie, într-un cadru glorios și primăvăratec, însoțită de serbări asezonate: Politicianul Anului, Contractul anului, Minciuna nu are vârstă, Olimpiada Declarațiilor de dragoste, Foc de artificii imaginare, etc.
