InjuratURA

Poarta se închide automat. Am ieşit din casă pe caldarâmul oraşului. Este zgomot. Pe lângă sunetele metalice ale maşinăriilor percep un şuier constant, la fel de agresiv. Vocea oamenilor. Se vorbeşte mult pe stradă! Se vorbeşte mult, tare şi urât!

Fără să vreau, înregistrez frânturi din vocile celor ce trec pe lângă mine. Se prind de urechea mea cuvinte, fire din urzeala unui plan, şoapte de taină, declaraţii, acuze, dar mai ales înjurături!
Se înjură excesiv, şi când trebuie, dacă... trebuie, şi când nu este cazul. Înjurătura a devenit un tic verbal, aplicat cu precădere în spaţiul public urban, tocmai unde pretențiile de neam bun sunt mai mari...

Traseul către birou mă duce printr-o intersecţie problemă, plină de tensiuni, blocaje de trafic şi... multe accidente!
O traversez, fac stânga şi intru în perimetrul tribunalului înconjurat de grupuri de interese contrare. Trec de el, ajung în raza universităţii, după care intru în zona parcurilor, două mai mici şi unul mai mare şi mai umbros.

Drumul este frumos, dar disconfort datorită plaselor de cuvinte care împut aerul.

Înjurătura este o formă de magiei verbale, o aplicație ”soft” a blestemului, de unde şi forma ei în propoziţie interjecţională.
Departe de falsete pudibonde, popoarele primitive se mândresc cu înjurăturile lor, ca de o panoplie cu arme invizibile, letale, ce de un as strălucitor într-o mânecă cu manșetă murdară. Și românii se mândresc cu colecția de înjurături tradiționale, transmise din tată-n fiu, care atestă, nu doar creativitate, ci și cunoștințe complete despre noțiunile religioase și sexuale, cu efect percutant.
În acest registru, înjurătura este omniprezentă la români, la turci şi la unguri.

Tipologia înjurăturilor tradiţionale româneşti este vastă, însă gama sacră numai noi am dezvoltat-o până în detaliu, până la triumf!
Se înjură de cruce, cuminicătură, de morţi (în special morţii matriliniari), comândare, lumânare, suflet, mormânt, colivă, prescuri, spovedanie, botez, cununie şi de toate tainele Bisericii - principala sursă de inspiraţie, iată!
Din punct de vedere psihologic, înjurătura atestă nevoia de descărcare emoţională a omului, dar şi un gen de înclinaţii spre blasfemie, care îl situează pe om oarecum în afara obişnuitului şi a normalităţii, oferindu-i valenţe demonice.
De aici rezultă şi ambivalenţa (nu se putea altfel!) înjurăturii în cultura populară, pentru că cel care înjură îşi asumă un risc al păcatului dar, pe de altă parte (aia de ne place nouă mai mult), înjurătura are virtuţi apotropaice şi este, în mentalitatea românului, o probă a bărbăţiei...

Invoc momentul ca firmele de ecologie să evolueze până într-acolo când vor putea colecta şi recicla dejecţiile verbale de pe stradă, din parcuri, din instituţii, din şcoli, de pe terenurile de sport, din cafenele, terase, mijloace de transport în comun, mass media, literatură, muzică, magazine, locuri de agrement, dar mai ales din...
Am ajuns. Intru în birou. Sunt doar eu. E liniște și armonie. Sună telefonul. Ce p*la calului vrea și asta, așa, cu noaptea-n cap?! 

n

n

n foto: Răzvan Pleteriu http://www.badorgood.com/authors.php?id=5713

Pietre pretioase

Prinţese ale regnului mineral, pietrele preţioase au însoţit în permanenţă omul şi locurile sale de cult, reprezentând identificarea sufletului într-o anumită formă de perfecţiune. În vis, ca şi în realitate, acestea au un sens precis şi aproape întotdeauna benefic.

Diamantul este regina pietrelor, simbolul unei împliniri fireşti care atinge culmea. Oglindeşte o dragoste matură, curată, desăvârşită. Diamantul ne îngăduie să-i înţelegem pe ceilalţi, înţelegându-ne cât mai bine pe noi înşine. Este un izvor de adevăr şi renunţare, întruchipând idealul cel mai înalt şi sublimarea totală.
Cristalul reprezintă o stare de evoluţie interesantă. Dăruieşte puterea de a vedea în viitor, de a citi în sufletul celorlalţi, dar nu are forţa diamantului. Faţă de acesta reprezintă o stare de imaturitate.Captează energiile cereşti şi dă o mare capacitate de rezistenţă, făgăduind dragostea adevărată.

Coralul are puterea de a îndepărta trăznetul şi incendiile. Dăruieşte dragoste şi belşug, mai ales coralul portocaliu este aducător de fericire. Cel negru înseamnă renunţare la stabilitate în relaţiile sentimentale, dar apără de deochi.
Rubinul semnifică dragoste pasională, fidelitate şi siguranţă. În Antichitate, după Portal, rubinul era socotot semnul fericirii. Dacă îşi schimba culoarea, devenea o prevestire rea, dar după ce trecea nenorocirea, revenea la culoarea normală. Se spune că poate neutraliza otrava din băuturi.
Smaraldul translucid, primăvăratic, este dătător de speranţe nesfârşite. Culoare îl apropie de simbolurile apei şi de vrăjile de dragoste. Activează maternitatea, aduce îndestulare materială şi redă speranţa. Întăreşte memoria, dar îmbie la lene.
Topazul întruchipează dragostea unui bărbat curajos, credincios, bogat şi cinstit. Neutralizează otrava din băuturi.
Jadul, ca şi aurul, este încărcat cu energie cosmică şi poartă noroc. Simbolizează rangul regal şi nimic nu poate îndepărta norocul de cel care îl poartă.
Jaisul este piatra neagră ce vesteşte regretul, dare ste cunoscută ca având puterea de a apăra de farmece şi blesteme. În vremurile când soldaţii plecau la război, femeile puneau jais pe foc pentru a-i ocroti şi de a-i face să rămână credincioşi, pentru că piatra alungă furtunile, demonii, farmecele şi vrăjile.
Ametistul, piatra de culoare violet, forţă mistică, simbol al modestiei şi înţelepciunii. Apără de vrăji dacă are gravate pe ea Soarele şi Luna.
Opalul. Se spune că piatra care aruncă mii de scântei nu aduce noroc, ci dimpotrivă, ajută la farmece şi la vrăji.
Piatra Lunii este simplă şi ieftină. Îndeamnă la linişte sufletească, introspecţie luminoasă, poezie şi o anumită pasivitate.
Turcoaza de culoarea cerului sau albastră-verde, ca marea, simbolizează evoluţia spirituală.
Safirul, piatră albăstruie, care vindecă bolile de ochi şi îi ajută pe cei claustrofobi. Piatra este un talisman împotriva deochiului, a răzbunării şi a vrăjilor. Aduce bucurie şi înalţă spiritul spre lumină. Safirul îndeamnă la meditaţie şi permite relaţii sentimentale tandre şi spirituale. Aduce pace şi blândeţe.
Agata de culori diferite este semn de respect şi noroc.

Călătorie prin Lumea cea mică a muritorimii

“Lumea”, ca şi concept generalissim, reprezintă pentru sufletul meu un mediu nefavorabil. De când m-am născut, caut soluţii de adaptare, nelipsind, evident, de la nici un prilej de a învăţa “ce e viaţa” din lecţii care mi-au conferit diplome de excelenţă în penibil. Nu am diplomaţie, nu m-am născut cu ea şi nici cu capacitatea de a disimula sau de a contra. Am vrut să învăţ, dar cică, la şcoală se merge de obligaţie fără motivaţie, pentru că oricum, nu te învaţă ce te ajută, ci numai ce te încurcă.
M-am obişnuit cu fistichiul personal şi cu reacţia condescendentă a oamenilor “tipici”, încărcaţi de riduri de expresie şi agresivitate, oricând la dispoziţie cu o dojană acră şi un colţ ascuţit de pâine, dar asta nu înseamnă că m-am resemnat şi nu am căutat, aşa, pentru cultura mea generală, ce se întâmplă, de fapt!

Îmi este tot mai clar că sunt dintr-un alt film. Fac tot ce-mi stă în putere să dau bine în poză, însă, cu cât încerc mai mult, cu atât dezastrul este mai mare. Uite, iau spre argument felul de a mă îmbrăca, de a mă costuma pentru defilarea în “soţietatea Carevasăzică”. Primii evaluatori, armata de prietene care, mai în glumă, mai în serios, apreciază că arăt ca un extraterestru care în disperare de cauză, a încercat să se îmbrace omeneşte. Îmi este recunoscut efortul supraomenesc, dar totuşi, urmează retuşurile:  fie îmi scot vesta, fie eşarfa, fie mă trezesc cu o poşetă nouă cadou. Mda...

În urmă cu câteva zile m-a oprit un om pe stradă, aşa ca în poveştile pe care nimeni nu le crede. Avea înfăţişarea unui străin, aşadar am fost surprinsă de româna lui corectă şi neaccentuată cu care mi s-a adresat: ”Scuzaţi că vă opresc, dar vreau să vă spun că nu sunteţi om!” Ce poţi spune în astfel de cazuri, zâmbeşti strâmb şi dai să mergi mai departe. Aşa am făcut, dar după o serie de zece paşi grupaţi am privit în urmă. Era acolo, aşteptând să mă întorc. Asta am şi făcut, adică am developat cei zece paşi grupaţi înapoi: - “Ce vreţi să spuneţi?” Iar ceea ce a urmat poate avea statutul de disertaţie pe tema oamenilor stelari şi a spiritelor elementare. Era foarte interesant că vorbea încet, dar auzeam fiecare cuvânt, chiar dacă ne aflam pe cea mai circulată stradă din oraş. Oamenii umblau cu treabă, cu afaceri, cu dosare pentru credit, cu copii de mână, alţii leneveau la terase sorbind lichide cu conţinut diluat de alcool sau cofeină, iar eu ascultam o prelegere edificatoare. Nu schiţam nici un gest. Mi-ar fi venit să plâng, dar lacrimile însele erau înmărmurite de uimire!
Nu ştiu cum să calific întâmplările de genul acesta sau în ce registru să le clasific: “a fost bine”, “a fost potrivit”, “a fost folositor”, “a fost normal”? Cu siguranţă a fost, şi cu siguranţă sunt mulţi cei care consideră “Lumea” un mediu nefavorabil sufletului lor.

Elementele comune ale acestora sunt: ochii deosebiţi – migdalaţi, sau în formă de semilună, aure neobişnuite, scopuri ale vieţii risipite – niciodată un scop exact dedicat lor, ci exclusiv celor din jurul lor, dorinţă de pace şi bine, tipare relaţionale şi familiale neobişnuite – se simt mereu infirmi pe plan romantic iar tiparul occidental le conduce stări de perplexitate (femeia stelară se va îndrăgosti de un bărbat mult mai tânăr, care este sufletul pereche din grupul lor stelar) şi cireaşa de pe tort, sentimentul că sunt diferiţi cu refrenul “Întotdeauna am avut senzaţia că am fost forţat să vin aici, în această dimensiune zbanghie!...” Mai “ştiu” că familia biologică nu este cea “adevărată” şi îşi pun de multe ori întrebarea, dacă nu cumva au fost înfiaţi, neexistând nici o asemănare între ei şi restul “Lumii”.

Pentru a se putea adapta vieţii pe Pământ, oamenii stelari au “împrumutat” amintiri din vieţile trecute preluate din Memoria Akashică, arhiva Lumii de Dincolo care cuprinde înregistrări cu tot ceea ce i s-a întâmplat vreodată cuiva. Aceste amintiri împrumutate au rolul de a servi drept centură de siguranţă pentru sufletul care porneşte într-o călătorie extremă, dată fiind locaţia aleasă...
Oftez, dar în alt fel cum am mai oftat până acum. Ce eşarfă să port azi? Spune-mi, pentru că, iar am uitat!

n foto : Răzvan Pleteriu http://www.badorgood.com/authors.php?id=5713