Scânduri

Lada de Breaslă

În cameră pluteşte un nor transparent de fum de mosc, amestecat cu fumul ţigărilor sorbite în neştire de câţiva dintre magi. Nimeni nu vorbeşte în plus. Fumul învăluie corpul nevăzut al unui soi de linişte ce nu îşi află rostul. Cine este atent, poate surprinde materializarea acestui gol de vibraţie, într-un contur nedefinit, cenuşiu şi apos, care înghite spaţiul liber dintre cei prezenţi, zgârâindu-i şi provocându-i să iasă din propriile cochilii fer(m)ecate.

Nu s-au văzut de mult, unii cu alţii chiar de câteva vieţi, în planurile reale şi crude, cele din care fiecare păstrează, în felul său, urma colţilor ascuţiţi din iniţierile ancestrale, plătite scump, cu sacrificii greu de imaginat şi imposibil de reprodus.
Mai obişnuiţi cu liniştea ţiuitoare, decât cu vorbitul gălăgios, aşteaptă stingheri momentul în care trebuie să dea glas propriilor gânduri.

Dar, zilele ce le sunt tuturor promise în oracole numai de ei ştiute, se anunţă atotschimbătoare, în care nimic din ceea ce şi-au construit ca rutină, nu va fi decât o amintire bizară.
E primul sfat al magilor, al celor mai pricepuţi în ale lumilor invizibile. Războiul cel mare se aproprie, iar ei nici armura nu o au pregătită.

În aceste condiţii, maestrul de ceremonii alege Oglinda ca instrument de mediere a gândului real cu realitatea comună, fiind singurul obiect activat din zestrea instrumentară a bătrânilor magi. Toţi sunt trecuţi de vârstele planurilor entuziaste sau a disputelor polemice şi prea obosiţi de exaltările demonilor interiori şi exteriori. Suflete bătrâne, care nu lasă trupul fizic să îmbătrânească, arătând toţi cu mult mai tineri decât vârsta lor în ani lumeşti, ceea ce crează o neconcordanţă în plus între mesaj şi imagine.

Se extrag lamele din pachetele amestecate, aparent fără noimă şi sentinţa cade din cer, simplă şi rece, asemeni unei lame de oţel: grupul este bolnav, fără resurse şi fără de lumina necesară unui salt ”cuantic”... Vârsta intenţiilor a trecut şi ea, iar acum instanţele superioare rostesc sentinţa divină: frustare, răni nevindecate, preocupări mărunte şi istovitoare, asociate cu lipsa repetată a satisfacţiei, care le-a furat starea de graţie şi fericirea de a trăi. De a trăi în fapt, peste cuvinte şi peste privirea nesigură, uşor şaşie a ochilor lor frumoşi, dar goliţi, în parte, de neîncredere în propria şansă ca oameni. De unde să-şi ia puterea pierdută, când din toate părţile primesc lovituri cumplite? Nimeni nu îi iartă, nimeni nu îi menajează, pentru că, peste toate ei sunt reprezentanţii Forţei Vitale, pe care nu au ştiut să o gestioneze corect, de unii singuri. Cădere, umbră, furie, evaziune relaţională şi spirituală, într-un slalom covârşitor printre jaloanele existenţiale, într-un magnific recital al inutilităţii.

Acesta e punctul de plecare şi fiecare în parte cunoaşte această realitate, conştient sau nu.
Se deschide ceremonialul activării lăzii de breaslă, în care fiecare mag trebuie să pună ceea ce i-a rămas din zestrea divină primită prin naştere, intenţie care prinde într-un nou vârtej lamele secrete ale Tarotului.

Primul mag, cel care prin faptele sale de până acum a fost păgubit de propria bunătate, cel care nu a ştiut să pună semn de hotar între bunătate şi slăbiciune, dar care încă poate aduce din neant armate de fluturi şi cavaleria divină a cailor de lumină, extrage primul şi aruncă în lada de breaslă Cavalerul de Cupe. Acesta se rostogoleşte în interior, asemeni reprezentantului său, magul îmbrăcat în raze de lumină asemănătoarele cerului în vară în puterea amiezii.

Cavalerul de Cupe, solul blândului Zefir, răstoarnă pe lemnul curat al lăzii de breaslă concepţia visătoare asupra lumii. Ochiul magului, se transformă într-un glob de cristal albastru în care se succed frânturi luminoase din ceea ce l-a preocupat de-a lungul timupului, atât de mult, încât le-a devenit captiv: basmele şi miturile lumii, în cadrul misterioasei lumi onirice.
Primul mag a măiestrit superficialitatea, ceea ce i-a erodat perseverenţa şi anduranţa. Subtil, sub armura Cavalerului de Cupe a ştiut să se ascundă de ochii lumii, fentându-i pe toţi, cu graţie şi inteligenţă. Nu a fost vina lui că nu a avut pe cine trebuia lângă el, fapt care l-a determinat să-şi camufleze furia interioară sub masca unui calm „englezesc”, într-un splendid edificiu al aparenţei.
Dar, în zilele ce i-au fost promise, aceste atribute se vor metamorfoza, redându-i puterea de odinioară.

Şi a venit şi rândul lui Asterion care, mai aprig şi mai neiertător decât confratele său, a smuls din şirul arhetipal Asul de Cupe, pe care l-a aşezat, printr-o savantă jonglerie în lada breslei. Lupul tânăr din el a prins urma Sfântului Graal, invocând prin breaslă valoarea supremă şi Înaintea Împlinirii.
Şi a aşezat în zestrea breslei ceea ce îl aspiră şi îl cheamă neîncetat, uneori poruncitor, alteori provocator, Abisul, pentru a descoperi în lăcaşurile lui adânci expresia străveche a încrederii, a credinţei şi adăpostului, ca răspuns la cele trei provocări arhaice, comune tuturor magilor şi tuturor celor slujiţi de aceştia: groaza în faţa distrugerii, disperarea în faţa absurdului şi nemângâierea singurătăţii. E unul din magii ce văd dincolo de aceste portaluri Certitudinea Unicului, generată de Harul Divin, divizat în membrii breslei.

Plin de mulţumire se bucură de marea re-întâlnire, punându-şi necondiţionat excesul de energie vitală în slujba breslei.
Dar, în zilele ce i-au fost promise, aceste atribute se vor metamorfoza, redându-i şi mai multă dragoste şi creativitate, pentru că a ajuns acasă.
Ceremonia merge mai departe şi este timpul ca o femeie mag să completeze zestrea breslei, care scoate, fără să clipească, din vârtejul arhetipal Arcana Majoră a Justiţiei.
Şi, iată cum, Hora intră în tezaurul nevăzut al breslei, inundând şi fertilizând, transformând şi generând renaştere şi speranţă, reînnoirea timpului şi a energiei.

Legată cu punţi de iederă in-vizibilă de regnul vegetal ale cărui descântece, demult le ştie rostul, Magul Ra, induce vibraţia de luciditate, lămuritoare şi obiectivă. Ochiul atent, croit după izvoarele nevăzute de rouă, conferă breslei imaginea clară, descifrată în imagini şi păreri lipsite de prejudecăţi asupra problemelor ce se vor ivi în cadrul grupului. Aşadar, dincolo de sentimente şi ideal, Magul Ra anunţă participarea logică în formula relaţională şi profesională a breslei.
Imparţială, asigură adoptarea deciziilor corecte şi împlinirea menirii acestui grup de forţă şi de interes. Karmic, poartă încercarea de a nu cădea în ispita favoritismelor, un aspect cu care s-a confruntat de-a lungul timpului.

Dar, în zilele ce i-au fost promise, aceste ispite vor cădea, anulând sentimentele şi interesele personale, în favoarea interesului general.
Şi a venit şi rândul lui Khorus, care a răsturnat în lada breslei simbolul lui Nerseu, prin conturul Regelui de Cupe.
Invitaţia făcută de Khorus, este una evidentă, focusată spre aspectele vieţii interioare, pentru a cunoaşte şi dezvolta întru desăvârşire forţele subconştientului. Acesta este scopul său, unicul său scop, dedicându-se până la identificare cu propriile vise, mituri şi fantasme ale subconştientului colectiv.

Ca orice rege, este egotic, mult prea dedicat imperiului său fantastic, care distrage atenţia prin amabilitate, dar care dezamăgeşte prin sustragere de la o temă comună, pe care o găseşte fie vulgară, fie prea obositoare, fie în neconcordanţă cu statutul său de zeu al înţelepciunii.
Dar în zilele ce i-au fost promise, va alege căile mai puţin uşoare de satisfacere a nevoilor sale, pornind pe căi inedite, ocazie cu care îşi va încărca bateriile epuizate ale entuziasmului, descoperind cu alţi ochi dimensiunea materială.

Următorul mag, Gnosticus, se lasă ales de Zecele de Cupe, ascuns în şirul magic, de simbolul căsătoriei dintre Cadmos şi Armonia, celebrată pe insula misterelor. Întreaga fiinţă a lui Gnosticus, vibrează de dorinţa de ocrotire şi apropiere binefăcătoare pe care o dăruieşte necondiţionat celor ce au nevoie de ea. Şi el, asemeni lui Asterion, se simte „acasă”, dar nu ca loc, spaţiul fiind un atribut căruia nu îi apreciază încă rostul, sufletul său fiind mai degrabă în căutarea a confreriei, a sufletelor cu care să vibreze şi să comunice dincolo de cuvinte, într-un nou edificiu existenţial, necondiţionat.
După un exil greu, are capacitatea de recepta corect acele semnale binefăcătoare care alungă gândurile sumbre, distructive sau chinuitoare, aşezând în lada de breaslă ceea ce invocă să primească pentru Sine, linişte interioară şi împăcare.

Dar în zilele ce i-au fost promise, va lupta pentru ameliorarea planului material care îi condiţionează tihna emoţională, amorţită în prezent de o generozitate extravagantă, ce îi periclitează obiectivele existenţiale.
Şi iată că, ultima carte din vârtejul pus în mişcare de descântecul oglinzii, este aleasă de Mag Dalen, şi Trei-ul de Monede se rostogoleşte printre darurile minunate ale celorlalţi magi, aşezate cu grijă în lada de breaslă.

Ochiul obişnuit cu aceste simboluri, mulţumeşte printr-o clipire prelungită instanţei superioare care a supravegheat jocul magic al magilor.
Aşadar, în povestea de început a breslei s-a prins prin arcanul ales de Mag Dalen şi Heracle, cel are prin ducerea la bun sfârşit a fiecărei din cele 12 munci ce i-au fost impuse, pătrunde tot mai adânc în misterele vieţii.
Rostul ei, şoptit de zei, apropierea, primind liantul dintre personajele intrate în poveste şi lumile acestora.
Iar lada de breaslă se îmbogăţeşte, iar odată cu ea şi spiritul acestui corpus magister in divertibus artibus cu expresia îmbogăţirii spirituale, arătând celor implicaţi că sunt în măsură de a extrage chintesenţa învăţăturii din cunoştinţele acumulate pentru a porni pe un nou drum, considerat cel mai bun.
Prin atributul ultimului mag, întregul grup intră într-un level superior al jocului, unde căutarea pe mai multe planuri este înlocuită de căutarea într-o singură direcţie. Pot pătrunde în adâncul întunecat, dar plin de mistere autentice, în locul evoluţiei comode pe malul mai puţin adânc, dar sigur, al superficialităţii şi al imposturii.

Aşadar, cheia de boltă a breslei se închide cu Trei-ul de monedă, care garantează construcţie, înălţarea structurii, creştere materială, câştig comercial, onoruri, poziţie ierarhică superioară, şi multe alte atribute din aceeaşi familie.
Dar, în zilele ce i-au fost promise, va proteja acest edificiu, a cărui piatră de temelie a fost compusă din atributele comune.

Şi fiecare mag a pornit pe drumul lui, însă parte din el, aşezată în lada de breaslă a început să creeze elemente noi, puternice şi evidente, create prin procese alchimice savante şi din „fiecare” se crează un „altcineva”, un personaj magnific al Sumei comun, dar mai cu seamă un supravieţuitor într-o lume confuză şi însingurată ce refuză cu vehemenţă simplitatea, adică Adevărul.

În Adevăr, nu suntem niciodată singuri.
Iar Oglinda a şoptit: Precum în cer, aşa şi pe pământ.
E cineva din breaslă care să nu-i fi auzit şoapta? A rămas careva dintre noi, suspendat între lumi?
Şi dacă răspusul este afirmativ, asta vrea să însemne că breasla este în căutarea unei alte esenţe magice, cu adevărat compatibilă şi complementară ei.

Relatia, tema favorita a etalarilor

Tema generală a etalărilor din ultimul timp este RELAŢIA şi tot ceea ce compune acest joc ce amestecă normele vizibile cu cele invizibile. Relaţiile explodează, pentru că fiecare în parte se transformă, odată cu lumea, iar odată cu relaţiile explodează şi setările date de educaţia păguboasă în care am fost crescuţi şi care ne paralizează reacţiile de supravieţuire, condamnându-ne la compromis, singurătate în doi sau la plictiseli existenţiale. Pe acest background, mulţi descoperă singurătatea pură, adică propria condiţie şi unica materie primă din care trebuie să re-construiască edificii trainice.

Dar, lucrurile se pun în mişcare, fără să ţină cont de valorile distorsionate ale unei societăţi sociopate, care, iată, începe să arunce în afara jocului, fără milă, părţi din întregul ei, folosind metoda „terţilor” sau a „situaţiilor limită”.

Cuplul care prinde contur în aceste timpuri poartă amprenta energetică a Vărsătorului şi astfel, îmbrăţişarea nu mai are parfumul dependenţei, ci al independenţei. Cuplul, această construcţie magnifică din două entităţi distincte, are la bază dorinţa de supravieţuire, nu dorinţe abisale, condimentate cu melodrame.

Lumea se schimbă, este normal să se schimbe şi felul în care iubim, motivaţia, drepturile şi obligaţiile. Cine înţelege aceste aspecte în timp util, supravieţuieşte, iar cine rămâne în cercul închis al iubirilor romantice va sfârşi anonim, în singurătate.

Până acum, semnul mistic al Peştilor, promitea plutiri obscure pe ape tulburi, însă Vărsătorul produce vârtejul de aer care te scote din lichidul amniotic al unei relaţii false, obligându-te să renaşti, de cele mai multe ori, în chinuri.

Se conturează un nou motor relaţional, în care participarea energetică trebuie distribuită în mod egal. Aşadar, cuplurile care se compun în acest timp sunt puternice, stranii şi cu termen lung de garanţie.

Şoaptă generalissimă: în momentul în care vrei să reconstruieşti o relaţie veche, sau pe tine într-o relaţie nouă, nu porni contorul „de la zero”. Este un fals. Orice ratare relaţională te trimite la cote cu minus. „Zero”, începutul, reprezintă echilibrul fragil pe care, din nefericire, mulţi, nici pe acesta nu îl ating vreodată.

Iubeşte magic, iubeşte excentric, pentru totdeauna!

Iubirea este magică!
Iubirea e magie, divină alchimie,
Formula sacră ce proiectează forţă şi lumină în suflet exaltat
Din aşteptarea tandră de femeie şi îndrăzneala brută de bărbat.

O mie de cuvinte de aş rosti acum,
Ar fi puţin pentru-a descrie

fantasticul şi vraja cuprinsă de o fire
Când soarbe lacom din cupa interzisă...

http://tarotikon.blogspot.com/2008/09/divina-alchimie.html

foto> http://trixis.deviantart.com

Cele 12 simptome ale Devenirii întru definire

1. Corpul manifestă durere şi suferinţă, mai ales în zona cefei, a umerilor şi a spatelui. Acesta este rezultatul schimbarilor intense ce apar la nivelul ADN-ului, pe măsura ce “Matricea lui Christos” se trezeşte din interior. Durerile vor trece.

2. Sentimentul de profundă tristeţe interioară, fără nici un motiv aparent. Îţi eliberezi trecutul (din această viaţă şi din celelalte), şi aceasta este cauza sentimentului de tristeţe. Această experienţă este similară cu cea pe care o ai atunci când te muţi dintr-o casă în care ai trăit foarte mulţi ani în alta nouă. Oricât de mult ţi-ai dori să te muţi în casă nouă, există totuşi o tristeţe legată de lăsarea în urmă a amintirilor, energiei şi experienţei acumulate în vechea casa. Tristeţea va trece.

3. Plângi fără nici un motiv aparent. Motivaţia este similară cu cea anterioară. Este bine şi sănătos să lăsaţi lacrimile să curgă. Ajută la eliberarea vechilor energii din interior. Şi aceasta va trece...

4. O schimbare bruscă a locului de muncă sau a carierei. Un simptom foarte comun. Pe măsura ce tu te schimbi, lucrurile din jurul tău se schimbă şi ele. Nu-ţi pune problema să găseşti locul de muncă sau cariera perfecta chiar acum. Şi aceasta va trece.
Te afli în tranziţie, şi poate că vei schimba mai multe locuri de muncă până când te vei stabili la unul care se va potrivi pasiunii tale.

5. Retragerea din relaţiile cu familia. Tu eşti conectat cu familia biologică prin intermediul vechii karma. Când ieşi din ciclul karmic, legăturile din vechile relaţii sunt eliberate. Pare ca şi cum vă îndepărtaţi de familie şi prieteni. Şi aceasta va trece.
După o perioadă de timp, vei crea o nouă relaţie cu ei, dacă se potriveşte să fie. Totuşi, relaţia se va baza pe noua energie, fără legăturile karmice.

6. Obişnuinţe ciudate de somn. Este posibil sa te trezeşti în timpul multor nopti între 2:00 şi 4:00 AM. Multă muncă se petrece în interiorul tău, şi asta te face să te trezeşti pentru a lua o “gura de aer”, “a face o pauza”. Nu te îngrijora. Dacă nu poti să adormi, ridică-te şi meştereşte ceva, decât să stai în pat, îngrijorat. Şi aceasta va trece.

7. Vise intense. Aceasta poate include vise despre bătălii şi războaie, urmăriri sau monştri. Pur si simplu eliberezi vechile energii din interior, şi aceste energii ale trecutului sunt simbolizate prin războaie, bătălii, fuga pentru a scapa, sau oameni ciudaţi. Şi aceasta va trece.

8. Dezorientare fizică. Uneori te simti foarte dezrădăcinat. Vei fi “provocat spaţial” de sentimentul că nu eşti în stare să fii cu ambele picioare pe pământ, sau că te afli între două lumi. Pe măsură ce experimentezi tranziţia către noua energie, corpul tău s-ar putea să rămână în urmă. Petrece mai mult timp în Natură, pentru a împământeni noua energie din interior. Şi aceasta va trece.

9. O “autoconversatie” mărită. Te vei trezi vorbind cu tine însuţi mai des. Dintr-o dată vei realiza că ai pălăvrăgit cu tine însuţi în ultimele 30 de minute. Apare un nou nivel de comunicare, care se instalează în interiorul fiinţei tale, şi autoconversaţia este doar vârful icebergului acelei comunicari. Conversaţiile se vor înteţi, şi vor deveni mai fluide, mai coerente şi introspective. Nu ai înnebunit, esti doar Shaumbra care se mişca spre noua energie.

10. Sentimente de singuratate chiar şi în compania altora. S-ar putea să te simti singur şi desprins de ceilalţi. S-ar putea să ai dorinţa să fugi de grupuri şi multimi. Ca Shaumbra, tu mergi pe o cale sacră şi solitară. Pe măsură ce sentimentul de singurătate îţi crează anxietate, devine mai dificil să relaţionezi cu alţii. Sentimentele de singurătate sunt, de asemenea, asociate cu faptul că Ghizii tăi au plecat. Au fost cu tine în toate călătoriile tale, pe parcursul tuturor vieţilor tale. Este timpul ca ei să se îndepărteze, ca să-ţi umpli spaţiul cu propria divinitate. Şi aceasta va trece. Golul din interior va fi umplut cu dragostea şi energia propriei conştiinţe christice.

11. Lipsa pasiunii. S-ar putea să te simţi total lipsit de pasiune, cu o foarte mică dorinţă sau chiar fără dorinţa de a face ceva. Este bine, aceasta este o parte a procesului. Acordă-ţi timp şi stai. Nu te lupta cu asta, pentru că şi aceasta va trece. Este similar operaţiunii de rebootare a calculatorului. Este nevoie să fie deconectat un timp pentru a instala noul şi sofisticatul software, sau în acest caz noua energie a matricei lui Christos.

12. O dorinţă profundă de a merge Acasă. Aceasta este, poate, cea mai dificilă şi provocatoare dintre condiţii. S-ar putea să experimentezi o profundă şi compleşitoare dorinţă de a părăsi planeta şi de a te reîntoarce Acasă. Acesta nu este un sentiment de “sinucidere”. Nu este bazat pe furie sau frustrare. Nu vrei să faci un spectacol sau o drama din asta, pentru tine sau pentru alţii. Este o parte tăcută a ta care îşi doreşte să meargă Acasă. Cauza principală este foarte simplă. Ţi-ai completat ciclul karmic, ţi-ai completat contractul pentru această viaţă. Eşti pregătit să începi o nouă viaţă în timp ce eşti încă în corpul fizic actual. În timpul acestui proces de tranziţie, ai amintiri interioare despre cum este să fii pe partea cealaltă. Eşti pregătit să te înscrii pentru un nou tur de îndatoriri aici pe Pământ? Eşti pregătit să îţi asumi provocările intrării în Noua Energie? Da, într-adevăr, ai putea merge Acasă chiar acum, dar ai bătut atâta drum până aici, şi după multe, multe vieţi anterioare, ar fi păcat să pleci înainte de sfârşitul filmului. Şi, pe de altă parte, Spiritul are nevoie de tine aici pentru a-i ajuta pe alţii în tranziţia lor către Noua Energie. Ei vor avea nevoie de un ghid uman, ca şi tine, care ai pornit în călătoria de la vechea energie, la noua energie. Calea pe care mergi acum îţi oferă experienţa care te face capabil să devii un Profesor pentru Noul Om Divin. Chiar dacă, uneori, călătoria ta poate să pară întunecată şi solitară, aminteşte-ţi că nu eşti niciodată singur!

sursa: [MindSpiritFire]

Inorogul Alb

De câteva zile sunt pe pilot automat. Las lucrurile şi gândurile să pună stăpânire pe mine, iar eu nu mă împotrivesc ca altădată. Merg unde vor paşii, privesc unde vor ochii, ascult ce vor urechile şi iubesc ce vrea inima. E simplu, e mult mai simplu aşa, şi realizez că nimeni, în afara mea, nu mi-a complicat existenţa. Aşa că, îmi aranjez mai bine, pe umeri, mantia păcii şi merg pe urma paşilor mei, eliberată de stăpânirea grea a reproşurilor.

Îmi surprind mâinile întinzându-se după o revistă, Psychologies Magazine. Coperta este neatrăgătoare, dar am încredere în alegerea mâinilor şi a ochilor. O deschid. Sunt multe, prea multe imagini, dar citesc la întâmplare titlurile. Descopăr cu bucurie un interviu dat de Antonio Lobo Antunes. Printre altele este întrebat despre motivaţia oamenilor de a cerceta Lumea şi de citi literatură (oh, dulcele meu drog!), la care autorul Ordinii naturale a lucrurilor a răspuns: „Oamenii îşi fac planuri, vor să afle răspunsuri din cărţi, dar nu poţi şti răspunsurile, pentru mine asta este atât de evident. Eu am mai multe întrebări decât răspunsuri. Am foarte puţine certitudini. Lucrul important în viaţă e să te laşi mereu surprins. Oamenii sunt mai bogaţi decât credem noi, te surprind mereu. E o mare onoare să fii viu, e fascinant. Pentru mine, nu e important unde trăiesc, aş putea trăi aici, în Bucureşti. Şi care e visul nostru într-o viaţă? Să fim înţeleşi. Oamenii se uită la tine, dar nu văd cine eşti. E plicticos să fie nevoie să explici ceea ce gândeşti”...

Zâmbesc, îmi plac oamenii ce gândesc şi trăiesc omeneşte. Asta înseamnă atât de mult, de fapt! Îmi plac oamenii cărora nu trebuie să le desenez cerul pentru a citi mesajul secret al stelelor, îmi place Cristina, care azi, când i-am spus în timp ce miroseam o floare, că aceasta are un parfum albastru, a tradus olfactiv imediat "albastrul" vegetal, "ştiindu-l" prin cuvintele mele.

Gândul îmi zboară la Omul meu, iar în drum către el, gândul meu se întâlneşte cu gândul lui pentru mine, iar gândurile noastre, întâlnindu-se, se cuprind în îmbrăţişări şi în sărutări tandre, până când vârtejul ireal ne dăruieşte, definitiv şi misterios, unul altuia, în afara timpului, în afara spaţiului, într-o lume a-nume. Încă nu-l sun, nici el încă nu mă sună şi ochii mi se aşează din nou pe şirul literelor care adună matematic ideea lui Antunes: „Când găseşti pe cineva care te înţelege, e perfect, dar extrem de greu. Celălalt se va uita la mine şi va înţelege ce vreau să zic, dacă am norocul să-l găsesc pe acel Cineva Minunat. Să vorbeşti fără cuvinte... dar oamenii de acest fel nu se găsesc uşor. Am cunoscut un scriitor, Jorge Amando, el spunea: inorogul alb vine o singură dată, dacă trece prin faţa ta, nu îl pierde! În general, noi, oamenii, îl pierdem pentru că nu suntem obişnuiţi să fim fericiţi. Şi nu îl vedem. Complicăm viaţa teribil...”

Multe din cuvintele rostite de Antunes sunt cuvintele rostite de mine, celor din jurul meu. Acesta este un habitus, un mod de viaţă. Este greu să trăieşti cu credinţă, este greu să te laşi purtat de semnele bune, este tot mai anormal să fii normal.

Citesc mai departe răspunsul întrebării următoare, ce îl chestionează pe Antunes despre lucrurile cu care oamenii sunt, în general, obişnuiţi: „Cu singurătatea şi cu tristeţea, şi cu a fi neînţeleşi. Amado era mai bun decât cărţile sale şi ştiţi de ce? Pentru că avea atâta cunoaştere a vieţii. A fost comunist, a suferit apoi persecuţia comuniştilor. Şi era un tip foarte singur... era foarte cald ca om. Era aşa de frumos să îl vezi cu soţia lui. Îi atingea sânul în public atât de natural şi deloc vulgar, ca un semn al cunoaşterii lor intime, şi spunea: „ea e inorogul meu alb”...

Nu am răbdare şi sun. În altă parte a lumii, atât de departe-atât de aproape, iubitul meu îmi răspunde:
- Draga mea, nu pot vorbi acum.
- Ştiu, dar, totuşi, vreau să-mi răspunzi la o întrebare, ce spui, sunt eu inorogul tău alb?
- Nu te aud, iubito, e un zgomot infernal în jurul meu. N-am auzit întrebarea!
- Hai, răspunde-mi cu da sau nu, dacă tu crezi că eu sunt inorogul tău alb.
- Of, nu aud nimic, dar indiferent de întrebare, răspunsul este DA.

Îmi potrivesc şi mai bine pe umeri mantia magică şi privesc pe fereastră cum o nouă poveste frumoasă dă să coboare în lume... Nu-ţi face griji, cititorule, disting în sufletul tău atât de mult loc pentru dragoste!

Lumeee, Luumee!...

La sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de 9 şi 10 mai, Breasla Magilor din Tarotikon soseşte în cetatea de la Alba Iulia la invitaţia nobilelor gazde de la “RYMA” şi “Tralala Events”, în cadrul evenimentului multicultural “Play for May”: http://www.ryma.ro/

Vino de-ţi potoleşte setea de joc, bucurie şi adevăr!

Sâmbătă şi Duminică, magii Tarotikonului se pun la dispoziţia serinissimilor trecători, pe care destinul îi va aşeza la masă cu Oglinda Magică.
Avem cu noi daruri şi poveşti, ce te vor purta într-o călătorie iniţiatică spre tine însuţi. Alege drumul cetăţii de la Alba Iulia, coboară din cotidian cu inima deschisă către Mag Dalen şi discipolii săi!

Tărâmul de pe care au pornit către Lume este Tarotikon, un ţinut ascuns, clădit pe suma simbolurilor arhetipale ale elevaţiei şi pe fascinanta speranţă de ridicare spre valorile absolute ale cerului.

Tarotikon este locul tainic şi bun care aşteaptă paşii călătorilor flămânzi de lumină şi însetaţi de dragoste, etalând în faţa ochilor lor devenirea perpetuă într-o misterioasă metaforă constantă şi universală a sufletului.

Nu este departe de niciunde, doar că secretele sale sunt multe şi grele şi nu oricine poate să-I desluşească drumurile-labirint.

Dansul, ritual întru re(de)venire

Românul, cu întrega sa constituţie genetică şi culturală, nu are cum să se desfăşoare în afara unui grup identitar. Definiţia unui român singur poate fi concentrată în două cuvinte: tristeţe şi rătăcire. Politica dezrădăcinării poate fi contraatacată într-un singur fel, prin re_intrarea în horă, adică în dansul-comunitar solar, cel ce leagă sufletele unele de altele (precum în Cer, aşa şi pe Pământ), şi care prin vârtejul ritmurilor ancestrale, iţite dintr-o scripcă veche sau un bucium magic, desprinde de umerii împovăraţi cămaşa umbrelor străine.

Intră în horă, în dansul străbunilor tăi şi scoate prin strigăt şi tropăit întunericul din tine.

Am ajuns să ne fie ruşine că suntem români, pentru că am uitat cine suntem cu adevărat. Se impune, aşadar, exorcizarea, iar dansul este primul ritual de alungat, în hăul cel mare, răul fără de leac (personal sau colectiv)...

Vino lângă mine, fără frică, prinde-mă de mână şi lasă-te scos din nelume, pentru a recunoaşte, atunci când o veni marele Timp, gura de Rai.