Iată un personaj misterios din secolul I, pomenit în Noul Testament, în scrierile patristice şi în scrierile gnostice. Fiecare, în parte, îl prezintă diferit şi ambiguu.
Izvoarele creştine îl prezintă ca pe un doritor să cumpere cu bani forţa spirituală a Apostolilor, de unde şi termenul de simonie, care denumeşte traficul sacralităţii şi al funcţiilor ierarhice bisericeşti.
S-a botezat creştin prin apostolul Filip, care predica învăţătura lui Isus Christos în Samaria, ţinutul original al lui Simon Magul, care era “vrăjitor şi amăgea poporul Samariei”, oamenii înşişi afirmând că el e puterea lui Dumnezeu, numită cea mare” şi ascultând de el, “fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui le luaseră minţile”: predica lui Filip reuşeşte, însă, să îndrepte atenţia mulţimii spre învăţătura creştină, ceea ce îl determină şi pe Simon la convertire. Posibil ca gestul său să fie datorat curiozităţii, mai mult, decât dorinţei de a schimba credinţa, fiind atras de practica taumaturgică (conferirea Duhul Sfânt prin punerea mâinilor).
Origene nu face decât să reia textul din Noul Testament. Nu ne informează mai mult nici Terlullianus. În Apologia, Iustin Martirul vorbeşte despre un samaritean, Simon, din satul Gitta, care a devenir celebru prin minunile săvârşite la Roma, sub Claudius, ajungând să fie socotit zeu.
Hippolytos citează o scriere atribuită lui Simon Magul, Marea Revelaţie, în care se predică prezenţa Forţei Infinite, ca principiu a tot ce există, un principiu identificabil cu focul increat – ca element, însă creator, cu rol esenţial în cosmogonie.
Într-o scriere aparent gnostică, Recognitiones, e prezent un Simon Magul, care susţinea că, mai presus decât tot zeii existenţi, este Zeul Bun, incognoscibil şi neputând fi măcar conceput, în timp ce zeul din Noul Testament este un zeu imperfect, al răutăţii, astfel că şi lumea, opera lui, este imperfectă şi ea; aşadar mântuirea oamenilor nu ar avea altă cale decât soluţia unică a descoperirii şi cunoaşterii Zeului Bun (Bonus Deus).
Diverse apocrife au încercat să ilustre opoziţia dintre Simon Magul şi Simon Petru. Aflându-se la Roma, Simon Magul vrea să-şi consolideze popularitatea printr-un act de magie şi se pregăteşte să imite înălţarea lui Christos; fie pe Câmpul lui Marte, fie în For, sare în aer de pe o schelă specială.
Demonii îl susţin (într-o variantă se ridică el însuşi de la sol, în pură levitaţie), ca apoi Apostolul Petru le porunceşte să se retragă, iar Simon Magul se prăbuşeşte, zdrobindu-se de pietre (πέτρά).
