05 septembrie, 2008

SIMON MAGUL


Iată un personaj misterios din secolul I, pomenit în Noul Testament, în scrierile patristice şi în scrierile gnostice. Fiecare, în parte, îl prezintă diferit şi ambiguu.
Izvoarele creştine îl prezintă ca pe un doritor să cumpere cu bani forţa spirituală a Apostolilor, de unde şi termenul de simonie, care denumeşte traficul sacralităţii şi al funcţiilor ierarhice bisericeşti.
S-a botezat creştin prin apostolul Filip, care predica învăţătura lui Isus Christos în Samaria, ţinutul original al lui Simon Magul, care era “vrăjitor şi amăgea poporul Samariei”, oamenii înşişi afirmând că el e puterea lui Dumnezeu, numită cea mare” şi ascultând de el, “fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui le luaseră minţile”: predica lui Filip reuşeşte, însă, să îndrepte atenţia mulţimii spre învăţătura creştină, ceea ce îl determină şi pe Simon la convertire. Posibil ca gestul său să fie datorat curiozităţii, mai mult, decât dorinţei de a schimba credinţa, fiind atras de practica taumaturgică (conferirea Duhul Sfânt prin punerea mâinilor).
Origene nu face decât să reia textul din Noul Testament. Nu ne informează mai mult nici Terlullianus. În Apologia, Iustin Martirul vorbeşte despre un samaritean, Simon, din satul Gitta, care a devenir celebru prin minunile săvârşite la Roma, sub Claudius, ajungând să fie socotit zeu.
Hippolytos citează o scriere atribuită lui Simon Magul, Marea Revelaţie, în care se predică prezenţa Forţei Infinite, ca principiu a tot ce există, un principiu identificabil cu focul increat – ca element, însă creator, cu rol esenţial în cosmogonie.
Într-o scriere aparent gnostică, Recognitiones, e prezent un Simon Magul, care susţinea că, mai presus decât tot zeii existenţi, este Zeul Bun, incognoscibil şi neputând fi măcar conceput, în timp ce zeul din Noul Testament este un zeu imperfect, al răutăţii, astfel că şi lumea, opera lui, este imperfectă şi ea; aşadar mântuirea oamenilor nu ar avea altă cale decât soluţia unică a descoperirii şi cunoaşterii Zeului Bun (Bonus Deus).


Diverse apocrife au încercat să ilustre opoziţia dintre Simon Magul şi Simon Petru. Aflându-se la Roma, Simon Magul vrea să-şi consolideze popularitatea printr-un act de magie şi se pregăteşte să imite înălţarea lui Christos; fie pe Câmpul lui Marte, fie în For, sare în aer de pe o schelă specială.
Demonii îl susţin (într-o variantă se ridică el însuşi de la sol, în pură levitaţie), ca apoi Apostolul Petru le porunceşte să se retragă, iar Simon Magul se prăbuşeşte, zdrobindu-se de pietre (πέτρά).




Calculeaza-ti varsta creierului

am descoperit un joc interesant, care presupun că are o teorie întreagă...
Enjoy: http://flashfabrica.com/f_learning/brain/brain.html

LUNI


În paradigma simbolică a zilelor săptămânii, puse în legătură cu numărul magic “7”, cu cele şapte planete şi cu zeii lor protectori, în tradiţia culturală românească e considerată “fastă”, patronată de mitica Sfânta Luni, iar din panteonul sfinţilor creştini se consideră că patronii ei sunt Sf. Apostoli Petru şi Pavel sau arhanghelii Mihail şi Gavril: “Poporul zice că lunea este a sfinţilor îngeri sau voievozi şi e bine să se postească, fiindcă, atunci când moare omul, vine Sf. Mihail şi Gavril, care iau sufletul, cu milă şi blânzi, iar nu mânioşi” (A. Gorovei – Credinţi şi superstiţii)
În general se consideră că poartă noroc începerii activităţilor casnice şi practicilor medicale.

Despre copilul născut lunea se spune că este urât, însă foarte sănătos şi norocos.
Se înterzice comerţul şi datul cu datorie, peţitul şi plecatul la drum lung. Poate şi de aici, se consideră zi nepotrivită pentru înmormântări
Ambivalenţa zilei de luni îşi are explicaţia în faptul, mai puţin cunoscut, că în cultura românească s-au suprapus şi s-au interferat cele două sisteme de numărătoare ale zilelelor săptămânii: una precreştină, în care luni era prima zi şi alta liturgică, în care luni era a doua zi după duminică – începutul săptămânii.
În acest caz, valorificarea axiologică a zilei de luni, ca şi a restului zilelor săptămânii, a depins de opoziţia par-impar şi de simbolistica începutului. În zonele unde era considerată începutul săptămânii, ea se află sub incidenţa simbolismului timpului “necorupt, tânăr şi viguros”: “Cum îţi merge Luni, aşa-i toată săptămâna!”
Dar unul este un număr impar şi, deci, fără noroc de ceea ce este legat de sporire, belşug, procreaţie etc., de aceea nu se pariază pe nimic ce are ca start ziua de Luni, când nici iarba nu creşte... Nu-i aşa?




n Bibliografie:
Antoaneta Olteanu – Dicţionar de mitologie.- Bucureşti: Paideia, 2004
Ivan Evseev – Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească.- Timişoara: Amarcord, 1998