Hainele cu care mă îmbrac dimineaţa sunt de multe ori altele de cele “selectate” de cu seară, din dulap, când percep lumea într-un anume fel, într-o anume cromatică, ce-mi determină şi stabilirea unui anume “costum” social.
Dimineaţa, însă, după o călătorie mai mult sau mai puţin obositoare, în lumea viselor, starea mea de spirit este alta. Aiurea! Panică, nu am timp suficient! Mă enervez destul de mult, nepermis, dar asta e! Hainele alese, pregătite “pisicologic” pentru ieşirea în lume, aşezate cu preţiozitate şi admiraţie pe umeraş nu mai corespund. Le-am aclimatizat degeaba. Le-am scot inutil din liniştea parfumată a dulapului pentru că nu ele vor fi vedetele de pe covorul de asfalt cu franjuri de beton. Nu ele, dar care?
Începe o tornadă în şifonier. Fuste, bluze, rochii, sandale, pantaloni zboară în jurul meu, ca într-un carusel. Nu le aleg pe cele care seamănă cel mai mult cu interiorul meu, pentru că, tocmai ele, nu sunt călcate. Atunci, altele... şi din nou maşina cu haine zburătoare se pune în funcţiune. Aleg, resemnată două piese: un tricou şi o pereche de pantaloni. Tricoul este roz, cu decolteu pătrat, iar pantalonii sunt într-un fel foarte greu de descris. Ei pot fi numiţi pantaloni negri, dar pot fi numiţi, foarte bine, şi pantaloni cu picăţele, pentru că au buline mici, albe, dar pot fi numiţi şi pantaloni înfloraţi, pentru că au motive vegetale, respectiv crenguţe de trandafiri sălbatici, roşii şi roz: înfloriţi, îmbobociţi - toate etapele aferente.
Sunt trei sferturi, adică nici prea lungi, dar nici prea scurţi, iar marca lor de prestigiu este dată de curea, care nu este o centură, ci o panglică neagră, care legată în partea stângă, în formă de fundiţă, le dă un aspect foarte şic. Aleg balerinii roz, la care observ că la dreptul am pierdut trandafiraşul, adică un décor făcut din panglică fină de mătase, pus chiar pe mijlocul lor.
Uff! Aplic singura soluţie, adică dezlipesc, cu regrete supradimensionate, trandafiraşul de pe balerinul stâng. Am lacrimi în ochi, mi s-au “ofilit” trandafirii, exact motivul central care m-a determinat să dau pe ei o grămadă de “petale” albastre din portmoneu.
Dar, viaţa merge înainte. Îmi pun pe umăr geanta neagră, cea pătrată. Mă uit în oglindă, în ultima revizie estetică. Da, nu-i rău! Îmi prind, totuşi, părul şi-mi aplic cu mişcari sigure, îndelung exersate, un strat invizibil de fard diafan. Am întârziat, dar arăt bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu