Ieri, după o zi destul de stranie ca ritm și evenimente, stăteam într-o cafenea cochetă la o cafea și o poveste despre sfârșitul lumii. Când, deodată, văd pe ecranul cocoțat pe perete câteva cărți de tarot înșiruite într-un soi de clip gotic, cu influențe satanice, din care, evident, nu lipseau flăcările iadului, gheara de găină și fusta largă de țigancă. Cum nu mai era nimeni în cafeneaua cu pricina, am rugat chelnerul să de-a sonorul mai tare, dacă tot a deschis televizorul.
Zis și făcut, și astfel, am urmărit o emisiune de pe kanal D despre un tip în divorț care nu-și poate vedea copilul din pricina fostei soții, bănuită de citez practici păgâne. Foarte distractiv totul, pe modelul că dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Un ghiveci emoțional în care un tip cu natură dependentă plângea de mila lui. Plângea în public de mila lui. Buuun.
În timpul acestei jelanii din când în când era inserat spotul care-mi atrăsese atenția. Peste toate imaginile ”păgâne” trona un set de cărți de tarot. De ce? Nu știu, deoarece nu s-a rostit niciodată cuvântul Tarot, chiar dacă pledoaria prin imagini îl incrimina ca instrument favorit de tortură al soțului abandonat în necunoaștere.
Așadar,
protestez: împotriva asocierilor abuzive dintre simbolurile de tarot, o disciplină ancestrală cu valoare universală și dramele egotice de pe malul Dâmboviței.
recomand: grupul de ”cercetători” și artiști ”vizuali” din numitul canal ar trebui să cerceteze înainte să ilustreze.
subliniez: lamele de tarot sunt asemenea oricăror lame de oțel: operează cangrene, ucid speranțe, protejează sau atacă, în funcție de energia mâinilor în care se găsesc.
Garçon, încă o cafea și închide, naibii, televizorul ăla!
