De Sfântul Valentin am primit
câteva colete cu cărți de la un partener de proiect care, în mod normal și
conform înțelegerii ar fi trebuit să-mi livreze cel puțin douăzeci de
geamantane vechi cu care să decorez un spațiu, ce-i drept, destinat lecturii.
Am primit un singur geamantan (pentru proiect) și opt cutii sigilate (pentru
mine), ticsite cu cărți, cărora nimeni nu le găsea locul. Și, cum majoritatea
mă asociază cu cărțile și semnele lor, obiectele nedorite de nimeni și-au găsit
destinatarul.
În timp ce mașina se burdușea de pachetele maro, iar eu întrebam
discret de geamantanele promise sau de alte cutii vintage, o angajată binevoitoare
se îndrepta spre mine în pas alergător, purtând o privire fixă, un zâmbet larg,
într-o mână un geamantan uriaș, iar în cealaltă două sigilii supradimensionate
din ceară roșie și o inimă, destul de măricică, din pluș. Până să ajungă în
spațiul optim destinat unui mesaj normal, strigă cu glasul întretăiat de
efortul sprintului prin hală că doamna patroană mă salută și-mi dorește la
mulți ani de sfântu valăntain.
Așadar, ce-mi puteam dori mai
mult?! Câți dintre cei luați de valul valentinian au primit din purul senin un
cadou de cinci sute de kilograme?
Femeia mă privea zâmbind în continuare, chiar
și după ce i-am mulțumit pentru ajutor și solie. Și dacă în prima parte a
interacțiunii a vorbit din afara cercului, de data asta s-a apropiat excesiv, șoptindu-mi că mă cunoaște și a dat să mă
îmbrățișeze, așa ca de sărbătoare. Cum nu aveam starea de socializare
necondiționată, m-am apărat folosind câteva cuvinte cu care am reușit să compun
o frază stângace, dar cu efect : Nu cred că sfântul Valentin ar vrea să ne
îmbrățișăm. Mi-a dat dreptate, neînțelegând
motivul.
Ziua a continuat presărată de
personaje și situații la limita suprarealismului, dar în cele din urmă am ajuns
acasă. Pachetele ocupau tot holul. Am casa plină de cărți și sufletul plin de
povești. Dumnezeu este cel mai bun contabil, cum altfel?!
Pentru a-mi elibera spațiul în
timp util era necesară sortarea volumelor și gruparea pentru destinatorii
ideali & finali: dar din dar. Am petrecut, așadar, o seară romantică în
compania unor cărți de colecție, ediții de lux, rare și foarte bine conservate,
cu siguranță de la un singur donator. Am plonjat în valul de hârtie în care am
făcut tumbe, mai bine de două ore. Ceea ce mi s-a părut a fi inițial o eroare, s-a
transformat într-un izvor de încântare.
La un moment dat, între un două
albume de artă am descoperit o cutie ambalată cu o hârtie specială, prețioasă.
Adevăratul dar mă aștepta. Presimțeam că, într-un fel, îmi era pre_destinat,
motiv pentru care am stat câteva minute până am mișcat din loc pachetul cu reflexe aurii. Am zâmbit, cu gândul la
Sfânt, la dragoste și la mister și, în mai puțin de-o fracțiune de secundă,
sufletul a zburat în timp, în momentul în care, la 9 ani, am descoperit în
podul casei cufărul de călătorie al străbunicii, plin de semnele Americii
secolului trecut. Teamă și plăcere și comprimarea timpului ieșit din rutină.
Degetele deschideau singure
comoara alcătuită dintr-o colecție de cruci colecționate din cele mai puternice
locuri destinate minunilor în care dragostea divină și-a făcut simțită prezența
cuantificată în parametri fizici, un pachet cu foițe de ceară cu fitile pentru
lumânări de ceremonial de lumină, prinse de o carte rară cu toate
reprezentările Arhanghelului Gabriel, o mandala cu doi păuni ocrotiți de o
floare a soarelui, o reprezentare în ceară roșie icoană în basorelief a Maicii
cu pruncul și o cutie pentru odoare cu intarsie meșteșugită.
Dar, peste toate am perceput
Iubirea împresurându-mă și inspirându-mă. Lumină și recunoaștere în extensia
timpului ieșit din comun.
Sunt
în tren și scriu această întâmplare cu noaptea-n cap. Este aproape 4 dimineața
și mă îndrept spre București. Acum câteva zile un for superior al statutului
m-a invitat la o întâlnire care pune bazele unui proiect de susținere a
femeilor cu copii cu probleme speciale, atât de speciale încât aceștia au
început să-și facă obicei să moară înainte de vreme.