Este una din întrebările de ”top”
a celor ce trec de bariera egotică a impresiei că le știu pe toate și, la
început stângaci, se îndreaptă spre metode neconvenționale pentru a-și risipi
deznădejdea. ”Știu că mă iubește, simt asta, dar, uite, nu m-a sunat de câteva
zile…”
Un om care iubește și care din
diferite motive este departe de persoana iubită, fie o bombardează cu semne
și/sau alte acte de ”control”, fie nu dă nici un semn de viață. De la o anumită
vârstă, ceea ce presupune acumularea unui tumul de experiență, nevoia de confirmare
nu mai este atât de importantă, fapt care reduce din arsenalul gesturilor
iubirii de tip adolescentin.
Vorbitul la telefon s-a
transformat într-o boală, într-o maladie care răspândește iluzia și falsa
impresie a ”înțelegerii/comunicării/armoniei/etc.”. Telefonic, se poate întreține o relație care are la
bază conversația și schimbul de idei. O legătură, însă, are nevoie de altceva.
Legătura dintre doi oameni este confirmată dincolo de cuvinte sau de zbârnâitul
obositor al soneriei telefonului mobil sau fix.
Alo, ce faci?
Bine.
Ești bine?
Da. Tu?
Și eu…
Cum e acolo?
Nimic deosebit.
Ți-ai terminat
lucrarea?
Mai am un pic.
Bla bla
Bla bla
După care urmează:
Când ne vedem?
Nu știu, mai vorbim…
Lipsa de interacțiune în
realitatea reală conduce la false păreri și la interpretări subiective. A vorbi
la telefon cu o persoană nu este similar cu a realiza ceva împreună, durabil,
cuantificabil (într-o altă noimă decât cea facturii). Din tot corpul, doar
urechea lipită de telefon relaționează cu interlocutorul, restul corpului
vegetează și se umple de buruiana singurătății.
Telefonul, ajuns marcă de
prestigiu, ca un titlu nobiliar pe vremuri, se transformă în instrument de
tortură, sau după caz, de hărțuire, fără să mai punem la socoteală pierderea de
timp și de alte resurse mai puțin costisitoare. Oricât de performant ar fi acest aparat, nu umple vidul din viața proprietarului său.
Când doi oameni se iubesc pur și simplu (pentru că această intervenție tratează acest tip de comunicare),
depărtarea nu poate fi anulată de o discuție de complezență. Conexiunea lor
este mai puternică decât toate centralele telefonice, clocitoare de rețele de
socializare și toți providerii
de internet, la un loc.
Am realizat câte ore am
discutat pe această temă, într-un registru paradoxal și inutil, motiv pentru
care declar publică scoaterea din registrul de analiză.
Simbolul care ilustrează
această stare de spirit, este 7 de Cupe, semnul iluziei profunde, aducătoare de
viață fără subiect și predicat, adică fără participare și în afara câmpului
de acțiune. 7 de Cupe semnifică momentul rătăcirii de sine, al dependenței
profunde și al strigătului disperat menit să atragă atenția asupra unei
nefericiri fără de leac.
De ce m-ai sunat?
Așa, să văd ce faci…
Ah! Credeam că…
Nu...
Nu, ce?
Nu e ceea ce crezi tu!
Dar ce este?
Nimic, nu-ți mai fă atâtea
griji.
Nu-mi fac.
Ba da, știu asta. Simt.
Cum?
E greu de descris.
Ți-e dor de mine?
Da. Ție?
Și mie.
Bun, hai că te sun un pic mai încolo,
acum am un pic de treabă.
Iar telefonul se închide și, fiecare sună mai departe, rostind aceleași cuvinte fără conținut, aruncate spre alte persoane, construind, în felul acesta, oglinzi compromise de vălul cernit al adevărului parțial și al relațiilor hibrid.
Întâlnește-te față în față cu el/ea, iar răspunsul va veni de la sine.
