Pentru civilizația Occidentală, Tarotul rămâne cel mai vechi oracol, încă în uz. Pachetul de cărți fiind folosit pentru meditație, stimulare psihologică sau divinație. De asemenea, poate fi folosit și ca instrument psihologic pentru a ajunge și evalua subconștientul. Valoarea sa a făcut ca mai multe surse științifice să recomande Tarotul ca un sistem acceptat – vezi școala lui Carl Jung, care a văzut în imaginile Tarotului un acord perfect cu arhetipurile din subconștientul colectiv.
Psihologul elvețian, Carl Jung, a apreciat imaginarul Tarotului ca principalele trepte de transformare ale omului și devenirii sale. Arhetipurile primare, căci despre ele facem acum referire, sunt întâlnite în întreg procesul de individuație al lui Jung, adică pe întregul proces de maturizare psihologică, similară cu îmbătrânirea natural a corpului fizic.
Acestea includ umbra, anima și animus-ul, precum și înțeleptul. Tarotul conține, de asemenea simboluri reprezentative ale proceselor transformatoare, cum ar fi Eroul, Sacrificatul, Mama sau Sinele Superior. În psihologia analitică a lui Jung, aceste arhetipuri cuprind principalele componente dinamice ale inconștientului care afectează psihicul uman în diferite moduri.
Teoria haosului modern se adresează sistemelor complexe, care sunt sisteme cu un număr mare de părți interdependente. Teoria se aplică, așadar, sistemelor dinamice, în special fiecărui sistem viu, auto-organizat.
În 1977, Ilya Prigogine a câștigat Premiul Nobel pentru chimie pentru munca sa pe structurile disipative, definite ca orice structură care să preia și să distribuie energie prin interacțiunea cu mediul său. Un sistem disipativ, spre deosebire de unul care conservă energia, dă naștere la procese ireversibile, cum ar fi creșterea organismelor. Toate sistemele care prezintă dezechilibru și auto-organizare sunt de tip disipativ, fiind capabile să mențină identitatea prin deschiderea fluxurilor de energie, materie sau informație din mediul lor.
Așadar, nu doar corpul nostru este un sistem disipativ, dar și psihicul nostru. Jung, atent la detalii de acest fel, a desemnat ego-ul ca un ego-complex, datorită numeroaselor componente și procese generate/ întreținute de acesta. În aceeași idee, avansa în 1968 teoria că ”visele sunt reacția natural a sistemului de auto-reglementare psihică”. Prin asumarea psihicului ca sistem complex dinamic și disipativ, sunt create premisele evaluării acestuia prin prisma teoriei haosului modern.
Haosul, ca arhetip, este cunoscut în Tarot (în cazul în care este descris în toată plenitudinea lui) prin Arcana XVI, numită și a Turnului.
Tarotul, însă, nu are nevoie de confirmarea vreunei școli de psihologie.
”Recunoașterea” oficială a acestei discipline ancestrale din partea unor științe relative noi (nu mai vechi de 200 de ani) mi se pare ușor ridicolă. Prea puțini sunt cei care recunosc ”inspirația” Tarotului în tehnicile de succes de terapie, ceea ce prinde sens logic, de tipul ”boilor înaintea carului” și nu viceversa, experiența milenară spunându-și cuvântul.
Jung niciodată nu a tăgăduit teoriile ezoterice, pe care le-a adoptat într-o manieră exoterică, într-o disciplină în care fiind vorba de partea invizibilă a omului, experimentul rămâne, totuși în coada de pește a intuiției și a interpretărilor de mai multe feluri, într-un meniu limitat.
