15 februarie, 2013

cu noaptea Sfântului Valăntain în cap


De Sfântul Valentin am primit câteva colete cu cărți de la un partener de proiect care, în mod normal și conform înțelegerii ar fi trebuit să-mi livreze cel puțin douăzeci de geamantane vechi cu care să decorez un spațiu, ce-i drept, destinat lecturii. Am primit un singur geamantan (pentru proiect) și opt cutii sigilate (pentru mine), ticsite cu cărți, cărora nimeni nu le găsea locul. Și, cum majoritatea mă asociază cu cărțile și semnele lor, obiectele nedorite de nimeni și-au găsit destinatarul. 

În timp ce mașina se burdușea de pachetele maro, iar eu întrebam discret de geamantanele promise sau de alte cutii vintage, o angajată binevoitoare se îndrepta spre mine în pas alergător, purtând o privire fixă, un zâmbet larg, într-o mână un geamantan uriaș, iar în cealaltă două sigilii supradimensionate din ceară roșie și o inimă, destul de măricică, din pluș. Până să ajungă în spațiul optim destinat unui mesaj normal, strigă cu glasul întretăiat de efortul sprintului prin hală că doamna patroană mă salută și-mi dorește la mulți ani de sfântu valăntain.

Așadar, ce-mi puteam dori mai mult?! Câți dintre cei luați de valul valentinian au primit din purul senin un cadou de cinci sute de  kilograme?

Femeia mă privea zâmbind în continuare, chiar și după ce i-am mulțumit pentru ajutor și solie. Și dacă în prima parte a interacțiunii a vorbit din afara cercului, de data asta s-a apropiat excesiv,  șoptindu-mi că mă cunoaște și a dat să mă îmbrățișeze, așa ca de sărbătoare. Cum nu aveam starea de socializare necondiționată, m-am apărat folosind câteva cuvinte cu care am reușit să compun o frază stângace, dar cu efect : Nu cred că sfântul Valentin ar vrea să ne îmbrățișăm. Mi-a dat dreptate, neînțelegând  motivul.
Ziua a continuat presărată de personaje și situații la limita suprarealismului, dar în cele din urmă am ajuns acasă. Pachetele ocupau tot holul. Am casa plină de cărți și sufletul plin de povești. Dumnezeu este cel mai bun contabil, cum altfel?!

Pentru a-mi elibera spațiul în timp util era necesară sortarea volumelor și gruparea pentru destinatorii ideali & finali: dar din dar. Am petrecut, așadar, o seară romantică în compania unor cărți de colecție, ediții de lux, rare și foarte bine conservate, cu siguranță de la un singur donator. Am plonjat în valul de hârtie în care am făcut tumbe, mai bine de două ore. Ceea ce mi s-a părut a fi inițial o eroare, s-a transformat într-un izvor de încântare.

La un moment dat, între un două albume de artă am descoperit o cutie ambalată cu o hârtie specială, prețioasă. Adevăratul dar mă aștepta. Presimțeam că, într-un fel, îmi era pre_destinat, motiv pentru care am stat câteva minute până am mișcat din loc pachetul  cu reflexe aurii. Am zâmbit, cu gândul la Sfânt, la dragoste și la mister și, în mai puțin de-o fracțiune de secundă, sufletul a zburat în timp, în momentul în care, la 9 ani, am descoperit în podul casei cufărul de călătorie al străbunicii, plin de semnele Americii secolului trecut. Teamă și plăcere și comprimarea timpului ieșit din rutină.

Degetele deschideau singure comoara alcătuită dintr-o colecție de cruci colecționate din cele mai puternice locuri destinate minunilor în care dragostea divină și-a făcut simțită prezența cuantificată în parametri fizici, un pachet cu foițe de ceară cu fitile pentru lumânări de ceremonial de lumină, prinse de o carte rară cu toate reprezentările Arhanghelului Gabriel, o mandala cu doi păuni ocrotiți de o floare a soarelui, o reprezentare în ceară roșie icoană în basorelief a Maicii cu pruncul și o cutie pentru odoare cu intarsie meșteșugită.
Dar, peste toate am perceput Iubirea împresurându-mă și inspirându-mă. Lumină și recunoaștere în extensia timpului ieșit din comun.

Sunt în tren și scriu această întâmplare cu noaptea-n cap. Este aproape 4 dimineața și mă îndrept spre București. Acum câteva zile un for superior al statutului m-a invitat la o întâlnire care pune bazele unui proiect de susținere a femeilor cu copii cu probleme speciale, atât de speciale încât aceștia au început să-și facă obicei să moară înainte de vreme. 

08 februarie, 2013

predica de pe acoperiș