30 august, 2008

G



În alfabetul latin timpuriu arăta ca un C, reprezentând gamma grecească într-o formă rotunjită şi nota atât sunetul g, cât şi pereche alui surdă c (k). În anul 312 î.e.n., romanii i-au adugat o bară lui C, de unde a provenit acest G. Asupra noii litere a continuat să planeze simbolismul gammei greceşti, asociată cu Trinitatea, cu aspiraţia spre înălţimi.
Deoarece este iniţiala unor nume divine (germ. Gott, engl. God), iar în gnoză se asocial cu cu geometria sau cu generattio, masoneria a făcut din această literă un simbol important al lojei, plasând-o în centrul pentagramei şi înconjurând-o cu raze. (Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale/Eseev, Ivan. Timişoara: Amarcord, 1999, p. 26)


F



A fost prima literă a alfabetului runic. În alfabetul latin şi în cel grecesc a venit din cel fenician, unde se numeşte waw şi suna ca un fel de v. În greceşte se numea digamma, deoarce aminteşte de doi I, puşi unul peste altul. Mai târziu, grecii au înlăturat digamma şi, în locul ei au introdus o literă vocalică, Y – üpsilon, devenită unul din semnele Triadei sacre.

27 august, 2008

Breasla Magilor in cetatea Sibiului


La sfârşitul acestei săptămâni (29-31 august), "Breasla Magilor din Calandrinon soseşte în cetate la invitaţia nobilelor gazde de la Vino Veritas din Piaţa Mică a Sibiului, loc bun şi primitor, în care îţi potoleşti setea de vin, de dragoste şi adevăr. Vineri, Sâmbătă, Duminică, trei zile şi trei nopţi, magii Calandrinonului se pun la dispoziţia serinissimilor trecători, pe care destinul i-a aşezat la masă cu Oglinda Magică.
Au cu ei daruri, secrete şi trei licori fermecate, ce te vor purta într-o călătorie iniţiatică spre tine însuţi: Lacrima Calandrinonului, Rodul sacru şi Esenţa nopţii. Alege o licoare din cele trei, iar apoi coboară în Vino Veritas, cu inima deschisă către Mag Dalen şi discipolii săi"


Tărâmul de pe care au pornit către Lume este Calandrinonul, un ţinut ascuns, clădit pe suma simbolurilor arhetipale ale elevaţiei şi pe fascinanta speranţă de ridicare spre valorile absolute ale cerului.
Calandrinonul este locul tainic şi bun care aşteaptă paşii călătorilor flămânzi de lumină şi însetaţi de dragoste, etalând în faţa ochilor lor devenirea perpetuă într-o misterioasă metaforă constantă şi universală a sufletului.
Nu este departe de niciunde, doar că secretele sale sunt multe şi grele şi nu oricine poate să-I desluşească drumurile-labirint.

Calandrinon este casa de piatră a animalelor fantastice şi a tuturor spiritelor elementale. Se deschide rar oamenilor, pentru că aceştia au uitat, de prea mult timp, fereastra inimii lor închisă, care plânge în întuneric fără ştiinţa că...

în jurul Lumii fără contur,
de jur-împrejur, e o Grădină!
sălbatică, fantastică grădină
din care izvorăsc
fluvii de Lumină...,

grădina Calandrinonului, în care stoluri de păsări ale destinului plâng cu lacrimi-rubin, omul rătăcit în trup şi în lut.
Cel ce vă va dezvălui această lume este o făptură stranie, care în acest timp construieşte în gând faţa Calandrinonului. Ridică palate pentru tine şi întinde drumuri, pentru ca tu, cititorule, să păşeşti cu bucurie şi fără teamă. Pădurile înalte de smarald îl ascund, dar vocea lui răzbate şi rosteşte:

Nu sunt om,
Sunt inel de arhanghel pierdut pe câmpul de luptă!
Sunt soarele orb ce absoarbe din neguri lumina.
Sunt ochiul de şoim ce vânează ispite
din bezmetice clipe!
Totul e aproape, şi mult la-ndemână...
Am tot, dar nimic nu-mi conferă delirul liturgic
Ca acum, când, ating cerul
Şi lumea devine fărâmă!

25 august, 2008

Arcana XIII - Moartea



Aproape de fiecare dată, apariţia în etalare a Arcanei XIII produce un fior metalic pe şira spinării. Este un simbol care nu place, cu toate că ne întâlnim cu el la tot pasul: moartea, transformarea, metamorphosis-ul.
Iar, cum Tarotikon propune prin tot ceea ce etalează un Reţetar pentru încetarea fricii, este firesc să expun semnificaţia acestei arcane, aducătoare de atâta nelinişte.
Trebuie ştiut că MOARTEA/TRANSFORMAREA reprezintă în Tarot principiul a două noţiuni care nu se pot exprima, anume ceea ce nu există şi ceea ce trebuie să fie ascuns şi inaccesibil pentru cel iniţiat, sau pentru ignorant.
De multe ori, în literatura de specialitate mai este numită şi “Arcana fără Nume”. Alteori este numită doar MOARTEA pentru a defini starea tranzitorie între două lumi, două situaţii, două dimensiuni sau două funcţii. În general, cum am mai spus, inspiră frică prin aspectul său tranşant şi definitiv, dar ea nu reprezintă decât principiul transformator şi renovator spre noi nivele şi determinisme diferite.
Arcana XIII provoacă un vid insondabil pentru un non-timp care nu există. Aceşti termeni exprimă aspectul radical al acţiunii sale şi angoasa resimţită după sfârşitul unei speranţe, a unei fiinţe dragi şi, în cele din urmă a vieţii.
Dar cei care cunosc această arcană, graţie SPÂNZURATULUI (Arcana XII) şi călătoriei astrale ştiu că nu există moarte, şi că aceasta este, de fapt, o eliberare care dă acces la un alt stadiu de evoluţie.
TRANSFORMAREA acoperă astfel Piatra Filosofală care transmută orice lucru în Univers într-o nouă stare: superior sau inferior. Transmutarea omului, recompensă dreaptă a evoluţiei sale nu este accesibilă decât celor care au depăşit limitele materiei.
Materia generează posesivitate şi egoism, care decurg din ea; TRANSFORMAREA privind dobândirile simbolizează, deci, o pierdere.
Este adevărat că, oricât de puternic sau de înţelept ar fi omul, moartea, în ciuda nobleţii sale, nu poate să şteargă rănile ce le provoacă. Ea cere întotdeauna o luciditate “supra-omenească” pentru a reuşi înfrângerea ei, pentru că Arcana XIII constituie esenţa supremă a eliberării – poate, definitivă – din închisoarea de carne şi accederea în domeniile divine.
Caracterul arcanei este unul radical, tranşant şi fără posibile reluări/reveniri.
Atunci când în etalare apare acest semn în sens pozitiv, se impun situaţiile inflexibile, sceptice şi spiritualiste. Sensul negativ, te expune blazării, oboselii şi fatalităţii.




Nu-ţi fie frică, vei şti drumul,
Tumultul vieţii te-a-nvăţat ce-i bine...
Ai plâns destul, ajunge!






n

Arcana II - Marea Preoteasa



Marea Preoteasă reprezintă matricea receptivă a geniului creativ al Magicianului (Arcana I). Potenţialul întregii creaţii, există în stare latentă în ZERO (0 = oul), iar Magicianul exprimă impulsul concret spre devenire, expansiune, naştere. Însă, acest impuls se dezvoltă, haotic, în toate direcţiile. Acum, lui îi trebuie un sens precis, o forţă vectorială, care să-i permită dezvoltarea sa. În alţi termeni, un complement, fără de care existenţa nu are nici un scop.
Astfel, orice lucru în Univers are propria sa reflectare simetrică şi complementară. MAGICIANULUI (energia activă) îi corespunde MAREA PREOTEASĂ (energia pasivă). În acest sens această arcană exprimă potenţialul intrinsec al oricărui lucru care trebuie să se dezvolte în cel mai absolut secret.
MAREA PREOTEASĂ conduce către regate interzise pe cel care nu se poate pune în rezonanţă cu fiinţa lui interioară. Ea asigură creşterea germenului până la dezvoltarea sa concretă şi ultimă.
Chiar dacă deţine mijloace speciale şi sacre, în acest stadiu, MAREA PREOTEASĂ, arată că nu se poate pătrunde, nici cunoaşte secretul pregătirii dinamice al unui eveniment, înainte de realizarea sa finală.
În momentul când este etalat acest simbol, se află că un eveniment evoluează, cu ştirea sau fără ştirea celui ce adresează întrebarea. Caracterul Arcanei II este Secretul, care în sens pozitiv conduce la discreţie, loialitate, intuiţie, simplitate şi calm, dar care în sens negativ, devine ipocrizie, ostilitate sau disimulare.


n n n n n

24 august, 2008

Umbilicus Mundi


(fragment din piesa de teatru jucată în Biserica Azil din Sibiu, în anno domini 2003)

Cele 7 ordine iniţiatice au fost alungate de mult din cetate. Oamenii au considerat că pot trăi fără ele, fără iubire, fără idealuri, fără Dumnezeu. De atunci mulţime de năpaste s-au abătut asupra oamenilor ce i-au alungat pe înţelepţi, iar nepriceperea şi ura s-a întins peste 7 generaţii de la cei ce au nesocotit Lumina.
Azi, cetatea se află într-un moment de cumpănă. Viitorul ei depinde de intervenţia iniţiaţilor. Din acest motiv au hotărât pregătirea unui conciliu în care să decidă dacă se vor alătura sau nu oamenilor. Marele Conciliu va fi prezidat de Marele Maestru, Principele Dais, mentorul celor 7 ordine iniţiatice, despre care legenda spune că este nemuritor.
Fiecare ordin îşi va prezenta misiunea şi filosofia, iar în cele din urmă Principele Dais, va hotărî, făcând apel şi la Oamenii din Cetate, care Ordin va revigora spiritual lumea îndepărtată de la adevărata ei esenţă.

Act I


(...)
Scena 4

Ania (mare prior): Serinissimi martori, distinşi locuitori ai cetaţii lui Hermann, să se facă linişte să auzim cine a bine răspuns invitaţiei nostre. Voi striga fiecare ordin în parte. În momentul în care Priorul va auzi numele ordinului din care aparţine, va răspunde cu numele său! Nimeni nu va fi strigat de două ori! Ordinul Păsării Phoenix!
Rossal: Ordinul Păsării Phoenix este aici! Reprezentat de mine, Rossal, alături de fraţii mei, călugări.
Ania: Ordinul Teutonic de Levant!
Neith: Ordinul Teutonic de Levant este aici! Reprezentat de mine, Neith, alături de trei fraţi călugări, ce au binevoit a mă însoţi. Salutul nostru se îndreaptă către toţi.
Ania: Ordinul Cavalerilor Cathari!
Haron: Din Nippur, Ordinul Cavalerilor Cathari este reprezentat de mine, Haron, şi de fraţii mei călugări şi spătari.
Ania: Cel de-al patrulea ordin, al Păstăii de Grozamă!
Gondolphiny: Din Parma însorită a venit Ordinul Păstăii de Grozamă, reprezentat de mine, Prior Gondolphiny, alături de ajutorul meu, Puckis.
Ania: Ordinul Cavalerului cu Trandafir!
Mistral: Ordinul Cavalerului cu Trandafir este aici! Sunt Priorul Mistral, alături de cavalerii mei, veniţi tocmai din Delphi, inima Greciei.
Ania: Ordinul Cruciaţilor!
Aretia: Ordinul Cruciaţilor este aici, reprezentat de mine, Prior Aretia, alături de fraţii de credinţă. Locul din care am venit este minunatul Toledo.
Ania: Ultimul Ordin, al Inorogului de Aur!
Inanna: Din Ţinutul Alb, Ordinul Inorogului de Aur, reprezentat de mine, Prior Inanna şi de sora mea Sânziana.




Ania: Toţi aţi răspuns chemării noastre.
Dais: Este un semn bun faptul că la o singură masă stăm aşezaţi cu pace şi credinţă în suflet. Asta însemnă că nu există o religie mai înaltă decât adevărul. Aparent, sunteţi diferiţi: purtaţi haine diferite, steaguri ce se deosebesc unele de altele, dar căutarea vă adună pe toţi laolaltă, într-un bulgăre de lumină.
Ania: Principe, acest bulgăr, singur, l-ai clădit. Ce-am fi fost noi toţi, dacă, peste voinţa noastră, nu ne-ai fi smuls din tâmpla lumii?!
Dais: Căutarea ce ţinteşte spre un lucru deja găsit e legată de Dumnezeu. El e Căutătorul şi Stăpânitorul.
(...)




Scena 5
Ania: Destinul fiecărui ordin în parte este prestabilit, dar sunt momente cum este şi cel de faţă în care împreună trebuie să luăm o decizie care poate influenţa ritmul şi rostul de zi cu zi al nostru. Ne aducem cu durere aminte ziua în care toţi înţelepţii au fost alungaţi din cetate. Oamenii au considerat atunci că pot trăi fără ei, fără iubire, fără idealuri, fără Dumnezeu. De atunci mulţime de năpaste s-au abătut asupra celor ce i-au alungat pe fraţii noştri, iar nepriceperea şi ura s-a întins peste 7 generaţii de la cei ce au nesocotit Lumina. Azi, cetatea se află într-un moment de cumpănă. Viitorul ei depinde şi de intervenţia iniţiaţilor. Din acest motiv am hotărât pregătirea acestui conciliu care să decidă dacă ne vor alătura sau nu oamenilor. Avem onoarea ca Marele Conciliu să fie prezidat de Principele Dais, Marele Maestru, protectorul celor 7 ordine iniţiatice, care a hotărât ca de faţă să fie primiţi şi Oamenii din Cetate.
Mistral: Cine sunt ei?
Ania: Ce-i ce ne-au chemat, ce-i ce văd dincolo de formă şi înţeleg dincolo de cuvânt, ce-i ce poartă în suflet cu mare sfinţenie o taină, o anume iniţiere. Fără sufletele lor, tainice sipete de înţelepciune şi frăţietate, cetatea ar fi definit cucerită de haos-ul formelor fără fond.
Tradiţia cere ca fiecare ordin să-şi prezinte, pentru început misiunea şi filosofia. Vor urma dezbaterile, iar în cele din urmă Principele Dais, va hotărî, dacă ordinele vor proteja şi revigora spiritual lumea îndepărtată de la adevărata ei esenţă, ceea ce va însemna pentru fiecare obligaţie sacră de a-i înţelege şi de a-i iubi pe cei ce nu se înţeleg şi nu mai iubesc nimic.
Să începem, are cuvântul Rossal din Ordinul Păsării Phoenix!
Rossal: Principe, Serinisime şi serinisimi, Ordinul Păsării Phoenix, poartă cu el simbolul ocultist al păsării care renaşte din propria cenuşă, asemănător cu inscripţia I.N.R.I. Prima tălmăcire a acestor iniţiale o ştiu toţi cei ce trec pragul unei biserici creştine: Jesus Nazarenus Rex Judeorum
Ania: Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor
Rossal: Dar, după părerea noastră, mai există şi o altă tălmăcire a acestor iniţiale: Ignis Naturam Renovat Integram!
Ania
: Focul reînnoieşte întreaga natură!
Rossal: Întocmai, iar în acest sens Phoenixul personifică una dintre legile procesului alchimic, cea a arderii integrale, adică a trecerii obligatorii a metalului printr-un foc purificator. Pasărea mistuie şi apoi reapare din flăcări mai tânără şi mai strălucitoare, participând aşadar la miracolul morţii şi al reînvierii. Şi pentru că nimic nu este întâmplător, Phoenix simbolizează însuşi destinul Ordinului cavaleresc şi al Marelui lor Maestru, ars pe rug pe Insula Iudeilor din faţa Luvrului anno domini 1314, din porunca regelui Filip cel Frumos.
De atunci şi până acum sunt purtătorul devizei Perit ut vivat, a pierit spre a trăi. Iar acest adevăr nu este apărat de mine sau de fraţii mei de credinţă, ci de însăşi aripile victorioase ale miraculoasei Păsări Phoenix.
[Ania: Ordinul Teutonic de Levant]
Neith: În vremurile acestea sumbre, unde tronurile şi altarele au fost pângărite de fluxul materialismului ateu, Ordinul Teutonic de Levant veghează asupra civilizaţiei creştine, şi asupra păstrării tradiţiei cavalereşti. Marea Cruce a Ordinului Sfântului Ioan de Ierusalim este păstrată cu sfinţenie de Maestrul nostru, şi noi trăim cu amprenta ei în suflet, iar a noastră raţiune ne ghidează trupul după prea-sfintele ei principii.
Postel: Am fost chemaţi aici pentru a ne întâlni cu oamenii din cetate, de aceea credem de cuviinţă a citi o solie. Mărite Principe, Mare Prior şi Fraţi Priori, Oameni ai acestei Cetăţi, vă cer permisiunea de a vă face cunocut gândul nostru bun. În umbra acestor cuvinte sunt rugăciunile a 999 de călugări ce au ales o viaţă diferită de ceea ce, în mod obişnuit oamenii, numesc viaţă. Nu este nici încercare, nici luptă, ci alegerea noastră de a veghea lumea prin puterea cuvântului sfânt:
“Fraţi ai cetăţii, alăturaţi-vă nouă! Incredinţaţi al vostru suflu întru preamărirea Împăratului Luminii, şi strivirea celui cu chip hidos, prin iubire şi credinţa în puterea Binelui! Legiunile negre mărşăluiesc de mult timp prin agora voastră, adunând minţile şi viaţa din trupurile celor slabi, ce-n gura lor macină rând pe rând, toate cele Zece Porunci! Ipocriţii blamează un Dumnezeu în care spun că nici nu cred. Să ne lăsăm trupul de lut cu toţii, sa fie modelat de mâna divină, spre a percepe Sacrul şi a-l aduce în profan, prin al nostru suflet şlefuit după chipul şi asemănarea Sfintei Treimi, care prin fructul oprit a fost limitat de carcasa de carne al unuia căzut: Lucifer!
Scopul nostru al tuturor este fericirea. Ea este fructul ce are ca mamă iubirea până la sacrificiu, şi ca tată credinţa într-o Entitate Sublimă capabilă să vindece toate rănile din crâncena luptă cu ispitele demonice. Cu toţii ştim cât de greu ne este să îndepărtăm ispitele, de aceea, de cele mai multe ori cădem pradă lor. Dar adu-ţi aminte umil locuitor al cetăţii, cum plăcerea ispitei care te-a făcut să încalci porunca lui Dumnezeu, şi-a pierdut gustul şi forma în faţa ochilor tăi, şi dintr-o dată, ultima zvâcnire a fărâmei de divin din tine, ţi-a dezvăluit cu sila adevărata faţă a plăcerii, stoarsă din încălcarea uneia dintre cele Zece Porunci!
Înalta recomandare ce o facem este să nu vă sfiiţi să îmbrăcaţi armura pe care aţi primit-o la naştere, prin spălarea Păcatului strămoşesc, şi nu ocoliţi sfatul Îngerului care vă iubeşte necondiţionat din sfera lui mistică. Întindeţi mâna spre cer şi rugaţi-vă pentru spada numită Cuvânt şi platoşa Credinţă, şi ca un tată care-şi trimite fiul în luptă, Sfântul duh vă va înarma.



Haron: Ordinul Cathari, prin însuşi numele său tinde la eliberarea de pasiunile mistuitoare, sublimându-le prin asceză. Considerăm lumea materială, şi mai ales corpul omenesc, drept lucrări ale Diavolului. De când ne ştim am dat de furcă prelaţilor bisericeşti. Tot catharismul a fost şi cauza iniţială a înfiinţării Inchiziţiei în 1198 de către Papa Inocenţiu al III-lea, îngrijorat de ascensiunea puterii noastre asupra omului simplu.
Mistral: Frate Haron, pentru a ajuta spiritul, trebuie să întreţii ceea ce-l susţine, adică ceea ce urăşti tu mai mult. Trebuia să fi fost şchiop sau orb şi atunci apreciai altfel trupul cu toate cele ale lui. Dumnezeu ne-a creat cu tot ceea ce avem nevoie să descoperim Marea Operă. Mi-e teamă că atitudinea ta se îndreaptă nu numai împotriva lumii, sau cine ştie…?!
Haron: Mistral, sufletul tău de poet nu vede nici de-ai purta zece ochi pe frunte că bărbaţii, femeile, copiii, avuţiile şi orice alte bunuri care aduc la început bucuria, înmulţesc la sfârşit durerea.
Mistral: Eu nu mă ascund de durere, este semnul că exist.
Haron: Dar locul unde tu exişti nu înseamnă lumea la care eu mă refer. Nu ştiu ce se vede din Turnul tău de fildeş, dar ceea ce văd eu în fiecare zi, pe caldarâmul cetăţii, nu-mi place. Şi ceea ce este mai trist e că de atâtea sute de ani nu s-a schimbat nimic în afara décorului tehnic şi felul de a se împopoţonat al femeilor. Ah, şi mai nou, şi al bărbaţilor!
Mistral: Să nu uităm că nici unul dintre noi nu a fost aici să le arate ce e bine şi ce e rău! Discernamântul omului este ciudat precum omul însuşi. Îl poţi acuza pentru că s-a pierdut, tocmai tu, păstor între păstori?
Dais: Haron, Mistral, în disputa voastră deturnaţi discuţiile în zona interzisă, cea a oamenilor şi a vieţii lor de zi cu zi! Fiecare vorbeşte aici şi acum despre sine şi nimic altceva.
Haron: Mistral: Iertare, Principe.
Ania: Haron, dacă mai ai ceva de spus privind ordinul pe care îl conduci, te rog să o faci. Dacă nu, să dăm cuvântul Ordinului Păstăii de Grozamă.
Gondolphiny: Mărite Principe, Mare Prior, Fraţi Priori şi Fraţi călugări, originea Ordinului Păstăii de Grozamă o găsim, dacă avem curiozitatea să o căutăm, în două surse, anume: la curtea regelui Franţei Ludovic cel Sfânt, răposat dacă bine-mi aduc aminte, prin anno domini 1270, precum şi în rădăcina uneia din cele mai umile plante, a dobriţei sau a grozamei cum e mai cunoscută, din familia vegetală Genista sagitalis. Deviza Ordinului este Exaltat humiles, ceea ce în traducere liberă, dar foarte liberă, ar da Glorie umilinţei.
Dar cum datorită specificului, ordinul ducea lipsă de adepţi, atunci Marele Maestru a schimbat foaia şi pentru a nu mă concedia din Confrerie a hotărât ca misiunea ordinului să se focalizeze spre cei săraci şi trişti. Mie, Prior Gondolphiny şi ajutorului meu Puckys, ne revine frumoasa şi dificila sarcină să dăruim din sacul cu daruri al Marelui Faur un licăr de bucurie celor ce au în rugăciunile lor această opţiune.
Ania: Dificil, într-adevăr. Am crede, după câte ne spui, că sacul cu daruri al Marelui Faur să fi secat…
Gondolphiny: Nicidecum! Şi asta pentru că oamenii nu prea cer să fie fericiţi. Priorităţile lor s-au schimbat de-a lungul timpului. Ei vor să fie sătui, să aibă burţile pline, să fie frumoşi şi să fie bogaţi în bani!
Haron: Bufonii!
Gondolphiny: Aceşti bufoni pe mine mă fac să plâng. Ei tot timpul vor Nimic. Iar cel mai fericit dintre ei se consideră cel ce stăpâneşte acest Nimic. Misiunea devine imposibilă, dacă mă exprim în termenii la modă. Gândul nu le stă nici o secundă într-un loc pentru a le sădi un vis frumos sau o adiere de mântuire.
Haron: Eu le-aş spune “Bogaţilor, de ce vă ridicaţi case înalte, trainice şi mari? De şase coţi este nevoie, ce-i peste este doar bătaie de cap!” Doamne, dă-mi pâinea mea uscată, nu mă lăsa să poftesc la bucate alese. Nu lăsa ca din lăcomie să-mi pierd şi puţinul care-l am şi să plâng!
Gondolphiny: Frate Haron nu vreau să cădem în extreme şi nici în dispută. Poate postul prea aspru şi îndelungat ţi-a alungat voioşia de pe chip, dar crede-mă, puţină ciorbiţă nu strică nimănui, nici măcar sufletului. Nu fac reclamă lăcomiei, ci bucuriei de a vedea lumea în întreg spectrul cromatic, nu în alb şi negru.
Ania: Are cuvântul Ordinul Cavalerului cu Trandafir!


Mistral: Prieteni iniţiaţi, Trandafirul nostru şi-a lăsat de mult petalele printre oameni… Le-am transmis puteri de semizei prin mituri, calea spre mântuire prin profeţii… şi chiar dacă le-am călăuzit drumul de departe, sâmburele de adevăr nu a rodit. E locul şi timpul ca oamenii să înveţe a nu renega puterea ce zace în ei!
Diana din Efes: Dar pentru aceasta, locul nostru trebuie să fie între ei.
Aion: De când oamenii ne-au părăsit, chiar dacă le-am presărat calea cu trandafiri, pe drumul izbutirii Operei, Marii Opere, au căzut în păcatul celor lumeşti.
Anaitis: De vă-ndoiţi de izbândă, stă mărturie ceea ce e scris.
Seraphis: „Cel ce în lunga lupta-n van/ Va căuta doar diamant şi doar safir,/ La locul, timpul, voia Celui Sfânt,/ Va fi învins de-un trandafir!”
Ania: Să ascultăm acum şi Ordinul Cruciaţilor!
Aretia: Suntem ordinul Purtătorilor Crucii, pe care harul lui Dumnezeu i-a luminat întru înfăptuirea dreptăţii Sale. Marele nostru îndrumător, Ştefan I, al cărui nume îl amintim cu mândrie, a fost întemeietorul acestui ordin, şi al regalitaţii maghiare. Ştefan I, cel binecuvântat de către capul Bisericii cu titlul de Suveran Apostolic, e cel care ne-a stat în frunte, purtându-ne pe căile luminate. Şi ca arme-simbol, a avut deasupra capului: Crucea şi Coroana. Lumina pe care acest om ne-a dăruit-o prin ideologia pe care a condus-o şi pe care noi o urmăm, e cea care a dus la canonizarea sa, în anul 1083.
Ania: Construieşte din cuvinte o imagine, pentru ca cei ce nu v-au văzut şi ascultat până acum să vă înţeleagă mai bine.
Richet: Trupurile noastre sunt cărămizi ale turnului mândru şi mort, Babilonul mânjit de sânge creşte din noi, umbra lui otrăvitoare ne usucă viaţa, ne înghite copiii. Limbi de întuneric ne cos în deziluzii; caută sufletele noastre în deşert - intră în cele mai de jos ale pământului, se dau sabiei. Iată moartea, iată îmbrăţişarea!
Aretia: Lumină din lumină, cade peste noi şi ne îmbracă pieile goale. Deschideţi braţele să creşteţi crucea din voi, din lemnul trupurilor voastre, dechideţi braţele să strângeţi la piept coroana izvorului viu. Am venit întru Domnul, am venit întru Cel uitat, am venit pentru că noi nu vă putem uita. Pocalele voastre adună suferinţa, şi acum sunt toate pline. Am venit să le vărsăm în focuri, vrem să le înghiţim întru uitare, vrem să vă atingem şi să vă tămăduim. Priviţi-ne, priviţi-vă. Priviţi-L, primiţi-L!

Inanna: Ordinul Inorogul de Aur în care Dumnezeu a hotărât să slujim s-a zămislit în anul 990, în Provincia Brabant a Belgiei Flamande, când o seamă de tineri seniori au pornit în pelerinaj către Sfântul Mormânt, cerându-ne protecţie pentru sufletele lor. Ordinul Cavaleresc a purtat de atunci pe blazonul său semnul inorogului.
Sânziana: Reprezentăm ca simbol puritatea activă, întreprinzătoare. Cei iniţiaţi în ordinul nostru au harul, asemeni inorogului să simtă cel mai mărunt stigmat, cea mai infimă pată ce întinează strălucirea unui diamant. Nici un muritor de rând nu ne poate atinge, aşa cum inorogul nu poate fi vânat de om. Din neamul omenesc doar fecioarele cu totul neprihănite pot domestici inorogul, şi tot ele duc în lume strălucirea diamantului.
Ania: Şi care a fost calea prin care sufletul vostru a dobândit lumina?
Inanna: Inima nu e altceva decât Marea de lumină, locul viziunii lui Dumnezeu, dimensiunea reală a inimii, dimensiunea deplină.
Sânziana: Suntem Poarta cetăţii Cunoaşterii fiindcă suntem razele Soarelui milostivirii.
Fii deschisă, o! Poartă pentru cel ce caută poarta...
Fii deschisă până în veşnicie, Poartă a milei...
Inima mea este locul viziunii lui Dumnezeu; dar atâta vreme cât nu e deschisă, cine poate spune:”Iată acolo o Poartă”?
Dacă Veghetorul nu deschide poarta El însuşi, gândul porţii nu prinde viaţă în căutător.
Inanna: Care este calea mea? Privesc spre ceea ce este adevărat, mă întorc de la ce este fals. Îmi îndrept faţa către lumea vie, calc în picioare cinstirile, izgonesc din gând orice ambiţie de slavă şi de recunoaştere/reputaţie, îmi plec spinarea în slujirea Lui, îmi curăţ sufletul de rele şi îl întăresc prin judecată, călătoresc de la lucrările lui Dumenzeu spre atributele Sale, şi de la atributele sale la cunoaşterea Lui.
Sânziana: : Astfel, păşim în lumea misterelor pentru a atinge pragul Sărăciei, iar când ajungem prietenii Sărăciei, sufletele noastre întunecate devin inimi pline de căinţă. Apoi, când Dumnezeu îndepărtează din inimi chiar şi sărăcia, iar când Sărăcia nu se va mai afla în ele, atunci Dumnezeu este acolo. Dumnezeu este aici! (arată spre inima sa)
(...)



n n n

21 august, 2008

Oglinda Magică


Orice suprafaţă care reflectă lumina şi care are proprietatea de a lăsa să apară imagini este o oglindă magică. În “furia expresiei” care îi caracterizează când este vorba de a clasa fenomenele, specialiştii divinaţiei împing foarte departe neologia. Astfel, găsim sub pana lor termeni precum lecanomanţia, arta berilistică, cristalomanţia, hidatoscopia, hidromanţia, hidroscopia, catoptromanţia etc., în vreme ce este suficient “să dispunem de o oglindă sau de un obiect strălucitor: eventual, suprafaţa apei într-un pahar, într-un izvor sau într-o fântână. Fixarea privirii pe suprafaţa strălucitoare face să apară, în general destul de repede, halucinaţii vizuale care pot fi intrepretare într-un sens divinatoriu.
La mare cinste în timpul Evului Mediu, devenită emblema vrăjitoriei, oglinda a făcut încet-încet loc altor suporturi, bunăoară cristalomanţia sau divinaţiei prin globul de cristal… Se cuvine, de altfel, să distingem în catoptromanţie oglinzi albe şi oglinzi negre. Sticla, globurile de cristal, berilul, spada, suprafeţe şlefuite ale fildeşului, ouăle, mineralele şi pietrele în general, ochelarii etc. aparţin primei categorii. Celei de a doua – unghiile lăcuite cu negru strălucitor – onihomanţie, fundului de cratiţă cu negru de fum, palmele date cu cărbune de lemn etc. Divinaţia prin oglindită e însoţită, în mod obişnuit, de un întreg ritual care favorizează punerea în condiţie şi stare hipnoidă, cerute de această artă.
Ghicitorul Mariei de Medici, Cosme Ruggieri, folosea o oglindă magică pe suprafaţa căreia, se spune, regina îşi citea nenorocul. “Magicianul scrie cu sânge de porumbel bărbătuş, spune Gilette Ziegler în Histoire secrete de Paris (Stock, 1967), pe oglindă, cuvintele: Jéhova, Mittatron, Elohim, Adonai, aruncând la fiecare cuvânt un parf de şofran de plită, apoi plimbă deasupra acesteia oglinda; apoi o acoperă cu o pânză şi o aşează pe fereastră, pentru a atinge lumina nocturnă. După o scurtă rugăciune, el desenează cu o bucată de lemn carbonizat, un cerc dublu pe sol şi plasează în el un craniu, o tibie, o pisică cufundată în somn hipnotic şi o mică lampă, care singură va lumina încăperea. Într-o casoletă ard mentă şi ricin.
Cam după o oră, Ruggieri ia oglinda. Îngerul Anaël a răspuns, probabil, căci regina vede apărând pe o oglindă şlefuită silueta fiului său François, abia distinctă, care se învârte odată şi dispare. Cea a lui Charles, mijlociul se învârteşte de paisprezece ori înainte de a păli şi de a se stinge. Henri, al treilea fiu, face aceeaşi mişcare de cincisprezece ori şi pare să se aplece asupra unui corp întins. Apoi, în timp ce pisica se trezeşte şi miorlăie lugubru, o altă fantomă apare în oglindă, dar nu este fantoma celui de-al patrulea fiu al ei, ci un alt om de sânge, Condé, regele de Navarra. Regina scoase un geamăt: această viziune îi confirmă ceea ce i-au arătat deja măruntaiele puilor sacrificaţi de Ruggieri: cei trei fii ai său vor domni, dar fără să lase urmaşi. Neamul Valois este condamnat”.

Folosirea catoptromanţiei a persistat, multă vreme, în folclorul român, slav şi maghiar. Încă în secolul al XIX-lea, tinerele curioase să cunoască chipul viitorului lor soţ, puneau, una în faţa celeilalte, aproape de două lumânări, două oglinzi în care, după ce spuneau: „Fie ca acel ce-mi va fi soţ să-mi apară!” ele puteau să-l contemple în voie. În Ungaria, tinerele îşi satisfăceau curiozitatea nu în noaptea de Crăciun, ci în cea de Sfântul Silvestru. Scufundau o oglindă în apa unui izvor şi ţineau o lumînare aprinsă în mână. Chiar la miezul nopţii, imaginea apărea. Lumina pâlpâitoare a flăcrii, undele pe care le făcea apa, ora şi ziua, totul contribuia la obiectivarea dorinţei lor celei mai mari.)


Mulţi misionari şi foşti coloni relatează fapte analoage şi mai recente în legătură cu vracii africani. Pierre Fountaine, de exemplu, povesteşte cum un om de faceri alb a reuşit să-i descopere pe concurenţii lui care făceau procedee neloiale; şi numai el atestă că a văzut, în aburul care s-a format deasupra oglinzii aparţinând ghicitorului congolez consultat, chipul vinovaţilor; apoi a reuşit să-i identifice într-o fotografie apărută în presa locală puţin timp după aceea...



Mecanismul catoptromanţiei a fost descris începând cu secolul al XIV-lea de către istoricul arab Ibn Khaldun, cu o exactitate pe care toţi antropologii moderni o recunosc: ”...fixându-şi privirea pe un obiect cu faţă unică, ei o privesc cu atenţie, până când zăresc lucrul pe care vor să-l anunţe. Unele persoane cred că imaginea zărită în acest fel se formează pe suprafaţa oglinzii, dar ele se înşeală. Ghicitorul sau consultantul său privesc fix acestă suprafaţă, până când ea dispare şi o perdea de ceaţă se interpune între ei şi oglindă. Pe această perdea se desenează formele pe care ei doresc să le zărească, şi acesta permite tălmaciului să dea indicaţii fie afirmative, fie negative, despre ceea ce doreşte să ştie...”
Astfel, Ibn Khaldun a insistat asupra naturii halucinatorii a fenomenului, precizând, că la drept vorbind, suprafaţa reflectoare a oglinzii nu avea nici o importanţă, fiindcă nu în oglindă, cum se crede adesea, apar imaginile, ci între suprafaţa sa şi ochii tălmaciului şi/sau a consultanţilor săi. Ibn Khaldun este cum nu se poate mai explicit: el notează că oboseala oculară provoacă un fel de ceaţă în care se desenează forme ce datorează totul preocupărilor subiectului care constituie o obiectivare a fantasmelor sale, interpretate într-un sens divinatoriu.

Oglindă, oglinjoară...

n n n n n

20 august, 2008

Paracelsus



De-a lungul şi de-a latul istoriei lumii s-au perindat milioane de suflete, dar dintre acestea doar câteva au avut forţa să aducă Lumină, să spargă Matricea şi să comunice informaţii din Lumea de Dincolo. Un mare învăţat, un superb personaj istoric este Paracelsus. L-am admirat întotdeauna şi rămâne, în continuare o sursă de inspiraţie şi uimire.
Paracelsus este un pseudonim, numele său fiind Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim. S-a născut în apropiere de Zürich, la Etzel, în anul 1493 şi s-a stins din viaţa, la Salzburg în 1541.
A fost un om foarte scund, chiar şi pentru epoca sa. Nu măsura mai mult de un metru cincizeci. Pe lângă aceasta, o constituţie mai degrabă plăpândă şi o infirmitate care îl privează de integritatea sa genială ca urmare a unui accident survenit în prima copilărie.
După ce a făcut studii sub îndrumarea tatălui său, foarte bun cunoscător al ştiinţelor botanice, el se consacră studiului magiei la Würzburg, Bavaria, pe lângă abatele Trithème, care îl îndrumă spre laboratorul unui bogat alchimist, Fugger, care îl iniţiază în secretele sale. Merge în Germania, apoi în Italia, unde asistă la la cursurile de la Şcoala medicală a Universităţii din Ferrara, unde devine, neîndoios, elevul lui Leonicenus. Acesta din urmă este un fervent discipol al neoplatonicianului Marcilio Ficino, cu ideile căruia se întâlneşte Paracelsus...
Ceea ce nu-l împiedică să facă deliciul studiilor sale din tradiţiile şi riturile secrete, din maxime, din superstiţii şi medicinile populare. Acest eclectism, care nu este lipsit de discernământ, îi va permite să ducă numeroase cure la bun sfârşit, fără preferinţe acordate dogmatismului. Parcurge astfel întrega Europă, studiind, observând, îngrijind, predând. Frecventează mediile umaniste şi cel mai mari minţi ale epocii sale.
Numit la Universitatea din Basel în 1526, face din intrarea sa la catedră un manifest al spiritului nou. Se exprimă în germană, şi nu în latină, cum prevede tradiţia savantă. Îi atacă violent pe Galien şi Avicenna cărora le arde, public, operele cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan. Se manifestă la Paracelsus o nesupune şi o rebeliune, fapt pentru care romanticii germani vor recunoaşte în el pe unul din precursorii lor.
În opera sa, pe cât de bogată, pe atât de diversă, pe care mulţi tipografi-librari refuză sau nu îndrăznesc să o publice în timpul vieţii, el se ocupă de medicină, filosofie, astronomie şi astrologie – Astronomia magna, 1537-1538. Ca om al Renaşterii el zdruncină puternic rutina şi povara tradiţiilor scolastice. Găseşte bun tot ce nu poartă pecetea acestora, atât de mult viziunea despre lume a acestui om ieşit din comun este străbătutp de forţe misterioase, de intuiţii anticipatoare – mai ales în diagnosticele pe care le pune. Îşi construieşte teorile medicale pe ideea alchimistă – „spagiristă”- a corespondenţelor dintre diferite părţi ale corpului omenesc (microcosmos) şi cele ale Universului în totalitatea sa (macrocosmos). Natura şi fenomenele ei nu se explică pentru Paracelsus decât în postura în care care omul ete considerat centrul Universului. În a sa Opus paragranum face, de altfel, ca medicina să de întemeieze pe patru principii: filosofia, astrologia, alchimia şi virtus a fiinţei omeneşti, fără de care orice ştiinţă este vană şi inutilă.
Lui Paracelsus îi datorăm fecundaţia in vitro mult anticipată, prefigurarea a ceea ce va deveni, cu Hahnemann, homeopatia şi o multitudine de remedii eficace pe bază de sulf, de mercur şi de opiu.

19 august, 2008

E



Este o literă cu mare frecvenţă în cuvintele multor limbi, de aceea, i se atribuie un caracter elastic şi maleabil. Are asociaţii de tip feminin, cum ar fi cea a câmpiei întinse sau imaginea unii suprafeţe de apă (cf. germ. Meer, See). În plan cromatic, îi corepunde culoarea albă. Jünger o socotea „vocală a gândirii abstracte”. În plan psihologic este vocala unor stări ambivalente sau neutre: Cine e? Ce e? Prevestesc o întrebare fie prietenoasă, fie duşmănoasă. Râsul în he-he e şi el unul neutru. În zodiac îi corespund Fecioara şi Racul. Cromatic, se asociază verdelui închis.

D



Litera D provine din semnul nord-semitic daleth „uşa” , ce se desena în forma unui triunghi. Grecii i-au spus delta şi au asemănat-o cu delta unui râu. Este asociată unui simbolism htonian, pământului galben-lutos, poate şi pentru că era a patra literă în alfabetul grecesc – număr simbolic al pământului. Litera şi sunetul d ne trimit la natură (cf. gr. dendron „copac”, dafne „laur”, dorca „căprioară”). Corespunde unei culori cenuşii, gri-castaniu, iar în plan zodiacal Capricornului. Dintre pietrele preţioase se asociază diamantului.

C


Este o consoană scurtă. Litera este de provenineţă feniciană – gimel – care însemna cămilă, deoarece se asemăna cu o cocoaşă. C semnifică „deschiderea/închiderea”, în plan existenţial şi psihic. Litera este asociată unui principiu mult mai pasiv şi feminin. Astrologic, corespunde Fecioarei şi Balanţei, iar în plan cosmologic îi corespunde Luna în creştere.

17 august, 2008

Legile Arcanei


Mi-au fost puse întrebări despre semnificaţia arcanelor mari, esenţială în descifrarea Tarotului, însă, recunosc, timpul alocat blogului nu-mi permite o analiză completă. Iar, în cele din urmă, nu acesta este rostul său! Am demarat experimentul virtual ca pe o provocare, ce însă m-a adoptat, instant...
Mulţumesc pentru toate semnele primite de la cititori, ce-mi conferă determinare în continuarea drumului şi rostului, să aduc lumină, adică atenţie şi înţelegere, în acest domeniu obidit de prejudecăţi ne-omeneşti. Tarotikon este doar o etapă, Reţetarul împotriva fricii va fi dezvoltat prin construcţia unui site, cu totul deosebit, ce va etala cunoştinţele şi harul
Breslei Magilor,
deschisă tuturor celor asemeni nouă.

Dar, până atunci mai este! Acum, hai să ne bucurăm împreună de ştiinţa arcanelor mari, pe care le prezint succint, etalând legile corespondente fiecărei lame.


Unele arcane de Tarot, ca Împărăteasa, Împăratul, Marea Preoteasă/Papesa şi Hierofantul/Papa, sunt legate de participarea la viaţa socială şi de persoanele chemate să joace un rol în preponderent în societate, în plan material sau spiritual.
Prin ştiinţă şi inteligenţă, Împărăteasa corespunde legii vibraţiei.
Prin puterea domniei, Împăratul corespunde legii împlinirii.
Prin puterea spirituală şi protectoare, Marea Preoteasă stăpâneşte calea tăcerii şi a tainei, care se supun legii atracţiei.
Prin experienţă, Hierofantul are datoria de a arăta cum se păstrează puterile mentale, fiind o călăuză ce urmează legea inspiraţiei.


Ale lame privesc mai îndeaproape desăvârşirea personalităţii, ca de pildă Îndrăgostitul, Eremitul, Spânzuratul, Magicianul, care ne îndeamnă să găsim în noi înşine mijloacele necesare pentru a depăşi unele situaţii în aparenţă fără ieşire.
Îndrăgostitul îşi găseşte cale ade transformare lăuntrică cu ajutorul sentimentelor. Întruchipează libertatea alegerii în dragoste.
Spânzuratul urmează calea schimbării spirituale şi întruchipează legea compensaţiei.
Eremitul se abandonează pe calea evoluţiei sale în singurătate, cu înţelepciune şi curaj. Întruchipează legea cunoaşterii.
Magicianul deţine cheia tuturor tainelor şi poate preschimba cele mai aberante situaţii, pentru că este priceput, descurcăreţ, hotărât şi aplică legea voinţei.


Alte arcane precum Carul, Turnul şi Roata Norocului ne confruntă cu o luptă, ori o fuziune.
Carul întruchipează capacitatea de a prevedea mişcările puterii, marile provocări şi ne supune legii responsabilităţiilor.
Turnul este legat de surparea temeliilor ca urmare a încercărilor, fiind supus legii echilibrului contrariilor.
Roata Norocului defineşte soarta sau intervine în răsturnările de situaţie, fericite sau nu, evidenţiind echilibrul contrariilor.

Alte arcane, ca Diavolul şi Moartea, pun în mişcare puterile nevăzute.
Diavolul simbolizează înfluenţa răului în om şi în afara lui, amintindu-i legile puterilor diabolice de care este legat prin interesul exagerat faţă de materie, de bunurile materile.
Moartea nu ne mai îngăduie să alegem, prin urmare suntem nevoiţi să ne supunem fatalităţii şi să ascultăm de legea transformărilor.


Unele arcane au înţeles dublu, fiind legate de anumite calităţi sau însuşiri care îndeamnă la stabilirea sau păstrarea dreptăţii sau a virtuţii, cum este cazul Forţei, Justiţiei, Cumpătării şi Judecăţii.Forţa înfăţişează situaţii foarte grele, cu lupte şi confruntări lăuntrice. Este legată de îndrăzneala minţii, de prăbuşire şi de ce este mai rău, fiind supusă legii efortului absolut.
Justiţia ne confruntă cu legea şi judecata universală şi nu aceea a oamenilor. Arcanul depăşeşte timpul omenesc şi cuprinde legea cauzei şi efectului, raportată la întâmplări din viaţă.
Cumpătarea ne dictează un comportament îndreptat spre universalitate, pe calea armoniei şi a măsurii. Este supusă legii schimbării prin înlăturarea a tot ceea ce este întunecat în inconştient.
Judecata ne confruntă cu o imagine panoramică a vieţii noastre, în clipa în care ne îndreptăm în ce direcţie mergem. Răspunde aidoma unui judecător atunci când viaţa ne trimite, în funcţie de destinul şi de vibraţiile noastre, un răspuns care ne răsplăteşte ori ne pedepseşte, ca la sfârşitul Lumii.


Alte arcane, ca Steaua, Soarele, Luna şi Lumea, sunt legate de influenţele invizibile, prin relaţia cosmică sau astrologică.


Steaua ne face receptivi la creativitate, la inspiraţie, la înţelegerea misterelor, punându-ne în legătură cu Infinitul. Ocroteşte şi aduce noroc, prin legea economiei de viaţă.
Soarele ne aşează în centrul energiei iradiante, într-o dimensiune a Universului aflată sub semnul inspiraţiei active, creatoare. Simbolul solar este legat de legea polarităţii.
Luna priveşte imaginaţia, emotivitatea, sexul, elementul feminin, noaptea, inconştientul şi trezirea, trecând prin toate vrăjile nopţii, spre zorii emoţiilor mature. Este supusă legii ritmului.
Lumea ne duce spre descoperirea androginului, omul atingându-şi complementaritatea prin cunoaşterea propriei naturi şi a relaţiei cu universul cosmic, în sens escatologic. Arcanul este legat de lupta care duce la biruinţă sau la înfrângere, la împlinire sau prăbuşire, în perspectiva sfârşitului Lumii. Semnul este supus legii corespondeţelor.
lllll

Castelul destinelor încrucişate



Cartea lui Italo Calvino (Castelul destinelor încrucişate/ Italo Calvino; trad. şi postf. de Eugen Uricaru – Iaşi: Polirom, 2002) reprezintă un reper interesant pentru cei pasionaţi de cartomanţie. Chiar dacă nu ai făcut cunoştinţă cu această artă divinatorie, cele două texte, Castelul destinelor încrucişate, respectiv, Taverna destinelor încrucişate, te conduc în lumea personajelor care animă Ţinutul tainic al Tarotului.
Mi-au plăcut poveştile, dar şi mai mult ideea originală a autorului de a folosi cărţile de Tarot ca pe o maşină narativă combinatorie. Cartea a fost scrisă în urma unor studii temeinice a sistemelor semiotice şi topologiei combinaţiilor susţinute de maeştrii Paolo Fabrini, M.I. Lekomceva, B.A Egorov, Remo Faccani şi, nu în ultimul rând, Umberto Eco. De aici şi “firul roşu” al lui Calvino care construieşte edificiul alegoric al cărţii pe ideea că semnificaţia fiecărei lame depinde de locul pe care ea îl are în succesiunea cărţilor care o precedă şi care o urmează. De aici, nu a fost decât un pas până la maniera autonomă, potrivită exigenţelor interne ale textului.
Aşa cum surprinde şi Eugen Uricaru, traducătorul şi postfaţatorul volumului, Italo Calvino pleacă de la imaginea cărţilor de Tarot, considerându-le arhetipuri ale personajelor şi situaţiilor vieţii dintotdeauna, deci şi ale literaturii, şi brodează naraţiuni pe cât de simple, pe atât de subtile, naraţiuni ce sunt dependente de întâmplător.
Cum ordinea lamelor de Tarot este întotdeauna întâmplătoare, şi viaţa este guvernată de ceea ce nu are regulă – întâmplarea. Cititul în cărţi este la fel de edificator, pe cât este o analiză futurologică bazată pe date statistice. La fel de adevărat ca şi contrariul. Poţi demonstra orice cu statistica, chiar şi legătura directă dintre cuiburile de barză dintr-un sat şi numărul copiilor de acolo. Legea numerelor mari şi legea entropiei fac, pe dimensiuni mari, ca logica simplă a cauzei şi efectului să decadă din drepturile sale, aproape absolute Relativizarea raporturilor de dependenţă unilaterală între cauză şi effect nu are loc, fireşte, la dimensiunile întâmplării propriu-zise, ci la nivelul întrebării “de ce?”. De ce se întâmplă ceva şi nu altceva ? Răspunsul lui Calvino, pare a fi “se poate întâmpla şi altceva în loc de ceva!”
Poveştile sunt riguroase în dimensiunea lor propriu-zisă, firul ce le leagă se împarte şi se desparte către cele mai surprinzătoare zări. Cu alte cuvinte, un joc nesfârşit care este însuşi “jocul vieţii”. Motive literare, clişee, personaje stabilizate în sute, poate mii de ani de cultură universală, toate sunt module, ca într-un luxuriant puzzle în care emoţiile, sentimentele, întâmplările răzbat către noi printr-un filtru al oboselii istorice în care este învelită sensibilitatea cititorului de azi.
O frumoasă întâmplare a făcut posibilă întâlnirea cu această carte, care te seduce şi te-nţelepţeşte, iar pentru exemplificare redau un scurt fragment:



…” – Ce vrei în schimbul secretului tău?


Cartea Doiului De Cupă este o aducere-aminte a secretului fabricării aurului, şi din ea poţi înţelege cum spiritul Sulfului şi al Mercurului se separă, ori uniunea Soarelui şi a Lunii, ori lupta dintre Fix şi Volatil, reţete care se citesc în toate tratatele, dar pentru a le realiza îţi trebuie o viaţă să tot sufli în cuptoare şi nici atunci nu le dai de capăt.
Se pare că prietenul nostru e pe cale să descifreze el însuşi în Tarot o poveste care încă nu s-a realizat în propriul său interior
”….

(fragment din Taverna destinelor încrucişate: Două poveşti în care se caută şi se pierde; p.123-124)

08 august, 2008

Prolog din Umbilicus Mundi



În glas de rugăciune, prin Jocul nostru sfânt
Vom recompune-o lume
Ce-a fost, Aici, demult...

Purtăm aceleaşi vise
Şi-aceleaşi îndoieli
Şi întrebări şi-acuze
Spre tot şi nicăieri
Tot oameni, poate aceeaşi,
în gest de plecăciune
În lupta întru spirit
Pentru Lumină-n lume.

E o poveste simplă ce poartă adevăr,
E sufletul ce cântă şi cere să se-ntâmple minune pe Pământ!



Au fost demult, odată, buni cavaleri, călugări
Şi-o sfântă mănăstire, Biserica-Azil,
Ce oferea nu numai slavă şi-n suflet mântuire,
Ci vindeca şi rana pe trupul prea umil.
Călugări fraţi şi priori
Purtaţi în Lumea toată
Pe magice cărări
Pe neumblat ţinut
Au reuşit să afle şi au rostit la lume
Că fiecare poartă în suflet Cerul sfânt
Că parte e din îngeri şi parte e din stele şi frate mic se face Maestrului Hristos
Nu suntem singuri şi mai ales nu ne aflăm aici fără folos.



Ce-i cerul fără stele, ce-i lumea fără oameni
Ce-i Luna fără Soare
Şi noi fără iubire?
Nimic, totu'-i făcut anume,
Iar tu contezi cât mine, iar eu contez cât el.



A lor înţelepciune în fiecare seara, va fi aici rostită
Iar, de înalţii oaspeţi, cu minte, ascultată!



Să împărţim povestea şi toată bucuria ce va ieşi din suflet, purtată de Cuvânt,
Şi, poate, cine stie,
Vom recompune
Lumea
Ce-a fost odată lume,
Iar Azi, e doar pământ!
o

Taine pentru Discipoli

Aşadar aveţi pachetul cu cărţi de tarot de ceva vreme, vă place să citiţi pentru voi înşivă, aţi descoperit că sunteţi pe calea cea bună în această privinţă şi sunteţi nerăbdător să vă încercaţi noile abilităţi pe ceilalţi. Înainte de a merge mai departe, întrebaţi-vă dacă sunteţi într-adevăr pregătit pentru asta.

A citi în Tarot oamenilor, nu presupune un joc de societate, ci implică o mare responsabilitate. Majoritatea persoanelor care vin către această experienţă sunt, oarecum, confuze. Caută răspunsuri deoarece nu pot înţelege lucrurile singure. Au nevoie de claritate! Indiferent dacă îşi caută răspunsuri în privinţa relaţiilor, schimbării carierei, a unei noi case, bolii sau problemelor spirituale, întrebarea este importantă pentru ei, şi simt o nevoie puternică de a fi ajutaţi. Acest talent, acest har al tău, capacitatea ta de a intra în Invizibil te-a adus în situaţia de a le oferi îndrumare, bazată nu doar pe mesajele cărţilor, dar şi pe intuiţia ta, experienţa de viaţă şi percepţia personală. Cărţile vor furniza cadrul, ele vor fi harta, ca să zicem aşa, dar tu vei fi cel care le va explica această hartă, şi tot tu vei fi cel care îi va ajuta cu adevărat pentru a le arăta calea de urmat. Compasiunea este necesară de vreme ce este o abordare non-raţională. Vi se vor prezenta tot felul de probleme personale şi tu, ca tălmaci al tarotului, va trebui să vezi fiecare client şi fiecare problemă la fel.

Există trei puncte esenţiale pe care vreau să le menţionez în aceste rânduri. Acestea sunt: motivele sincere, capacitatea de a a asculta, şi încrederea în sine sau, pur şi simplu, încrederea. Aceste trei puncte sunt esenţiale în tălmăcirea pentru alţii, şi ar trebui luate în considerare înainte să te apuci să citesti în cărţi, sub orice aspect, mai puţin în dispoziţia pentru "distracţie".

Este important, şi ar trebui să fie evident, faptul că doreşti să ajuţi pe alţii prin Tarot. Intenţiile tale înseamnă mult. Ar putea să fie calea ta în viaţă să ajuţi pe alţii, şi Tarotul ar putea fi instrumentul pe care-l foloseşti în acest sens. Îţi poţi da seama că ai un talent natural pentru consiliere sau pur şi simplu ai o mare dorinţă să-i ajuţi pe alţii.
Nu-l trata superficial - Tarotul este adesea distractiv, şi pentru mulţi clienţi oferă pur şi simplu puţin mai multe sfaturi, însă este important să îl iei în serios şi să-ţi pese cu adevărat pentru fiecare persoană pentru care deschizi lamele.

Nu cred că este o idee bună să devii un ghicitor în Tarot doar pentru a face bani. Cred în a fi plătit ca tălmaci al simbolurilor, dar nu o face pentru bani. Este lipsit de respect faţă de oamenii cărora le citeşti şi în cele din urmă este lipsit de respect faţă de tine însuţi.
Alt aspect important pentrul motivul pentru care citesti - fii sigur că nu descifrezi pentru alţii ca pe un mod de a-ţi mări "egoul spiritual". Am cunoscut câteva persoane care au adoptat artele intuitive, doar pentru a se simţi mai importanţi. Descifrând tarotul pentru alţii înseamnă să îi ajuţi, nicidecum că ai vreo putere asupra lor, sau cunoştiinţe pe care ei nu le posedă. Ar trebui să îţi doreşti să-i ajuţi pe alţii să vadă mai clar. Nu face, aşadar, din Tarot o călătorie a egoului.

Când spun "abilitatea de a asculta", mă refer pur şi simplu la a fi bun în a citi cărţile de Tarot. Asta înseammnă mai mult decât să fii capabil să numeşti fiecare carte din pachetul tău sau să interpretezi lista de bază a semnificaţiilor. Acest lucru mai înseamnă a avea şi o perspectivă asupra acestor cărţi, perspectivă ce depăşeşte interpretarea de bază - prin care înţelegi o varietate de interpretări pentru fiecare carte, şi poate să vadă flexibilitatea lor şi cum conlucrează. Te poţi uita la aşezarea cărţilor să vezi modelele. Poţi observa semnificaţiile cărţilor bazate pe modul cum sunt extrase din pachet dar şi lângă ce altă carte se mai află. Nu vă fie teamă de cărţile cu semnificaţie negativă, şi nu le descifraţi ca fiind exact opusul semnificaţiilor lor reale. Cunoşti o varietate mare de combinaţii şi eşti familiarizat cu utilizarea lor pentru o gamă variată de întrebări. Esenţialul din ceea ce spun este că abilitatea ta de a descifra ar trebui să fie completă.


Încrederea în sine şi încrederea, în general, sunt importante de asemenea. Dacă nu eşti încrezător şi te îndoieşti în mod constant de tine (de cărţi sau prezicere, în general), atunci este mult mai probabil să faci o treabă proastă din a citi pentru cineva. Abilitatea ta de a descifra clar va fi afectată şi vei omite elemente la fiecare dezlegare. Percepţia ta poate fi anulată. Ai încredere în ceea ce faci! Este normal să fii un pic emoţionat, la început, dar relaxează-te, conştientizează că ceea ce faci este bine, de ajutor şi corect. Pe deasupra, este important pentru clienţii tăi să ştie că eşti stăpân [controlezi, ai încredere (în)] pe tot ceea ce faci pentru ei. Cine ar vrea să se ducă la un doctor care este emoţionat vizavi de meseria pe care o are?


Aceste trei puncte sunt ceea ce am crezut eu a fi important când descifrezi pentru alţii. Desigur, cred că este de asemenea important să fii intuitiv când descifrezi, să-ţi asculţi vocea interioară; este important să prezinţi clienţilor lucrurile clar, nu-i intimida cu un jargon ce nu-l înteleg, şi dacă descifrezi în scris, este important ca textul să aibă un sens, să ai un stil curat şi să fie corect redactat. Peste toate aceste lucruri totuşi, este crucial să îţi pese de cei pentru care citeşti, mai întâi fii sigur că ştii ceea ce faci şi ai încredere în arta Tarotului. Aceşti factori îţi vor arăta dacă eşti cu adevărat, sau nu, pregătit!
k

07 august, 2008

Magul în Cetate

Tarotul, cel mai vechi joc cu cărţi al Lumii, are la bază simboluri mitologice, arhetipale. Arcanele, minore şi majore, cuprind învăţături ezoterice de cea mai mare însemnătate, mai cu seamă cele 22 de arcane majore, care corespund destinului omenesc şi dezvăluie ceea ce ne aşteaptă pe fiecare, ceea ce ne este sortit, fiecare luptă, fiecare încercare din ciclurile vieţii pământeşti, îndreptate spre desăvârşirea de sine. Prin etalarea lamelor majore descoperim căile evoluţiei iniţiatice care duc la înţelepciunea divină şi la atingerea gnozei.





Pentru mine, un umil tălmăcitor al Tarotului, cea mai mare provocare este să deschid jocul pentru persoane necunoscute, care şi mai mult, adresează întrebarea în gând. Ceea ce urmează, este un recital de graţie, care îmi certifică de fiecare dată accesul în Lumea de Dincolo, accesul în Invizibil. Cel care este “cercetat” devine la derularea poveştii lui mult mai încrezător şi, categoric, mut de uimire. Nu am întâlnit pe nimeni, până acum, care să-mi conteste cuvintele, din contră, întotdeauna doresc să cunoască şi mai mult!
Ultimul exerciţiu de public, l-am avut la Festivalul Medieval de la Sighişoara, când purtând un costum adecvat momentului şi cărţile de tarot într-o tolbă, m-am amestecat cu oamenii pestriţi din cetate şi am intrat în ritmul lor. Erau mulţi artişti, dar şi mai mulţi turişti.
M-am aşezat la taraba prietenului meu, Haron, care spera să vândă din ceea ce meşteşugise în fugă. Nu căuta un câştig anume, ci se bucura de faptul că este din nou acolo, iar prin prezenţa lui contribuie la animarea cetăţii şi la re-animarea ochilor pelegrinilor spre alt timp.
Am scos lamele din tolbă şi am rostit “Tarot!” A fost suficient. Timp de două ore am povestit fără încetare celor care, într-un moment de inspiraţie şi, de ce nu, curaj, s-au oprit în dreptul meu.
M-am retras cu greu, întrebările erau multe, dar, toate la timpul lor!

Pe drumul pe care vin negustorii,
Pe drumul pe care toamna se-ntorc păstorii
Pe drumul şerpuit şi prăfuit
Un străin ciudat, astă-noapte s-a ivit.
Mergea încet şi-napoi mereu privea
De parcă un duh rău îl urmărea
În faţa Cetăţii el s-a oprit
a privit înapoi, s-a pus în genunchi şi apoi a murit.
Hoitul a stat în praful drumului
Până la răsăritul Soarelui
Până când un Nebun cu suflet mare
A gândit să-i ducă ceva de mâncare.
Când a văzut că mortul nu vorbeşte
A-nceput să-l strige pe nebuneşte
Dar după un timp a amuţit,
A privit Cetatea, s-a pus în genunchi, şi apoi a murit!
Ce să fie, oare?
E blestem, semn rău, sau e doar o întâmplare
Moartea Nebunului...
K

Un Vis Frumos



Azi dimineaţă m-am trezit, din nou în Lume, la ora cinci şi jumătate. M-a luat din lumea viselor soneria telefonului, care zbârnâia ca un semnal de alarmă. Răspund, cu o curiozitate temătoare. O voce răvăşită, pe care nu o recunosc din primele ei “vocale” îmi spune: “Ajută-mă! Te rog, ajută-mă să înţeleg visul avut. L-am visat pe Iisus. A venit în visul meu. Ce înseamnă? M-am trezit de câteva momente şi încă mai sunt sub imperiul stării de bine, de parcă nu a plecat...” iar povestea a continuat câteva minute, pe un ton exaltat.

Da, se întâmplă să ai bucuria şi şansa să îl visezi pe Iisus. Oricine este deschis unui asemenea vis. Ce trebuie ştiut, este faptul că apariţia din vis nu este reprezentarea personajului biblic, ci a unei stări de perfecţiune, a unei trepte spre desăvârşire.
Iisus este simbolul dezvoltării lăuntrice - pruncul, copilul, adolescentul interior sortit să îndeplinească, pe măsura deschiderii luminii, o misiune pământeană, care cuprinde calea spre iniţiere.
Isus cel simbolic din vis arată gradul de evoluţie a sufletului, care se va înălţa treptat spre jertfă, prin post, alegere, rugăciune, predică, meditaţie, metamorphoză.

La un moment dat Iisus se va uni cu Christos - sufletul divin, pentru fiecare şi în fiecare.
În vis apariţia Sa poate reprezenta o formă de identificare prin înţelepciunea desprinsă din experienţele trăite, care indică o vocaţie divină. Apare când un ciclu de cunoaştere se închide, alinând cu lumina Lui durerea din luptele “diurne” din cadrul unui conflict, a unei boli, a unei nedreptăţi trăite. Este semnul că în sufletul tău este pace, stare care, însă, trebuie să o exteriorizezi.

Trăim în aşteptare, pentru apariţia, mai întâi, a lui Iisus interior, apoi a lui Christos interior.

Prietena mea a avut un vis frumos şi m-am bucurat pentru ea. Personal, cunosc starea conferită de visul astral, produs de tot ceea ce ne leagă de cosmos într-o comunicare mistică, când Divinul coboară treptat în omenesc şi şterge ego-ul. În astfel de clipe primim cea mai frumoasă şi mai benefică terapie, fiindcă visul astral este o şansă, din multe altele, prin care reuşim să atingem supranaturalul şi ceea ce nu are sfârşit. Orele de somn nu sunt timp pierdut. În timp ce dormim, acţionăm numai pentru noi, în modul cel mai egoist. Pornim în călătorii astrale în alte Lumi şi comunicăm la alte niveluri, apropiindu-ne de cei pe care mintea trează nu ne îngăduie să-i întâlnim, din pricina poverii vibraţiilor carnale.

Povestesc această întâmplare şi pentru tine!

05 august, 2008

Zodiacul si cei 12 fii ai lui Israel






I. VENIAMIN - este lupul care sfâşie şi corespunde BERBECULUI – semn al armatelor, al avântului şi al strădaniei;

II. ISAHAR – este asinul voinic care se odihneşte în staul şi corespunde TAURULUI - semn al trudei, al dragostei de muncă şi de arte;

III. SIMEON şi LEVI – sunt fraţi, iar săbiile lor sunt unelte ale cruzimii; corespund GEMENILOR - semn al elocinţei ce trebuie însoţită de cinste, căci minciuna nimiceşte;

IV. ZABULON – va locui lângă mare şi corespunde semnului RACULUI – care trebuie să ajungă la maturitate emoţională;

V. IUDA – va fi lăudat de fraţii săi, mâna sa se va afla în ceafa vrăjmaşilor; corespunde LEULUI – semn al autorităţii, organizării, educaţiei şi artelor regale, care trebuie să înveţe modestia;

VI. AŞER – de la el va veni pâinea şi regilor le va da mâncăruri alese; corespunde semnului FECIOAREI, care este cel al hranei divine, al bunătăţii, al curăţeniei ca hrană şi cel care trebuie să ajungă la gândirea cuprinzătoare, la spiritul de sinteză;

VII. DAN - va judeca poporul său; corespunde semnului BALANŢEI, care înseamnă judecată a legii şi iubirii şi cel ce se purifică prin dragoste adevărată;

VIII. GAD – va fi asaltat de cete înarmate, dar le va urmări pas cu pas; corespunde semnului SCORPIONULUI, care reprezintă zborul acvilei şi biruinţa asupra puterilor întunericului, cel care are de deprins iertarea şi încrederea;

IX. IOSIF – ramură de pom roditor lângă izvor, ramurile lui se revarsă peste ziduri; corespunde semnului SĂGETĂTORULUI, cel care luptă ca fiara din el să dispară pentru descoperirea iniţierii;

X. NEFTALI – căprioara care zburdă liber, rosteşte graiuri minunate; corespunde semnului CAPRICORNULUI, cel al puterii şi înţelepciunii – e cel care are de învăţat supunerea şi încrederea în sine;

XI. RUBEN – care a clocotit cu torentele, tăria, culmea vredniciei şi culmea destoiniciei, corespunde VĂRSĂTORULUI, semn al curăţeniei psihice, frăţiei şi politicii, care trebuie să-şi purifice subconştientul;

XII. EFRAIM şi MANASSE – cei doi fii ai lui Iosif, pe care Iacov i-a binecuvântat după ce le-a vorbit astfel: “Să crească din ei mulţime mare pe pământ!” Corespund semnului PEŞTI, guvernat de legile ezoterice şi îndemnat spre milă, altfel va avea parte de întoarcere în haos şi infern.




.

12 Semne




CERCUL ZODIACAL este alcătuit din douăsprezece semne astrologice sau constelaţii, aflate sub influenţa celor şapte planete din astrologia tradiţională.
Astronomul Hiparh din Niceea, care a trăit cu două sute de ani înainte de Christos, a descoperit precesia echinocţiilor şi a alcătuit primul catalog al stelelor. Hermes, care a trăit cu trei sute de ani înainte de Christos, a pus bazele astrologiei, care s-a întemeiat în prima fază pe date oculte, primite de iniţiaţi.



Primii astronomi au fost mesageri ai invizibilului, aflaţi în legătură directă cu voinţa divină. Pornind de la tabelele alcătuite de mistici, astrologia a trecut la calcule ştiinţifice. Începând cu secolul al XIX-lea, astrologia nu a mai fost recunoscută ca ştiinţă de către savanţi, care au pus pe primul plan cultul intelectului şi spiritul concretizat în raţiune.

Astrologia se întemeiază pe revelaţie divină, dăruită sufletelor alese şi iluminate. Raţionalul se mărgineşte la timp, materie, viaţă pământească.

Intuiţia, capacitatea de a vedea în viitor, mesajele invizibilului privind viaţa veşnică nu sunt legate de timp, ci dobândesc o dimensiune spaţială. Prin urmare, astrologia este în acelaşi timp ocultă şi ştiinţifică, deoarece se întemeiază pe cercetare. Astrologia poartă dintotdeauna pecetea eternităţii şi a devenit o bază de consultare pentru reprezentanţii celor două energii opuse, binele şi răul. Aşa a fost de la început.
Cele douăsprezece semne ale zodiacului alcătuiesc un itinerariu ce se cere parcurs pentrz atingerea gnozei, adică a perfecţiunii absolute. La fel cum cei 12 feciori ai lui Iacov au întemeiat cele 12 seminţii ale lui Israel, la fel cum cele 12 munci ale lui Hercule sunt imagini simbolice şi reprezentative ale celor 12 căi iniţiatice.

Fiecare semn astrologic este un ideal care trebuie înţeles, pătruns, pentru descoperirea adevărului şi a desăvârşirii divine.
.

04 august, 2008

Doreşte bine, iar apoi, fă ce doreşti

Zbaterea de zi cu zi conduce fiecare personaj social, în parte, pe drumul ales de propriile gânduri. Observ, însă, că tot mai mulţi oameni pornesc în direcţia care îi conduce spre ceea ce magii numesc Triumful Trist! Acest “azimut” are o determinare strictă şi foarte uşor de identificat: atitudinea, în cazul de faţă, aceea de victimă, abordată şi adoptată de toate celulele unui om îndrăgostit de acest statut. Este bine să fii victimă, pentru că toţi din jur te ajută şi îşi pun umărul la bătaie să ai pe ce să-ţi plângi de milă.

O, da, dar partea cea mai frumoasă a lucrurilor nici nu a început! Pe lângă acuzele tembele că realitatea este nedreaptă, în scenă trebuie să intre cu capetele plecate vinovaţii tragediei personale: sistemul în care te-ai născut, părinţii, partenerul de viaţă, prietenii nerecunoscători şi vicleni, viruşii implacabili, bolile incurabile ş.a.m.d!

Tot Universul este vinovat, în afară de tine!

Această reţea de scuze şi acuze se poate prăbuşi dintr-o pocnitură de deget atunci când este acceptată ideea ”unicului responsabil”.
Cu alte cuvinte, eşti singurul artizan al realităţii în care te "zbaţi". Poţi plânge, mult şi bine, că nu poţi să ai ceea ce-ţi doreşti, când, de fapt, ai tocmai ce-ţi doreşti! Nu-i aşa că e ciudat?!

Pentru a şti cu adevărat unde se află conştiinţa ta, trebuie să priveşti, pur şi simplu, reflectarea ei panoramică în fiecare lucru, din fiecare persoană, prin fiecare eveniment din viaţa ta.

Dacă aspiri la statutul de mag, pe lângă încrederea în forţa interioară, trebuie să adaugi în reţetă şi acceptarea responsabilităţii pentru propria viaţă.



În şiruri nesfârşite,

omul a tot rânduit la ce-a ajuns atinge,

restul,

a ars sau a pustiit.




01 august, 2008

ECLIPSA


Eclipsa de Soare este cel mai spectaculos fenomen astrologic produs de trecerea Lunii între Soare şi Pământ. Vineri, 1 august 2008, are loc o eclipsă totală de Soare, iar umbra Lunii va traversa timp de 2 ore un parcurs de 10.200 km, acoperind, astfel, 0,4% din suprafaţa terestră.


Mai “astronomic” spus, Luna execută o mişcare de revoluţie în jurul Pământului, efectuată în sens direct, orbita sa situându-se într-un plan ce face cu planul orbitei Pământului (planul eclipticii) un unghi de 5°09'. Intersecţia dintre cele două plane se numeşte linia nodurilor lunare.
Din acest motiv, când Luna, care este un corp opac - fără lumină proprie - în mişcarea sa orbitală, ocultează Soarele aşezându-se pe direcţia Soare-Pământ, discul lunar îl opturează pe cel solar, având loc o eclipsă de Soare.
Pentru ca o eclipsă de Soare să aibă loc, sunt necesare simultan două condiţii: 1. Luna să fie în direcţia Soarelui, condiţie care se îndeplineşte numai când Luna este în faza de Lună nouă, respectiv când cele două corpuri cereşti, Luna şi Soarele, sunt în conjuncţie - longitudinile astronomice ale Lunii şi Soarelui au aceeaşi valoare; 2. cele trei corpuri, Soarele - Luna - Pamântul, să fie în linie dreaptă, adică Luna, în orbita sa, să traverseze linia nodurilor.
Mecanismul producerii eclipselor de Soare sau de Luna a fost stabilit încă de vechii chaldeeni, când s-a pus în evidenţă intervalul de periodicitate a repetării eclipselor, în aceeaşi ordine, la fiecare 6585,3 zile, respectiv 18 ani, 11 zile (sau 10 zile, în funcţie de numărul anilor bisecţi - 4 sau 5 - existenţi în perioada respectivă) şi 7 ore, ciclu numit saros.
“Astrologic” spus, eclipsele aduc cu ele schimbări majore în vieţile noastre. Cutremurul nu se produce strict în ziua eclipsei, fie de Soare sau Lună, ci cu câteva zile înainte, iar efectul este resimţit, acut, şi ulterior.
Este foarte greu de determinat astrologic devenirea unei situaţii în momentul unei eclipse, deoarece aceasta aduce noutate şi stranietate. Are ceva din caracteristica lamei "0" a Tarotului cu reprezentarea Nebunului, care anunţă întotdeauna schimbări radicale de atitudine în fiecare domeniu al vieţii, cu precădere în cel mai vulnerabil.



Eclipsa acutizează, dramatizează, exorcizează, şi tot ceea ce nu am fost în stare să rezolvăm “normal”, suntem obligaţi să rezolvăm “a-normal”. Tipul acesta de experienţă aduce cu sine înţelepciune, pentru că te determină să priveşti şi dintr-o altă perspectivă situaţia.
Cei mai vizaţi de eclipsa de anul acesta sunt nativii Leu, care pe o perioadă de cîteva luni de acum înainte vor trece prin furcile caudine ale destinului.


Prezenţa acestui fenomen astrologic precipită închiderea unor situaţii, a unor relaţii, a unor contracte. Tot ceea ce a fost amânat, în acest intreval de timp se va soluţiona brusc. Are ceva din expresia “De ceea ce ţi-e frică, nu scapi!”, ci, din contră, eşti pus faţă în faţă cu coşmarul, fără să ai voie să clipeşti!
Primeşti “meniul” cu deznodăminte. Este modalitatea în care Cerul intervine într-o lume în care oamenii sunt convinsi că sunt dumnezei.
Repet, poate fi vorba de o slujbă nouă, poate o căsătorie, poate un nou domiciliu - oricum, ceva important se petrece sigur, si cel mai adesea fără vreun semn prevestitor, ci aşa, deodată, ca şi cum ceva s-ar amesteca în viaţa noastră.
Eclipsele te pot răsplăti sau pedepsi. Ele, însă, îi fac întotdeauna pe oameni să fie mai "ei înşişi", accentuând calităţile şi defectele elementare ale zodiilor cărora le aparţinem. De exemplu, un Berbec va fi "mai Berbec decât de obicei" într-o asemenea perioadă.

Mulţi dintre noi vor exclama: "Da, acum înteleg! În sfârşit, acum înţeleg!"

Desigur, este posibil ca o eclipsă să nu te afecteze direct, dar ea afectează întreaga societate din care faci parte. În trecut, oamenii erau deosebit de atenţi la ritmurile lumii şi ale naturii, se temeau de eclipse şi le respectau, pe bună dreptate deoarce viaţa înregistrează un ritm mai alert în preajma eclipselor, e mai accelerată. Toata lumea e mai altfel! Recomandarea cea mai pertinentă este : Nu actionaţi în timpul sau sub influenţa unei eclipse! Reactionaţi la evenimente, dar nu initiaţi proiecte sub mantia întunericului. În vechime se spunea că nici un plan care este început în timpul unei eclipse, sau în zilele de dinainte şi după aceasta, nu va avea rezultatele dorite. Cântăriţi ideile, dar nu luaţi hotărâri!

Cercul de Lumină aproape s-a închis
E locul şi timpul să-ţi întâlneşti Ursitul.

Totul în jur e magic, este atât de diferit
De tot ce pân-acum ai mai trăit...
Nici cerul nu mai e al stelelor,

ci al Luminii şi culorilor
Ce desenează contururi anume,

de flori-fără-nume
din
Lumea de Dincolo!




.