Prolog din Umbilicus Mundi

În glas de rugăciune, prin Jocul nostru sfânt

Vom recompune-o lume
Ce-a fost, Aici, demult...

Purtăm aceleaşi vise
Şi-aceleaşi îndoieli
Şi întrebări şi-acuze
Spre tot şi nicăieri
Tot oameni, poate aceeaşi,
în gest de plecăciune
În lupta întru spirit
Pentru Lumină-n lume.

E o poveste simplă ce poartă adevăr,
E sufletul ce cântă şi cere să se-ntâmple minune pe Pământ!

Au fost demult, odată, buni cavaleri, călugări
Şi-o sfântă mănăstire, Biserica-Azil,
Ce oferea nu numai slavă şi-n suflet mântuire,
Ci vindeca şi rana pe trupul prea umil.
Călugări fraţi şi priori
Purtaţi în Lumea toată
Pe magice cărări
Pe neumblat ţinut
Au reuşit să afle şi au rostit la lume
Că fiecare poartă în suflet Cerul sfânt
Că parte e din îngeri şi parte e din stele şi frate mic se face Maestrului Hristos
Nu suntem singuri şi mai ales nu ne aflăm aici fără folos.

Ce-i cerul fără stele, ce-i lumea fără oameni
Ce-i Luna fără Soare
Şi noi fără iubire?
Nimic, totu'-i făcut anume,
Iar tu contezi cât mine, iar eu contez cât el.

A lor înţelepciune în fiecare seara, va fi aici rostită
Iar, de înalţii oaspeţi, cu minte, ascultată!

Să împărţim povestea şi toată bucuria ce va ieşi din suflet, purtată de Cuvânt,
Şi, poate, cine stie,
Vom recompune

Lumea
Ce-a fost odată lume,
Iar Azi, e doar pământ!

o