27 august, 2008

Breasla Magilor in cetatea Sibiului


La sfârşitul acestei săptămâni (29-31 august), "Breasla Magilor din Calandrinon soseşte în cetate la invitaţia nobilelor gazde de la Vino Veritas din Piaţa Mică a Sibiului, loc bun şi primitor, în care îţi potoleşti setea de vin, de dragoste şi adevăr. Vineri, Sâmbătă, Duminică, trei zile şi trei nopţi, magii Calandrinonului se pun la dispoziţia serinissimilor trecători, pe care destinul i-a aşezat la masă cu Oglinda Magică.
Au cu ei daruri, secrete şi trei licori fermecate, ce te vor purta într-o călătorie iniţiatică spre tine însuţi: Lacrima Calandrinonului, Rodul sacru şi Esenţa nopţii. Alege o licoare din cele trei, iar apoi coboară în Vino Veritas, cu inima deschisă către Mag Dalen şi discipolii săi"


Tărâmul de pe care au pornit către Lume este Calandrinonul, un ţinut ascuns, clădit pe suma simbolurilor arhetipale ale elevaţiei şi pe fascinanta speranţă de ridicare spre valorile absolute ale cerului.
Calandrinonul este locul tainic şi bun care aşteaptă paşii călătorilor flămânzi de lumină şi însetaţi de dragoste, etalând în faţa ochilor lor devenirea perpetuă într-o misterioasă metaforă constantă şi universală a sufletului.
Nu este departe de niciunde, doar că secretele sale sunt multe şi grele şi nu oricine poate să-I desluşească drumurile-labirint.

Calandrinon este casa de piatră a animalelor fantastice şi a tuturor spiritelor elementale. Se deschide rar oamenilor, pentru că aceştia au uitat, de prea mult timp, fereastra inimii lor închisă, care plânge în întuneric fără ştiinţa că...

în jurul Lumii fără contur,
de jur-împrejur, e o Grădină!
sălbatică, fantastică grădină
din care izvorăsc
fluvii de Lumină...,

grădina Calandrinonului, în care stoluri de păsări ale destinului plâng cu lacrimi-rubin, omul rătăcit în trup şi în lut.
Cel ce vă va dezvălui această lume este o făptură stranie, care în acest timp construieşte în gând faţa Calandrinonului. Ridică palate pentru tine şi întinde drumuri, pentru ca tu, cititorule, să păşeşti cu bucurie şi fără teamă. Pădurile înalte de smarald îl ascund, dar vocea lui răzbate şi rosteşte:

Nu sunt om,
Sunt inel de arhanghel pierdut pe câmpul de luptă!
Sunt soarele orb ce absoarbe din neguri lumina.
Sunt ochiul de şoim ce vânează ispite
din bezmetice clipe!
Totul e aproape, şi mult la-ndemână...
Am tot, dar nimic nu-mi conferă delirul liturgic
Ca acum, când, ating cerul
Şi lumea devine fărâmă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu