De-a lungul şi de-a latul istoriei lumii s-au perindat milioane de suflete, dar dintre acestea doar câteva au avut forţa să aducă Lumină, să spargă Matricea şi să comunice informaţii din Lumea de Dincolo. Un mare învăţat, un superb personaj istoric este Paracelsus. L-am admirat întotdeauna şi rămâne, în continuare o sursă de inspiraţie şi uimire.
Paracelsus este un pseudonim, numele său fiind Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim. S-a născut în apropiere de Zürich, la Etzel, în anul 1493 şi s-a stins din viaţa, la Salzburg în 1541.
A fost un om foarte scund, chiar şi pentru epoca sa. Nu măsura mai mult de un metru cincizeci. Pe lângă aceasta, o constituţie mai degrabă plăpândă şi o infirmitate care îl privează de integritatea sa genială ca urmare a unui accident survenit în prima copilărie.
După ce a făcut studii sub îndrumarea tatălui său, foarte bun cunoscător al ştiinţelor botanice, el se consacră studiului magiei la Würzburg, Bavaria, pe lângă abatele Trithème, care îl îndrumă spre laboratorul unui bogat alchimist, Fugger, care îl iniţiază în secretele sale. Merge în Germania, apoi în Italia, unde asistă la la cursurile de la Şcoala medicală a Universităţii din Ferrara, unde devine, neîndoios, elevul lui Leonicenus. Acesta din urmă este un fervent discipol al neoplatonicianului Marcilio Ficino, cu ideile căruia se întâlneşte Paracelsus...
Ceea ce nu-l împiedică să facă deliciul studiilor sale din tradiţiile şi riturile secrete, din maxime, din superstiţii şi medicinile populare. Acest eclectism, care nu este lipsit de discernământ, îi va permite să ducă numeroase cure la bun sfârşit, fără preferinţe acordate dogmatismului. Parcurge astfel întrega Europă, studiind, observând, îngrijind, predând. Frecventează mediile umaniste şi cel mai mari minţi ale epocii sale.
Numit la Universitatea din Basel în 1526, face din intrarea sa la catedră un manifest al spiritului nou. Se exprimă în germană, şi nu în latină, cum prevede tradiţia savantă. Îi atacă violent pe Galien şi Avicenna cărora le arde, public, operele cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan. Se manifestă la Paracelsus o nesupune şi o rebeliune, fapt pentru care romanticii germani vor recunoaşte în el pe unul din precursorii lor.
În opera sa, pe cât de bogată, pe atât de diversă, pe care mulţi tipografi-librari refuză sau nu îndrăznesc să o publice în timpul vieţii, el se ocupă de medicină, filosofie, astronomie şi astrologie – Astronomia magna, 1537-1538. Ca om al Renaşterii el zdruncină puternic rutina şi povara tradiţiilor scolastice. Găseşte bun tot ce nu poartă pecetea acestora, atât de mult viziunea despre lume a acestui om ieşit din comun este străbătutp de forţe misterioase, de intuiţii anticipatoare – mai ales în diagnosticele pe care le pune. Îşi construieşte teorile medicale pe ideea alchimistă – „spagiristă”- a corespondenţelor dintre diferite părţi ale corpului omenesc (microcosmos) şi cele ale Universului în totalitatea sa (macrocosmos). Natura şi fenomenele ei nu se explică pentru Paracelsus decât în postura în care care omul ete considerat centrul Universului. În a sa Opus paragranum face, de altfel, ca medicina să de întemeieze pe patru principii: filosofia, astrologia, alchimia şi virtus a fiinţei omeneşti, fără de care orice ştiinţă este vană şi inutilă.
Lui Paracelsus îi datorăm fecundaţia in vitro mult anticipată, prefigurarea a ceea ce va deveni, cu Hahnemann, homeopatia şi o multitudine de remedii eficace pe bază de sulf, de mercur şi de opiu.
Paracelsus este un pseudonim, numele său fiind Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim. S-a născut în apropiere de Zürich, la Etzel, în anul 1493 şi s-a stins din viaţa, la Salzburg în 1541.
A fost un om foarte scund, chiar şi pentru epoca sa. Nu măsura mai mult de un metru cincizeci. Pe lângă aceasta, o constituţie mai degrabă plăpândă şi o infirmitate care îl privează de integritatea sa genială ca urmare a unui accident survenit în prima copilărie.
După ce a făcut studii sub îndrumarea tatălui său, foarte bun cunoscător al ştiinţelor botanice, el se consacră studiului magiei la Würzburg, Bavaria, pe lângă abatele Trithème, care îl îndrumă spre laboratorul unui bogat alchimist, Fugger, care îl iniţiază în secretele sale. Merge în Germania, apoi în Italia, unde asistă la la cursurile de la Şcoala medicală a Universităţii din Ferrara, unde devine, neîndoios, elevul lui Leonicenus. Acesta din urmă este un fervent discipol al neoplatonicianului Marcilio Ficino, cu ideile căruia se întâlneşte Paracelsus...
Ceea ce nu-l împiedică să facă deliciul studiilor sale din tradiţiile şi riturile secrete, din maxime, din superstiţii şi medicinile populare. Acest eclectism, care nu este lipsit de discernământ, îi va permite să ducă numeroase cure la bun sfârşit, fără preferinţe acordate dogmatismului. Parcurge astfel întrega Europă, studiind, observând, îngrijind, predând. Frecventează mediile umaniste şi cel mai mari minţi ale epocii sale.
Numit la Universitatea din Basel în 1526, face din intrarea sa la catedră un manifest al spiritului nou. Se exprimă în germană, şi nu în latină, cum prevede tradiţia savantă. Îi atacă violent pe Galien şi Avicenna cărora le arde, public, operele cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan. Se manifestă la Paracelsus o nesupune şi o rebeliune, fapt pentru care romanticii germani vor recunoaşte în el pe unul din precursorii lor.
În opera sa, pe cât de bogată, pe atât de diversă, pe care mulţi tipografi-librari refuză sau nu îndrăznesc să o publice în timpul vieţii, el se ocupă de medicină, filosofie, astronomie şi astrologie – Astronomia magna, 1537-1538. Ca om al Renaşterii el zdruncină puternic rutina şi povara tradiţiilor scolastice. Găseşte bun tot ce nu poartă pecetea acestora, atât de mult viziunea despre lume a acestui om ieşit din comun este străbătutp de forţe misterioase, de intuiţii anticipatoare – mai ales în diagnosticele pe care le pune. Îşi construieşte teorile medicale pe ideea alchimistă – „spagiristă”- a corespondenţelor dintre diferite părţi ale corpului omenesc (microcosmos) şi cele ale Universului în totalitatea sa (macrocosmos). Natura şi fenomenele ei nu se explică pentru Paracelsus decât în postura în care care omul ete considerat centrul Universului. În a sa Opus paragranum face, de altfel, ca medicina să de întemeieze pe patru principii: filosofia, astrologia, alchimia şi virtus a fiinţei omeneşti, fără de care orice ştiinţă este vană şi inutilă.
Lui Paracelsus îi datorăm fecundaţia in vitro mult anticipată, prefigurarea a ceea ce va deveni, cu Hahnemann, homeopatia şi o multitudine de remedii eficace pe bază de sulf, de mercur şi de opiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu