Sarbatori magice, tuturor celor ce cred in Poveste si in forta cuvantului!

Crăciun echilibrat!

Elfquilibrium Ajută-l pe Elf să meargă în siguranţă pe acoperişurile alunecoase.

Joacă acum acest joc gratis!!

ÎN CĂUTAREA ZEILOR PIERDUŢI Călătoriile lui Teodor Tulpan în Himalaya

Prognoze TAROT 2009

Tarograma aduce fiecăruia un gram de lumină şi înţelepciune. Prin lecturarea etalării vei explora o perspectivă alternativă ce te va inspira în construirea unui curs de acţiune pozitiv pentru anul ce vine în mare viteză şi încărcat cu evenimente majore destinate fiecăruia.

Recomandările Tarotului te vor ajuta să-ţi validezi visele, să-ţi reinventezi fericirea şi să-ţi transformi viaţa. Pare greu, nu-i aşa? Dar greu este doar primul pas.

Ai încredere şi scrie-mi la tarotikon@gmail.com, iar eu îţi voi spune “povestea ta din viitor”...

Pentru primii zece curioşi etalarea va fi un dar. Pentru primii zece curioşi voi face o etalare-prognoză pentru anul 2009: 12 lame de tarot pentru cele 12 luni şi încă o lamă dedicată strategiei ce trebuie aplicată pentru ca binele să fie complet, iar sufletul să strălucească.

Etalarea va fi tradiţională, personalizată şi dedicată fiecăruia în parte, nicidecum generată de computer.
Şi pentru că ne aflăm în pragul sărbătorilor magice de iarnă, în care trebuie să dăruim lumină şi dragoste, în aceeaşi formulă de dar voi răspunde următorilor 10 înscrişi la întrebarea întrebărilor “Ce are Dragostea de gând cu mine în anul 2009?” Garantat, etalarea le va fi edificatoare.

Am ales acestă formă de mulţumire pentru toţi cei care au vizitat blogul TAROTIKON, dar mai ales celor care mi-au încredinţat spre rezolvare nodul dilemelor existenţiale, aşezându-mi în palme tainele sufletului lor.

MULTI ANI IRE
n Mag Dalen n

image by www.psyche.com

Confrerii musulmane

Pentru profani, descendenţi ai diferitelor culturi occidentale, adeseori gesturile, opţiunile, atitudinile politice ale unor comunităţi musulmane au fost şi rămân greu de înţeles. Mulţi însă nu ştiu că viaţa de zi cu zi, exoterică, a credincioşilor este influenţată de existenţa unor Confrerii extrem de puternice care acţionează din umbră şi constituie un adevărat stat în stat. Pentru ele, Coranul este important nu numai în plan mistic, ci dictează un întreg comportament şi reprezintă, în acelaşi timp, un cod juridico-administrativ. Islamul - “supunere poruncilor lui Dumnezeu”- nu face nici o diferenţă între religios, social şi politic. Însă pentru îndeplinirea regulilor sale imperative există două căi. Una dintre ele o reprezintă Legea oficială sau şari'ah-ul deschisă înţelegerii populare, ce este predicată în diferite moschei sunite şi şiite, putând fi cunoscută de toţi pioşii, dar şi de necredincioşi.

Există însă şi un al doilea drum, “misterios”, în sensul etimologiei acestui cuvânt de origine greacă (mustes şi musterion: “iniţiaţi” şi “iniţiere”). Rezervat unui număr restrâns de predestinaţi, reprezintă partea ezoterică a religiei fiind supus unor criterii de selecţie riguroase şi, evident, închis maselor.

Transmiterea ocultă a căilor necesare pentru a putea atinge Fericirea Supremă – uniunea întru Allah – se află în stăpânirea diferitelor Frăţii, foarte diferite adesea în interpretarea versetelor coranice, dar înrudite plin idealul mistic comun. Confreriile manipulează din umbră şi contribuie la deciziile, uneori superinzătoare, ale regilor miliardari şi ale potenţilor instalaţi la cârma ţărilor islamice.

Şi totuşi, uneori, învăţămintele propovăduite de astfel de cercuri iniţiatice par să se îndepărteze simţitor de interpretările coranice curente, fiind adesea considerate erezii. Este cazul Alauiţilor, cunoscuţi şi sub numele de Nosairi sau Ansarieh. Iniţial locuitori ai acestei regiuni muntoase din Siria, alauiţii practică în secret un soi de împărtăşanie cu vin, numită de ei “slujbaş al Luminii”. Frăţia crede în transmigraţia sufletelor omeneşti şi în şapte încarnări divine. Textele sacre sunt păzite cu sfinţenie, dar... au devenit cunoscute după o catastrofă aeriană. Se pare că singurul creştin introdus în acest rit secret a fost un mulatru, Pascal Beverley Randolph, iniţiatorul unuia dintre Ordinele moderne ale Rozei-Cruce.

Tot în Siria, şi tot într-o regiune muntoasă – Djebel, dar şi în Irak, Liban şi Israel, trăieşte comunitatea druzilor, descrisă prima dată în anul 1851 de către Gérard de Nerval. Nu toţi sunt iniţiaţi în Kitabel-Hikmet – Cartea Înţelepciunii, motiv pentru care au semne şi formule proprii de recunoaştere. Întemeietorul doctrinei a fost califul al-Haşim, al şaselea “fatimid”, adică descendent din Mahomed pe linia fiicei sale Fatima. Între urmaşii acesteia şi ai soţului ei Ali, şi cei ai celei de-a treia soţii a Profetului, Aişa (ramurile şiite şi sunite), lupte au fost de la bun început necruţătoare. Refugiaţi în Djebel după asasinarea lui al-Haşim, cei doi sfetnici ai săi, Hamza şi Daraziz, ismaeliţi din secta Aşaşinilor, i-au convertit pe locuitori.

Chiar şi astăzi, pentru a face parte din comunitatea ascetico-militară, druzii practică trei grade preliminare de primire a unui muta-darasin, adică a unui discipol. Dacă a reuşit să treacă încercările acestei etape, neofitul poate ajunge refik – adept, day – maestru sau chiar akkad – mare maestru sau patriarh. Dintre aceştia din urmă sunt recrutaţi cei din cercul restrâns al Iniţiaţilor Superiori. Conform doctrinei lor, fiecare ciclu al istoriei are parte de incarnarea “Luminii divine”. Adepţii acestei învăţături sunt mileranişti, considerând că odată pe mileniu are loc o bătălie între “fiii Luminii” şi cei ai “Întunericului”. Atunci apare un mântuitor, un “trimis al lui Dumnezeu”.

La rândul lor, kurzii risipiţi astăzi între nordul Irakului, Armenia şi Turcia îi numără printre ei pe yezidiţi, musulmani în apararenţă, dar adepţi secreţi ai “îngerului-păun” Lucifer, care este privit nu sub aspectul său malefic, ci, dimpotrivă, este socotit o forţă superioară benefică, devenită materială din compasiune pentru muritori. După yezidiţi, la sfârşitul prezentului ciclu terestru Lucifer va deveni Mesia, Judecătorul Omenirii.

Tarotul, Pionerii, Romania!

De două săptămâni poporul român se pregăteşte pentru intrarea, supravieţuirea şi ieşirea din Marea Criză economică. Toate canalele mass media invită exaltat la moderaţie şi la achiziţia de produse made in romania. Doar atât şi trece?!

Vrând-nevrând (anulând, desigur, contuziile subliminale), tipul acesta de mesaj activează pionierul din mine (pionierul este copilul-patriot de odinioară, care purta o crăvăţică roşie prinsă cu un inel din plastic transparent, o băscuţă cu o insignă în frunte, o curea bej cu cataramă şmecheră ce ţinea bine pe corpul pirpiriu o fustă bluemarin plisată – sau după caz o pereche de pantalonaşi de aceeaşi culoare pentru pionierii băieţi. Ei se salutau teoretic cu voiosul “tot înainte”, dar doar la şedinţele de detaşament, ridicând mânuţa dreaptă în sus, pentru că în civilie îşi adresau servusztok sau ciao...).

Aşadar, copilul patriot din mine, cel care s-a încăpăţânat să nu mă lase să mă desprind de ţara-mamă, ancorându-mă într-o realitate absurdă şi duşmănoasă, a trecut ieri din nou, la atac: fă ceva pentru ţara ta, pentru poporul care se perpeleşte la focul mic al marii crize.
Am construit rapid un desfăşurător al posibilelor activităţi pioniereşti:
- muncă voluntară, dar asta fac de când mă ştiu: bifat
- adunat castane şi ghindă, dar deja suntem în extra.sezon: nebifat sau pas
- colectat borcane, sticle şi maculatură, activitate care o desfăşor constant din principii eco: bifat
- ajutat bătrânii la traversarea străzii: hei, aici lucrurile se complică, pentru că sunt foarte mulţi bătrâni. Populaţia ţării a îmbătrânit, pentru că tinerii care nu au avut şansa să poarte cu pasiune şi convingere crăvăţica roşie cu tricolor au roit-o de mult de pe platforma carpato-danubiano-pontică şi se reproduc în coloniile de pe alte meleaguri. Logic, eu trebuie să preiau parte din sarcinile lor civice, revenindu-mi un număr exagerat de bătrâni pe care trebuie să îi trec strada... Analizând la rece, apreciez că acest gen de activitate poate fi omologată ca meserie de sine stătătoare, traverseur de bătrâni, respectiv de criză şi retrospectiv de bătrâni în criză: cruce

Chestiunea în sine este mult mai dilematică decât credeam. Sunt în criză de idei şi soluţii, deci criza mi-a contaminat sectorul privat al deciziilor: alarmă!

Nu spun că este bine, dar nici nu trebuie exagerat. Aştept, însă, într-o postură infantilă mesaje ce oferă soluţii pentru intrarea+ieşirea din criză, făcându-se apel la fair-play, la frăţietate, sprijin reciproc, compasiune şi credinţă, pentru că unul fără altul (indiferent de numărul de indivizi ai comunităţilor vizate) este foarte greu, cu sau fără componentele crizei economice. Însă strategii lumii întârzie să facă apel la omenesc, firesc şi lumină. O fi şi asta o strategie!

Toată şarada stă sub semnul Arcanei Mici : Cinci de discuri, a cărei semnificaţie se reduce la faptul că este mai bine să nu faci nimic decât să depui multe eforturi şi, până la urmă, tot să nu obţii nimic.
Aşa că, în ciuda tuturor ostilităţilor, îmi păstrez calmul şi rămân într-o uşoară relaxare de toamnă-iarnă, consumând din imunitatea împotriva îndoctrinării dobândită de pe vremea când eram pionier.

PS din strategia naţională: viitorul nu ajunge prea repede la noi, pentru că am măiestrit arta de a ne pune singuri beţe-n Roată.

Mag Hawkins

Societatea contemporană are nevoie de vizionari ai mijloacelor, nu de visători ai finalităţilor, pentru că odată cunoscute mijloacele, finalităţile se vor revela de la sine.
Sondajele de opinie realizate în toate punctele cardinale ale lumii indică un nivel ridicat al nefericirii pretutindeni pe glob, chiar şi în ţările cele mai avansate [Bunăstarea niciodată nu a fost şi nu va fi congruentă cu fericirea...]

În vreme ce majoritatea oamenilor se abandonează unei viziuni pesimiste şi se roagă pentru o viaţă mai bună “dincolo”, puţinii vizionari care anticipează un viitor utopic sunt incapabili să descrie mijloacele necesare pentru realizarea acestuia.
Dificultatea identificării mijlocelor eficiente, blochează “jocul” pe incapacitatea oamenilor de a deosebi esenţialul de neesenţial.

Cel mai adesea, alegerile societăţii sunt rezultatul pripelii, erorilor statistice, sentimentelor, presiunilor politice sau ale mass-media, rezultatul prejudecăţilor personale şi nu în ultimul rând ale interesului material.
Deciziile cruciale ce afectează vieţile tuturor oamenilor de pe planetă sunt luate în condiţii care garantează un singur lucru: eşecul! Iar povestea merge mai departe, şi pentru că societăţile sunt lipsite de fundamentele reale necesare formulării unor soluţii eficiente ale problemelor, ele revin mereu şi mereu la recursul la forţă, în variatele sale expresii ca legea, impozitele, războiul, reguli şi regulamente... [Precum în cer, aşa şi pe pământ]

Cele două facultăţi operaţionale ale omului, raţiunea şi sentimentele, sunt amândouă nesigure prin natura lor, aşa cum o atestă istoria precară a supravieţuirii individuale şi colective. Deşi noi atribuim acţiunile noastre raţiunii, de fapt, operăm în primul rând prin recunoaşterea modelelor; aranjarea logică a datelor serveşte mai mult la dezvoltarea unui sistem de recunoaştere a modelelor care devine apoi “adevărul”... [Ce glumă, nu-i aşa?!]

Cum se scrie o piesa de teatru

Poate că te întrebi “De ce să scriu o piesă de teatru?” sau “Ce face o piesă să fie specială?”. Piesele sunt speciale deoarece aduc cuvântul scris la viaţă. Când urmăreşti o piesă vezi şi auzi personajele cum îşi trăiesc viaţa. Trăieşti povestea în timp ce se desfăşoară. Chiar dacă nu ai văzut niciodată o piesă într-un teatru, ai văzut probabil filme sau comedii şi drame de televiziune.

În general, oamenii iubesc piesele de teatru, deoarece ele oglindesc viaţa reală. Viaţa ta şi a celor din jurul tău poate deveni subiectul unei piese. Trebuie doar să înveţi să conturezi aceste experienţe într-un eveniment dramatic. Vei folosi ceea ce vei învăţa citind aceste rânduri şi propria ta imaginaţie, pentru a-ţi transforma evenimentele în dramă.
Poţi să scrii o piesă singur, dar s-ar putea să-ţi placă să o scrii cu alţi oameni. Deoarece o piesă are o formă foarte specială, poate fi un proiect la care un grup să lucreze bucuros.

Ce face ca o piesă să fie piesă
Un dramaturg caută o situaţie în viaţă care poate fi dramatizată. Într-o nuvelă, autorul poate descrie şi spune cititorului multe lucruri/detalii. Într-o piesă de teatru, actorii/personajele trebuie să spună povestea. Ei realizează acest lucru prin intermediul cuvintelor rostite, dialogului şi acţiunii, în aşa fel încât creează iluzia că povestea se desfăşoară în timp ce o priveşti.

Un dramaturg încearcă să distreze oamenii care se uită la piesă sau audienţa/publicul. Dramaturgul speră că audienţa va recunoaşte ceva din vieţile lor şi din ei înşişi în timpul în care urmăresc piesa de teatru. Poate chiar vor învăţa ceva din ea!

Piesele sun alcătuie din scene. Fiecare scenă are loc într-un anumit timp şi într-un anumit loc. Fiecare scenă are o introducere, un mijloc şi un sfârşit.
Scenele sunt precum capitolele unei cărţi. Câteva scene puse împreună alcătuiesc un act. O piesă poate avea unul sau mai multe acte. Un act poate
“dura” o zi sau mai mulţi ani. Un act se construieşte scenă cu scenă, de la început către mijloc şi apoi până la sfârşit.
Forma scrisă a unei piese se numeşte scenariu. Scenariul se foloseşte de către toţi oamenii care sunt implicaţi în punerea piesei în scenă – echipa de producţie. Forma sa specială face să-I fie mai uşor fiecărui membru al echipei să o citească şi să ştie ce trebuie să facă.

EXERCIŢIUL 1: A vedea şi a citi o piesă
Pentru a vedea cum este alcătuită (formată) o piesă, ar fi de mare ajutor să vezi, să auzi şi să citeşti cum alţi dramaturgi şi-au creat propriile piese.

Pasul 1: Sunt multe piese care sunt prezentate publicului în fiecare oraş. Liceele, teatrele sunt locuri excelente pentru a vedea cum se joacă piesele. Interesează-te unde se va juca o piesă şi du-te să o vezi!

Pasul 2 : Când stai în public notează informaţiile pe care le ştii şi cum ai făcut să le afli.

Pasul 3 : După ce piesa s-a terminat, gândeşte-te ce ai învăţat din caracterul fiecărui personaj şi ce a dorit să arate personajul. Ce a făcut să-ţi placă sau să nu-ţi placă personajul/actorul ? Ţi s-au părut personajele a fi precum oamenii adevăraţi? Gândeşte-te la ce te-a mişcat sau inspirat în legătură cu piesa, sau ce te-a făcut să râzi. A fost credibilă povestea? Crezi că piesa ar fi fost mai bună dacă ceva ar fi fost schimbat? Discută despre ceea ce crezi cu alte persoane care au văzut piesa!

Pasul 4 (opţional): Dacă este disponibil, cumpără o copie a scenariului piesei pe care ai văzut-o. Sau poate cineva din distribuţie ţi-o va înmâna. Citeşte piesa şi compară ceea ce a scris dramaturgul cu ce ai văzut pe scenă. Notează informaţiile pe care le dă dramaturgul echipei de producţie. Ţine minte interpretarea şi gândeşte-te la lucrurile pe care le-ai văzut şi care nu sunt în scenariu.

Pasul 5: Bazându-te pe experienţa piesei pe care ai văzut-o, începe să te gândeşti cum unele evenimente din viaţa ta pot fi transpuse într-o piesă.
Folosind propria ta lume
Se spune adesea că cel ai bun sfat pe care orice scriitor îl poate urma este “Scrie ceea ce ştii!” Mulţi dramaturgi aduc pe scenă poveştile familiilor lor, prietenilor şi, cel mai important, povestea lor. Propria ta viaţă este plină de dramă, conflict şi emoţie. Şi cine poate spune mai bine povestea ta decât tine?

EXERCIŢIUL 2: Selectarea unui eveniment
Acest exerciţiu te va ajuta să descoperi despre ce va fi piesa ta. Prin procesul eliminării vei alege un eveniment despre care vrei să scrii. Acesta va fi baza unei
scene. Până la sfârşitul acestor exerciţii vei contura evenimentul în scena dramatică în jurul căreia îţi vei construi scena.
Alege o experienţă din viaţa ta, deoarece aceasta o ştii şi o înţelegi cel mai bine. Dacă preferi să nu foloseşti un eveniment din viaţa ta, alege un eveniment despre care să ştii cât mai multe detalii.

Pasul 1: Gândeşte-te un timp la viaţa ta. Aminteşte-ţi evenimentele care ţi-au schimbat viaţa sau despre care ai sentimente puternice. Vorbind cu alte persoane îţi poate ajuta să vii cu idei noi. În alegerea unui eveniment este important să ai în vedere 3 lucruri: PRIMUL – are conflict ? Dramaturgii caută poveşti care au conflict. Conflictul rezultă din diferenţele existente între oameni. De asemenea pot fi interese, idei sau speranţe diferite. Conflictul poate fi de asemenea cauzat de acţiunile oamenilor sau de circumstanţele schimbătoare din viaţa cuiva. Piesa este despre cum va fi conflictul rezolvat. Conflictul creează dramă şi emoţie. Presupunem că eşti nemulţumit de şcoala ta şi vrei să renunţi sau să te transferi în alt loc (şcoală, oraş, ţară…planetă), dar familia ta intervine şi vrea ca tu să urmezi un drum care nu te reprezintă. Aceste două “vreri” contrare cauzează conflictul. AL DOILEA: este simplu de descris evenimentul? Încearcă să alegi un eveniment care are implicaţi doar doi oamni şi un loc. Mai târziu, dacă vrei să-ţi dezvolţi piesa, poţi să mai adaugi oameni şi locuri. AL TREILEA: poţi spune povestea numai prin intermediul cuvintelor şi al acţiunii, încât povestea ta să fie credibilă în faţa ochilor publicului? Din cauza faptului că scrii o scenă, cel mai bine ar fi să alegi o poveste care nu are nevoie de multe informaţii de fundal pentru a fi înţeleasă. Trebuie să spui povestea ca şi cum s-ar întâmpla, şi povestea trebuie să fie înţeleasă prin intermediul cuvintelor, personajelor şi al acţiunii.

Pasul 2: La începutul unei pagini de hârtie scrie EVENIMENTE. Fă o listă cu 5 idei care îţi vin în minte. Concentează-te asupra situaţiilor care s-au întâmplat într-o zi sau într-o seară, şi nu acealea care s-au întâmplat pe parcursul mai multor zile. Evenimentele pot fi amuzante, înfricoşătoare sau triste. Uneori cele mai intense amintiri sunt cele dureroase. Poate fi dimineaţa în care ai fost acuzat pe nedrept de părinţi/profesori/împăratul lumii…, după-amiaza în care ai întâlnit o persoană deosebită sau seara în care ţi-a murit un prieten drag.
Pasul 3: Priveşte cu atenţie lista. Este un eveniment care se detaşează de celelalte? Unul care te-a afectat foarte mult? Există vreunul de care îţi aminteşti foarte clar? Care din ele ar putea constitui o scenă bună pentru a-ţi începe piesa? Alege
evenimentul care crezi că ar putea face o scenă dramatică. Încercuieşte sau subliniază evenimentul ales şi salvează foaia în carnetul de notiţe.

EXERCIŢIUL 3: schiţarea scenei
Vei învăţa cum să “prelucrezi” evenimentul şi să-l foloseşti pentru a creea schiţa unei scene. Schiţa te va ajuta să-ţi organizezi informaţiile pentru scenă.

Pasul 1: reciteşte evenimentul pe care l-ai ales. Închide-ţi ochii şi imaginează-ţi momentul în care s-a întâmplat evenimentul. Gândeşte-te la cine a fost acolo, unde a avut loc, când a avut loc şi ce s-a întâmplat. Cine, unde, când şi cum sunt întrebări foarte importante pe care să ţi le adresezi de câte ori scrii.
Pasul 2: Ia o foaie de hârtie şi denumeşte-o SCHIŢĂ. Dedesubt scrie CINE – scrie cine sunt oamenii implicaţi în evenimentul tău. De exemplu, putem scrie: 1) noul meu prieten Tudor
2) eu….
Pasul 3: scrie apoi UNDE şi scrie lângă unde a avut loc evenimentul . De exemplu: Lângă clădirea apartamentului meu din Sub Arini…
Pasul 4: Acum scrie CÂND – şi lângă scrie când a avut loc evenimentul. De exemplu: O seară de primăvară a anului 2004.
Pasul 5: Apoi, scrie CUM, şi lângă, scrie ce a avut loc în timpul evenimentului. Nu trebuie neapărat să scrii tot ce a avut loc în timpul evenimentului. Scrie doar câteva cuvinte care te vor ajuta mai târziu să-ţi aminteşti evenimentul. Dacă ai necazuri în a-ţi descrie evenimentul în detaliu, nu te teme să teduci înapoi la lista de evenimente şi să alegi altul pe care ţi-l poţi imagina şi despre care să scrii cu mai multă uşurinţă. Scrisul este un proces al alegerilor şi al luării de decizii.

EXERCIŢIUL 4: Transformarea oamenilor tăi reali în personaje
Mulţi dramaturgi sunt de acord cu un lucru: personajele sunt cele mai importante părţi ale unei piese. Fără ele, povestea nu poate fi spusă. Prin intermediul cuvintelor şi al acţiunii personajelor tale, reuşeşti să aduci viaţa în scenă. Cuvintele şi acţiunile lor provin de la tine, scenaristul. Tu controlezi limbajul pe care îl folosesc, personalităţile lor, emoţiile şi experienţele lor personale. Ai nevoie de meditaţie şi timp pentru a crea personajele care să “umple” scena.

Pasul 1: Priveşte schiţa de la exerciţiul 3. Uită-te la secţiune CINE. Trebuie să ai o lista cu cel puţin două personaje.
Pasul 2: Gândeşte şi alte personaje. Pe o nouă foaie de hârtie, intitulată PERSONAJE, inventează nume şi descrie acest personaj. Poţi include lucruri precum înălţimea,
greutatea lui, vârsta sau ce haine poartă. Descrierea ta va fi citită de cineva care nu cunoaşte acest personaj, aşa că descrie-l clar.
Pasul 3: Acum scrie ceva despre personaj. Descrie personalitatea personajului şi punctele lui de vedere. De exemplu, este fericit sau singur? Se uită întotdeauna la partea bună a lucrurilor?…
Pasul 4: Pe aceeaşi foaie de hârtie sau pe alta, descrie celălalt personaj: pe tine însuţi. Fă ceea ce ai făcut cu primul personaj în paşii 2 şi 3, dar de data asta descriete pe tine. Descrie-ţi înfăţişarea şi personalitatea. Nu folosi cuvântul “EU”. Dă-ţi un alt nume. Scrie despre tine ca şi cum ai fi altă persoană.

Prin acest exerciţiu ai început să transformi oameni adevăraţi în personaje. Inventând nume pentru aceste personaje te eliberezi de evenimente şi oameni reali. Un dramaturg îşi foloseşte imaginaţia pentru a face un eveniment real să fie un eveniment dramatic. Detaşându-te de evenimentul real îţi eliberezi imaginaţia, fără ca aceasta să schimbe evenimentul.
Reciteşte descrierea celor două personaje. Gândeşte-te la ele şi la modul în care trecutul le-a influenţat prezentul – momentul evenimentului. Meditează la evoluţia lor ca personaje de poveste. Adaugă orice idei noi îţi vin. Cunoaşte-ţi personajele!

In secţiunea următoare, vei pune personajele de-o parte şi te vei gândi un timp UNDE are loc scena.
Simţurile
Acum că te-ai gândit la personajele tale, este timpul să te gândeşti la “montare”: locul în care personajele tale vor umbla şi vor vorbi. Ca să recreezi locul şi timpul în acre s-au întâmplat evenimentele, foloseşte-ţi simţurile.
Percepem lumea din jurul nostru prin cele 5 simţuri. Auzul, vederea, atingerea, gustul şi mirosul se combină pentru a ne da o idee asupra mediului în care gândim, simţim şi acţionăm. Uită-te în jurul tău. Ce percep simţurile tale în acest moment? Cum contribuie simţurile tale la experineţă? Ca şi dramaturg, îţi poţi folosi simţurile pentru aducerea evenimentului la viaţă. Gândeşte-te la felul în care un cântec vechi sau mirosul unei mâncări îţi pot aduce un potop de amintiri. Memoria ta din acel timp este legată de experienţe senzoriale pe care le-ai avut atunci. Simţurile fac memoria reală.
Uneori dramaturgii exagerează cu un simţ pentru a adăuga dramă scenei. Un dramaturg, scriind despre disputa dintre doi îndrăgostiţi, a adăugat sunetul unui camion de gunoi la geamul lor. În timp ce ei se certau, zgomotele camionului au devenit atât de tari, încât personajele nu se mai puteau auzi unul pe celălalt. Astfel, dramaturgul a folosit sunetul “din exterior” pentru a face publicul să noteze incapacitatea crescută a cuplului de a comunica unul cu celălalt.

EXERCIŢIUL 5: Foloseşte-ţi simţurile pentru a-ţi reaminti
Îţi vei folosi simţurile – auzul, vederea, atingerea, gustul şi mirosul – pentru a adăuga detalii evenimentului selectat, pentru a-l ajuta să devină real.
Pasul 1: Intitulează o foaie de hârtie FOAIA SIMŢURILOR şi scrie cele 5 simţuri – atingere, gust, miros, auz, văz. Apoi uită-te la schiţa ta. Luând un simţ la un moment dat, scrie nişte cuvinte care descriu evenimentul tău aşa cum ţi-l aminteşti. De exemplu: atingerea – strângeam o minge de hârtie în mâna mea; gust: am mâncat un măr; mirosul: era un iz de parfum în aer; auz: era la radio cântecul meu favorit; văz: decoraţiile de Crăciun încă împodobeau casa/oraşul.
Scrie cât mai multe idei care-ţi vin în minte.
Pasul 2: După ce ai terminat, uităte-te la schiţa scenei şi apoi la foaia simţurilor. Închide ochii câteva minute şi apoi gândeşte-te la amintirile senzoriale ale evenimentului. Îţi vei aminti probabil mai multe, pe care le vei adăuga listei.
DECORUL
Multe dintre amintirile tale senzoriale te vor ajuta să-ţi imaginezi cum arăta scena şi detalii despre ceea ce s-a întâmplat. Ele se vor lega de rubricile CÂND şi UNDE ale scenei tale, dându-ţi astfel şi mai multe detalii ale locului şi timpului. Ele te vor ajuta să-ţi descrii decorul piesei.
Un dramaturg trebuie să spună publicului unde şi când are loc piesa. Oamenii înţeleg mai bine scena dacă ştiu tipul de loc şi coordonatele temporale (an, lună, ora). Cum poţi ajuta publicul să descopere când şi unde se întâmplă scena?
Dramaturgul scrie, de obicei, o descriere a locului şi a timpului la începutul fiecărei scene. Din această descriere echipa de producţie îţi foloseşte imaginaţia şi talentul să realizeze decorul real. Publicul vede rezultatul final al muncii echipei de producţie: decorul, şi înţelege locul şi timpul pe care dramaturgul le-a avut în minte pentru scenă. Dramaturgii descriu decorul în feluri foarte diferite. Unele descrieri sunt lungi şi detaliate şi include recuzita şi mobila care să fie pusă pe scenă. Alţii dau pur şi simplu locul şi timpul şi lasă restul în seama echipei de producţie.

Exerciţiul 6: Crearea decorului
Vei extinde acum rubricile UNDE şi CÂND ale rezumatului şi îţi vei creea decorul.
Pasul 1 : Intitulează o nouă pagină din caietul tău ARANJAREA SCENEI. Sub el, pune anotimpul şi anul în care va avea loc scena ta. De exemplu “Primăvara lui 2009”.
Pasul 2: Apoi scrie locul unde se întâmplă scena. Uită-te la rezumat. Scena ta poate fi un interior sau un exterior, într-o clădire sau într-un loc specific, într-un oraş sau la ţară. Gândeşte-te la ceea ce este important să ştie oamenii. Descrie locul din punctul de vedere al unei persoane care nu ştie despre ce este vorba. Această descriere poate fi : Lângă o casă din Sub Arini.
Pasul 3: Ia foaia simţurilor. Uită-te peste lucrurile care le-ai scris sub VEDERE şi adaugă mai multe detalii care vor ajuta echipa de producţie să surprindă mai bine imaginea. Exemplu: case frumoase, haine care atârnă la uscat în curte
Pasul 4: Uită-te înapoi la celelalte lucruri ce le-ai scris în fişa simţurilor. Verifică-ţi experienţele senzorilale care dau informaţii importante în legătură cu evenimentul. Gândeştete cum poţi ajuta publicul cu detalii. De exemplu, dacă ai scris că ai văzut copacii care începeau să înfrunzească, asta va ajuta publicul să perceapă primăvara. Toate aceste detalii va ajuta echipa de producţie şi ştie ce fel de informaţii să exprime şi ce fel de atmosferă să pregătească pentru public. De exemplu, dacă era vară şi cald, vei fi vrut să –ţi pui un evantai/ochelari de soare în geantă. Daca se cântă o melodie estivală la radio, vei fi vrut să dai radioul mai tare. Evantaiul, ochelarii de soare, radioul ajuta publicul să proiecteze temporal scena.
Pasul 5: Pe foaia cu aranjarea scenei sub timp şi aranjarea generală scrie propoziţii care includ detaliile decorului pe care le-ai luat din foaia senzaţiilor şi rezumat. Ceea ce scrii ar putea arăta aşa:
Scena 1: Primăvara devreme în 2005 în Parcul 3 Copaci. Este seară. Un rând de căsuţe de la marginea parcului, cu sforile pentru uscat rufele pline. Se aude de undeva de departe radioul.
Ai terminat această secţiune “Folosind propria ta lume”. Te-ai decis asupra unui eveniment şi l-ai consumat. Ai creat personajele şi un décor. Fii sigur că toate notiţele şi exerciţiile tale sunt în caiet. Poate vei vrea să le reciteşti sau să faci ceva adăugiri înainte de a trece mai departe. Vei avea nevoie şi de foile de exerciţii înainte de a continua. Secţiunea următoare te va ajuta să-ţi dezvolţi schiţa într-un scenariu dramatic.
Dezvoltându-ţi scena
Personajele sunt cele mai importante elemente dintr-o scenă. Printre cuvintele fiecărui personaj începem să descoperim cine este, de fapt, aceea persoană. Dramaturgii numesc cuvintele personajelor DIALOG.
Importanţa ascultării
Ascultă cu atenţie cum vorbesc oamneii şi cât de diferit. Fiecare are un mod distinct de a comunica şi de a se exprima. Sunt multe diferenţe, precum cuvintele pe care le folosim, accentele, jargonul, tonul vocii sau limbajul. Putem învăţa ceva despre unde trăieşte o persoană faţă de cum vorbeşte. Oameni care trăiesc în zone diferite ale României au accente diferite. O persoană care trăieşte la ţară foloseşte alte cuvinte decât o persoană care trăieşte la oraş. Dramaturgii ascultă atent diferenţele limbajului şi folosesc acceste diferenţe şi folosesc aceste diferenţe ca să dea personajelor sale personalităţi individuale.
Dacă te duci într-un loc unde mulţi oameni vin şi pleacă, ascultă aceste diferenţe. O cafenea este un loc perfect să asculţi conversaţii. Vorbesc oamenii la fel? Vorbesc diferit? Ce îi face diferiţi?
Cuvintele unui personaj ne pot da o idee bună a timpului când se petrece scena. Dacă, de exemplu, scena se desfăşoară în anii ’60, poţi folosi cuvinte precum “disco” sau “hippie”. Jargonul se schimbă odată cu timpul. Folosind limbajul timpului în care are loc scena, personajele par mai reale şi credibile.
Notează diferenţele dintre modul de vorbire al tău şi al părinţilor sau bunicilor tăi. Tu vorbeşti diferit de fraţii sau surorile tale? Dar de copii tăi?
Pentru mulţi dramaturgi, a asculta devine un obicei. Ei caută cuvinte noi şi feluri de a vorbi. Ei se gândesc cum vorbirea fiecărei persoane dă discernământ vorbitorului. Des, dramaturgii iau notiţe asupra a ceea ce aud.

Exerciţiul 7: Scrierea dialogului
Acum îţi vei cei scrie dialogul pentru personajele din piesă.
Pasul 1: Uită-te la schiţa evenimentului de la exerciţiul 3. Vei descrie iarăşi scena, dar de data asta prin intermediul dialogului.
Pasul 2: Pe o nouă pagină numită DIALOG, scrie ceea ce spun cele 2 personaje. Scrie numai dialogul, fără trimiteri sau descrieri. Bineînţeles, o parte a dialogului din eveniment poate să conţină o descriere a timpului şi a locului. De exemplu, dacă evenimentul are loc într-un restaurant, personajele ar putea vorbi despre cum arată sau cum miroase locul sau ce fel de mâncăruri sunt în meniu. Este în ordine să incluzi acest fel de descriere a locului unde are loc acţiunea, ea aduce indicii audienţei.
Pasul 3: Să ne uităm la un exemplu care arată cum să pui dialogul pe pagină. Vom folosi forma scenariului deoarece arată clar cine vorbeşte.

IONUŢ
Iulia, vreau să stai.
IULIA
Nu, se face târziu.

În acest exemplu, vezi că numele personajului este la mijlocul paginii, subliniat. Numele este cu majuscule ca să fie uşor de văzut. Sub nume este replica pe care persoana o spune.
Pasul 4: Continuă aşa cu scrierea dialogului scenei. Uită-te la schiţă când ai nevoie. Nu contează dacă nu-ţi aminteşti ce au vorbit persoanele reale. Dialogul ar trebuie să spună părţile importante ale poveştii, să dezvăluie personalitatea personajelor şi să ţină acţiunea în mişcare. Poti sa abandonezi dialogul care nu este important pentru poveste. Poţi realiza dialogul care va face acţiunea mai clară. Fii sigur că vorbele fiecărei persoane sunt conforme personalităţii şi stilului personajului. Prima ta pagina ar putea arăta cam aşa:

IONUŢ
Iulia, vreau să stai.
IULIA
Nu, se face târziu.
IONUŢ
Asta ai spus şi seara trecută. Este numai 8 seara.
IULIA
Copiii mei se îngrijorează în legătură cu mine după ce se întunecă.
IONUŢ
Adu-i şi pe ei data viitoare.
IULIA
Vrei să mă vezi pe mine împreună cu copii mei?
IONUŢ
Sigur.

Pasul 5: Uită-te peste exemplu. Spune aceeaşi poveste pe care am descris-o în schiţă – numai că spune-o prin intermediul dialogului. Aflăm ceva asupra timpului când are loc povestea deoarece Ionuţ ne spune că este numai ora 8. Începem să înţelegem cine sunt aceste personaje prin intermediul dialogului. Simţim timiditatea Iuliei şi surpriza când Ionuţ îi spune că vrea să o vadă cu copii ei. Avem sentimentul că Ionuţ este un tip drăguţ deoarece face această sugestie. Descoperim de asemenea un conflict – Ionuţ şi Iulia vor să
fie împreună dar ea trebuie să fie acasă la copii ei. Şi aflăm cum poate fi rezolvat acest conflict – copii îl pot vizita pe Ionuţ împreună cu Iulia. Observă că nu există un dialog nenecesar, numai ce este necesar să spună părţile importante ale dialogului, dezvăluie caracterul personajelor şi ţine acţiunea în mişcare.
Pasul 6: Reciteşte-ţi scena. Fă orice schimbare în dialog care să facă personajele mai reale. Taie dialogul nenecesar. Reciteşte-l şi vezi dacă spune povestea aşa cum ai vrut-o.

Exerciţiul 8: Citind dialogul
Pasul 1: Dacă lucrezi într-un grup, citiţi dialogul celuilalt. Dacă lucrezi singur, roagă un prieten să citească cu tine. Tu citeşti replicile unui personaj, iar prietenul tău citeşte replicile celuilalt. Citeşte numai replicile, nu şi numele personajului. Numele sunt scrise numai ca să îţi arate cine vorbeşte. Dacă aveţi un casetofon, înregistraţi piesa aşa cum o citiţi.
Pasul 2: Ascultaţi caseta , sau vorbiţi cu ceilalţi asupra lecturii. Sună ca şi cum ar vorbi două persoane? Dialogul oferă informaţii clare asupra la ceea ce se întâmplă? Sunt necesare schimbări? Sunt vorbele pe care le-ai pus în rolul fiecărui personaj, conforme cu personalitatea personajului şi decorurile? Are toată lumea o idee clară asupra personajelor?
Pasul 3: Rugaţi şi alţi oameni să asculte caseta scenei. Întreabă-i apoi ce gândesc despre personaje. Ce gândesc ei că se întâmplă pe scenă? Anumite comentarii te pot determina la schimbări în scenă.
Pasul 4: Scrie recomandările în caietul tău şi salvează dialogul pentru a putea fi folosit mai târziu.
„Prepararea” scenariului
Scenariul este forma scrisă a piesei. El include nu numai dialogul, ci şi celelalte informaţii de care are nevoie echipa de producţie. Scenariul conţine toate elementele piesei. El conţine:
descrierea scenei, sau a locului şi timpului în care are loc piesa
descrierea oamenilor din piesă : distribuţia
dialogul pe care îl vor rosti personajele
instrucţiunile despre cum se vor mişca actorii : indicaţiile scenice
explicaţiile pentru actori despre cum se vor simţi la un moment dat.

Dacă ai terminat exerciţiile 2 şi 8 eşti gata să pui aceste piese laolaltă pentru formatul scenariului.
Un scenariu este scris într-un format special. Formatul scenariului este alcătuit astfel încât echipei de producţie să-i fie cât mai uşor când lucrează la punerea în scenă a piesei.

Formatul scenariului
Aşa cum ai descoperit când ai scris dialogul, piesele de teatru arată diferit scrise pe hârtie decât romanele sau articolele de ziar. Ai plasat numele personajului deasupra dialogului pentru a indica cine vorbeşte. Aceasta este o parte a formatului scenariului.
Un scenariu trebuie să fie clar şi concis. Numai părţile cele mai importante ar trebui scrise în scenariu. Un scenariu trebuie să ofere regizorului tehnic şi echipei sale tot ceea ce ar trebui să ştie. El descrie scena, recuzita şi uneori costumele. Echipa tehnică îşi va folosi talentul pentru a adăuga detalii acestor informaţii.
Actorii vor folosi scenariul în timpul repetiţiilor. Deoarece numele personajelor sunt în mijlocul paginii şi subliniate, actorii îşi pot localiza replicile cu uşurinţă .
Scenariul poate de asemenea să spună actorilor unde şi cum se vor mişca -indicaţii scenice - şi-şi vor folosi propriile talente, dirijaţi de regizor, pentru a crea personaje reale şi interesante.

EXERCIŢIUL 9: Pas cu pas la realizarea mostrei scenariului
În acest exerciţiu vom realiza un prim proiect a unei scene în formatul scenariului. Vom lua toate piesele pe care le-ai scris deja: descrierea personajelor, a decorului şi dialogul, şi vom mai adauga una – indicaţiiile scenice, pentru a completa proiectul de scenariu al scenei.
Pasul 1: Descrierea personajelor
Un scenariu începe cu o pagină în care sunt descrise personajele scenei. Această pagină este individuală scenariului. Uită-te la acest exemplu de descriere a personajelor şi notează cum sunt scrise cuvintele.
Personaje:
IONUŢ TATU: are 29 ani. Este înalt şi slab. Claudiu este foarte deschis şi bun. Foarte sigur pe el, dar totuşi pare timid.
IULIA BRATU: are 25 ani, timidă şi rezervată. Este foarte frumoasă dar pare că nu ştie lucrul acesta.
...........
Pasul 2: Aranjarea scenei.
Scena actuală începe de la pagina următoare a scenariului. Aranjarea scenei este descrisă în detaliu, incluzând recuzita. Ai dezvoltat deja aranjamentul scenei la Exerciţiul 6. Poţi lua aranjamentul pe care l-ai scris deja pe pagina din caietul tău.
Pasul 3: Indicaţii scenice de deschidere
Mai este un lucru pe care trebuie să îl adaugi la aranjament pentru a completa descrierea a ceea ce vedem la începutul piesei – ce fac personajele tale şi unde se află. Unde sunt în momentul în care începe scena? Dacă nu sunt pe scenă la început, trebuie să îi faci să fie prezenţi. Acest lucru este cunoscut ca şi intrare. Intrarea lor şi primele lor acţiuni înainte de a vorbi sunt adăugate la sfârşitul descrierii scenariului. Toată povestea ar putea arăta aşa:

Scena 1: Primăvara devreme, anul 2009, în Parcul 3 Copaci. Este seară. Un rând de căsuţe de la marginea parcului, cu sforile pentru uscat rufele pline. Se aude de undeva de departe radioul. Ionuţ şi Iulia ies dintr-o căsă. Ionuţ se aşează pe o bancă. Iulia continuă sămeargă câţiva paşi, apoi se întoarce la Ionuţ.

Adaugă indicaţii scenice la descrierea scenariului pentru orice personaj care apare pe scenă înainte să înceapă dialogul.
Pasul 4: Indicaţii scenice pe scenă
Vei avea nevoie de indicaţii scenice în timpul scenei. Foarte des personajele se vor mişca în timp ce vor vorbi. Dramaturgul va trebui să spună actorilor când şi unde să se mişte. Aceste indicaţii scenice încep de obicei la marginea din stânga a hârtiei şi sunt puse în paranteze. Aşa spui actorului că este ceva ce trebuie să facă, nu să spună. Încercaţi să menţineţi indicaţiile scenice cât mai simple. Personajele trebuie să se mişte de la un loc la altul pentru un motiv. Indicaţiile scenice de mişcare a personajelor pot ajuta actorii (şi publicul) să înţeleagă sentimentele sau reacţiile personajelor, pe măsură ce aceştia vorbesc.
De exemplu, în scena noastră Iulia pleacă, deoarece trebuie, dar nu vrea neapărat să plece. Va trebui să o arătăm cum pleacă, dar să arătăm şi sentimentele ei în legătură cu despărţirea de Ionuţ. Ea ar putea să înceapă să se depărteze, dar se opreşte să vorbească cu Ionuţ, sperând ca el să zică ceva, probabil să o oprescă. Indicaţiile scenice ar putea fi cam aşa:
(Iulia continuă să meargă şi se opreşte pe alee)

Actorul trebuie să ştie această informaţie. El ar putea să nu aibă informaţii precum “zâmbeşte” sau “face cu mâna La revedere” . Asta rămâne la latitudinea creativităţii
actorilor. Dar dacă un personaj are o schimbare emoţională bruscă, doar atunci vei spune actorului să “plângă”, de exemplu.
Reciteşte dialogul pe care l-ai scris pentru scenă (Exerciţiul 7).
Gândeşte-te ce fel de indicaţii scenice trebuie adăugate ca să explici acţiunile personajelor pe măsură ce vorbesc pe scenă. Vei avea nevoie de indicaţii scenice când un personaj vine pe scenă, sau intră, şi când personajul pleacă de pe scenă, sau iese.
Pasul 5: Punerea scenei împreună
După descrierea decorului şi indicaţiile scenice de deschidere pentru Scena 1, începe dialogul. Indicaţiile scenice sunt inserate acolo unde este necesar. Aşa ar arăta întreaga scenă când sunt puse împreună aranjamentul scenei, dialogul şi indicaţiile scenice:

Scena 1: Primăvara devreme, anul 2009, în Parcul 3 Copaci. Este seară. Un rând de căsuţe de la marginea parcului, cu sforile pentru uscat rufele pline. Se aude de undeva de departe radioul. Ionuţ şi Iulia ies dintr-o căsă. Ionuţ se aşează pe o bancă. Iulia continuă sămeargă câţiva paşi, apoi se întoarce la Ionuţ.

IONUŢ
Iulia, eu vreau să stai.
IULIA
Nu, se face târziu.
IONUŢ
Asta ai spus şi seara trecută. Este numai 8 seara.
(Iulia continuă să meargă şi se opreşte pe alee)
IULIA
Copiii mei se îngrijorează în legătură cu mine după ce se întunecă.
IONUŢ
Adu-I şi pe ei data viitoare.
IULIA
Ai vrea să mă vezi pe mine şi copiii mei?
IONUŢ
Sigur.
(Iulia continuă să meargă pe alee. După câţiva paşi se opreşte)
IULIA
Sigur. Eu şi copiii mei te vom vizita mâine seară.

(Iulia continuă să meargă şi iese. Ionuţ intră înapoi în clădire)

Pe aceeaşi pagină pe care ai descris aranjamentul scenei şi indicaţiile scenice de deschidere, trasează câteva replici şi începe să scrii dialogul. Inserează indicaţiile scenice acolo unde este necesar, pe măsură ce continui. Scrie cu răbdare şi aminteşte-ţi că acesta este numai un proiect care poate fi schimbat mai târziu.
Pasul 6: Când ai terminat primul proiect al scenei, pune data la începutul paginilor şi păstrează-le în caietul tău. Tocmai ţi-ai terminat scena.

EDITAREA SCENEI
Chiar dacă ai muncit mult la scrierea scenei tale, foarte rar se întâmplă ca o scenă să fie scrisă perfect de prima dată. Trecerea prin procesul de editare te va ajuta să-ţi vezi piesa axact aşa cum o vroiai. Cantitatea de editare necesară diferă de la scenă la scenă şi de la persoană la persoană. Unele scene pot trece prin mai multe proiecte pentru a fi exacte. Unele scene pot avea nevoie numai de mici retuşuri, iar altele de o schimbare totală.
Când editezi, ai în vedere mai multe elemente ale scenariului. Vei avea nevoie să corectezi greşelile gramaticale. Vei vrea să fii sigur că personajele sunt reale. Vei vrea ca povestea să fie credibilă. Vei vrea ca timpul şi locul scenei să fie cât mai clare.
Poţi folosi procesul de editare pentru a începe să încerci să faci ficţiune din fapte adevărate. Uneori vei vrea să schimbi unele fapte adevărate pentru a face tema poveştii nai clară şi mai dramatică. Asta nu “taie” importanţa experienţei reale. Ea este adaptabilă pentru scenă. În editare vei lucra cu comentariile pe care le vei face tu sau prietenii tăi. Editarea te va ajuta să câştigi aptitudini de dramaturg.

EXERCIŢIUL 10: Citirea scenei
Când îţi citeşti scena cu voce tare,poţi adesea auzi ce fel de informaţie lipseşte sau ce trebuie să fie schimbat. Dacă poţi să aduni nişte prieteni, poate fi de ajutor să-ţi auzi scenariul citit cu voce tare de ceilalţi. Ăţi va da şansa să asculţi cum va suna pentru public.
Pasul 1: Ia scenariul şi citeşte-l cu voce tare. Cum sună? Reflectă povestea ta? Sunt schimbări pe care vrei să le faci?
Pasul 2: Roagă două persoane să citească scena cu voce tare. Pune-I să citească scenariul înect, pentru ei, înainte de a-l citi tare.
Pasul 3: Roagă-I să joace indicaţiile scenice. Ei vor vrea să repete scena înainte de a o juca în faţa ta. Nu oferi actorilor indicaţii despre cum să citească sau să joace scena. Tu vrei să afli dacă scenariul are toate informaţiiile de acare ai nevoie!
Pasul 4: Poţi ruga alte persoane să vadă piesa împreună cu tine. Roagă un actor să citească personajul şi descrierea decorului cu voce tare. Acest lucru este necesar, deoarece ei nu au costume, machiaj sau recuzită.
Pasul 5: Când te uitţi la piesă, vei observa două lucruri. Primul, actorii pun ceva din ei înşişi în personaj. Al doilea, vei vedea dacă dialogul şi acţiunea îţi spun povestea aşa cum ai dorit-o.
Pasul 6: După terminarea piesei, scrie orice idee îţi vine în minte în legătură cu schimbările pe care le-ai face.
Pasul 7: Vorbeşte cu actorii şi cu cei acre au văzut scena. Pune întrebări pentru a primi comentarii care îţi vor fi de ajutor. De exemplu, dacă au înţeles cine era în scenă şi unde, şi când a avut loc, dacă au înţeles povestea etc. Ascultă-I cu mintea deschisă!
Pasul 8: Adaugă o nouă pagină în caietul tău în legătură cu aceste comentarii.

EXERCIŢIUL 11: Decizii asupra schimbărilor
Va trebui să iei decizii asupra editării scenariului. Ca şi dramaturg, va trebui să te găndeşti la toate elementele scenei, personaje, aranjament, dialog, poveste, conflict şi deznodământ.
Dramaturgii se fândesc la moduri de a adăuga avantaje pentru public. Ei vor creea adesea un punct de întoarcere în poveste la sfârşitul unei scene sau a unui act. Acesta se numeşte punct culminant. Este momentul când se spune sau se întâmplă ceva ce va face publicul să înţeleagă că asta va afecta personajele sau povestea. Dar publicul nu ştie cum îl va afecta sau ce se va întâmpla. Asta va ţine publicul în suspans, îl va face să dorească să ştie ce se va întâmpla în scena sau actul următor. Are scena ta un moment de suspans sau mister precum acesta? Are un punct culminant?

Un alt lucru la care trebuie să te gândeşti este tema scenei, care este diferită de poveste. Tema este lucrul principal pe care vrei să-l înţeleagă publicul. Tema exemplului tău poate fi “Răbdarea şi înţelegerea sunt esenţiale în dragoste”.
Încearcă să-ţi descrii tema într-o propoziţie. Tu vrei ca acţiunea scenei să ilustreze publicului tema. Asta este ceea ce publicul va lua acasă şi se va gândi la ea. Păstrează asta în minte când scrii şi editezi.

Pasul 1: Începi o nouă foaie de hârtie pe care o intitulezi LISTA DE EDITARE. Pune data la începutul paginii. Foloseşte lista ca să scrii toate schimbările pe care te-ai decis să le faci la proiectul scenariului tău.
Pasul 2: Corectează toate cuvintele care nu sunt scrise bine. Scrie toate noile informaţii pe care vrei să le adaugi şi unde le vei pune în scenariu. Notează, de asemenea, tot ce vrei să schimbi sau să elimini.
Pasul 3: Uită-te peste comentariile pe care tu şi prietenii tăi le-aţi făcut. Gândeşte-te la informaţiile pe care ţi le-am dat. A facut mai mult de o persoană acelaşi comentariu? Dacă da, trebuie să iei cu atenţie în considerare ceea ce au spus.
Întreabă-te, “Sunt de acord cu acest comentariu?” Dacă răspunsul tău este afirmativ, gândeşte-te cum poţi modifica scenariul pentru a-l îmbunătăţi. Dacă răspunsul tău este negativ, treci la comentariul următor.
Comentariile şi sugestia pot deveni folositoare, dar scenariul îţi aparţine. Fii sigur că toate schimbările pe care le-ai decis să le faci, vor ajuta povestea să fie spusă aşa cum vrei tu să fie spusă.
Pasul 4: Scrie următoarele idei care-ţi vin în lista de editare. Uneori va trebui să schimbi evenimentul real pe care este bazată scena ăentru a face lucrurile mai reale, mai clare. Îţi vei folosi creativitatea şi imaginaţia pentru a face piesa mai credibilă, chiar dacă este diferită de ceea ce s-a întâmplat.

Iată exemple de comentarii şi soluţii de editare:
Poţi avea comentarii ”Nu înţeleg rostul scenei”. Poate va trebui să modifici evenimentul real un pic. Poate conţine prea mult dialog care nu are nimic de-a face cu înţelesul scenei. Gândeşte-te că problema nu poate fi în scenă- uneori oamenii din public nu se integrează în atmosferă. Decode-te dacă este o problemă, şi dacă da, cum să o rezolvi. Poate este de mai mult sau de mai puţin dialog.
Dacă ai un comantariu “Nu înţeleg de ce personajul a făcut ceea ce a făcut”, poate că ai omis ceva ce ar explica acţiunea personajului – motivul personajului .
Doi oamni au comentat “M-am gândit că personajul este mult mai tânăr decât am văzut că este”. Cum ai descris personajul în distribuţie? Felul în care vorbeşte personajul sună matur sau adolescentin?
Pasul 5: Reciteşte-ţi lista de editare pentru a fi sigur că schimbările nu vor crea confuzie. Uneori dacă ai făcut o schimbare, vei fi nevoit să faci şi altele. Adaugă orice alte schimbări listei tale de editare, De exemplu, dacă ai scos o parte din dialog, va trebui să adugi dialog nou pentru scenă, pentru a fi înţeleasă şi pentru ca acţiunea să rămână liniară. Sau poţi avea două idei de schimbare care pot fi contradictorii. Decide-te ce cale vrei să apuci şi scoate cealaltă idee din minte.
Pasul 6: Fă schimbările pe care le-ai vrut la scenariul tău.
Pasul 7: Reciteşte-ţi scenariul după ce l-ai schimbat. Întreabă-te dacă povestea şi înţelesul ei sunt mai clare. Sunt mai credibile personajele? Eşti mulţumit de schimbări?
Pasul 8: După ce ai făcut toate schimbările dorite, scrie un al doilea proiect al schiţei şi datează-l pentru caietul tău.
Nu te gândi la priectul tău editat ca la unul permanent. După câteva zile sau săptămâni te vei decide să faci noi schimbări sau să scapi de schimbări. Recitirea cu voce tare a piesei editate îţi poate da idei diferite. O piesă înseamnă perseverenţă şi muncă susţinută în vederea progresului.

6.Transformarea scenei într-o piesă
Acum că ai lucrat la scena ta, poate vei vrea să o vezi jucat-ă. Scena ta poate fi singulară, dar mai pot fi şi alte piese pe care vei vrea să le scrii. Poate vei vrea să dezvolţi aceste scene într-o piesă cu un singur act.
O piesă cu un singur act are, de obicei, 20 min. până la o oră. Ea poate avea mai multe scene sau numai câteva.

EXERCIŢIUL 12: Creând mai multe scene pentru piese
Pasul 1: Uită-te la scena ta şi întreabă-te “ce se întâmplă în continuare?” şi “ce s-a întâmplat înainte?” Poţi adăuga scene la piesă înainte sau în timpul scenei pe care deja ai scris-o. Piesa ta poate avea loc în decursul a câtorva ore, zile sau ani – nu există reguli.
Pasul 2: Încearcă să face LISTA SCENELOR care vin înainte sau după scena ta. Acum, vei scrie numai o mică descriere a ceea ce s-a întâmplat. Îţi vei dezvolta ideile şi acţiunile în exerciţiul următor.
Pasul 3: Gândeşte-te la personajele tale şi la evenimentele din noile scene. Sunt situaţii reale? Sunt personaje credibile? Fii sigur că ai incluse scene în care publicul va ajunge să înţeleagă şi să-I pese de peersonaj/e.
Pasul 4: Uită-te la lista scenelor. O scenă duce la alta? Piesa ta are conflict? Acest conflict duce la un punct culminant? Este acest conflict rezolvat în bine, sau în rău?
Dacă piesa nu are conflict, s-ar putea să nu reţină atenţia publicului. Iar dacă conflictul nu este rezolvat la final, publicul nu va fi mulţumit. Gândeşte-te să foloseşti conflictul, punctul culminant şi deznodământul pentru a face scenele mai dramatice.
Pasul 5: Poate va trebui să schimbi lucrurile care s-au întâmplat cu adevărat înainte sau după după evenimentul tău pentru a da dramatism piesei de teatru. Fă orice schimbare la lista scenelor ce va clarifica tema, va face personajele mai reale şi va adăuga conflict.

EXERCIŢIUL 13: Dezvoltarea piesei
Îţi poţi folosi lista scenelor ca şi rezumat pentru piesa ta. Scrie numai câte o scenă, aceeaşi paşi de dinainte.
Pasul 1: Rezumatul
Rezumă fiecare scenă nouă pe o foaie separată de hărtie la fel ca la Exerciţiul #.
Pasul 2: Personajele noi
Descrie orice personaj nou, la fel ca în Exerciţiul 4.
Pasul 3: Crearea decorului
Fă o foaie a simţurilor pentru fiecare scenă nouă, aşa cum ai făcut la Exerciţiul 5.
Pasul 4: Dialogul
Scrie dialogul pentru fiecare scenă nouă la fel ca la Exerciţiul 7. Fii sigur că dialogul este conform cu personajul. De exemplu, un copil ar vorbi diferit dacă ar avea 5 ani, faţă de 10 ani.
Pasul 5: Citeşte dilaogul la fel ca ca Exerciţiul 8. Fă orice schimbări vrei, bazate pe această lectură.

EXERCIŢIUL 14: Scrierea scenariului piesei
După ce ţi-ai dezvoltat noile scene, vei scrie noile scene în formatul scenariului. Reciteşte Exreciţiul 9 dacă vrei să-ţi reîmprospătezi memoria. Când aceste scene noi sunt combinate ci scena originală, piesa ta va fi scrisă.
Pasul 1: Noile personaje
Folosind paginile cu personaje, adaugă orice personaje noi şi descrierea lor în formatul scenariului, pe prima pagină a proiectului de scenariu.
Pasul 2: Decorul fiecărei scene
Aranjează decorul în formatul scenariului pentru fiecare scenă nouă. Adaugă şi indicaţiile scenice de deschidere pentru fiecare scenă nouă la descrierea decorului.
Pasul 3: Adaugă dialogul
Pune fiecare scenă împreună, adăugând dialogul şi indicaţiile scenice după fiecare descriere a decorului. Include şi ieşirile şi intrările. Uită-te la foaia simţurilor pentru a vedea dacî âţi dă orice idee pe care care a-I putea să o pui în indicaţiile scenice, pentru a face timpul şi locul mai clare.
De exemplu, sumarul nostru ar putea arăta cam aşa:
TIMPUL: Primăvara devreme 2009
DECORUL: un cartier de case din vecinătatea parcului
SCENA 1: Pe o alee, într-o după-amiază
SCENA 2: Pe o alee, 3 zile mai târziu
SCENA 3: În apartamentul lui Ionuţ, sera următoare
Adaugă un sumar al piesei tale la pagina de titlu. Acum ai completat piesa ta de un act.
Cum să-ţi vezi piesa jucată
Acum, că ai că ţi-ai completat scena, sau ai scris mai multe scene de un act, poate vei vrea să o vezi jucată în faţa unui public. Mulţi dramaturgi îşi produc scenariile. Trebuie să găseşti un spaţiu pentru piesă şi penru public. O biserică sau un centru comunitar ar fi foarte bune. Dacă eşti într-o şcoală, poate o sală de clasă mai mare sau sala de sport ar putea fi folosite.
Va trebui să alegi echipa de producţie. Nişte oameni ar putea lucra la costume. Alţi oameni ar putea lucra la decor şi recuzită. (uită-te la costurile acestor lucruri!)
De asemenea ai nevoie de actori. Alege oameni care sunt similari personajelor şi care nu se jenează să joace în faţa unui public.
Lasă actorii să-şi citească replicile acasă până le vor învăţa. Apoi organizează nişte repetiţii. Asta va da fiecăruia şansa să interacţioneze cu ceilalţi.
Vei avea nevoie de un regizor. Poate vei vrea să fii tu însuţi regizorul. Sau poţi alege pe cineva care nu este atât de implicat personal.
Uneori dramaturgii fac o repetiţie a piesei, fără costume, decor şi recuzită. Echipa stă jos sau în picioare şi îşi citeşte rolul. Lectura are nevoia de asemenea de repetiţii.
Decide-te asupra datei la care va fi jucată piesa. Trimite invitaţii prietenilor sau lipeşte afişe în cartierul tău. Poate vei pune un preţ mic de intrare pentru a acoperi costurile producţiei sau pentru a dona banii.
Printează sau xeroxează un program. Acesta ar trebui să conţină toate informaţiile din pagina de titlu a piesei, tilul, numele tău şi sumarul. Apoi scrie numele fiecărui personaj şi numele actorului care-l interpretează. Scrie de asemenea în program şi lista cu ceilalţi membri ai echipei de producţie şi rolurile lor.

Felicitări! Tocmai ai făcut o mare afacere, învăţând cum se scrie o piesă de teatru!

GLOSAR
Act – unul dintre diviziunile mari ale piesei
Actor – persoana care interpretează un personaj într-o piesă
Distribuţie – toţi actorii dintr-o piesă alcătuiesc distribuţia
Personaj – o persoană care este portretizată într-o piesă
Punctul culminant – punctul de maximă încordare într-o piesă
Conflictul – lupta dintre personaje care rezultă din diferenţele de interese, idei sau aşteptări sau lupta personajelor din cauza acţiunilor şi circumstanţelor
Costumul – hainele pe care le poartă un actor pe scenă
Semnul – un semnal dat unui membru al echipei de producţie pentru a începe o acţiune, precum aprinderea-stingerea luminilor sau unui actor pentru a-şi începe vorbirea
Dialog – replicile pe care le vorbesc actorii
Regizor – o persoană care instruieşte şi supravegheză echipa de producţie
Editare – schimbarea şi îmbunătăţirea scrierii
Motivul – cauza acţiunii unui personaj
Piesă – povestire scrisă pentru a fi jucată
Dramaturg – persoana care scrie o piesă
Producător – persoana responsabilă de atragerea fondurilor băneşti şi care face angajamentele necesare pentru o piesă
Echipă de producţie – Grup de persoane care muncesc pentru a prezenta o piesă
Prop(prescurtare de la “proprietate”) – un element folosit pe scenă de un actor
Repetiţie – sesiunea de practică înainte de prezentarea publică a piesei
Deznodământul – punctul de rezolvare a conflictelor
Scenă – Diviziunea mai mică a actelor unei piese
Scenariu – textul scris al unei piese
Decor – tabloul general şi alte elemente scenice (precum mobilă sau recuzită) care arată unde are loc piesa
Aranjamenul decorului – descrierea locului şi timpului piesei
Indicaţii scenice – descrierile a unde şi când se mişcă actorii pe scenă
Tema – înţelesul principal al piesei

P.S. Nu uita, să mă inviţi la premieră!

foto by Răzvan Pleteriu http://www.badorgood.com/authors.php?id=5713

(Gum, Lori – How to write a play. New York: Literacy Volunteers, 1991)

Cablul de la Kabala

Textele care au ca obiect de studiu ştiinţele profetice fac în permanenţă trimitere la Kabala, iar textele care au ca obiect de studiu Kabala complică foarte mult lucrurile, care deja sunt complexe prin natura lor, generând confuzie şi chiar obscuritate per subiect.

Prin aceste rânduri răspund tuturor celor care m-au întrebat “...care este, de fapt, legătura dintre Kabala şi Tarot?”

Kabala este o doctrină, nu un tratat sau o colecţie de formule magice, este o doctrină mistică de interpretare, o tradiţie ezoterică, ştiinţa secretă a magilor antici şi a ocultiştilor moderni, este cheia marii enigme a spiritului omenesc. Acest flux de informaţii formează teoria universală şi general valabilă din care se desprind toate ştiinţele.

Kabala, cu întreaga pleiadă de arte divinatorii, nu se deschide tuturor, pentru că dincolo de accesarea teoriei, tot mai evidente şi la îndemâna oricărui, rămâne ca piatră de încercare practica şi susţinerea în fapt a principiilor, ceea ce blochează, sau chiar lezează pe cel care nu-şi re-cunoaşte limitele. Dar, este bine de ştiut că fiecare are dreptul să acceadă spre marea ştiinţă a corespondenţelor secrete...

Mulţi asociază Kabala tradiţiei iudaice, dar originea ei nu este iudaică, ci mult mai veche. Evident, teoriile sunt şi aici împărţite, maestrul Renan o declară de origine caldeeană, Basgne o consideră de sorginte egipteană, iar Ehteridge îi atestă izvoarele în inima Indiei.

Personal consider Kabala o tradiţie universală care nu a reuşit să fie “conservată” oficial decât de foarte puţine popoare.

Principiile care stau la baza Kabalei sunt simple, ca Legea suverană a Analogiei, teoria numerelor etalată în filozofia iniţiatului Pitagora, principiul unităţii care stă la baza construirii oricărui univers (templierii ştiu de ce...) şi principiul Forţei Vitale, a fluidului magnetic sau esenţial, cel care explică în parte miracolele şi forţa ştiinţelor profetice, printre care se numără şi Tarotul.

O formulă simplă de înţelegere a învăţăturii kabalistice pe matricea tarotului este următoarea:

10 fluxuri de lumină, care se împart în 22 de căi secrete, 10 cifre care se combină cu 22 de litere,

sau

Kabala = Puterea Cuvântului + Forţa Vitală + Esenţa Numărului

foto: Răzvan Pleteriu http://www.badorgood.com/authors.php?id=5713

Artemis Lunara

Zeiţele lunare sunt deosebit de importante, indiferent de registrul mitologic. Au atribute comune paradoxale, sunt sălbatice şi pline de violenţă, dar deţin şi cheia izvorului care generează viaţa şi armonia. Este evident dualismul extremelor, cel care amestecă moarte şi viaţă, cele două mari mistere ale Universului. Zeii pot domni foarte bine peste toate ale lumii, însă doar zeiţele stăpânesc viaţa şi moartea.
Zeităţile lunare sunt prezente în toate ritualurile de magie, ceea ce demonstrează, constant, puterea şi efectul benefic implicit.

Artemis Lunara este prezentă în miturile lumii încă din perioada neolitică, desigur sub diferite nume, deoarece ea este cea dintâi încarnare a Marii Zeiţe, o zeiţă războinică, adorata amazoanelor, care, la porunca Ifigeniei, îi sacrifica pe toţi bărbaţii care eşuau pe râurile insulei unde se aflau. Nefericiţii erau atârnaţi de ramurile unui copac alegoric, situat în inima templului. Acest cult sângeros a fost înlocuit printr-o practică simbolică , prin care se lăsa să curgă câteva picături din sângele unui bărbat. Ceva mai târziu, simbolica sacrificiului a fost preluată de uciderea taurilor.

Artemis reprezintă femeia de demult, cea care domneşte peste moartea şi sufletele muritorilor. Preotesele ei purtau adesea măşti ce îi reprezentau pe Alani, câinii care vânează. În mitologia wicca, în fiecare an, soţul zeiţei este sacrificat de haita de câini sacri, pentru a sfinţi solul şi pentru a face ca soarele să răsară din nou, după iarnă.

Această zeiţă lunară, reprezentată prin Ursa Mare, apără axa Pământului. Din acest motiv, a fost reprezentată, adesea, sub forma unui urs, iar helveţii o numeau Artio. Mai târziu, tradiţia celtă i-a scurtat numele, care a devenit Art.

Era soţia lui Arthur, cea care va da naştere întregii mitologii arthuriene a Cavalerilor Mesei Rotunde, dar şi tradiţiei wicca, ce face din Arthur seniorul sacrei vânători şi îi atribuie şi un fiu, Robin, cel care ajunge să fie legat de legendele cu Robin Hood, apărătorul văduvelor şi a orfanilor. Progenitura acestei zeiţe devoratoare de bărbaţi în timpurile preistoriei este cel puţin la fel de interesantă.

Ulterior, creştinătatea Evului Mediu a făcut-o sfântă, cu numele de Ursula, şi a canonizat-o, sub formula sincretismului, care a recuperat multe zeităţi şi ritualuri păgăne în registrul sărbătorilor sfinte.

La fel de important de ştiut este faptul că arborele care susţine Universul era un corespondent feminin, fiind dătător de rod. Acesta, în Extremul Orient purta numele Mjotvidr, care tradus înseamnă Copacul-Mamă. Este un simbol mesopotamian, iar textele păstrate ne trimit la conceptul că Luna era un receptacul al sufletelor nenăscute.

Dacă suntem atenţi, din când în când la miezul nopţii pe Lună plină, se mai disting fragmente rătăcite ale invocaţiilor de demult, care apropiau sufletele unele de altele, dar mai ales apropiau sufletele de Marele Spirit:

„Fie să fiu cuprins de bucuria vibrândă a vieţii care creşte în mine
Şi ca toate creaturile să-mi servească scopurilor şi dorinţelor.
Fie ca a vieţii roată să stea cu mine acum şi pururea!”

foto by qurity - http://www.photoblog.com/qurity/

TRITHEM

Johann von Heidenberg, benedectin german, zis şi Trithemius, s-a născut la Trittenheim în anul 1462 şi s-a stins din viaţă 55 de ani mai târziu, la Wurzburg.

După o copilărie nefericită, intră mulţumită sprijinului unuia dintre unchii dinspre mamă, la Universitatea din Trier, unde foamea sa de cunoştinţe încearcă să se potoleasca. Nu are încă 19 ani când fondează, împreună cu camarazii săi, o societate iniţiatică, Solidas Celtica (Confreria celtică).
Într-o zi, în toiul iernii, pe drumul care-l duce către mama sa, este surprins de viscol şi găseşte adăpost la abaţia benedectină din Sponheim. Rămâne aici, devine călugăr şi în curând abate (1484). Cum clădirea este ameninţată de ruină, iar călugării sunt ignoranţi şi lipsiţi de ideal, lui Trithemius îi revine o sarcină grea; el o duce la capăt cu bine, astfel încât mănăstirea lui cunoaşte o mare faimă, cu biblioteca sa de două mii de volume în limba greacă, latină şi ebraică, celebră în întreaga Germanie. Pietatea şi erudiţia sa sunt vestite. Lumea vine de departe să-l vadă. Va influenţa pe numeroşi savanţi, printre care Agrippa, Paracelsus, Della Porta.

Devine recunoscut ca maestru în ştiinţele oculte. Astfel, scrie Stenographia în care dezvăluie „mai mult de o sută de feluri de scriere secretă”. Atâta ştiinţă îi nelinişteşte pe călugării pe care îi conduce, şi care într-o zi, profitând de absenţa lui îi ard o parte din cărţi. De fapt, Trithemius, nu a renunţat niciodată la studiul kabalei, pe care îl aprofundează şi-l expune mai ales în Polygraphia sa, ca „bună şi sfântă ştiinţă a magiei”.
În acest domeniu, reputaţia sa este atât de mare încât Faust însuşi nu îndrăzneşte să-l întâlnească. Vigenère va face din Trithemius un precursor, la fel ca şi istoricii criptografiei, deorece sistemul de scris practicat în Stenographia reprezintă nu doar un letrism, ci şi o adevărată tehnică ocultă.

"Patrocle, mie mi-e frică de bursuc!"

Este una din replicile Lizucăi ce cutreiera împreună cu căţeluşul ei, Patrocle, Dumbrava minunată imaginată de Sadoveanu. O fetiţă declară război unui Univers impus şi contorsionat de false valori. Se retrage din lumea/spaţiul care îi refuză protecţia refugiindu-se, iniţiatic, într-un plan fantastic, din care, însă, frica este nelipsită...

Orice salt într-un level superior al jocului presupune păstrarea din balastul de care vrem să ne scuturăm, iar cel mai greu este format din bolovănişul fricii, deorece această emoţie impune un stil de viaţă limitativ.
În universul impus şi contorsionat de frică al fiecăruia regăsim teama realistă sau precauţia care servesc supravieţuirii în contrast cu teama iraţională, ce indică probleme psihologice şi intrapsihice. Chiar mai mult, teama utilă din punct de vedere social este un comportament acceptat şi normal, care se exprimă în aproape fiecare domeniu al vieţii, de le ferecarea cu zece lacăte a uşilor, până la obiceiuri alimentare coercitive. Nu reprezintă o ruşine şi nici o degradare manifestarea fricii, mai cu seamă că frica este indusă permanent prin toate canalele mass-mediei, deoarece prin frică se declanşează marile resorturi ale afacerilor umane – de la cele sentimentale (frica de singurătate), la cele financiare şi patrimoniale (frica de sărăcie).
Din punct de vedere evolutiv se poate vedea că viaţa umană începe printr-o experimentare a fricii suferită de copilul mic: teama că se pierde, teama că-şi pierde mama/familia etc. Frica se continuă de-a lungul vieţii şi culminează, în final cu teama resimţită în faţa morţii însăşi, la care se adugă frica de necunoscut. În cadrul unei vieţi normale, frica este contrabalansată de nenumărate manevre şi compensaţii defensive ce fac viaţa tolerabilă şi chiar plăcută.
Alinierea spirituală cu credinţa are capacitatea de a reduce nivelul general al fricii. Energia spirituală schimbă dominaţia creierului cu un sistem mai pozitiv, prin care hormonii de stres sunt înlocuiţi cu endorfine, serotonine şi alţi neurotransmiţători.
Cel mai graţios gest al omului este retragerea din sentimentele şi atitudinile negative.
Eliminarea fricii reclamă subjugarea imaginaţiei care îşi află originea în... Dumbrava minunată, atunci când diferenţierea între realitate şi fantezie nu este încă bine dezvoltată. Astfel, în copilărie, imaginile înfricoşătoare şi emoţionale există în imaginaţia noastră şi nu sunt supuse controlului. Ele se pot transforma rapid în superstiţii şi imagini înfricoşătoare, consolidate prin basme şi programarea mass-mediei. Desenele animate conţin de obicei o multitudine de imagini şi producţii grafice înspăimântătoare, constituind în felul acesta o sursă frecventă de spaime pentru copii. Este important de reţinut că toate cercetările asupra activităţii cerebrale arată cum creierul unui copil nu poate face distincţia între realitate şi violenţa televizată.
Frica are tendinţa de a se auto-consolida şi constituie o piedică în calea dezvoltării competenţelor de adaptare. Frica de eşec, are ca rezultat apariţia unor inhibiţii şi scade încrederea socială. Individul se retrage “condescendent” într-un balon de săpun mizantropic, terorizat de mania persecuţiei, persecutând la rândul său. Teama de dezaprobare socială conduce şi ea la retragere în carapace şi la sărăcie emoţională, ca să nu scriu meschinărie.
Dacă Lizucăi de acum o sută de ani îi era frică doar de bursuc, Lizucăi de azi îi este frică şi de bursuc şi de Patrocle, adică de singurul ghid spre Dumbrava minunată în care stă ascunsă Poarta Curajului!

n foto: Răzvan Pleteriu: http://www.badorgood.com/authors.php?id=5713

Toamna

Îşi porneşte vârtejul din degetul meu arătător. Uite, vezi? Se ridică în spirală până la cer, iar de acolo, de pe norul indigo, se aruncă înapoi spre pământ, în butoiul cu melancolie. Din nou spre înalt, se ia la întrecere cu stolurile migratoare, le prinde în praştie de vânt şi le trimite departe, departe de tot...
Plouă. Plouă cu picături dulci de must şi cu frunze colorate, plouă pentru a mai dilua din parfumul ameţitor al rodului care a copleşit pământul şi plouă pentru a ne mai aduna din risipirile fierbinţi ale verii.
Vârtejul din degetul meu s-a oprit o secundă, pentru ca tu să nu te mai îndoieşti vreodată de puterile mele.
Uite, vezi?

foto: Răzvan Pleteriu http://www.badorgood.com/authors.php?id=5713

Poveste

Odată un pescar a găsit un vas de aramă, scos la mal din adâncurile mărilor, şi fără să ştie a eliberat duhul duhurilor. Acesta, în dorinţa de a-i mulţumi a rostit:
- Spune-mi trei dorinţe şi am să ţi le îndeplinesc. Care ar fi prima?
- Iat-o, a spus pescarul. Aş dori să mă faci atât de isteţ, încât să le pot alege cum trebuie pe celelalte două.
- Prea bine, a răspuns duhul. Care sunt celelalte două?
Pescarul s-a gândit o clipă şi i-a răspuns:
- Mulţumesc. Nu mai am nici o dorinţă.

n text extras din: Cercul mincinoşilor: Povestiri filosofice din Lumea întreagă de Jean-Claude Carrier, volum apărut la Humanitas, Bucureşti în anul 2006.

n foto: http://www.elmspuzzles.com

STELE

În TAROT, steaua este reprezentată de arcanul XVII. Emblema acestuia este steaua în 8 colţuri. Influenţa sa dăruieşte tinereţea fără bătrâneţe, dragostea veşnică şi speranţa. Simbolizează creaţia care se împlineşte în cel ce conştientizează naşterea mistică în mişcare, pregătirea iniţiatică. Te uiţi la cer pentru prima oară, te deschizi spre taine, legi noaptea de zi prin clipa trezirii, deschizi ochii spre lumina cosmică într-o minunată afirmare de sine.

Stelele apar pe bolta cerească asemenea unor sori mici, ficşi, care se luptă cu întunericul. Vestesc dragostea, protecţia, fericirea şi sunt ca nişte puncte de lumină în inconştientul omenesc. Aceste reprezentări luminoase ne călăuzesc şi ne apără, fiind puteri legate de Dumenzeu şi supuse legilor divine.
Îngeri de lumină, ne pregătim pentru clipa când fiecare dintre noi va fi o stea...
Steaua cu 5 colţuri, numită steaua lui David, este o manifestare directă a luminii divine, a puterilor centrale ce domnesc asupra Universului, cu care se identifică sufletul mistic. Se hrăneşte cu scântei de bucurie şi de cunoaştere.
Steaua cu 6 colţuri, sau pecetea lui Solomon, simbolizează îngemănarea dintre spirit şi materie, interacţiunea dintre elan şi materie, echilibrul întru simţire dintre forţele omeneşti şi cele divine. Dăruieşte protecţie cerească.
Steaua cu 7 colţuri are rezonanţa sunetului armonios al muzicii, al celor 7 culori ale spectrului solar şi ne leagă de izvorul vieţii, de energia cosmică. Este echivalentul curcubeului.

Steaua are o semnificaţie aproape generală de limpezime, noroc, evoluţie, progres.
Luceafărul de dimineaţă este nefast, pentru că este aducător de boală.

În Peru, stelele sunt ochii sufletelor celor drepţi, care vin să-i vadă pe pământeni. La incaşi, stelele reprezintă dublul celor de pe pământ, pe care îi ajută să găsească bunăstarea şi belşugul.
Steaua din Bethleem simbolizează o deschidere a spiritului spre astrologie.
Pe un plan mai prozaic, stelele înlesnesc împlinirea unor planuri ascunse, a unor dorinţe tainice.

Dacă apar în vis, stelele semnalează o serie de evenimente care ne privesc direct:
- Dispărând de pe cer: este semn de moarte în familie;
- Stele căzătoare: pierdere de bunuri sau prestigiu, în funcţie de întreg contextul visului;
- Cer înstelat: sprijin de cel mai înalt nivel şi succes pe toate planurile.

În general, apariţia stelelor în vis semnifică protecţie din partea Atotputernicului pentru sufletul care luptă împotriva întunericului. Iniţiaţii le văd mereu!

SIMON MAGUL

Iată un personaj misterios din secolul I, pomenit în Noul Testament, în scrierile patristice şi în scrierile gnostice. Fiecare, în parte, îl prezintă diferit şi ambiguu.
Izvoarele creştine îl prezintă ca pe un doritor să cumpere cu bani forţa spirituală a Apostolilor, de unde şi termenul de simonie, care denumeşte traficul sacralităţii şi al funcţiilor ierarhice bisericeşti.
S-a botezat creştin prin apostolul Filip, care predica învăţătura lui Isus Christos în Samaria, ţinutul original al lui Simon Magul, care era “vrăjitor şi amăgea poporul Samariei”, oamenii înşişi afirmând că el e puterea lui Dumnezeu, numită cea mare” şi ascultând de el, “fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui le luaseră minţile”: predica lui Filip reuşeşte, însă, să îndrepte atenţia mulţimii spre învăţătura creştină, ceea ce îl determină şi pe Simon la convertire. Posibil ca gestul său să fie datorat curiozităţii, mai mult, decât dorinţei de a schimba credinţa, fiind atras de practica taumaturgică (conferirea Duhul Sfânt prin punerea mâinilor).
Origene nu face decât să reia textul din Noul Testament. Nu ne informează mai mult nici Terlullianus. În Apologia, Iustin Martirul vorbeşte despre un samaritean, Simon, din satul Gitta, care a devenir celebru prin minunile săvârşite la Roma, sub Claudius, ajungând să fie socotit zeu.
Hippolytos citează o scriere atribuită lui Simon Magul, Marea Revelaţie, în care se predică prezenţa Forţei Infinite, ca principiu a tot ce există, un principiu identificabil cu focul increat – ca element, însă creator, cu rol esenţial în cosmogonie.
Într-o scriere aparent gnostică, Recognitiones, e prezent un Simon Magul, care susţinea că, mai presus decât tot zeii existenţi, este Zeul Bun, incognoscibil şi neputând fi măcar conceput, în timp ce zeul din Noul Testament este un zeu imperfect, al răutăţii, astfel că şi lumea, opera lui, este imperfectă şi ea; aşadar mântuirea oamenilor nu ar avea altă cale decât soluţia unică a descoperirii şi cunoaşterii Zeului Bun (Bonus Deus).

Diverse apocrife au încercat să ilustre opoziţia dintre Simon Magul şi Simon Petru. Aflându-se la Roma, Simon Magul vrea să-şi consolideze popularitatea printr-un act de magie şi se pregăteşte să imite înălţarea lui Christos; fie pe Câmpul lui Marte, fie în For, sare în aer de pe o schelă specială.
Demonii îl susţin (într-o variantă se ridică el însuşi de la sol, în pură levitaţie), ca apoi Apostolul Petru le porunceşte să se retragă, iar Simon Magul se prăbuşeşte, zdrobindu-se de pietre (πέτρά).

Calculeaza-ti varsta creierului

am descoperit un joc interesant, care presupun că are o teorie întreagă...
Enjoy: http://flashfabrica.com/f_learning/brain/brain.html

LUNI

În paradigma simbolică a zilelor săptămânii, puse în legătură cu numărul magic “7”, cu cele şapte planete şi cu zeii lor protectori, în tradiţia culturală românească e considerată “fastă”, patronată de mitica Sfânta Luni, iar din panteonul sfinţilor creştini se consideră că patronii ei sunt Sf. Apostoli Petru şi Pavel sau arhanghelii Mihail şi Gavril: “Poporul zice că lunea este a sfinţilor îngeri sau voievozi şi e bine să se postească, fiindcă, atunci când moare omul, vine Sf. Mihail şi Gavril, care iau sufletul, cu milă şi blânzi, iar nu mânioşi” (A. Gorovei – Credinţi şi superstiţii)
În general se consideră că poartă noroc începerii activităţilor casnice şi practicilor medicale.

Despre copilul născut lunea se spune că este urât, însă foarte sănătos şi norocos.

Se înterzice comerţul şi datul cu datorie, peţitul şi plecatul la drum lung. Poate şi de aici, se consideră zi nepotrivită pentru înmormântări

Ambivalenţa zilei de luni îşi are explicaţia în faptul, mai puţin cunoscut, că în cultura românească s-au suprapus şi s-au interferat cele două sisteme de numărătoare ale zilelelor săptămânii: una precreştină, în care luni era prima zi şi alta liturgică, în care luni era a doua zi după duminică – începutul săptămânii.
În acest caz, valorificarea axiologică a zilei de luni, ca şi a restului zilelor săptămânii, a depins de opoziţia par-impar şi de simbolistica începutului. În zonele unde era considerată începutul săptămânii, ea se află sub incidenţa simbolismului timpului “necorupt, tânăr şi viguros”: “Cum îţi merge Luni, aşa-i toată săptămâna!”
Dar unul este un număr impar şi, deci, fără noroc de ceea ce este legat de sporire, belşug, procreaţie etc., de aceea nu se pariază pe nimic ce are ca start ziua de Luni, când nici iarba nu creşte... Nu-i aşa?

n Bibliografie:
Antoaneta Olteanu – Dicţionar de mitologie.- Bucureşti: Paideia, 2004
Ivan Evseev – Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească.- Timişoara: Amarcord, 1998

InjuratURA

Poarta se închide automat. Am ieşit din casă pe caldarâmul oraşului. Este zgomot. Pe lângă sunetele metalice ale maşinăriilor percep un şuier constant, la fel de agresiv. Vocea oamenilor. Se vorbeşte mult pe stradă! Se vorbeşte mult, tare şi urât!

Fără să vreau, înregistrez frânturi din vocile celor ce trec pe lângă mine. Se prind de urechea mea cuvinte, fire din urzeala unui plan, şoapte de taină, declaraţii, acuze, dar mai ales înjurături!
Se înjură excesiv, şi când trebuie, dacă... trebuie, şi când nu este cazul. Înjurătura a devenit un tic verbal, aplicat cu precădere în spaţiul public urban, tocmai unde pretențiile de neam bun sunt mai mari...

Traseul către birou mă duce printr-o intersecţie problemă, plină de tensiuni, blocaje de trafic şi... multe accidente!
O traversez, fac stânga şi intru în perimetrul tribunalului înconjurat de grupuri de interese contrare. Trec de el, ajung în raza universităţii, după care intru în zona parcurilor, două mai mici şi unul mai mare şi mai umbros.

Drumul este frumos, dar disconfort datorită plaselor de cuvinte care împut aerul.

Înjurătura este o formă de magiei verbale, o aplicație ”soft” a blestemului, de unde şi forma ei în propoziţie interjecţională.
Departe de falsete pudibonde, popoarele primitive se mândresc cu înjurăturile lor, ca de o panoplie cu arme invizibile, letale, ce de un as strălucitor într-o mânecă cu manșetă murdară. Și românii se mândresc cu colecția de înjurături tradiționale, transmise din tată-n fiu, care atestă, nu doar creativitate, ci și cunoștințe complete despre noțiunile religioase și sexuale, cu efect percutant.
În acest registru, înjurătura este omniprezentă la români, la turci şi la unguri.

Tipologia înjurăturilor tradiţionale româneşti este vastă, însă gama sacră numai noi am dezvoltat-o până în detaliu, până la triumf!
Se înjură de cruce, cuminicătură, de morţi (în special morţii matriliniari), comândare, lumânare, suflet, mormânt, colivă, prescuri, spovedanie, botez, cununie şi de toate tainele Bisericii - principala sursă de inspiraţie, iată!
Din punct de vedere psihologic, înjurătura atestă nevoia de descărcare emoţională a omului, dar şi un gen de înclinaţii spre blasfemie, care îl situează pe om oarecum în afara obişnuitului şi a normalităţii, oferindu-i valenţe demonice.
De aici rezultă şi ambivalenţa (nu se putea altfel!) înjurăturii în cultura populară, pentru că cel care înjură îşi asumă un risc al păcatului dar, pe de altă parte (aia de ne place nouă mai mult), înjurătura are virtuţi apotropaice şi este, în mentalitatea românului, o probă a bărbăţiei...

Invoc momentul ca firmele de ecologie să evolueze până într-acolo când vor putea colecta şi recicla dejecţiile verbale de pe stradă, din parcuri, din instituţii, din şcoli, de pe terenurile de sport, din cafenele, terase, mijloace de transport în comun, mass media, literatură, muzică, magazine, locuri de agrement, dar mai ales din...
Am ajuns. Intru în birou. Sunt doar eu. E liniște și armonie. Sună telefonul. Ce p*la calului vrea și asta, așa, cu noaptea-n cap?! 

n

n

n foto: Răzvan Pleteriu http://www.badorgood.com/authors.php?id=5713