Fiecare personaj al acestei lumi, în momentul în care pornește într-o călătorie inițiatică de tip divinatoriu, poartă cu sine așteptări, uneori exagerate, alteori reduse în ceea ce privește aportul acestor discipline. Puțini sunt cei ce știu că Tarotul nu poate fi folosit cu funcție oraculară, zona sa de intervenție fiind mult mai elevată.
În locul detaliului egotic, Arcanele povestesc despre Ansamblul în care ego-ul personal reprezintă rotița integrată în Sistem funcțional.
Desigur, fiecare se folosește de această disciplină, cum știe sau cum crede de cuviință, fără să cunoască efectele interpelării Invizibilului și fără să cerceteze și cealaltă parte a Marelui Joc.
Nucleul Tarotului poate fi redat numai prin metaforă, iar un mag bun, adică un purtător de cuvânt bun al Instanțelor nevăzute este cel care are puterea să spună povestea în versuri.
Cei ce vor să cunoască nu sunt privilegiați (dacă interpretăm privilegiul ca pe o serie de facilități), deoarece cunoașterea responsabilizează, obligând la acțiune și la menținerea unei traiectorii existențiale consumatoare de mare efort și sacrificiu. Dar, altfel nu se poate, iar dovadă stau toate poveștile de început de Lume.
Este important ca Povestea relevată de Tarot să fie rostită celui care o invocă în ritmul interior al acestuia, în cuvintele pe care el le înțelege. Din acest motiv, magul poartă funcția de tălmaci, de traducător al semnelor purtătoare de intenții divine.
