28 februarie, 2010

Relaţii nepotrivite, urmările acestora şi ultima întâmplare a unui prieten

Ştiam că va muri, toate semnele prevesteau acest fapt. Ultima etalare făcută în toamnă anunţa începutul sfârşitului. Însă, oricâte semne ar fi, atunci când este vorba de un om tânăr, care pe deasupra îţi este şi prieten: este greu de acceptat fatalitatea.



Ştiam că va muri. Anul trecut, pe 1 decembrie, când ne-am întâlnit, după o tradiţie care nu are nimic programatic, dar care adună, instantaneu, grupul în zilele de sărbătoare, am văzut mantia morţii prinsă de umerii lui: semn că sufletul dezamăgit de alegerile minţii se pregătea de marele salt în ne-viaţă. În astfel de cazuri mă abţin să mă pronunţ, dar atunci m-am trezit vorbind, iar cei din jur, cum era şi normal, m-au privit uşor cruciş: pentru că este greu să accepţi informaţiile care îţi pun în pericol modul de a fi şi pachetul relaţiilor de bază.
Se spune că atunci când eşti pe drumul tău, adică pe drumul cel bun, eşti fericit, şi chiar dacă drumul este greu, găseşti energia necesară să faci faţă tuturor provocărilor. Şi, se mai spune – în continuare, că atunci când eşti nefericit, înseamnă fie că faci un mare ocol până la făgaşul destinului tău, fie te-ai rătăcit pentru totdeauna în labirintul lumii.

De mult prea multă vreme amicul meu era trist, deprimat şi teribil de imobil. Ştia că este bolnav, dar nu mai avea energia nici măcar să se îngrijoreze şi nici să-i îngrijoreze pe alţii, care ar fi avut forţa să pună pentru inima lui lucrurile în mişcare: atac de cord.

A murit în preajma zilei îndrăgostiţilor, aşadar conform tradiţiei care nu are nimic programatic, ne-am strâns toţi prietenii, de data asta pentru priveghi.
Priveghiul, evident, un spectacol, o oglindă perfectă a sufletului nebun şi frumos al lui Ingo: atitudini sublime vs. atitudini groteşti, transcendenţă vs. decadenţă, luciditate vs. „etnobotanic-itate”, decenţă vs. indecenţă, etc.

Dar ceea ce mi-a atras în mod special atenţia a fost recitalul relaţiilor nepotrivite, care s-au dovedit a fi sursa otrăvitoare, chiar şi pentru el, o forţă a naturii. Nu a reuşit să facă faţă viforului naturii umane, care l-a îngenuncheat, iar felul în care s-a raportat la lume a construit un nod gordian care din cauza morţii premature, a rămas nedesfăcut.

De ziua îndrăgostiţilor a murit omul cel mai îndrăgostit de dragoste şi de viaţă, dar care din pricina relaţiilor nepotrivite nu a reuşit să strângă în braţe nici dragostea, nici viaţa, pierzându-le pe amândouă, pentru totdeauna.

M-am gândit înainte să scriu despre astfel de lucruri, dar cred că nu deranjează pe nimeni, având în vedere că toţi vom trece prin această pe-trecere, când corpul părăsit de spirit va fi expus deopotrivă celor care s-au hrănit cu dragostea din el, precum şi celor care l-au sfârtecat folosindu-se de colţii cu pungi de venin ai reproşurilor.


Scriu aceste lucruri pentru toţi cei care se iau în serios în viaţă, pentru a muri cu folos, împăcaţi cu ei şi cu lumea.

Descriu aceste întâmplări personale pentru cei care mai cred că te poţi implica „impersonal” în viaţa altcuiva.

Scriu pentru că nefericirea ucide, fiind cea mai mare criminală în serie karmică. Scriu pentru că mi se face lehamite de cantitatea uriasa de nefericire existenta în jurul meu. Scriu pentru că m-am săturat să-i privesc pe cei apropiaţi cum aşteaptă cu detaşarea oii, ca minunile să coboare din cer.

Scriu pentru toţi cei care aşteaptă ziua de mâine pentru a rezolva noianul de păreri de rău, crezând că, dacă azi trăiesc, sunt nemuritori. Scriu despre nefericire pentru ca cel care citeşte aceste rânduri să se gândească la fericire ca la singura obligaţie în viaţă.

Am scris despre ultima întâmplare a lui Ingo, poate ultimul civilizator al barbarilor.


8 comentarii:

DoarEu spunea...

Off... si eu fac asta!Ma complac in relatii nepotrivite, doar pentru a fi iubita, apreciata... si, cu toate astea nu sunt...deloc si sufar enorm!

Mag Dalen spunea...

DoarEu,
îţi răspund la întrebarea ce mi-ai adresat-o în gând: nu căuta "casa" în afara ta, ci construieşte în jurul tău căminul visat.

Anonim spunea...

fericirea mea oare unde se afla?unde exista omul care sa-mi fie alaturi indiferent de situatie

Mag Dalen spunea...

Fericirea ta se află în tine, iar omul care să-ţi fie alături, indiferent de situaţie eşti tu. Nu poţi pretinde fericire într-o relaţie dacă făptura ta musteşte de nefericire şi nimeni nu este capabil să-ţi restaureze mantia de lumină a sufletului. Cel de lângă noi este motivul fericirii, nicidecum generatorul ei. Re-inventează-te şi lasă-i pe cei de lângă tine să te re-descopere

Anonim spunea...

Iubesc cu toata inima, dar ma doare ca nu stiu daca sunt iubita si cat? Ma doare indoiala mea!!!

Mag Dalen spunea...

la ce te-ar ajuta confirmarea în această situație?

Anonim spunea...

Faptul ca ai mentionat "confirmarea" ma face sa deduc ca sunt iubita! Am ajuns sa cred cu adevarat ca afirmatia: "Acolo unde iubirea doare, exista de fapt si mai multa iubire!!!"este reala, traita, simtita...

Mag Dalen spunea...

nu aș paria pe această afirmație, deoarece iubirea înseamnă eliberare, inclusiv de durere. Faptul că ne stânjenește iubirea, este un semn că amestecăm planuri diferite: nevoia de a iubi cu nevoia de a fi iubit, laolaltă cu manifestarea/confirmarea acestor nevoi.
Faptul că ne doare, este doar o etapă a evoluției personale, în care nu trebuie să ne ancorăm. cu adevărat, totul este într-o permanentă devenire/mișcare, iar fiecare pas înainte ne deschide alte perspective. Celebrează iubirea ce o porți, respectă-l și fii recunoscătoare celui care o generează în tine, dar mergi înainte, fără a cere ceva în schimbul acestor elemente personale.

Trimiteți un comentariu