Codul Codului

Pentru o anumită categorie de public, Codul lui Oreste: Lumea este oglinda în care te priveşti, reprezintă un sens în non-sens, regăsind în cele 316 pagini un desfăşurător complet al unor teme interesante de discuţie.

Întrebarea repetitivă, „ai citit cartea lui Oreste?” m-a determinat să o răsfoiesc, mergând pe principiul de a nu ignora invitaţiile voalate la o anumită „petrecere”, pentru care nu am găsit în timp util, scuza ideală. Astfel, în momentul în care am hotărât să cercetez subiectul, am primit volumul de la o cunoştinţă: „pe mine nu m-a convins”. Nu am dezvoltat conversaţia, nu aveam nici timp şi nici răbdarea cuvenită să-i explic că această carte nu a fost scrisă pentru a convinge pe nimeni, la nimic...

Şi am purces pe firul temei centrale, al codului, intrând în jocul de marketing lansat, cu ceva timp în urmă, de Dan Brown (cel care a cucerit piaţa editorială cu o carte catastrofală ca stil, dar magnifică prin tema abordată, dichisită cu stratul diafan al pudrei subliminale), dar nu am identificat un cod personal(izat), ci doar fragmente universal valabile, strânse, buchet, într-o compilaţie elaborată şi în mod voit alambicată. Un pic din toate, asemeni unui cuprins explicat al unui posibil tratat.

Prin text (îşi) răspunde acelor întrebări existenţiale, ce-şi au culcuşul în spaţul ezoteric, trezindu-le la viaţă în conştiinţa colectivă. S-a pariat pe falsa permisivitate a misterului, transformat, abracadabric, într-un motan răsfăţat de publicitate fiindcă ştie să facă tumbe, distrând, în disperare de cauză, audienţa.

Este alegerea domnului Oreste, de altfel un personaj interesant, dar care a căzut nepermis de mult în capcana „oglinzii” întinsă de alţii, riscând să fie înghiţit de ea. De Lume?

Studiind de ani buni ştiinţele ezoterice, am parcurs în formulă academică bibliografia obligatorie pentru a identifica întreaga plajă a domeniului şi cu cât am citit mai mult, cu atât am realizat că, ezoterismul este o disciplină în care studiul nu are aceeaşi importanţă ca în ograda ştiinţelor exoterice, deoarece, în acest perimetru, experimentul nu poate fi evaluat sau cuantificat în sistemele clasice de referinţă, obiective, ci în scală subiectivă, interioară, unică, fiecare din noi reprezentând un etalon divin al Realităţii.

În ezoterism participi, primind invitaţia (Sentinţa Divină) unui Conciliu Superior din Invizibil, care-ţi transmite informaţia într-un program personalizat. Iată unul din motivele pentru care formulele de studiu şi diseminare nu sunt privite ca necesitate în aceste coordonate.

Iniţierea autentică rămâne într-un cerc închis, nicidecum plasată în emisiuni la ore de maximă audienţă, în care Adevărul Relativ ia chipul celui care îl invocă, creându-i Iluzia unui transfer autentic.

Şi astfel, rezumatul Rezumatului are şansa să viruseze şi mai mult ne-înţelegerea oamenilor, hipnotizaţi de strălucirea derdeluşului pe care pot patina spre Mister, fără ca nimeni să-i atenţioneze de faptul că sub pojghiţa subţire se găseşte Abisul, pentru care nu au primit instrucţiunile de supravieţuire.

Domnul Oreste colaborează inedit cu apetitul publicului său pentru metafizic, superstiţie şi senzaţional, antrenându-le aceste atribute, reprezentative vremurilor în care realitatea reală nu oferă satisfacţii.

Cartea are ceva din registrul liturghiei transmise în direct, pentru acei creştini practicanţi, care din motive de „altă treabă”, sau „nu am chef”, rămân acasă, aprind televizorul ca pe lumânare, ca apoi, dărâmaţi de evlavie, se crucesc şi-ngenuchează fie lângă aragaz, fie lângă sistemul home cinema.

Reducerea ezoterismului la o supapă a fobiilor generate de incapacitatea „liderilor” de a activa în rândul maselor instrumentele cu care să cucerească vizibilul, este injustă, deci nepotrivită. Invizibilul, prin definiţie, nu are cum să aparţină Omului: Invizibilul nefiind congruent cu lluzia.

În alte cuvinte, conform instrumentarului divinatoriu, Oreste conştientizează, în bună măsură că a fost tras pe sfoară. Cartea nu reprezintă ceea ce îşi dorea cu adevărat. Acest experiment, reprezintă o etapă importantă din care trebuie să alunge cât mai curând dezamăgirea generată de propriul demers, de impulsul egotic, păstrând, din toate acestea, înţelepciunea şi formula magică a magiei. Cu greu îşi va reveni, neexitând un prilej consolator în forul interior. I s-a promis mai mult decât i s-a dat, şi a pariat pe acest proiect desluşind parţial interconexiuni superioare, care i-au permis să depăşească limitele orizontului său nemijlocit. Postura sa în acest cod este una incomodă.

Publicul spre care îşi îndreaptă atenţia nu are în acest moment suficientă energie pentru a reacţiona conform proiecţiilor editoriale. Înţelegerea şi alegerea ideilor din cod sunt asemenea imaginilor date cu încetinitorul, fiind dez-orientaţi spre temeri care nu-şi au rezolvarea în intenţia, de altfel bună, însă fără efectul scontat. Cei care reacţionează activ se împart în două categorii, cei care încă nu s-au maturizat şi cei care au îmbătrânit înainte de vreme, adică nostalgicii aflaţi nu în căutarea de soluţii salvatoare, ci de refugii iluzorii.

Volumul în sine poartă semnul sentimentelor rănite, luându-se decizii împotriva dorinţei, atât în lumea de aici, cât şi în lumea invizibilă. Proiectul nu îi face un serviciu lui Oreste, deoarece prin intelectualizare necontrolată primeşte îngheţarea unor sentimente preţioase... Întreaga poveste a fost dată peste cap de o prezenţă feminină, de tip androgin, al cărei orgoliu şi exacerbare influenţează negativ evoluţia unui spirit evoluat şi de bun simţ, îmbrăcat în haina personajului media, Oreste.

Alchimia sau Lecţia autorului din Oglinda invocată nu ţine de exerciţiul talentului de cronicar, ci de capacitatea de a echilibra realitatea reală în care se găseşte. Ca pas următor, se recomandă aplicarea teoriilor expuse, întru ochiul publicului.

gânduri şi rânduri înscrise în culisele marelui spectacol al efectelor...