12 martie, 2009

Mai este România ţara românilor?

În ultima vreme primesc pe mail exagerat de multe texte şi imagini care înfăţişează una din rănile deschide ale românilor, imaginea ţării în afara graniţelor geografice (nu politice) generată de confuzia forţată a românilor cu ţiganii.

Românii reacţionează la ceva, este bine! Dar, în general, se cunoaşte că reacţia românilor ca grup/popor nu se manifestă decât în cazuri extreme, când “picătura a umplut paharul”, iar manifestarea în sine nu conţine elemente diplomatice...
Toată lumea este de acord că cel puţin pe majoritatea canalelor media se prepară “poţiuni la ceaun” care produc intoxicaţii cu cultură ţigănească, licori multimedia care conduc inevitabil la contaminarea culturii dominante, oferind modele, eroi şi bio-ritmuri exotice.

La carnavalul de la şcoala unde învaţă copilul meu, mai mult de jumătatea elevilor participanţi erau “mascaţi” în ţigani, iar jumătate din jumătatea mascată în ţigani era costumată în Flacăra, soţia unui bulibaşă dintr-o telenovelă de mare audienţă. Costumul era prelungit cu gesturi specifice şi limbajul aferent.



Care este marca identitară a acestui popor şi vorba aia “ce vor ei de la viaţa noastă, dă gagii?"



Iată, în continuare, un răspuns documentat pentru românii care încă nu s-au “costumat” în ţigani, într-un articol publicat în Ziarul de Cluj de către Ioan ABRUDAN, în 29 noiembrie 2007, şi expediat de Iulian, un bun prieten, care insistă să cobor în exotica realitate românească... :)

Ţiganii sunt un popor migrator. Migrarea ţiganilor din India în Europa s-a facut între secolele al IX-lea şi al XIV-lea, în mai multe valuri. Odată cu intrarea lor în Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au căpătat şi numele etnic pe care îl poartă astăzi, ţigani. Aflându-se pe teritoriul Greciei şi-au atribuit denumirea unei secte religioase greceşti cu numele Athinganis sau Atsinganos care insemna "de neatins".
Prima atestare a ţiganilor în Imperiul Bizantin este conţinută într-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numitii Adsincani, renumiţi pentru vrăjile şi faptele rele pe care le fac. Istoria europeană a ţiganilor începe la începutul secolului al XIV-lea, când aceştia au pătruns în Turcia, venind din Asia Mica. Prin anii 1415 - 1419 îi întâlnim în toată Europa Centrala, din Ungaria până în Germania. Pe la 1422, o bandă numeroasă de ţigani coboara în Italia, până la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri a început mult înainte de valul de ţigani veniţi din România). În deceniul următor au ajuns până în Franţa, Spania, Anglia şi Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de "egipteni" (Gypsies), foarte curând li s-a fixat numele pe care il poartă şi astăzi. Foarte interesant este că ţiganii şi-au atribuit întotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au îngăduit să-şi ascundă etnia: "Şatra" vine de la casta Kshatria (războinică) căreia nu i-au aparţinut niciodată!


"Tigan/Zigeneur/Zingaro etc" vine de la "Athinganoi", secta religioasă grecescă recunoscută pentru activitatea de prezicere, ţiganii n-au aparţinut niciodată acestei secte...


"Gypsy" vine de la "Egyptian" cum şi-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinţe şi mâncare pe gratis, pretinzând ajutor ca fiind creştini egipteni aflaţi în pelerinaj!
"Yansser" cum sunt cunoscuţi la New York , vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat ţiganii emigraţi în America pe la 1900. În Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner şi Sinti. În limba franceza s-a impus numele Gitanes. În limbile engleză şi spaniolă, Gipsy, respectiv Gitano. În Danemarca, Suedia şi Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tătari).

Precum se vede, ţiganii s-au răspândit în toată Europa, venind din India prin Asia Mica şi nu constituie sub nici o formă o problemă legată de poporul român, mai mult decât de cel maghiar, francez sau spaniol, de exemplu.

Cea mai timpurie informaţie scrisă despre prezenţa tiganilor pe teritoriul României datează din 1385. De la primele atestari ale prezenţei lor în Ţara Românească şi Moldova, ţiganii au fost robi şi vor rămâne timp de mai multe secole, până la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea. În mod paradoxal, perioada cea mai bună a ţiganilor a fost în perioada regimului comunist. În anii '70 PCR-ul în primii ani ai comunismului a manifestat în ce-i priveşte pe ţigani, un fenomen de neconceput înainte: în aparatul de partid, în miliţie, armată şi organele de securitate au fost angajati un număr relativ mare de ţigani care au lansat o politică de formare a unui naţionalism ţigănesc de colonizare a satelor săteşti şi svăbeşti cu ţigani aduşi nu numai din toată România, dar aduşi şi din exteriorul României (Cum vă explicaţi că în satele din săsime sau şvăbime în care nu vezi ţipenie de altă etnie în afara ţiganilor, care vorbesc limbi precum bulgara, rusa, slovaca etc?).


Imediat după '90 Nicolae Gheorghe apare ca membru GDS, publică la Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane internaţionale, devine membru Soros, lansează tot felul de programe pentru ţigani, precum şi înfiinţarea de catedre universitare ţigăneşti. Aceastp ascensiune a unor ţigani s-a petrecut mai ales în condiţiile politicii sociale a regimului comunist, care urmărea încurajarea categoriilor sărace şi distrugerea vechii structuri sociale, refractara noilor rânduieli.


Aşa se explică de ce, nu în puţine comune, în funcţia de primar a fost pus un ţigan. Datorită originii sociale "sănătoase" ţiganii au fost promovaţi mai departe, făcând carieră politică, ajungând în aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru ca proveneau din categoriile sarace. Aceşti ţigani adevăraţi, oameni ajunşi în anumite funcţii, vor avea un rol important în promovarea etnică şi în regimul ce a urmat regimului comunist. Si sub aspect locativ ţiganii au făcut un important progres în anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al ţiganilor până în anii '50 au fost schimbate cu apartamente în blocurile nou construite, iar din anii '70, '80, cu locuinţe în case naţionalizate. Aşa s-a ajuns în situaţia de astăzi, când centrul multor oraşe mai este ocupat de ţigani.

Sunt câteva elemente importante care nu pot fi ignorate:


1) Generalul (şeful) securităţii din jud. Sibiu în '71 era un ţigan care fusese deportat cu familia în Transnistria de unde a fugit
2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in '71-'72
3) Cioabă e văr primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)
4) Cioaba participă la primul congres ţigănesc de la Londra din '71 unde apare prima oară etnonimul de Rom
5) Anii '80 înseamnă plecarea masiva a saşilor
6) Securitatea organizează un program de colonizare cu ţigani a săsimii şi şvăbimii
7) Scopul nu a fost integrarea ţiganilor. Integrare înseamnă o populatie minoritară ţigănească într-o populaţie majoritară de altă etnie. O majoritate ţigănească cu o minoritate ignorabilă de altă etnie nu duce la integrarea ţiganilor, ci la asimilarea celorlalţi. ( cazul unor moldoveni din Galati asimilaţi în ţigănia din Garcini, de lângă Braşov).


După 1989 s-au produs unele transformări majore în comportamentul populaţiei de ţigani. Pe fondul liberalizării economice, o parte din ei au început diverse afaceri, dintre care multe profitând de haosul legislativ de la începutul anilor '90, dar şi de dispreţul general faţă de legi, au ajuns să aducă unei parţi a ţiganilor sume importante pe care s-au clădit clanuri puternice, care folosindu-se de pătura săracă a ţiganilor, domină lumea interlopă, cu ramificaţii importante în sfera politicului. De asemenea, profitând de deschiderea graniţelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai ales in Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante.
După 1996 se axează exclusiv pe dezvoltarea organizaţiilor politice ţigănesti din Ardeal, a promovării ţiganilor ardeleni în tot felul de organizaţii politice, de a infiltra absolut totul. Este clar că e vorba de naşterea unui naţionalism ţiganesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritorială, România. Este interesant că, mai ales în afara graniţelor, ei nu se autoidentifică drept ţigani, ci români. Schimbând sărăcia din ţară cu ghetourile din străinătate, această populaţie de ţigani dezrădăcinaţi, şi pierzând şi urma de identificare culturală, comite un număr important de infracţiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor native ale acestor ţări. Această antipatie, datorită confuziei create de denumirea de român cu cea de rom, ca o denumire modernă a ţiganilor, se transferă asupra poporului român în ansamblu. Ca şi cum denumirea de "rom" simplă nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns până la forma "romani/romanies" în limba engleză care este limba în jurul căreia se învarte întrega lume. Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la denumirea de rom şi la impunerea ei ca obligatorie în actele oficiale din România?


Agresiunea lexicală rom/roma/roman - romani/români - romanies/romanians - romanes/româneşte, a fost aplicată asupra ţării şi naţiunii noastre imediat după 1990, în cadrul unui program complex dezvoltat de Fundaţia Soros în România. Beneficiind de numeroşi membri ai etniei ţigăneşti în guvernările României - sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Andrei Pleşu - după "Memorandumul" lui Petre Roman, care oficializă denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat în cale schimbătorilor de limbă şi istorie. O primă dispută a fost cea legată de cuvântul "romi", românii fiind prostiţi apoi că aceasta va fi înlocuită cu "rromi", o altă formulă care doar a sporit debandada lexicală.
De amintit, ca fapt divers, ca în anii 1995, limba cu care Soros vroia sa înlocuiască ţigăneasca primise numele de "romalli", formă care nici nu se putea declina şi care a fost înlocuită ulterior cu "romani" şi varianta "rromani". Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificată cu "roma/romani/romanies". Confuzia este generală, inclusiv la nivelele academice ale intelectualităţii din ţările afectate de valul de imigratie şi/sau infracţionalitate ţigănească.


Cine, ce să mai înţeleagă?!


Strigător la cer este că denumirea nu are nici o bază istorică, ţiganii nu au purtat niciodată de-a lungul istoriei acest etnonim şi provine din cuvântul "DOM", care pe limba originară a ţiganilor înseamna "om". Prin denaturare (voită) "dom" s-a transformat în "rom" cu "r" accentuat, apoi din "rom" s-a trasformat în "roma" apoi în "romani" şi în "romanies".

S-a ajuns astfel încât ţiganii să aibe numele identic cu al românilor în limba engleză.
Romani cu români şi romanies cu romanians (doar ca în engleză nu există diacritice după cum vedeţi, iar la o un simplă căutare pe google a cuvântului romani se vor afisa linkuri cu ţigani!). Practic denumirile sunt identice.
În toată perioada post-decembristă s-a manifestat o presiune constantă din partea unor organizaţii sau din partea unor politicieni, personalităţi de frunte cu ascendenţă romă, în folosirea în documentele oficiale a etnonimului "rom". Ca un răspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Văcăroiu, ministrul de externe Teodor Meleşcanu recomandă folosirea în continuare în documente a cuvântului "ţigan" în concordanţă cu cuvintele folosite în celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului român. Presiunile continuă şi în 2001, Petre Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 către prim-ministrul Mugur Isărescu, în care, in virtutea dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie în toate documentele oficiale române a denumirii de rom pentru a identifica etnia ţiganilor. Mugur Isarescu îşi însuşeşte Memorandumul şi emite o hotărâre de guvern în acest sens. Trebuie precizat că documentele UE referitoare la denumirea de "rom" erau indicative, şi nu obligatorii.
Pe de altă parte, nimeni nu contestă dreptul la autoidentificare, care este un principiu european general. Dar în cadrul procesului de autoidentificare nu trebuie să existe suprapuneri peste denumirea istorică a unor popoare europene existente. Să nu uitam exemplul Greciei care a refuzat să recunoască Republica Macedonia pentru că se creea confuzie cu denumirea unei provincii istorice greceşti (Reţeaua Soros Open Network fiind şi aici vectorul principal în creearea acestei denumiri).

Azi s-a ajuns la denumirea de FYR (Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem aştepta de la o clasă politică ce este mai preocupată de interesele personale mărunte în detrimentul intereselor naţionale, compusă din indivizi fără perspectivă istorică, ce se promovează unii pe alţii pe criterii de cumetrie, şi nu de competenţă.

Rezultatele se văd. În condiţiile în care România ocupă prin Leonard Orban postul de comisar european pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldovenească (o invenţie bolşevică) drept limbă oficială recunoscută în UE.

S-a spus la momentul nominalizarii că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanţă pentru comisarul român. Realitatea a dovedit contrariul. În timp ce Bulgaria luptă pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii români nu au schiţat nici un gest în problema limbii moldoveneşti.
Privitor la problema ţiganilor în ansamblu şi a nefericitei denumiri de rom, fără îndoială că avem nevoie de minţi luminate, şi nu de teribilismul unui ministru de externe ca şi Cioroianu, care în suita gafelor monumentale, declara că ar fi bine dacă am cumpăra o parte din Sahara pentru a-i muta pe concetaţenii noştrii ţigani. Nu de fanfaronadă ieftină şi păguboasă avem nevoie. Romii români (sună interesant, nu-i aşa?) sunt şi ei cetăţeni cu drepturi egale. România trebuie să conlucreze cu UE în programe de afirmare a identităţii culturale a populaţiei de tigani în paralel cu integrarea lor socială şi creşterea nivelului educativ.

În ceea ce priveşte denumirea de rom, chiar daca ne aflăm în ceasul al 12-lea, este necesar un plan de măsuri diplomatice, întinse poate pe mai mulţi ani, pentru a sensibiliza organismele europene şi a se îndrepta această mare eroare de a denumi o populaţie transfrontalieră cum sunt ţiganii cu un nume atât de apropiat şi generator de confuzii, de numele istoric al poporului român.

Luând în considerare progresia demografica până în 2025, când pe fondul declinului de natalitate la români şi maghiari şi al scăderii mortalitatii la ţigani, aceştia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia României, depăşindu-i pe maghiari, la care adăugam confuzia din ce în ce mai pregnantă a numelui de rom cu cea de român, poziţia României în familia europeană apare într-o poziţie tot mai îngrijorătoare.
În absenţa unui plan concret ce trebuie urmărit cu consecvenţă, cred că sunt toate şansele ca în conştiinţa civică europeană să se consolideze credinţa că România chiar este ţara romilor (dacă nu s-a întâmplat deja) şi se prefigureaza tot mai mult ideea domnului Teodor Meleşcanu care spunea că se doreşte creerea unui stat ţiganesc în Romania, că România va fi în curând ţara ţiganilor...

Orice naţionalism se bazează pe:
1) limba comună (în sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate de reţeaua Soros Open Network care încearcă să inventeze o limbă ţigănească împletită cu româna şi care au denumit-o Romani Vlax, exact Vlax! Nu era de ajuns că ne-au furat etnonimul de român, acum vor să ne compromită şi etnonimul de valah/vlah...

Aceasta teorie strigătoare la cer este avansată de un anume Ian F. Hancock care îşi publica lucrările prin intermediul organizaţiei Soros. Cercetătorul menţionat mai sus şi care se recomandă drept "Romani" cu descendenţă britanică şi maghiară, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas. El încearcă, şi probabil reuşeşte să convingă mulţi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, că "olahii" sau "vlahii" sunt de fapt ţigani, de unde ar veni şi denumirea limbii Vlax Romani, prezentată ca "un dialect al limbii române" vorbit de populaţia "Vlax/Vlach". Este revoltător şi intolerabil, asistăm practic la rescrierea istoriei!
2) etnia comună = natiunea
3) etnonimul
4) teritoriul
5) statul
6) drapelul
7) istoria comună
Ţiganii au purces pe calea definirii propriului lor naţionalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victimă sunt românii. Să lăsăm minciuna şi ipocrizia deoparte, iar dacă ei consideră numele ţigan peiorativ, atunci să-şi ia numele lor original care este DOM şi nu ROM.
pentru liniştea sufletului celui trecut Dincolo... în România imaginară, plină de lumină şi credinţă
n
n
n
foto:
Răzvan Pleteriu http://badorgood.com/membri/razvan%20pleteriu/fotografii/1
Andrei Nacu http://www.fotodigital.ro/detaliuuser.php?user=451