Sâmbătă după-amiază a avut loc confruntarea directă dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu, doi dintre principalii prezidenţiabili ai României. Întâlnirea s-a desfăşurat sub semnul lui Cinci de Spade (reprezentarea astrologică a lui Marte în Scorpion), a lui Şapte de cupe şi a Şaptelui de bâte. Aşadar formula relaţională a fost marcată de ceartă, amăgire şi atac. Chiar şi sub aceste atribute, întâlnirea şi-a împlinit rolul, descărcând din tensiunile aferente unei lupte deschise pentru putere.
Şi cum se întâmplă în astfel de cazuri, reacţiile ulterioare nu s-au lăsat aşteptate. Din comentariile istericoide ale „analiştilor” s-au desprins, în unanimitate, prestaţia bună a lui Antonescu, eschiva plictisitoare a lui Băsescu şi cadrul improvizat al dezbaterii (adică holul garnisit cu steaguri, microfoane, reflectoare, un benăr şifonat şi un mediator ambiguu, care nu ştia nici să vorbească limba română fără accent local, nici să-şi poarte costumul, ales în culoarea nepotrivită a betonului).
Dar, altfel nu era posibil. De ce? Deoarece realitatea vulgară, evidentă, reprezintă oglinda unei realităţi subtile, ce nu poate genera decât manifestarea energetică a ceea ce primeşte. Cu alte cuvinte, confruntarea reprezintă oglinda intimă a societăţii româneşti, aşa cum este ea în realitate şi de la care trebuie plecat, dacă vrem ca fiecare pas ce-l facem, să fie, cu adevărat, un pas înainte.
Din punct de vedere politic, ca popor (statutul de naţiune a fost pierdut în două etape consecutive: după al doilea război mondial şi după revoluţia din '89) suntem primitivi. Chiar dacă politicienii stau comod în scaune capitonate de pluş, cu candelabre de cristal deasupra creştetelor pomădate şi îmbrăcaţi în costume create pentru oameni curaţi de câteva generaţii, asta nu schimbă parfumul contrafăcut al dilentatismului.
Aşadar, confruntarea de sâmbătă dintre prezindenţiabili reprezintă chintesenţa corpului social românesc, cu bune şi cu rele, cu sentimente şi resentimente, cu dorinţa infantilă în bine şi cu sedări masive pentru a nu lăsa durerea profundă să ne inunde nervii şi spiritul. Da, supravieţuim, cu infuzii masive de capital străin, un sânge infectat ce ne leagă definitiv de structuri potrivnice.
Şi dăi şi luptă, şi luptă şi dăi cu un Antonescu revoltat, un Băsescu deraiat şi un Geoană absent. Lipsa de înţelegere şi cumetriile haotice au dat naştere unei familii politice dizarmonice, mereu în gardă şi pe picior de divorţ, în care iubirile pasionale sfârşesc fie sub ploaie de vitriol, fie cu un avort legislativ.
Dincolo de discursul fiecăruia, care nu a surprins cu nimic, am remarcat celălalt plan, cel care susţine discursul. Este simplu să detectezi adevărul, dacă eşti atent la oamenii care sunt în jurul celui ce-l rosteşte. Staff-urile celor doi erau şi ele de faţă, pline de aplauze şi zâmbete condescendente. Pe lângă acestea, cu rol de bomboană, erau prezente şi soţiile
prezindenţiabililor, din a căror prestanţă poţi extrage capacitatea soţului de a-şi onora... promisiunile.
De exemplu, proaspăta mireasă Antonescu nu a transmis decât prezenţă fizică, şi aceasta destul de departe de prezenţa fizică a lui Crin. Cei doi nu formează un cuplu, ci o echipă politică, pusă pe fapte mari. Postura doamnei Antonescu denotă energie masculină, competitoare şi deloc complementară; departe de Crin, departe de lumea lui interioră, departe de sufletul obligat să lupte singur, fără sorţi de izbândă. Despre perechea Antonescu nu se poate spune mai mult, pentru că nu este nimic mai mult de spus, lipsa fluxului vital fiind evidentă!
Perechea Băsescu este mult mai expresivă, chiar dacă ceea ce exprimă nu are rolul să ne liniştească. Aţi observat expresia de pe faţa doamnei Maria Băsescu? Nu vi se pare că rictusul perplexităţii domniei sale este similar cu cel al ţării pe care soţul ei o conduce? Maria este tristă, singură, înşelată şi speriată, la fel ca cealaltă parteneră de viaţă, România - o fată frumoasă şi bogată, dar cam prostuţă, cu care după o logodnă chinuită de 5 ani, în care a amăgit-o că va trăi bine, îşi încearcă din nou norocul la ea, cu tradiţionalul slogan marital, la bine şi la greu. Domn cu caracter, nu-i aşa?, care intenţionează să-i pună pirostriile pentru a spăla, de ochii lumii, urmele şi ruşinea violului politic la care a supus-o el şi gaşca lui de bişniţari.
De ce sunt aduse soţiile în faţa alegătorilor în societăţile dezvoltate?! Pentru că perechea unui conducător reprezintă garanţia succesului, a încrederii şi a bunăstării. La nivelul subtil al mentalităţii colective, un cuplu puternic are câştig de cauză în faţa tuturor. Dacă vrei să descifrezi capacitatea unui bărbat de a reuşi şi de a te sprijini, priveşte-i obiectiv partenera de viaţă, şi abia apoi lasă-ţi destinul în mâinele lui.
De ce sunt aduse soţiile în faţa alegătorilor în societăţile dezvoltate?! Pentru că armonia dintre cei doi reprezintă capacitatea şi forţa bărbatului de a trăi în Adevăr, iar adevărul este făuritorul de spor şi linişte. România în momentul de faţă se găseşte sub Cinciul de cupe, adică trăim întro ţară părăsită de protectori, orfană, la cheremul piraţilor. Apariţia acestei lame în etalare reprezintă NU-ul care trebuie acceptat, altfel riscăm înstrăinarea totală de noi înşine.
Nimic bun nu prinde viaţă în afara cercului magic al iubirii, chiar şi în domeniul arid al politicii. Dar, dincolo de iubire, cea care conferă salvarea este înţelegerea - cheia de boltă a lumii!
Nici Antonescu şi nici Băsescu nu se bucură de înţelegere în cadrul intim. Oprescu este singur şi risipit, Becali misogin arhaic, Vadim impotent, iar restul candidaţilor nu intră în calcul.
Singurul care cochetează cu înţelegerea este Geoană, cel care a prins din şoapta unui înţelept consilier, formula magică prin care să transforme această forţă primordială în combustia generatoare de victorie.
Şi pentru a folosi personaje sublime ca suport a superiorităţii înţelegerii în faţa oricărui alt atribut omenesc, îl aduc în text pe Iisus care, fără îndoială, i-a iubit pe toţi, dar singura de la care a primit înţelegere permanentă şi necondiţioantă a fost Maria Magdalena. Fără înţelegerea ei şi fără înţelegerea dintre ei, iubirea Lui ar fi fost imperfectă, iar salvarea incompletă. Acesta este Adevărul.
Tu, cititorule, trăieşti în Adevăr, sau încă te găseşti întrun spaţiu improvizat al vieţii, în directă confruntare cu El?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu