Arcana 0: NEBUNUL

Inspiratul, poetul, iniţiatul par adesea nebuni printr-un aspect al comportamentului lor, neîncadrându-se în normele obişnuite. Nimic nu pare mai nebun(esc) decât înţelepciunea pentru prizonierii pre-judecăţilor.
O legendă spune că există trei feluri de nebuni: acela care avea totul şi pierde brusc totul; acela care nu avea nimic şi care dobândeşte totul fără un proces tranzitoriu; în sfârşit, bolnavul mintal. Acestora, li s-ar putea adăuga un al patrulea, cel care sacrifică totul pentru a dobândi înţelepciunea, iniţiatul autentic.

Acesta din urmă nu este nimeni altul decât Nebunul din Tarot, care se găseşte în afara zidurilor raţiunii, în afara normelor societăţii. După Biblie, înţelepciunea oamenilor este nebunie în ochii lui Dumnezeu, iar înţelepciunea lui Dumenezeu, nebunie în ochii oamenilor. Aşadar, în spatele cuvântului “nebunie” se ascunde cuvântul “transcendenţă”.

Dintre toate imaginile Tarotului, acesta este cea mai misterioasă şi deci cea mai fascinantă, mai neliniştitoare. Spre deosebire de celelalte arcane majore numerotate de la 1 (Magicianul) la 21 (Lumea), Nebunul nu are număr. Este deci în afara jocului, adică în afara cetăţii oamenilor, în afara zidurilor. Merge sprijinindu-se într-un toiag de aur, capul îi este acoperit de o bonetă de aceeaşi culoare, asemeni marotei, jucăria nebunilor; pantalonii îi sunt rupţi şi un câine, în spatele lui, îl prinde de stofa lor, dezgolindu-i fundul, fără ca lui să-i pese.

Este un nebun, va conchide observatorul, aflat la adăpost în spatele crenelurilor cetăţii. Este un maestru, va şopti filosoful ermetist, constatând că bastonul, sprijinit pe umăr în vârful căruia are o boccea, este alb, de culoarea secretului, culoarea iniţierii, şi că picioarele lui, bine înfipte în sol, poartă încălţări roşii. Bocceaua este goală, dar este trandafirie, ca pielea şi câinele care încearcă să-l prindă: simboluri ale naturii animale şi ale averii de care nu-i pasă. Dimpotrivă, toiagul pe care se sprijină, pământul pe care calcă, umerii şi boneta lui sunt de culoarea aurului, de culoarea cunoaşterii şi a adevărurilor transcendente. Dar, mai ales, el umblă, iată ce e important; nu rătăceşte, merge înainte!

Unii autori numerotează această lamă a Tarotului cu 0, alţii cu 22. Douăzeci şi unu formând ciclul complet, ce înseamnă oare douăzeci şi doi, dacă nu întoarcerea la zero, ca la un contor?
Zero, sau douăzeci şi doi, Nebunul, conform numerologiei înseamnă limita cuvântului, acel dincolo de sumă care nu este altceva decât vidul, prezenţa depăşită care devine absenţă, cunoaşterea din urmă care devine ignoranţă, disponibilitate: cultura, ceea ce rămâne, după ce ai uitat totul.

Nebunul nu este neantul, ci vacuitatea, fana a sufiţilor (atât de dragi, mie), când nici o avere nu mai este necesară, conştiinţa fiinţei devenind cea a lumii, a totalităţii umane şi materiale de care s-a desprins pentru a merge mai departe.

Dacă este vidul, atunci este acela care separă ciclul încheiat de cel care va începe.

Chaboche spunea, pe bună dreptate, că 11 (unsprezece) şi multiplii săi sunt sori înainte!

La fel este şi Nebunul, lamă zero sau douăzeci şi doi, care merge înainte cu o evidenţă solară, călcând peste pământurile neumblate ale cunoaşterii, dincolo de cetatea oamenilor.