deSemnare

Arunc deoparte toate textele ce-mi sorb din atenţie şi părăsesc biroul în mare viteză. Mă grăbesc să ajung acasă, să mă ascund de cuvinte şi de tastele tasta-t-urii. Caut un semn bun, măcar de trecerea urgiei.

frig.

Un pas, doi, trei şi tot mai departe de buncăr. Ridic ochii şi îngerul bun îmi confirmă desenând lângă turla catedralei o cruce albă, de gheaţă din urme de avioane cu motoare.

Iarna şi-a închis socotelile cu lumea sub al cărei acoperiş m-am nimerit să fiu.

Nu am nici un dubiu, iar credinţa îmi este răsplătită în faţa altei biserici, de unde o văd ieşind, cu rozariul în mână, bolborosind rugăciuni de dezgheţ.

Înfofolita a chemat taxiul să plece departe, în neştiutul ţărilor reci, unde va migra cu întunericul ei alb, cu tot.

Acasă. Las geanta grea a celor o mie şi una de lucruri să cadă cu zgomot de pe umăr şi migrez, la rândul meu, în livadă unde semnele au întotdeauna dreptate.

semne de aur

semne de violet

mereu altele, aceleaşi semne de primăvară