PORTAL

Pisici albe, pisici negre ca pământul, cu picioare de păianjen, aleargă agil spre clopotniţă, pe coloanele catedralei. Cele din înalt, deja ajunse, aruncă funii din fir de Ariadnă împletite în câte 6...

Pentru a mia oară,
clopotul în mişcare.

Cupola se umple de dansul acestor făpturi. Scripeţi albi, scripeţi negri ca pământul compun ritmul, întinzând până la limită funiile corzii de care e prins inelul clopotului.

aerul nepăsător
mă pune în mişcare.

Clopotul nu e oţel, ci os. În formă de lalea stau prinse coastele mele. Pendulul nu e nici rece, nici greu, ci fierbinte şi viu.

inima clopoteşte

şi striveşte pentru o secundă liniştea.

Pisici albe, pisici negre, cu picioare de păianjen, păzesc poarta ce duce, departe, pînă la sufletul meu. Mereu atente otrăvesc, devorează bufonii, injectând venin în ochii aducători de blasfemie, ce asced spre colonadele interioare ale catedralei fără să tânguie, închipuit în clopotul lor, dragoste...

vibraţia predestinată sparge în cioburi
ferestra de linişte,
Cerul.