Pecetea lui Solomon în hermeneutica Tarotului

Pornim pe şirul acestui cifru de la Pecetea lui Solomon ce reprezintă Universul şi cele două ternare ale sale, Dumnezeu şi Natura, aşadar imaginea macrocosmosului. Acest simbol explică vorbele lui Hermes din Tabula de Smarald: „Urcă cu cea mai mare chibzuială de la pământ la cer şi apoi coboară din nou pe pământ şi strânge laolaltă puterile lucrurilor superioare şi ale celor inferioare. Astfel, dobândi-vei slava întregii lumi, iar întunericul se va îndepărta de tine.”

Pecetea lui Solomon reprezintă perfecţiunea Universului la lucrarea mistică a celor şase zile şi desemnează Lumea de sus şi cea de jos, Răsăritul şi Apusul, Sudul şi Septentrionul. Astfel, acest simbol al Lumii ilustrează cele şapte lumini în misterul celor şapte zile ale Creaţiei, deoarece centrul celor două ternare înlănţuite dă naştere septenarului pe care se înfăşoară şi se odihneşte natura – Natura aleasă de Dumnezeu pentru a sfinţi minunatul său Nume.

LUMINA Lumii iese din septenar pentru că din el se merge în denar, în cel ce reprezintă Orizontul Eternităţii, din care pleacă toată bucuria spirituală şi virtuţile lucrurilor.
Postura pe care aceste elemente o ocupă în pantaclu clarifică şi cele mai obscure aspecte. Această poziţie este relativ uşor de determinat cu ajutorul metodei opoziţiilor, constând în a aplica un element rămas nelămurit semnificaţia elementului opus acestuia. Şi iată, cum cele trei litere formează deviza lui Cagliostro.

P...

L... D...

Trecem de etapa în care este determinată sensul primei litere care înseamnă Libertate. Supoziţia este confirmată de triunghiul cu vârful în sus, reprezentat de cele trei puncte care îi urmează. În acest caz, care să fie semnificaţia literei D?

După metoda opoziţiilor, această literă, opusă primei, va avea un înţeles contrar cuvântului Libertate, ar acest sens trebuie închis în ideea de Necesitate. Dar triunghiul cu vârful în jos care îi urmează, pare să indice mai degrabă că această necesitate este pasivă în manifestările sale şi astfel, ideea de Datorie vine să ia locul literei D. Din reacţia lui L asupra lui D rezultă Puterea.

Acest exemplu simplu permite să se observe tehnica opoziţiilor care se dovedeşte foarte utilă în explicarea figurilor misterioase. Această metodă se foloseşte întotdeauna pentru a desemna opusele, fie prin culori diferite (cum sunt cele două coloane Jakin şi Bohaz ale francmasonilor, una roşie, cealaltă albastră), fie prin forme diferite precum capul şi coada şarpelui, imagini ale activului şi pasivului (sau simboluri ale generării plasate pe coloanele masonice), fie prin direcţii diferite, ca în Pecetea lui Solomon cu cele două triunghiuri cu vârfurile opuse (sau în cruce, reprezentând opoziţia liniilor).

Culori, forme şi direcţii opuse, iată cele trei modalităţi de a indica contrariile în pantacle. Aplicarea acestui sistem se regăseşte în diferitele maniere de reprezentare a tetradei, adică a imaginii absolului.

Tetrada este desemnată de cele patru litere ebraice:

Iod, reprezentând activul
He, ca imagine a pasivului
Vau, veriga ce le uneşte pe primele două
Cea de-a patra, He, este a doua literă repetată şi indică veşnicia lucrurilor produse de cuplu Osiris-Isis.

Dintotdeauna, iniţiatii au desemnat prin dispunerea în formă de cruce a literelor, Numele Divin.
În acest caz, direcţia indică semnificaţia elementelor, deoarece elementele active (iod şi vau) se află pe aceeaşi linie verticală, iar elementele pasive, pe aceeaşi linie orizontală.

Această tetradă este desemnată şi în simbolurile Tarotului:

SCEPTRUL/ BÂTA/ BASTONUL - reprezintă imaginea activului, iod.
CUPA – imaginea pasivului, he
SABIA/ CRUCEA – imaginea alianţei activului cu pasivul, vau
MONEDA/ DISCUL/ TALISMANUL - înfăţişează, în fapt, două cupe suprapuse şi ca urmare de două ori doi, indică repetarea lui he.

Aceste elemente sunt pictate în două feluri opuse, în roşu şi negru, pentru a arăta că tetrada se formează din opoziţia a două forţe primordiale, una activă – roşu, cealaltă pasivă – negru.
Explicaţiile despre figuri sunt esenţiale, deoarece ştiinţa antică rezidă aproape în întregime în pentacle, iar în aceste „detalii” se regăseşte inclusiv metoda de a scrie a celor trei limbi primitive: chineza, ebraica şi sanscrita. Astfel, chineza se scrie de sus în jos, adică vertical, şi de la dreapta la stânga, ebraica se scrie orizontal şi de tot de la dreapta la stânga, iar sanscrita se scrie orizontal, de la stânga la dreapta.

După opinia lui Saint-Yves d’Alveydre, direcţia de scriere ar indica originea instrucţiei popoarelor. Dacă presupunerea este adevărată, asta ar conduce la ideea că popoarele care scriu asemenea chinezilor, adică de la Cer la Pământ, au o origine care se apropie foarte mult de sursa primară, chinezii fiind singurii care mai posedă o scriere ideografică. În susţinerea acestei teze vine şi tratatul lui Moreau Danmartin, în care cercetează originile caracterelor alfabetice, şi în care demonstrează savant că semnele scrierii chineze sunt scoase din configuraţia semnelor cereşti. Popoarele care scriu precum evreii au primit învăţătura dintr-o sursă orientală, iar popoarele care scriu ca vechii indieni îşi datorează ştiinţa sanctuarelor druide Occidentale, iar de la acest element se pot ţese teorii întregi care să ateste un cuib de aur al înţelepciunii primordiale, aici, aproape de noi, pe tâmpla Kogaion-ului.