08 august, 2011

Be nat.


Sunt tot mai puține lucruri și locuri care să nu mă plictisească, sau care din pricina unui detaliu strâmb să nu-mi dărâme buna dispoziție. Am, cum s-ar spune, o permisivitate anemică generată de prostul gust afișat pe toate gardurile și de manelizarea bunelor maniere. Recunosc, nu mă pot adapta, pentru că nu îmi doresc să supraviețuiesc într-un sistem care nu are nimic în comun cu mine.

Și pentru că sunt un om bun, chiar dacă sub acoperirea unui statut de cetățean român chinuit, Matricea îmi oferă un semn din când în când că nu sunt singură, iar lucrurile frumoase, normale și sănătoase nu dispar, ci se comprimă în chintesențe.

O astfel de stare am descoperit-o în restaurantul/cafenea Be nat. (punct roșu) din București, amplasat în spațiul multifuncțional urban America House din Piața Victoriei.

Simpla deschidere a ușii te poartă într-un alt tip de civilizație, în care grandoarea este înlocuită cu bunul-gust, stridența asimilată de tonuri naturale, și chiar dacă dincolo de pereții de sticlă un laborator creează combinații de elemente comestibile fastuoase, mirosul greu de mâncare, pur și simplu nu există.

M-am așezat, mi-am deschis laptopul, iar liniștea m-a cuprins de după umeri. În general am o problemă cu ”muzica bună și tare” din sala de… mese, sau de conversațiile în care te autosesizezi să intervi ca mediator. Aici nu a fost cazul, nimeni nu deranja pe nimeni.

Mâncarea are și alt gust, nu doar de prăjit și sărat, iar aerul este respirabil, fără de noxe sau intrigi.

Am comandat din toate câte un pic, pentru a-mi răsfăța papilele gustative și o anumită parte a spiritului (cea responsabilă cu senzațiile bune și tandre), am sorbit cu nesaț din berea de ghimber și am lăsat povestea dintre mine și cei prezenți să se împletească singură.

Am avut pentru câteva clipe senzația de ”normal” și ”uman”, ruptă de o prejudecățile culinare ”ca la mama acasă”, sau că tot ce este bun este și scump. Eroare!

Spațiul este inserat cu elemente-surpriză, așezate cu dragoste și înțelepciune de Andreea Ionescu, zâna bună a marketingului, care a avut grijă să demonstreze că, ”da, se poate” să fii și nat.urban) nu doar nat.rural.

Serinissimă, adâncă și autentică reverență!