Am întâlnit, de curând, un om cu nume vesel care propovăduiește, fără să clipească, un nou cult, invitând lumea să adere, sau după caz, voință și orgoliu să formeze corpul de sacerdoți.
Am citit cu stupoare toate scrierile sale și dacă la început am râs, ulterior m-am îngrijorat pentru ceea ce se întâmplă atât de aproape de mine. Întâmplător, am parcurs toate cursurile de istorie veche ale acestui pământ, am studiat scrierile de s
pecialitate fundamentate de izvoare/documente, am analizat transferul cultural de la cultul străvechi, la creștinism, după care am urmărit textura liturgică, gestul ritual și simbolurile acestui popor. Și toate acestea pentru a înțelege ritmul și energia pământului mut, care le-a văzut pe toate și care din când în când mai aruncă în lumina ochilor noștri un semn despre cea a fost odată.
Și chiar dacă le știu pe toate cele scrise, nu pot declara decât că nu am nici acum, nici după două decenii de studiu, imaginea timpului în care pe aceste locuri trăiau dacii. Octavian Sărbătoare, australian de origine română, vine și expune într-o imagistică personală și limitată, tabloul istoric în care personajele principale sunt: Zamolxis, Deceneu și Decebal. Compune povești, fără priză la copii, plin de încredere că ceea ce spune corespunde unui adevăr (cu a mare) istoric.
După poveste, urmează propovăduirea renașterii spirituale pe semnul lui Zamolxis, apelând la seria tot mai diluată a superstițiilor sătești (și acestea, de odinioară) și la moda studiului ezoteric ce prinde de… minune la cei rătăciți între mult prea multele metode de evoluție spirituală și personală.
Nu vreau să fac analiza textelor lui Sărbătoare, deoarece consider că am pierdut timp prețios parcurgându-le, dar vreau să trag un semnal de alarmă, autentic și prietenos, pentru toți cei care ar cocheta cu acest așa-numit cult strămoșesc.
Fiecare cult în parte a prins la ”trib/comunitate/individ” deoarece avea o parte practică foarte bine aplicată. Dincolo de numele sonor al unui zeu, trebuia să existe dovada, adică puterea acestuia. Parte din nevoile tribului/comunității/individului trebuiau acoperite de această putere, iar sacerdotul/șamanul/preotul era cel care întrupa puterea într-un fapt/gest/eveniment.
Îmi este greu să cred că în afară de numele sonor, inițiatorul neo-zamolxianismului vine în fața adepților cu o dovadă, din moment ce întreaga lui teorie se bazează pe un basm personal care nu încape în Getica lui Pârvan.
Cel mai frumos și mai omenos mod de a cinsti memoria strămoșilor noștri este de a le re-cunoaște semnele lăsate pe pământ și în codul genetic, de a le prețui și crește prin gânduri bune și fapte pe măsura acestor gânduri. Întoarcerea la natură, ancorarea în realitatea reală și transferul patrimoniului nealterat urmașilor noștri sunt alte gesturi magice capabile să păstreze aproape de noi Marele Spirit al Locului.
Dar pentru tipul acesta de ”slujire” este nevoie de foarte multă dedicație, dublată de muncă intelectuală. Ultimii ani au demonstrat ”necredincioșilor” că fără disciplină și specializare realitatea nu compune oportunități concrete, ci doar iluzii a căror trenă este amatorismul de toate culorile și domeniile.
Istoria este un templu la vedere, dar puțini sunt cei care au acces în toate încăperile. Ajungi în trecut prin portalul cunoașterii, nu al fabulației.
Discutând subiectul ”zilei” cu un prieten a cărui permisivitate va deveni, peste ani, proverbială, acesta îmi descrie în cuvinte puține teoria ”nevoii de identificare” în momentele de tranziție, ceea ce explică o serie majoră din suma comportamentală de acest tip.
Este și acesta un fel de-a fi, însă, cum te poți identifica cu cineva/ceva când îți lipsește ”portretul-robot” al acestuia. În fine...
Ceea ce încearcă Octavian Sărbătoare să facă nu poate fi interpretat decât ca un gest compatibil cu nebunia generală în care societatea românească a intrat. Salvarea nu vine de la Zamolxis, ci de la fiecare urmaș al lui în parte.
Lăsați-l pe Zamolxis în cer©urile curate, unde va ajunge doar pasărea-sufletelor voastre la Mare Ceas al trecerii dintre Lumi și doar dacă spiritul va avea știința și forța să zboare până-ntr-Acolo.
