Călătorie prin Lumea cea mică a muritorimii

“Lumea”, ca şi concept generalissim, reprezintă pentru sufletul meu un mediu nefavorabil. De când m-am născut, caut soluţii de adaptare, nelipsind, evident, de la nici un prilej de a învăţa “ce e viaţa” din lecţii care mi-au conferit diplome de excelenţă în penibil. Nu am diplomaţie, nu m-am născut cu ea şi nici cu capacitatea de a disimula sau de a contra. Am vrut să învăţ, dar cică, la şcoală se merge de obligaţie fără motivaţie, pentru că oricum, nu te învaţă ce te ajută, ci numai ce te încurcă.
M-am obişnuit cu fistichiul personal şi cu reacţia condescendentă a oamenilor “tipici”, încărcaţi de riduri de expresie şi agresivitate, oricând la dispoziţie cu o dojană acră şi un colţ ascuţit de pâine, dar asta nu înseamnă că m-am resemnat şi nu am căutat, aşa, pentru cultura mea generală, ce se întâmplă, de fapt!

Îmi este tot mai clar că sunt dintr-un alt film. Fac tot ce-mi stă în putere să dau bine în poză, însă, cu cât încerc mai mult, cu atât dezastrul este mai mare. Uite, iau spre argument felul de a mă îmbrăca, de a mă costuma pentru defilarea în “soţietatea Carevasăzică”. Primii evaluatori, armata de prietene care, mai în glumă, mai în serios, apreciază că arăt ca un extraterestru care în disperare de cauză, a încercat să se îmbrace omeneşte. Îmi este recunoscut efortul supraomenesc, dar totuşi, urmează retuşurile:  fie îmi scot vesta, fie eşarfa, fie mă trezesc cu o poşetă nouă cadou. Mda...

În urmă cu câteva zile m-a oprit un om pe stradă, aşa ca în poveştile pe care nimeni nu le crede. Avea înfăţişarea unui străin, aşadar am fost surprinsă de româna lui corectă şi neaccentuată cu care mi s-a adresat: ”Scuzaţi că vă opresc, dar vreau să vă spun că nu sunteţi om!” Ce poţi spune în astfel de cazuri, zâmbeşti strâmb şi dai să mergi mai departe. Aşa am făcut, dar după o serie de zece paşi grupaţi am privit în urmă. Era acolo, aşteptând să mă întorc. Asta am şi făcut, adică am developat cei zece paşi grupaţi înapoi: - “Ce vreţi să spuneţi?” Iar ceea ce a urmat poate avea statutul de disertaţie pe tema oamenilor stelari şi a spiritelor elementare. Era foarte interesant că vorbea încet, dar auzeam fiecare cuvânt, chiar dacă ne aflam pe cea mai circulată stradă din oraş. Oamenii umblau cu treabă, cu afaceri, cu dosare pentru credit, cu copii de mână, alţii leneveau la terase sorbind lichide cu conţinut diluat de alcool sau cofeină, iar eu ascultam o prelegere edificatoare. Nu schiţam nici un gest. Mi-ar fi venit să plâng, dar lacrimile însele erau înmărmurite de uimire!
Nu ştiu cum să calific întâmplările de genul acesta sau în ce registru să le clasific: “a fost bine”, “a fost potrivit”, “a fost folositor”, “a fost normal”? Cu siguranţă a fost, şi cu siguranţă sunt mulţi cei care consideră “Lumea” un mediu nefavorabil sufletului lor.

Elementele comune ale acestora sunt: ochii deosebiţi – migdalaţi, sau în formă de semilună, aure neobişnuite, scopuri ale vieţii risipite – niciodată un scop exact dedicat lor, ci exclusiv celor din jurul lor, dorinţă de pace şi bine, tipare relaţionale şi familiale neobişnuite – se simt mereu infirmi pe plan romantic iar tiparul occidental le conduce stări de perplexitate (femeia stelară se va îndrăgosti de un bărbat mult mai tânăr, care este sufletul pereche din grupul lor stelar) şi cireaşa de pe tort, sentimentul că sunt diferiţi cu refrenul “Întotdeauna am avut senzaţia că am fost forţat să vin aici, în această dimensiune zbanghie!...” Mai “ştiu” că familia biologică nu este cea “adevărată” şi îşi pun de multe ori întrebarea, dacă nu cumva au fost înfiaţi, neexistând nici o asemănare între ei şi restul “Lumii”.

Pentru a se putea adapta vieţii pe Pământ, oamenii stelari au “împrumutat” amintiri din vieţile trecute preluate din Memoria Akashică, arhiva Lumii de Dincolo care cuprinde înregistrări cu tot ceea ce i s-a întâmplat vreodată cuiva. Aceste amintiri împrumutate au rolul de a servi drept centură de siguranţă pentru sufletul care porneşte într-o călătorie extremă, dată fiind locaţia aleasă...
Oftez, dar în alt fel cum am mai oftat până acum. Ce eşarfă să port azi? Spune-mi, pentru că, iar am uitat!

n foto : Răzvan Pleteriu http://www.badorgood.com/authors.php?id=5713