04 august, 2008

Doreşte bine, iar apoi, fă ce doreşti

Zbaterea de zi cu zi conduce fiecare personaj social, în parte, pe drumul ales de propriile gânduri. Observ, însă, că tot mai mulţi oameni pornesc în direcţia care îi conduce spre ceea ce magii numesc Triumful Trist! Acest “azimut” are o determinare strictă şi foarte uşor de identificat: atitudinea, în cazul de faţă, aceea de victimă, abordată şi adoptată de toate celulele unui om îndrăgostit de acest statut. Este bine să fii victimă, pentru că toţi din jur te ajută şi îşi pun umărul la bătaie să ai pe ce să-ţi plângi de milă.

O, da, dar partea cea mai frumoasă a lucrurilor nici nu a început! Pe lângă acuzele tembele că realitatea este nedreaptă, în scenă trebuie să intre cu capetele plecate vinovaţii tragediei personale: sistemul în care te-ai născut, părinţii, partenerul de viaţă, prietenii nerecunoscători şi vicleni, viruşii implacabili, bolile incurabile ş.a.m.d!

Tot Universul este vinovat, în afară de tine!

Această reţea de scuze şi acuze se poate prăbuşi dintr-o pocnitură de deget atunci când este acceptată ideea ”unicului responsabil”.
Cu alte cuvinte, eşti singurul artizan al realităţii în care te "zbaţi". Poţi plânge, mult şi bine, că nu poţi să ai ceea ce-ţi doreşti, când, de fapt, ai tocmai ce-ţi doreşti! Nu-i aşa că e ciudat?!

Pentru a şti cu adevărat unde se află conştiinţa ta, trebuie să priveşti, pur şi simplu, reflectarea ei panoramică în fiecare lucru, din fiecare persoană, prin fiecare eveniment din viaţa ta.

Dacă aspiri la statutul de mag, pe lângă încrederea în forţa interioară, trebuie să adaugi în reţetă şi acceptarea responsabilităţii pentru propria viaţă.



În şiruri nesfârşite,

omul a tot rânduit la ce-a ajuns atinge,

restul,

a ars sau a pustiit.




2 comentarii:

alina15 spunea...

cum as putea sa intru in legatura cu d-voastra?

Cosmin Tomescu spunea...

Cel mai aproape de Lumina titlu pe care l-am vazut recent

Trimiteți un comentariu